3ra-558/19 — contestarea actului administrativ

Dosarul nr. 3ra-558/19

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud: I. Chirtoaca)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: M. Guzun, L. Pruteanu, V. Buhnaci)

Î N C H E I E R E

22 mai 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Mariana Pitic

Tamara Chișca-Doneva

examinând admisibilitatea recursului depus de Societatea pe Acțiuni

,,Termoelectrica”,

în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă

de Societatea pe Acțiuni ,,Termoelectrica” împotriva Primăriei municipiului

Chișinău, Societății pe Acțiuni ,,Art-Vest” și Societății cu Răspundere Limitată

,,Kavana Grup” cu privire la contestarea actului administrativ,

împotriva deciziei din 18 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care

a fost respins apelul declarat de Societatea pe Acțiuni ,,Termoelectrica” și a fost

menținută hotărârea din 22 februarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

c o n s t a t ă:

La 1 noiembrie 2016 SA ,,Termoelectrica” a depus cerere de chemare în

judecată împotriva Primăriei municipiului Chișinău, Societății pe Acțiuni ,,Art-

Vest” și Societății cu Răspundere Limitată ,,Kavana Grup” cu privire la contestarea

actului administrativ.

În motivarea acțiunii a indicat că în urma unui control efectuat de reprezentanții

SA ,,Termoelectrica”, în sectorul Râșcani mun. Chișinău, pe bd. Moscova nr. 2, s-a

constatat faptul amplasării pe rețelele termice cu diametrul de 200 mm, a unei

încăperi comerciale (cafenea), activitatea de comerț fiind efectuată de către SRL

”Kavana Grup”, în baza autorizației de funcționare a autorităților de comerț și

alimentație publică cu nr. 18889 din 7 octombrie 2014, eliberată de Primăria

municipiului Chișinău.

A menționat că prin amplasarea cafenelei în zona de protecție a conductelor

termice, se încalcă prevederile art. 17 din Legea cu privire la energetică nr. 1525-

XIII din 19 februarie 1998, care stipulează că obiectivele energetice au grad sporit

de pericol. Pentru asigurarea exploatării lor în siguranță, se stabilesc zone de

protecție. Orice lucrare în zona de protecție se efectuează numai cu acordul

întreprinderii sau organizației energetice.

A invocat că potrivit prevederilor art. 31 din Legea cu privire la energia termică

și promovarea cogenerării nr. 92 din 29 mai 2014, pentru a se asigura protecția și

1

funcționarea normală a rețelelor termice, pentru a se evita punerea în pericol a

persoanelor, bunurilor și mediului se stabilesc zone de protecție a rețelelor termice.

În scopul protecției rețelelor termice, persoanelor fizice și juridice li se interzice să

limiteze ori să îngrădească prin împrejurări, prin construcții ori în orice alt mod

accesul la rețeaua termică a unității termoenergetice.

Reclamantul a relatat că au fost admise abateri inclusiv de la Regulamentul cu

privire la fumizarea și utilizarea energiei termice, aprobat prin Hotărârea Guvernului

nr. 434 din 9 aprilie 1998, care în pct. 40 prevede că este interzis ca pe traseele

conductelor termice, inclusiv pe culoarele de acces, să se ridice construcții, să se

depoziteze materiale, să se execute lucrări subterane sau orice alte lucrări care ar

dăuna exploatării și ar bloca accesul la conducte și la stațiile termice.

La fel, a precizat că în pct. nr. 41 din același Regulament, este menționat că în

cazul în care este necesar ca pe terenul pe care sunt amplasate instalațiile termice de

alimentare să se execute o construcție, beneficiarul este obligat să anunțe cu un an

înainte pe deținătorul instalațiilor și va suporta toate cheltuielile de modificare legate

cu mutarea instalațiilor de alimentare de pe terenul viitoarei construcții.

A mai indicat că au fost încălcate și cerințele specificate în documentul

normativ NCM G.04.07.2014 „Rețelele termice”, aprobat prin ordinul Ministerului

Dezvoltării Regionale și Construcțiilor nr.202 din 31 decembrie 2014 (M.O. nr.22-

28 din 30.01.2015), care în Tabelul A.2 „Pozarea subterană a rețelelor termice”

stabilește că distanța pe orizontală de la rețelele termice subterane cu diametrul mai

mic de 500 mm, până la fundația clădirilor și instalațiilor, e necesar a fi nu mai mică

de 2m”, iar în cazul dat, cafeneaua se află în zona de protecție a rețelelor termice,

ceea ce exclude accesul reprezentanților și a tehnicii întreprinderii energetice la

rețelele inginerești magistrale (în vederea descoperirii, deservirii și exploatării

acestora), presiunea și temperatura înaltă a apei din rețele prezentând un pericol înalt

pentru viața și sănătatea oamenilor.

Astfel, cu referire la art. 376 alin. (1) Cod civil, a susținut că SA

,,Termoelectrica” în calitate de proprietar al rețelelor termice din bd. Moscova 2,

mun. Chișinău, este în drept de a cere încetarea încălcării dreptului, adică încetarea

creării obstacolelor în vederea deservirii și exploatării conductelor, iar potrivit art.11

lit. b) Cod civil, poate solicita restabilirea situației anterioare încălcării dreptului,

adică restabilirea situației de până la amplasarea obiectivului în teren.

În vederea soluționării litigiului apărut pe cale amiabilă, SA ,,Termoelectrica”

a expediat în adresa pârâților reclamații cu privire la crearea zonei de protecție

regulamentară a conductei termice prin înlăturarea cafenelei din zona de protecție a

rețelelor inginerești, care însă au rămas nesoluționate.

De asemenea, a declarat că a rămas nesoluționată cererea prealabilă de anulare

a autorizației de funcționare a unității de comerț nr. 18889 din 7 octombrie 2014,

expediată în adresa Primăriei municipiului Chișinău la 16 septembrie 2016.

Reclamantul și-a întemeiat pretențiile pe prevederile art. 6, 7, 15-17, 26 din

Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie 2000, art. 11, 12,

376 Cod civil, art. 17 din Legea cu privire la energetică nr. 1525-XIII din 19

februarie 1998, art. 31 din Legea cu privire la energia termică și promovarea

cogenerării nr. 92 din 29 mai 2014.

A solicitat anularea autorizației de funcționare a unităților de comerț și

alimentație publică nr. 18889 din 7 octombrie 2014, eliberată de către Primăria

2

municipiului Chișinău SRL ,,Kavana Grup”, pentru desfășurarea activității pe bd.

Moscovei 2, mun. Chișinău, obligarea SA ,,Art-Vest” și SRL ,,Kavana Grup” să

înlăture din zona de protecție a rețelelor termice părțile constructive ale cafenelei ce

îngrădesc accesul la conductele termice din bd. Moscovei 2, mun. Chișinău.

Prin hotărârea din 22 februarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

La 22 martie 2018 SA ,,Termoelectrica” a declarat apel împotriva hotărârii din

22 februarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

Prin decizia din 18 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins

apelul declarat de SA ,,Termoelectrica” și a fost menținută hotărârea din 22 februarie

2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

Pentru a decide astfel, instanța de apel și-a întemeiat soluția pe prevederile art.

1 alin. (2), art. 17 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din

10 februarie 2000, art. 17 din Legea cu privire la energetică nr. 1525 din 19 februarie

1998, art. 31 din Legea cu privire la energia termică și promovarea cogenerării nr.

92 din 29 mai 2014, pct. 40, 41 din Regulamentul cu privire la fumizarea și utilizarea

energiei termice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 434 din 9 aprilie 1998, art.

118 alin. (1) Cod de procedură civilă.

În contextul normelor enunțate, instanța de apel a apreciat ca fiind întemeiată

concluzia primei instanțe referitoare la respingerea cererii de chemare în judecată,

din motiv că SA ,,Art-Vest” și SRL ,,Kavana Grup” nu au întreprins nicio acțiune

prin care să îngrădească dreptul de proprietate asupra rețelelor termice a SA

,,Termoelectrica”, iar edificare construcției litigioase nu este condiționată direct de

actul contestat, care a fost emis după edificarea ei.

Prin urmare, instanța de apel a conchis că prima instanță a dat o apreciere

obiectivă probelor administrate, a constatat și elucidat pe deplin toate circumstanțele

care au importanță pentru soluționarea cauzei și corect a aplicat normele de drept

material și procedural.

La 18 martie 2019 SA ,,Termoelectrica” a declarat recurs împotriva deciziei

din 18 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău.

În susținerea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel,

considerând-o neîntemeiată și ilegală prin faptul că au fost încălcate și aplicate

eronat normele de drept material.

Recurentul a reiterat aspectele de fapt și de drept menționate în cererea de

chemare în judecată, specificând că actul administrativ contestat contravine

prevederilor legale, deoarece la emiterea acestuia autoritatea publică locală a ignorat

faptul existenței în teren a rețelelor termice magistrale.

Recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și

hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii.

Completul reține că prezentul litigiu a fost soluționat în baza Legii

contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie 2000.

Prin Legea nr.116 din data de 19 iulie 2018, a fost adoptat Codul administrativ

al Republicii Moldova.

În conformitate cu art. 257 alin. (1) al Codului administrativ, prezentul cod intră

în vigoare la 1 aprilie 2019, iar potrivit alin. (2), la data intrării în vigoare a

prezentului cod se abrogă Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10

februarie 2000.

3

În conformitate cu art. 258 alin. (3) al Codului administrativ, procedurile de

contencios administrativ inițiate până la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor

examina în continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform

prevederilor prezentului cod. Prin derogare, admisibilitatea unei astfel de acțiuni în

contenciosul administrativ se va face conform prevederilor în vigoare până la

intrarea în vigoare a prezentului cod. Prevederile prezentului alineat se vor aplica

corespunzător pentru procedurile de apel, de recurs și de contestare cu recurs a

încheierilor judecătorești.

Din sensul normei de drept enunțate urmează că, legiuitorul a optat pentru

principiul aplicării imediate a noilor reglementări procedurale, însă rezultând din

aceeași normă legală, Completul va examina admisibilitatea cererii de recurs prin

prisma prevederilor Codului de procedură civilă, având în vedere că prezenta

procedură de contencios administrativ a fost inițiată până la intrarea în vigoare a

Codului administrativ.

În conformitate cu art. 434 Cod de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea

nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 18 decembrie 2018,

dare date care ar confirma recepționarea acesteia de către recurent, la dosar lipsesc.

Astfel, recursul declarat la 18 martie 2019, este în termen.

Examinând temeiurile recursului depus de SA ,,Termoelectrica”, în raport cu

materialele cauzei civile, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate

la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în

care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul

în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța

judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către SA ,,Termoelectrica”, nu

se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură

civilă.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul

recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural, respectiv

nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

4

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii a II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

În această ordine de idei, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție precizează că, în contextul normelor

procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură civilă,

instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de

fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe,

suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului

instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă,

din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor

de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența

sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției Europene pentru

Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu se impune

motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe

dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate

de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza Rebai și alții contra

Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995,

nr.26561/1995).

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

declara inadmisibil recursul depus de SA ,,Termoelectrica”.

În conformitate cu art. 258 alin. (3) Cod administrativ, art. 270, 433 lit. a), 440

alin. (1) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Recursul depus de Societatea pe Acțiuni ,,Termoelectrica”, se declară

inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Mariana Pitic

Tamara Chișca-Doneva

5