2ra-1060/19 — scutirea de la plata restanței la pensia de întreținere a copilului minor

Dosarul nr. 2ra-1060/19

Prima instanță - (Judecătoria Chișinău, sediul central) E. Galușceac

Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) M. Guzun, V. Buhanaci, L. Pruteanu

ÎNCHEIERE

22 mai 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Svetlana Filincova

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de avocatul Ludmila Stoianov

în interesele lui Vasile Cheptănaru,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată înaintată de Vasile

Cheptănaru împotriva Nataliei (Cheptănaru) Podlesnaia cu privire la scutirea de la

plata restanței la pensia de întreținere,

împotriva deciziei din 22 ianuarie 2019 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă:

La 26 octombrie 2017, Vasile Cheptănaru a înaintat cerere de chemare în

judecată împotriva Nataliei (Cheptănaru) Podlesnaia solicitând scutirea de plata

restanței la pensia de întreținere a copilului minor, în mărime de 166 742 de lei,

calculată de executorul judecătoresc Pavel Bedros în temeiul titlului executoriu nr.

2-684 din 20 august 2001, emis de Judecătoria Sângerei.

În motivarea acțiunii s-a indicat că prin hotărârea din 20 august 2001 a

Judecătoriei Sângerei, s-a dispus încasarea de la Vasile Cheptănaru în beneficiul

Nataliei Cheptănaru, pensia pentru întreținerea fiicei minore, în cuantum de 1/4 din

toate veniturile, dar nu mai puțin de 25% din salariul minim stabilit în Republica

Moldova.

La 16 noiembrie 2004 Vasile Cheptănaru s-a recăsătorit cu Lilia Ciornea, iar

în căsătorie s-au născut doi copii. Actualmente, la întreținerea lui se află trei copii

și soția care nu are un salariu stabil.

S-a invocat că din momentul pronunțării hotărârii de încasare a pensiei de

întreținere, împrejurările cazului s-au modificat esențial, ceea ce a făcut imposibilă

executarea în deplină măsură a obligației de întreținere.

Iar, cuantumul de 1/4 din veniturile sau cuantumul fix de 25% din salariul

mediu pentru întreținerea unui copil, este unul împovărător și depășește cu mult

posibilitățile financiare de executare a obligației.

La fel, s-a indicat că în perioada acumulării restanței la plata pensiei de

întreținere, reclamantul nu a avut un salariu stabil sau alte surse de venit, care ar

1

acoperi coșul minim de consum, în timp ce Natalia Podlesnaia după divorț a

beneficiat permanent de un salariu, activând la Universitatea Tehnică din Moldova.

Astfel, consideră că urmează a fi eliberat de plata restanței la pensia de

întreținere, deoarece nu s-a eschivat cu rea-credință de la plata pensiei de

întreținere, având în vedere că în perioada acumulării restanței nu a avut

posibilitate sa muncească, deoarece s-a ocupat de creșterea și educația copiilor

minori.

Prin hotărârea din 26 aprilie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul central,

cererea de chemare în judecată înaintată de Vasile Cheptănaru împotriva Nataliei

(Cheptănaru) Podlesnaia cu privire la scutirea de la plata restanței la pensia de

întreținere, s-a respins ca neîntemeiată.

S-a încasat de la Vasile Cheptănaru în beneficiul Nataliei (Cheptănaru)

Podlesnaia suma de 3 000 de lei cu titlu de cheltuieli pentru asistență juridică.

În motivarea soluției, instanța a conchis că argumentele cererii de chemare în

judecată sunt neîntemeiate, menționând că reclamantul nu a probat imposibilitatea

executării obligațiunii de plată a pensiei de întreținere a copilului minor.

Totodată, instanța de judecată a reținut că, conform prevederilor art. 105 alin.

(1) din Codul familiei, debitorul întreținerii poate fi scutit de plata restanței la

pensie de întreținere sau această restanță poate fi micșorată, cu excepția cazurilor

cînd pensia se plătește copiilor minori, situație care se regăsește și în prezenta

speță.

La fel, a menționat că argumentele reclamantului precum că are la întreținere

alți doi copii minori, nu poate fi luat în considerare, or dreptul unui copil la

întreținere nu poate fi încălcat de interesele altui copil, deoarece obligația

părintelui la întreținerea copiilor minori este stipulată prin lege.

La 3 mai 2018, Cheptănaru Vasile a declarat apel împotriva hotărârii

Judecătoriei Chișinău, sediul central din 26 aprilie 2018.

Prin decizia 22 ianuarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul

declarat de Cheptănaru Vasile și s-a menținut hotărârea din 26 aprilie 2018 a

Judecătoriei Chișinău, sediul central.

La 27 martie 2019, avocatul Ludmila Stoianov, în interesele lui Vasile

Cheptănaru, a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând

admiterea recursului, casarea integrală a deciziei din 22 ianuarie 2019 a Curții de

Apel Chișinău și a hotărârii din 26 aprilie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul

central, cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii.

În motivarea recursului a invocat că decizia este ilegală, neîntemeiată și

susceptibilă casării.

În sensul dat, a indicat că instanțele de judecată ierarhic inferioare au aplicat

eronat normele de drept material, nu s-au expus asupra motivului de drept invocat

de recurent și au încălcat principiul securității raporturilor juridice.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

Materialele dosarului atestă că copia deciziei integrale a fost expediată în

adresa participanților la proces la 15 februarie 2019, însă dovada legală de

recepționare a acesteia de către recurent lipsește.

2

Din acest considerent, Colegiul consideră că recursul din 27 martie 2019 este

declarat în termen.

În conformitate cu art. din 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,

după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit

în conformitate cu alin. (2).

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind

admisibilitatea recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate

în cererea de recurs cu temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură

civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării cauzei, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei

probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în

urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se

invocă că instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă, sau

în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de

acces la instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza

Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct.

230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs,

întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se

bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva

3

Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât

pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor

în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale

procedurilor respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de

drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea

Botten împotriva Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p.

141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de

fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire

cu privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, Colegiul consideră că recursul declarat de

avocatul Ludmila Stoianov în interesele lui Vasile Cheptănaru, nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și,

drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se declară inadmisibil recursul înaintat de avocatul Ludmila Stoianov în

interesele lui Vasile Cheptănaru.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Svetlana Filincova

Dumitru Mardari

4