2ra-777/19 — repararea prejudiciului material si moral

Dosarul nr.2ra-777/2019

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (V. Nicula)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Panov, V. Cotorobai, M. Anton)

Î N C H E I E R E

22 mai 2019 mun.Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Galina Stratulat

Victor Burduh

examinând admisibilitatea recursului declarat de Vladimir Guzun,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Vladimir Guzun

împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Belingo” privind repararea

prejudiciului material și moral cauzat prin nerespectarea securității muncii,

împotriva deciziei din 20 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 05 iulie 2017, Vladimir Guzun a depus cerere de chemare în judecată

împotriva S.R.L. „Belingo” privind repararea prejudiciului material și moral cauzat

prin nerespectarea securității muncii.

În motivarea acțiunii a indicat că în anul 2010, fiind încă minor, a fost angajat în

calitate de muncitor necalificat la S.R.L. „Belingo”. Administrația S.R.L. „Belingo”

ar fi trebuit să asigure calificarea persoanelor care lucrează la mecanismele de la

fabrică cu instruirea necesară și cu asigurarea securității angajaților. Necătînd la

faptul că dînsul lucra de cîteva luni la S.R.L. „Belingo”, a fost pus să lucreze la un

mecanism, neavând echipamentul corespunzător. În timpul lucrului și-a prins haina

în mecanismul în mișcare, ca rezultat dînsul a rămas fără mîina dreaptă din cot. De

către proprietarul fabricii Boris Muravschi și fiul acestuia Dumitru, cu automobilul

personal a fost dus la urgență. Dînșii l-au rugat să declare la urgență că s-a

accidentat la domiciliu, promițindu-i că îi va acoperi toate cheltuielile necesare și îl

vor asigura cu loc de muncă. La spital nu au putut să-i restabilească mîina și astfel a

devenit invalid de gradul II.

A menționat că după accidentul de muncă S.R.L. „Belingo” nu și-a onorat

promisiunile și doar după ce a insistat la 08 iulie 2010 pîrîtul i-a fost acordat un

ajutor de 65 000 de lei, bani care nu i-au fost suficienți pentru o proteză acceptabilă.

S-a adresat repetat la S.R.L. „Belingo” să contribuie la procurarea protezei pentru a

putea trăi, așa cum fără mîină nu poate să se angajeze la serviciu, însă fără nici un

rezultat.

1

La 22 iunie 2017 a expediat prin poștă cerere, solicitând S.R.L. „Belingo”

repararea prejudiciului, însă pînă în prezent nu a primit răspuns, iar cînd a dorit să

depună personal cererea pîrîtul a refuzat înregistrarea acesteia, motivînd că între ei

nu există careva relații ca să-i primească cererea.

A solicitat reclamantul repararea prejudiciului material cauzat prin nerespectarea

securității muncii în mărime totală de 447 800 de lei, constituite din suma de

185 000 de lei – costul protezei, 90 000 de lei cu titlu de indemnizație unică,

172 000 de lei cu titlu de prejudiciu cauzat vieții și sănătății persoanei, cît și

prejudiciul moral în mărime de 300 000 de lei.

Prin hotărârea din 11 iunie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, s-a

respins ca neîntemeiată cererea lui Vladimir Guzun înaintată împotriva S.R.L.

„Belingo” privind repararea prejudiciului cauzat prin nerespectarea securității

muncii.

Prin decizia din 20 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău s-a respins apelul

declarat de Vladimir Guzun, și s-a menținut hotărîrea din 11 iunie 2018 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a concluzionat că instanța de fond a

stabilit just circumstanțele pricinii și normele materiale.

Colegiul a constatat că Vladimir Guzun nu a demonstrat inițial calitatea de

angajat, existența relațiilor de muncă dintre acesta și S.R.L. „Belingo”, or la dosar

nu există nici un contract de muncă încheiat între părți în acest sens, iar pe de altă

parte nu a solicitat constatarea existenței unor astfel de relații de muncă cu pîrîtul,

nici organul abilitat în acest sens cu atribuții de constatare la fel nu a fost sesizat, or

la materialele cauzei nu se atestă nici o hotărîre a instanței de judecată în legătură cu

acest fapt, nici un proces - verbal al Inspectoratului de Stat al Muncii de constatare a

accidentului de muncă comis de către angajat care ar genera apariția răspunderii

angajatorului.

Totodată și prevederile Legii securității și sănătății în muncă nr.186-XVI din 10

iulie 2008 invocate de către Vladimir Guzun, sunt inaplicabile în prezenta cauză, or

între reclamant și pîrît nu au existat careva raporturi de muncă, nefiind demonstrară

calitatea de angajat a lui Vladimir Guzun.

Colegiul a apreciat critic declarațiile martorilor, dat fiind că acestea nu constituie

probe admisibile și pertinente în sensul art.121 Cod de procedură civilă, prin care ar

fi posibilă probarea existenței raporturilor de muncă, or legiuitorul a prevăzut pentru

astfel de cazuri o altă metodă legală de apărare, neutilizată de către Vladimir Guzun.

Colegiul a concluzionat că sarcina probațiunii pusă de legiuitor pe seama

titularului dreptului pretins încălcat, nu a fost realizată de către acesta în modul

prevăzut de lege.

La 28 februarie 2019 Vladimir Guzun, a declarat recurs solicitând casarea

deciziei din 20 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău și hotărîrii din 11 iunie a

Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, cu pronunțarea unei hotărîri noi de admitere a

cerințelor din cererea de chemare în judecată.

În susținerea recursului a invocat prevederile art. 432 alin. (4) Cod de procedură

civilă, și anume hotărîrea primei instanțe a fost arbitrară, fiind apreciate doar

probele prezentate de intimat, fără a se lua în considerare probele prezentate de

recurent, ca rezultat pretențiile sale față de S.R.L. „Belingo” fiind respinse ca

neîntemeiate.

În motivarea recursului a indicat că prin declarațiile martorilor Dabija Eugen,

2

Arapan Vasile și Guzun Valentin, care au fost audiați în ședințele de judecată, fiind

martori oculari a accidentului de muncă produs, s-au confirmat circumstanțele

indicate în cererea de chemare în judecată. Necătînd la aceasta instanța nu a luat în

considerație declarațiile martorilor, apreciindu-le ca fiind critice.

A menționat că ajutorul material acordat de S.R.L. „Belingo” în sumă de 65 000

de lei a fost acordat lui la cererea tatălui său Valentin Guzun. Instanța a calificat

aceste acțiuni a S.R.L. „Belingo” ca fiind un ajutor material pentru tatăl său, fost

angajat la fabrică, deși în cerere a fost specificat că ajutorul material este pentru

procurarea protezei pentru el.

A invocat că de către instanță nu s-a apreciat corect faptul că Procuratura

Rîșcani a deschis o cauză penală referitor la acest accident de muncă, a fost clasat

superficial, nefiind nici măcar audiați martorii oculari.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel.

Materialele dosarului confirmă faptul că decizia din 20 decembrie 2018 a Curții

de Apel Chișinău a fost expediată pentru cunoștință părților la proces la 04 februarie

2019 (f.d. 130), însă lipsește confirmarea recepționării acesteia.

Prin urmare, recursul declarat de Vladimir Guzun la 28 februarie 2019, se

consideră depus în termenul prevăzut de lege.

În conformitate cu art. 439 alin. (2), (3) Cod de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acesteia. În cazul neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea

recursului se decide în lipsa acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin.(2).

Examinând admisibilitatea recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Vladimir Guzun, este

inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți la

proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială

sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

3

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvîrșirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul

în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Vladimir Guzun, nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură

civilă.

Or, argumentele invocate în recurs se referă la dezacordul recurentului cu

soluția pronunțată de către instanțele ierarhic inferioare și nu redă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural,

respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate și urmează a fi respins.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform Secțiunii a II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție reiterează că procedura admisibilității constă în

verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute

în art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

În această ordine de idei se precizează că, în contextul normelor procedurale

din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură civilă, instanța de recurs

nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel.

Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și

concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

faptul că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod

flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă,

însă din recursul declarat nu rezultă încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a

probelor.

Cît privește dreptul justițiabilului „de a fi auzit de o instanță”, garantat de art. 6

motiva o hotărîre judecătorească poate varia în funcție de natura deciziei în cauză (a

se vedea inter alia, Helle vs Finlanda, 19 decembrie 1997, parag.55; Hansen vs

4

Norvegia, 2 octombrie 2014, parag.71-74).

De fapt în concepția instanței europene, articolul 6 § 1 nu impune motivarea

detaliată a deciziei unei instanțe de recurs, care întemeindu-se pe dispozițiile legale

specificate, respinge un recurs ca fiind „lipsit de șanse de succes”, ceea ce s-a

constatat în cazul de față (a se vedea, mutatis mutandis, Kukkonen vs Finlanda

(nr.2), 13 ianuarie 2009, parag.24; Baydar vs Olanda, 24 aprilie 2018, parag.46).

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera inadmisibil recursul declarat de Vladimir Guzun.

În conformitate cu art.art. 270, 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Vladimir Guzun.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Galina Stratulat

Victor Burduh

5