2ra-1059/19 — încasarea datoriei

2ra-1059/19 — încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr.2ra-1059/19

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Central (Jud: A. Arhip)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (Jud: L. Bulgac, S. Gîrbu, G. Dașchevici)

ÎNCHEIERE

22 mai 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecătorii Maria Ghervas

Nina Vascan

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Nicolae Dorojoc

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea pe

Acțiuni „Moldovagaz” împotriva lui Nicolae Dorojoc, intervenienți accesorii

Societatea cu Răspundere Limitată „Chișinău-Gaz” și Fiodor Bivol cu privire la

încasarea datoriei și a dobânzii de întârziere și

acțiunea reconvențională depusă de Nicolae Dorojoc împotriva Societății pe

Acțiuni „Moldovagaz”, intervenienți accesorii Societatea cu Răspundere Limitată

„Chișinău-Gaz” și Fiodor Bivol cu privire la contestarea actului administrativ

împotriva deciziei din 6 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-

a respins apelul depus de Nicolae Dorojoc și s-a menținut hotărârea din 5 iunie 2018

a Judecătoriei Chișinău, sediul Central,

constată:

La 30 septembrie 2016, Societatea pe Acțiuni „Moldovagaz” a depus cerere de

chemare în judecată împotriva lui Nicolae Dorojoc cu privire la încasarea datoriei și

a dobânzii de întârziere.

În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că, la 20 aprilie 2010, între

Societatea cu Răspundere Limitată „Chișinău-Gaz” și Nicolae Dorojoc a fost

încheiat contractul nr. 5739 de furnizare a gazelor naturale consumatorului non-

casnic, conform căruia furnizorul s-a obligat să furnizeze pârâtului gaze naturale la

locul de consum amplasat în mun. Chișinău, str. Columna 91.

Astfel reclamantul a menționat că, în temeiul hotărârii Agenției Naționale

pentru Reglementare în Energetică nr. 513 din 12 martie 2013, începând cu 1

ianuarie 2013, Societatea pe Acțiuni „Moldovagaz” a devenit succesor al drepturilor

și obligațiilor contractuale ale Societății cu Răspundere Limitată „Chișinău-Gaz”

față de consumatorii de gaze naturale din mun. Chișinău.

1

În acest sens, reclamantul a notat că potrivit datelor din Registrul bunurilor

imobile, proprietarul apartamentului XXXXX, cu numărul cadastral XXXXX, este

Nicolae Dorojoc,.

Reclamantul a relatat că conform condițiilor stipulate în contract, în perioada

lunilor ianuarie-martie 2016, Societatea pe Acțiuni „Moldovagaz” a livrat gaze

naturale la imobilul ce aparține pârâtului, executându-și astfel obligațiile integral și

cu bună-credință.

Suplimentar, reclamantul a specificat că la 25 ianuarie 2016, în rezultatul

verificării locului de consum nominalizat, s-a constatat consum de gaze naturale fără

evidență, în condițiile în care instalația de utilizare a gazelor naturale, inclusiv

echipamentul de măsurare, au fost deconectate la, 13 aprilie 2013, ca urmare a

formării datoriilor.

Având în vedere acest fapt, reclamantul a invocat că prin decizia Societății pe

Acțiuni „Moldovagaz” nr. 74 din 15 aprilie 2016 și în temeiul pct. 151 din

Regulamentul pentru furnizarea și utilizarea gazelor naturale, aprobat prin hotărârea

Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică nr. 415 din 25 mai 2011, a

fost dispusă efectuarea calculului consumului de gaze naturale, la apartamentul nr.

XXXXX, conform sistemului paușal, pentru o perioadă de 12 luni, fiind calculată

consumatorului o datoria în sumă de 121 623 lei.

Reclamantul a afirmat că atât decizia nr. 74 din 15 aprilie 2016, cât și factura

de plată din 19 aprilie 2016, au fost expediate în adresa consumatorului prin

intermediul oficiului poștal, care au fost recepționate de ultimul la 21 aprilie 2016.

În vederea soluționării extrajudiciare a litigiului, la 5 septembrie 2016,

Societatea pe Acțiuni „Moldovagaz” a remis în adresa lui Nicolae Dorojoc pretenția

nr.05/1-3003, prin care a solicitat achitarea datoriei, însă aceasta a rămas fără

răspuns și executare.

Reclamantul Societatea pe Acțiuni „Moldovagaz” a solicitat încasarea din

contul lui Nicolae Dorojoc în beneficiul său a datoriei în sumă de 121 623 lei,

dobânda de întârziere în mărime de 8 203,72 lei și cheltuielile de judecată ce țin de

achitarea taxei de stat în sumă de 3 894,80 lei.

La 15 martie 2017, Nicolae Dorojoc a depus cerere reconvențională împotriva

Societății pe Acțiuni „Moldovagaz”, intervenient accesoriu Fiodor Bivol cu privire

la contestarea actului administrativ (f.d. 52--56).

În motivarea acțiunii reconvenționale, Nicolae Dorojoc a indicat că la sfârșitul

lunii ianuarie 2015, colaboratorii Societății pe Acțiuni „Moldovagaz” au efectuat un

control la locul de consum apartamentul XXXXX, indicând în actele întocmite că

au deconectat instalația de utilizare de la rețeaua de gaze naturale, pe motiv că

consumatorul Nicolae Dorojoc s-ar fi conectat în mod ilegal la această rețea,

utilizând gaze naturale neînregistrate.

În acest sens, reclamantul-pârât a accentuat că cele invocate în actul întocmit

de colaboratorii Societății pe Acțiuni „Moldovagaz” nu corespunde adevărului,

deoarece a afirmat că în realitate nu a fost depistat furt de gaze naturale la locul de

consum sus menționat.

2

Totodată, Nicolae Dorojoc a susținut că nefiind de acord cu conținutul actului

de depistare a încălcării clauzelor contractuale nr. 1005209, a solicitat să i se

transmită copia acestui act, cu prezentarea probelor ce indică la circumstanțele și

mijloacele ce au condus la neînregistrarea volumului de gaze naturale consumat, însă

acest demers a fost respins de către colaboratorii Societății pe Acțiuni

„Moldovagaz”.

La fel, reclamantul-pârât a afirmat că nu a recepționat decizia Societății pe

Acțiuni „Moldovagaz” nr. 74 din 15 aprilie 2016 privind încălcarea de către

consumatorul final a clauzelor contractuale și nici pretenția privind soluționarea

extrajudiciară a litigiului, iar acest fapt rezultă cu certitudine din avizul de recepție

prezentat de către Societatea pe Acțiuni „Moldovagaz”, în care este indicată o

persoană terță (Oleinic), pe care reclamantul nu o cunoaște și care nu i-a transmis

decizia contestată.

Reclamantul-pârât Dorojoc Nicolae a solicitat anularea deciziei Societății pe

Acțiuni „Moldovagaz” nr. 74 din 15 aprilie 2016 privind încălcarea de către

consumatorul final a clauzelor contractuale și respingerea acțiunii depuse de

Societatea pe Acțiuni „Moldovagaz”.

Prin încheierea protocolară a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 2

februarie 2018, a fost dispusă atragerea în proces în calitate de intervenient accesoriu

Societatea cu Răspundere Limitată „Chișinău-Gaz” (f.d. 96-97).

Prin hotărârea din 5 iunie 2018 a Judecătoriei Chișinău sediul Centru, acțiunea

depusă de Societatea pe Acțiuni „Moldovagaz” a fost admisă, fiind dispusă încasarea

din contul lui Nicolae Dorojoc în beneficiul Societății pe Acțiuni „Moldovagaz”

datoria în mărime de 121623 lei, dobânda de întârziere în sumă de 8203,72 lei și

cheltuielile de achitare a taxei de stat în mărime de 3894,80 lei. A fost respinsă ca

fiind depusă tardiv acțiunea reconvențională înaintată de Nicolae Dorojoc (f.d. 112-

112).

Prin decizia din 6 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins

apelul depus de Nicolae Dorojoc, fiind menținută hotărârea din 5 iunie 2018 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Central (f.d. 150-158)

Cu referire la acțiunea depusă de Societatea pe Acțiuni „Moldovagaz”,

instanțele de judecată au reținut că prin actul de depistare a încălcării clauzelor

contractuale nr. 1005209 s-a constatat că, la locul de consum apartamentul nr. 1 din

str. Columna 91, mun. Chișinău, a avut loc furt de gaze naturale, prin instalarea de

sine-stătător de către consumatorul final a unui echipament de măsurare gaze, prin

care se utilizau gaze naturale neînregistrate.

Prin urmare, instanțele au stabilit că Nicolae Dorojoc a ignorat respectarea

obligațiilor ce derivă din contractul de furnizare a gazelor naturale consumatorului

non-casnic nr. 5739 din 20 aprilie 2010 în partea ce ține de achitarea pentru volumul

de gaze consumat și a apreciat ca fiind întemeiată pretenția societății reclamante

privind încasarea sumei solicitate.

În ceea ce privește acțiunea reconvențională depusă de Nicolae Dorojoc,

instanțele au concluzionat că acesta este tardivă, deoarece decizia Societății pe

Acțiuni „Moldovagaz” nr. 74 privind încălcarea de către consumatorul final a

3

clauzelor contractuale a fost emisă la 15 aprilie 2016, însă Nicolae Dorojoc a înaintat

cerere prealabilă cu privire la anularea deciziei la 15 martie 2017. Suplimentar,

instanțele au respins argumentele lui Nicolae Dorojoc precum că nu a cunoscut

despre decizia contestată, deoarece din informațiile serviciului „Track & Trace” al

Întreprinderii de Stat „POȘTA MOLDOVEI” publicate pe adresa

http://www.posta.md/ro/tracking ?id=DS2005024705AS, scrisoarea recomandată

nr. DS2005024705AS a fost recepționată la 21 aprilie 2016 de către Nicolae

Dorojoc. Totodată, instanțele au accentuat faptul că la 4 noiembrie 2016, Nicolae

Dorojoc a recepționat copia cererii de chemare în judecată, la care a fost anexată

decizia contestată, însă a depus cerere prealabilă la 15 martie 2017, fapt care constată

fără dubii caracterul tardiv al cererii.

La 11 ianuarie 2019, Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa

participanților la proces copia deciziei adoptate (f.d. 159).

La 16 martie 2019, Nicolae Dorojoc a depus prin intermediul oficiului poștal

recurs împotriva deciziei din 6 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, solicitând

admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe,

cu trimiterea cauzei la rejudecare în prima instanță.

Recurentul Nicolae Dorojoc în motivarea recursului, a indicat că instanțele de

judecată la adoptarea hotărârilor contestate, au aplicat și interpretat eronat normele

dreptului material aplicabile raportului juridic litigios.

Astfel recurentul a menționat că nu a dat explicații în prima instanță în această

cauză civilă, întrucât nu a fost citat legal nici el și nici reprezentantul său. De

asemenea recurentul a considerat eronată concluzia instanțelor de judecată privind

recepționarea de către el a deciziei contestate, invocând că aceasta a fost recepționată

de către alte persoane terțe.

Cu referire la acțiunea depusă de Societatea pe Acțiuni „Moldovagaz”,

recurentul a invocat că instanțele de judecată au dat apreciere actului de depistare a

încălcării clauzelor contractuale, fără a lua în considerațiile argumentele invocate de

el.

La 22 aprilie 2019, în conformitate art. 439 alin. (2) din Codul de procedură

civilă, Curtea Supremă de Justiție i-a comunicat cererea de recurs Societății pe

Acțiuni „Moldovagaz”, Societății cu Răspundere Limitată „Chișinău-Gaz” și lui

Fiodor Bivol, informându-i că referința se depune în termen de o lună de la data

primirii scrisorii. In mod corespunzător, dacă referința nu a fost prezentată în

termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.

La 3 mai 2019 și 16 mai 2019, Societatea pe Acțiuni „Moldovagaz” și

Societatea cu Răspundere Limitată „Chișinău-Gaz” au depus referință la cererea de

recurs depusă de Nicolae Dorojoc, prin care au solicitat declararea recursului ca fiind

inadmisibil.

La data stabilită pentru examinarea cauzei, Fiodor Bivol nu a înaintat referință

la cererea de recurs depusă de Nicolae Dorojoc, prin care să-și exprime opinia

referitor la recursul declarat.

Analizând admisibilitatea recursului, conform art. 440 din Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

4

Supreme de Justiție consideră inadmisibilă cererea de recurs formulată de Nicolae

Dorojoc, din următoarele motive.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul

raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și

face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu

alin.(2).

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

În procedura de filtru, instanța de recurs a reținut că decizia integrală a

instanței de apel din 6 decembrie 2018 a fost expediată în adresa părților la 11

ianuarie 2019 (f.d. 159) însă la materialele cauzei nu sunt date care ar confirma

recepționarea efectivă a deciziei instanței de apel de către recurentul. Conform

recursului recurentul a indicat că a recepționat copia deciziei instanței de apel la 17

ianuarie 2019.

Suplimentar, instanța de recurs reține că decizia Curții de Apel Chișinău a

fost publicată pe pagina web „Portalul instanțelor naționale de judecată” la 29

decembrie 2018.

Astfel, în atare situație, instanța de judecată a constatat că recursul declarat de

Nicolae Dorojoc la 16 martie 2019 este depus în termenul prevăzut de art. 434 alin.

(1) din Codul de procedură civilă.

În aceeași ordine de idei, materialele cauzei au confirmat faptul că recursul nu

a fost examinat anterior, fiind respectate, totodată, dispozițiile art. 430 din Codul de

procedură civilă.

În continuare, audiind raportul verbal al judecătorului-raportor și verificând

încadrarea în dispozițiile art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă a

temeiurilor invocate în recurs, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție constată existența temeiului prevăzut la

art. 433 lit. a) CPC, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural. Temeiurile declarării recursului sunt enumerate

exhaustiv în alineatele (2), (3) și (4) ale acestui articol.

Rațiunea acestor dispoziții legale fundamentează ideea potrivit căreia judecarea

recursului exercitat conform Secțiunii II-a, Capitolul XXXVIII din Codul de

procedură civilă, are un caracter devolutiv și privește doar problemele de drept

material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în

fapt. În aceste condiții, trebuie observat caracterul extraordinar al aceste căi de atac,

la care se poate recurge doar în cazurile excepționale enunțate de dispozițiile art. 432

alin. (2), (3), (4) din Codul de procedură civilă.

Din acest punct de vedere, completul Colegiului își propune să verifice esența

și temeiurile recursului, precum și argumentele privind caracterul nelegal al deciziei

atacate, în limitele în care au fost formulate și prin prisma drepturilor garantate de

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO).

5

Instanța subliniază că în materie civilă Convenția nu garantează un drept de

recurs, dar că o eventuală procedură de examinare a admisibilității acestuia face

incident articolul 6 (a se vedea, inter alia, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), 13 ianuarie

2009, para. 24; Akaki Tchaghiashvili v. Georgia, 2 septembrie 2014, para. 34).

În plus, un stat care dispune de astfel de instanțe de recurs are obligația să se

asigure că justițiabilii se bucură de principiile unui proces echitabil garantate de art.

6 alin. (1), în special de dreptul de acces la o instanță și de dreptul de a fi audiat. (a

se vedea, de exemplu, Erfar – Avef v. Grecia, 27 martie 2014, para. 39 – 40;

Lebedinschi v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015, para. 32).

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la un

tribunal al unei persoane poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității

contestațiilor înaintate prin intermediul căilor de atac, întrucât însăși natura sa

solicită o reglementare specială din partea statului, care beneficiază de o anumită

marjă de apreciere. În acest sens, condițiile pentru autorizarea unei cereri introduse

pe o cale de atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o

cale de atac ordinară (a se vedea, inter alia, Marc Brauer v. Germania, 1 septembrie

2016, para. 34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, para. 64).

În același timp, în jurisprudența sa consecventă, Curtea Europeană a precizat

că interpretarea normelor de procedură reprezintă o chestiune de drept intern și ține,

în principiu, de competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (a se vedea, de exemplu, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), ibidem,

para. 25; Vučković și alții v. Serbia (excepții preliminare), 25 martie 2014, para. 80;

Miessen v. Belgia, ibidem, para. 70).

Astfel, în conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea

de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).

În același context, alin. (2) și (3) ale art. 432 din Codul de procedură civilă

prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de

drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alineatul (4) stabilește că

săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare

a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar fi putut

conduce la soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară sau în cazul

în care erorile comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului.

Prin urmare, reglementările referitoare la formalitățile și termenele impuse de

articolele 433 și 432 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă urmăresc protejarea

interesului părții, precum și competența asigurării interpretării unitare a legii de către

Curtea Supremă de Justiție. Aceste limitări urmăresc un scop legitim, îndeplinind

cerințele securității juridice și a bunei-administrări a justiției (a se vedea, mutatis

mutandis, Beniamin Nersesyan v. Armenia, 19 ianuarie 2010, para. 22; Erfar – Avef,

ibidem, para. 41, Marc Brauer, ibidem, para. 35; Miessen, ibidem, para. 67;

Trevisanato v. Italia, 16 decembrie 2016, para. 36 - 37).

6

În speță, instanța constată că cererea de recurs declarată de către Nicolae

Dorojoceste formulată în baza art. 432 alin. (2) din Codul de procedură civilă, așa

cum prevede art. 437 alin. (2), lit. f) din Codul de Procedură Civilă.

Completul judiciar notează că-i revine obligația de a verifica dacă argumentele

recurentului întrunesc condițiile necesare pentru a declara admisibil cererea acestuia,

inclusiv dacă normele de drept invocate în favoarea punctului său de vedere sunt

incidente la soluționarea fondului cauzei. Cu toate acestea, trebuie subliniat că din

succesiunea actelor dosarului reiese că recurentul a reluat criticile formulate în faza

procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat.

Prin urmare, Colegiul constată că încălcările invocate, exprimate sub forma

unor enunțuri generale, fără a fi aprofundate, nu permit încadrarea lor în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de procedură civilă. Deci, în mod

evident, lipsește o formulare suficientă și adecvată în ceea ce privește chestiunea de

drept pusă în discuție pentru a identifica esența și temeiul cererii de recurs, impuse

de art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi audiat”, garantat de Convenție,

instanța notează că obligația de a motiva o hotărâre judecătorească poate varia în

funcție de natura deciziei în cauză (a se vedea, inter alia, Helle v. Finlanda, 19

decembrie 1997, para. 55; Latourniere v. Franța, 10 decembrie 2002, para. 2;

Hansen v. Norvegia, 2 octombrie 2014, para. 71 – 74). De fapt, în concepția instanței

europene, art. 6 alin. (1) nu impune motivarea detaliată a deciziei unei instanțe de

recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge un recurs, ca fiind

„lipsit de șanse de succes” (a se vedea, mutatis mutandis, Kukkonen v. Finlanda (nr.

2), ibidem, para. 24; Beniamin Nersesyan, ibidem, para. 23 – 24; Akaki

Tchaghiashvili, ibidem, para. 34 sau Papaioannou v. Grecia, 2 iunie 2016, para. 45).

Mai mult, instanța observă că recurentul Nicolae Dorojoc a formulat prezenta

cerere după ce a avut posibilitatea de a fi audiat de o instanță de fond și de o instanță

de apel, care au fost competente de a examina toate chestiunile de fapt și de drept

relevante litigiului (a se vedea, mutatis mutandis, Levages Prestations Services v.

Franța, 23 octombrie 1996, para. 48; A. Menarini Diagnostics S.R.L. v. Italia, 27

septembrie 2011, para. 59; Akaki Tchaghiashvili, ibidem, para. 34).

În sfârșit, în limitele impuse de art. 439 alin. (3) din Codul de procedură civilă,

instanța conchide că recursul dedus judecății nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”,

adică nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, care ar cuprinde încălcări esențiale

sau aplicări eronate din partea instanței judecătorești ierarhic inferioară a normelor

de drept material sau a normelor de drept procedural. Din aceste raționamente,

completul Colegiului constată existența temeiului prevăzut la art. 433 lit. a) din

Codul de procedură civilă, fiind respectat, în viziunea instanței, raportul rezonabil

de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.

În conformitate cu art. 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

7

Astfel, având în vedere circumstanțele stabilite supra, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide

în mod unanim că recursul declarat de către Nicolae Dorojocnu ridică probleme de

drept și nu poate fi acceptat spre examinarea în fond, urmând a fi considerat

inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de către Nicolae Dorojoc se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecătorii Maria Ghervas

Nina Vascan

8