2ra-1029/19 — încasarea datoriei și cheltuielilor de judecată

2ra-1029/19 — încasarea datoriei și cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 2ra-1029/2019

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud: A. Cucerescu)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Panov, M. Anton, V. Cotorobai)

Î N C H E I E R E

05 iunie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Oleg Sternioală

judecători Victor Burduh

Galina Stratulat

examinând admisibilitatea recursului declarat de Banca Comercială

„Eximbank” Societate pe Acțiuni,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Banca

Comercială „Eximbank” Societate pe Acțiuni împotriva lui Boris Untu cu privire la

încasarea datoriei, penalității, dobânzii de întârziere și cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 13 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 12 ianuarie 2017, BC „Eximbank” SA a depus cerere de chemare în

judecată împotriva lui Boris Untu cu privire la încasarea datoriei, penalității,

dobânzii de întârziere și cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că la 18 iulie 2008 a acordat lui

Boris Untu în baza contractului de credit nr. 850 o linie creditară în mărime de 2

080 000 de lei, cu rata dobânzii flotantă de 29% anual, pe un termen de până la 18

iulie 2018.

Totodată, întru garantarea executării corespunzătoare a obligațiilor asumate,

la 18 iulie 2008 a fost încheiat cu Boris Untu contractul de ipotecă nr. 1071, prin

care acesta a grevat cu ipotecă în favoarea băncii bunuri imobile, și anume: teren

pentru construcții, nr. cadastral XXXXX, cu suprafața de 0,1596 ha; construcția

nefinalizată, amplasată pe acest teren, nr. cadastral XXXXX, cu suprafața de 245,1

m.p. și construcția nefinalizată, nr. cadastral XXXXX cu suprafața de 103,2 m. p,

situate în mun. Chișinău, com. XXXXX.

Reclamanta a specificat că conform pct. 1 al contractului de credit bancar nr.

850 din 18 iulie 2008, debitorul s-a obligat să ramburseze creditul și să achite

dobânzile aferente acestuia, lunar, în strictă conformitate cu graficul indicat în

anexa contractului de credit, însă acesta nu a executat în modul corespunzător

obligația asumată, motiv pentru care la 25 noiembrie 2008 prin acordul nr. 1982 de

transmitere benevolă în posesie a bunurilor ipotecate a avut loc executarea

1

dreptului de ipotecă, datoria la acel moment constituind suma de 2 310 221,34 de

lei.

De asemenea, BC „Eximbank” SA a relatat că la 03 noiembrie 2014 a încheiat

cu Natalia Moraru contractul de vânzare-cumpărare a bunurilor ipotecate, la prețul

de 1100000,00 de lei, suma încasată din vânzarea bunurilor ipotecate fiind

distribuită în vederea stingerii obligațiilor scadente, astfel, au fost stinse

cheltuielile aferente executării dreptului de ipotecă în sumă de 1 680 de lei și

soldul creditului în sumă de 1093320,00 de lei.

Reclamanta a menționat că în corespundere cu pct. 5.4 din contractul de

credit, în cazul încălcării de către debitor a condițiilor și obligațiilor contractului,

păstrarea și utilizarea inadecvată a bunului gajat, banca poate rezilia în mod

unilateral contractul de credit înștiințând debitorul, care este obligat în 15 zile din

momentul înștiințării să achite complet datoriile aferente contractului de credit, iar

potrivit pct. 6.1 din contract, acesta intră în vigoare din momentul semnării de către

părți și este valabil până la data achitării complete a obligațiilor.

Deoarece din vânzarea bunului imobil nu s-a stins întreaga datorie, iar pârâtul

nu și-a executat în modul corespunzător obligațiile asumate prin contractul de

credit, nu a achitat în termen dobânda și nu a restituit în termen tranșele creditului,

reclamanta a considerat că datoria pe care acesta urmează să o achite constituie

981680 de lei - soldul creditului, 4068075,53 de lei - dobânda, 3585025,64 de lei -

penalitatea pentru dobânda restantă și 98310,65 lei - dobânda majorată.

În consecință reclamanta a remis în adresa pârâtului notificarea din 17

octombrie 2016, prin care a informat pârâtul despre existența datoriei.

Totodată, reclamanta a menționat că după deducerea cheltuielilor confirmate

documentar, suportate în legătură cu preluarea, transportarea, păstrarea și vânzarea

bunului gajat, creditorul gajist distribuie produsul vânzării bunului creditorilor

gajiști conform ordinii de prioritate, iar dacă produsul obținut din vânzarea bunului

nu a fost suficient pentru a plăti creanțele sale și cheltuielile, creditorul gajist

conservă o creanță neprivilegiată pentru diferență datorată de debitorul său.

BC „Eximbank” SA a solicitat încasarea din contul pârâtului a datoriei în

sumă totală de 10488396,61 de lei și cheltuielile de judecată.

Prin hotărârea din 18 ianuarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru a

fost respinsă ca nefondată acțiunea înaintată de BC „Eximbank” SA.

La 25 ianuarie 2018, BC „Eximbank” SA a declarat apel împotriva hotărârii

primei instanțe și a solicitat casarea acesteia cu pronunțarea unei noi hotărâri de

admitere integrală a acțiunii.

Prin decizia din 13 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău s-a respins

apelul declarat de BC „Eximbank” SA și s-a menținut hotărârea din 18 ianuarie

2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

Pentru a decide astfel, instanța de apel prin prisma art. 446, 490, 512, 514,

575, 1236 din Codul civil și a art. 3, 4, 67, 75 a Legii cu privire la ipotecă, a reținut

ca întemeiată concluzia primei instanțe de respingere ca nefondată a acțiunii, în

cazul în care conform contractului de credit încheiat, termenul scadenței obligației

pecuniare a debitorului survenea doar la 17 august 2009, pentru prima rată de plată,

iar la 25 noiembrie 2008, momentul încheierii acordului privind transmiterea în

posesie creditorului a bunurilor ipotecate, Boris Untu nu dispunea de nici o

obligație scadentă față de bancă, ultima în calitate de creditor nefiind îndreptățită

2

să pretindă restituirea anticipată a sumei întregului credit cu plățile aferente în

mărime de 2 310 221,34 de lei, deoarece la data indicată debitorul nu încălcase nici

una din obligațiunile asumate prin contractul de credit.

În același context, Colegul a relevat că atât conform normelor materiale, cât și

conform clauzelor contractului de gaj/ ipotecă, apelantul nu dispunea de dreptul de

exercitare a dreptului de ipotecă în privința bunurilor corespunzătoare în condițiile

în care acest drept survine exclusiv în cazul neexecutării de către debitor a

obligației garantate prin gaj/ ipotecă, situație inexistentă în speță, și anume la 25

noiembrie 2008, deoarece la această dată nu intervenise încă scadența obligațiilor

asumate de intimat.

Totodată, instanța de apel a considerat că acordul încheiat de părți la 25

noiembrie 2008 privind exercitarea dreptului de ipotecă este lovit de nulitate în

condițiile în care Legea prevede expres că realizarea acestui drept al creditorului

ipotecar survine exclusiv în cazul în care debitorul nu și-a executat obligațiile

garantate prin gaj/ ipotecă, condiție ce nu există în speță.

Or, Curtea de Apel Chișinău a reiterat că scadența obligației pecuniare a

intimatului survenea, potrivit contractului de credit încheiat, doar la 17 august

2009.

În consecință, dat fiind că apelantul a preluat bunurile ipotecate până la

survenirea vreunei încălcări admise de intimat și și-a asumat obligația de a

comercializa bunurile preluate în posesie, în conformitate cu dispozițiile Legii cu

privire la ipotecă, Colegiul a conchis că aceasta avea obligația instituită de art. 34

alin. (2) al Legii cu privire la ipotecă, de a comercializa bunurile primite de la

intimat în posesie fără tergiversări nejustificate, admiterea acestora fiind

imputabilă apelantei și nefiind opozabilă intimatului.

Or, în speță, apelantul a comercializat bunurile primite în posesie la 28

noiembrie 2008, doar la 03 noiembrie 2014, cu peste aproximativ 6 ani de la

dobândirea posesiei.

Această constatare instanța de apel a considerat-o relevantă în contextul în

care conform rapoartelor de evaluare anexate la dosar valoarea de piață a bunurilor

ipotecate s-a diminuat pe perioada posesiei de la 3710200 de lei până la 1004800

lei.

Astfel, Colegiul a apreciat ca fiind nefondate obiecțiile apelantei asupra

raportului de evaluare seria EI nr. 110-08/E din 10 iulie 2008, întocmit de SRL

„Lexasigur”, în condițiile în care aceasta nu a prezentat un alt raport ce ar confirma

valoarea acestor bunuri la data încheierii contractului de ipotecă și a acordului de

preluare a posesiei asupra bunurilor ipotecate, rapoartele prezentate constatând

valoarea acestor bunuri la datele încheierii rapoartelor respective.

Instanța de apel a mai relevat că, deși apelanta a exercitat posesia asupra

bunurilor ipotecate, ce implica și construcții nefinalizate, aceasta nu a prezentat

instanței probe, ce ar dovedi că devalorizarea imobilelor date nu s-a datorat

omisiunii de întreprindere a unor acțiuni de conservare a construcțiilor nefinalizate,

din rapoartele de evaluare prezentate de apelant nefiind posibil de dedus cauza

devalorizării bunurilor evaluate în raport cu valoarea acestora în anul 2008.

Colegiul a apreciat ca fiind eronat și argumentul apelantei referitor la faptul că

acesta a întreprins măsuri de comercializare a bunurilor ipotecate în termen

rezonabil, deoarece simpla plasare a informațiilor privind comercializarea

3

bunurilor pe pagina web a apelantei nu poate fi apreciată ca fiind o astfel de

măsură, iar prima licitație a fost organizată de apelantă abia la 20 iulie 2011 (peste

33 de luni de la data preluării în posesie a bunurilor), ulterior repetată la 16 august

2011, 25 octombrie 2011, 30 aprilie 2012 și 03 mai 2013.

Subsecvent, instanța de apel a conchis că apelanta nu a probat în modul

corespunzător insuficiența sumelor bănești, ce puteau fi obținute din

comercializarea bunurilor ipotecate în cazul în care acesta ar fi manifestat diligența

instituită de Lege în vederea comercializării bunurilor preluate în posesie fără

tergiversări nejustificate.

A mai specificat instanța de apel că deși efectele juridice ale contractului a

căror desființare a avut loc prin acordul părților sunt valabile atât pentru părțile

contractului, cât și pentru terți, potrivit prevederilor pct. 6.1 al contractului de

credit nr. 850, valabilitatea contractului nominalizat încetează, inclusiv, odată cu

transmiterea dreptului de proprietate a bunurilor ipotecate, totuși creditorul

utilizează proceduri frauduloase, ceea ce denotă rea-credința creditorului în raport

cu debitorul.

Prin prisma constatărilor expuse, Colegiul a conchis că acțiunile apelantei

confirmă rea-intenția ascunsă, în contextul în care, deși a acceptat în posesie

bunurile ipotecate cu titlu de contraprestație în contul datoriei, din 25 noiembrie

2008 intimatul nemaiavând vreo obligație față de apelantă, aceasta pretinde cu rea-

credință în continuare existența unui raport juridic, solicitând încasarea unor plăți

ce nu sunt bazate pe clauzele contractului încheiat și dispozițiile legale pertinente,

nefiind întrunite exigențele art. 514 și 572 alin. (1) din Codul civil, pentru a

impune intimatului executarea unor obligațiuni pecuniare inexistente.

Astfel, Colegiul a concluzionat că apelanta nu a fost îndreptățită să pretindă

încasarea din contul intimatului a sumelor indicate de aceasta, deoarece intimatul

nu dispune de obligație față de apelantă, în contextul stingerii anticipate a

obligațiunilor asumate prin contractul de credit, prin transmiterea benevolă în

posesia apelantei a bunurilor ipotecate în scopul stingerii obligațiunilor pecuniare

existente, iar inacțiunea ulterioară a apelantei în vederea comercializării bunurilor

respective nu este opozabilă intimatului.

La 01 aprilie 2019, BC „Eximbank” SA a declarat recurs, prin care a solicitat

casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi

hotărâri de admitere integrală a acțiunii.

În motivarea recursului s-a invocat că instanțele de judecată nu au aplicat

legea care trebuia să fie aplicată, au aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată și

au interpretat în mod eronat legea.

În contextul prevederilor art. 434 alin.(1) Cod de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 13 decembrie 2018.

Materialele cauzei atestă expedierea participanților la proces a copiei deciziei

prin scrisoarea de însoțire din 01 februarie 2019 (f.d. 199, Vol. II), însă lipsesc date

despre recepționarea acesteia de către participanții la proces.

Astfel, recursul declarat la 01 aprilie 2019, este în termen.

4

Examinând temeiurile recursului declarat de BC „Eximbank” SA, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție consideră recursul drept inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sânt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate

sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele

indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în

măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei

sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către

instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de BC „Eximbank” SA nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură

civilă.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul

recurentei cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie

temei de casare a deciziei contestate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

În această ordine de idei, completul Colegiului precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură

civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către

instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre

probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara

controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă,

din recursurile declarate nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a

regulilor de apreciere a probelor.

5

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în

jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției

Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că

nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs,

întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva

sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes

(cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25

februarie 1995, nr.26561/1995).

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

recunoaște recursul declarat de BC „Eximbank” SA, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Banca Comercială „Eximbank”

Societate pe Acțiuni, împotriva deciziei din 13 decembrie 2018 a Curții de Apel

Chișinău.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele ședinței,

judecătorul Oleg Sternioală

judecători Victor Burduh

Galina Stratulat

6