2ra-823/19 — repararea prejudiciului material si moral

2ra-823/19 — repararea prejudiciului material si moral (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 2ra-823/19

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (N. Mazur)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Minciuna, V. Sîrbu, V. Mihaila)

ÎNCHEIERE

15 mai 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Iurie Bejenaru

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Vladimir

Voronin, reprezentat de avocatul Gheorghe Nicolaescu,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Vitalia Pavlicenco

împotriva lui Vladimir Voronin cu privire la apărarea onoarei, demnității, obligarea

la dezmințirea informației și repararea prejudiciului moral,

împotriva deciziei din 05 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care

au fost respinse apelurile declarate de Vladimir Voronin și Vitalia Pavlicenco și a

fost menținută hotărârea din 05 iunie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

c o n s t a t ă:

La data de 03 aprilie 2017, Vitalia Pavlicenco a depus cerere de chemare în

judecată împotriva lui Vladimir Voronin cu privire la apărarea onoarei, demnității,

obligarea la dezmințirea informației și repararea prejudiciului moral.

În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că într-o emisiune de la postul de

televiziune NIT, moderată de Constantin Starâș și Ludmila Belcenkov, cetățeanul

Voronin Vladimir, care deținea funcția de Președinte al Republicii Moldova, a

declarat următoarele: „Ei, în mod insistent, ne numesc în toți acești ani români, (...)

La recensământul din 2004 numai 2,1 procente (a accentuat această cifră. -N.n.) s-

au declarat români. Eu i-am spus și lui Băsescu că în 15 ani ați finanțat nu se știe pe

cine, cât ați băgat voi în acești moldoveni români - Pavlicenco care iese la microfon,

Dabija de la „Literatura și arta” și alții, toți acești români ai noștri trecuți de urgență

din PCUS și KGB în români - și ați obținut doar 2,1 procente.”

A considerat reclamanta că prin aceste declarații, pârâtul Vladimir Voronin i-a

lezat onoarea, demnitatea și reputația profesională. A menționat că nu ar fi avut nici

o relație financiară cu România, nu a primit surse financiare din proiecte, granturi,

programe sau alte acțiuni finanțate pe Guvernul României. De asemenea, nu a avut

niciodată nici o colaborare cu KGB (SIS), fapt ce se confirmă și prin răspunsul SIS

din 20 octombrie 2006 la interpelarea ei din 19 octombrie 2006 (în care a cerut

acces la propriul dosar de la SIS, oricare ar fi el), prin care a fost informată că

Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova nu deține dosar în

privința sa, precum și alte materiale documentare.

A mai menționat reclamanta că, urmare a declarațiilor făcute, domnul Voronin

Vladimir i-a cauzat prejudicii morale, a diminuat încrederea electoratului în

persoana sa în calitate de om politic, ales ca deputat în Parlamentul Republicii

Moldova.

Ulterior, reclamanta și-a concretizat cerințele acțiunii și a menționat că în

temeiul art. 26 alin. (4) din Legea cu privire la libertatea de exprimare „Dacă ....

autorul informației se află în imposibilitatea de a publica dezmințirea, instanța de

judecată va obliga autorul informației să publice dezmințirea în alt mijloc de

informare în masă cu o rază similară de acoperire sau difuzare.”

Pe parcursul examinării cauzei s-a constatat că postul de televiziune prin

intermediul căruia autorul informației false, Vladimir Voronin, a difuzat scornituri

mincinoase în adresa reclamantei, nu mai deține licență pentru emisie. Iar conform

constatărilor făcute în §54 din Hotărârea CEDO definitivă din 20 aprilie 2015 în

cauza Urechean și Pavlicenco vs Moldova (cererile 27756/05 și 41219/07) postul de

televiziune NIT la momentul difuzării informației avea acoperire națională.

Pretențiile privind repararea prejudiciului moral rămân aceleași, ca în cerea de

chemare în judecată.

În temeiul art. 203 CPC, art. 26 din Legea cu privire la libertatea de exprimare,

reclamanta a solicitat să fie obligat pârâtul Vladimir Voronin să difuzeze

dezmințirea informației calomnioase la un post de televiziune în Republica

Moldova cu acoperire națională, în termen de 15 zile după ce hotărârea va rămâne

definitivă, dezmințirea având următorul text: „Eu, Vladimir Voronin, declar că

Vitalia Pavlicenco nu a colaborat niciodată cu KGB URSS și RSSM, în nici o

calitate, iar cele declarate de mine pe data de 03 martie 2007, emisiunea „Maxima”

la postul TV NIT sunt minciuni”, precum și repararea prejudiciului moral în mărime

de 500000 de lei.

Prin încheierea din 25 aprilie 2007 a Judecătoriei Centru, mun. Chișinău a fost

încetat procesul civil la cererea de chemare în judecată depusă de Vitalia Pavlicenco

împotriva lui Vladimir Voronin privind apărarea onoarei și demnității și încasarea

prejudiciului moral, pe motiv că Președintele Republicii Moldova nu poate fi atras

la răspundere civilă pe cazul dat (f.d.16 – 17, vol.I).

La data de 04 mai 2007, Vitalia Pavlicenco a declarat recurs împotriva

încheierii primei instanțe, solicitând casarea încheierii din 25 aprilie 2007 a

Judecătoriei Centru, mun. Chișinău, ca fiind emisă cu aplicarea greșită a normelor

de drept procedural, cu remiterea cauzei spre examinare în prima instanță (f.d.18 –

20, vol. I).

Prin decizia din 14 iunie 2007 a Curții de Apel Chișinău a fost respins recursul

declarat de Vitalia Pavlicenco și a fost menținută încheierea din 25 aprilie 2007 a

Judecătoriei Centru mun. Chișinău (f.d.30-32, vol. I).

La data de 25 iunie 2015 Vitalia Pavlicenco a depus cerere de revizuire,

solicitând casarea deciziei din 14 iunie 2007 a Curții de Apel Chișinău cu remiterea

cauzei pentru examinarea recursului la Curtea de Apel Chișinău (f.d.35–37, vol. I).

Prin încheierea din 30 septembrie 2015 a Curții Supreme de Justiție a fost

admisă cererea de revizuire depusă de Vitalia Pavlicenco împotriva deciziei din 14

iunie 2007 a Curții de Apel Chișinău, a fost casată decizia din 14 iunie 2007 a Curții

de Apel Chișinău și încheierea din 25 aprilie 2007 a Judecătoriei Centru mun.

Chișinău, cu remiterea cauzei spre rejudecare în fond la Judecătoria Centru mun.

Chișinău.

2

Prin hotărârea din 05 iunie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediu Centru a fost

admisă parțial acțiunea depusă de Vitalia Pavlicenco și a fost obligat Vladimir

Voronin să dezmintă în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a hotărârii date,

informația difuzată pe data de 03 martie 2007 în emisiunea „Maxima” la postul TV

NIT, ce nu corespunde adevărului și lezează onoarea și demnitatea Vitaliei

Pavlicenco, precum că Vitalia Pavlicenco a colaborat cu KGB URSS și RSSM, prin

difuzarea dezmințirii la un post de televiziune din Republica Moldova cu acoperire

națională, a fost încasat de la Voronin Vladimir în beneficiul Vitaliei Pavlicenco

prejudiciul moral în mărime de 30000 de lei. În rest, acțiunea a fost respinsă, ca

neîntemeiată.

Prin încheierea din 05 iulie 2018 a Judecătoriei Chișinău a fost respinsă cererea

Vitaliei Pavlicenco privind adoptarea unei hotărâri suplimentare.

La data de 12 iunie 2018, Vladimir Voronin a depus apel nemotivat, iar la 04

octombrie 2018 a depus cerere de apel motivată împotriva hotărârii instanței de

fond, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii contestate, cu emiterea unei

noi hotărâri de respingere a acțiunii.

Prin decizia din 05 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost respins

apelul declarat de Vladimir Voronin, și apelul incident declarat de Vitalia

Pavlicenco și a fost menținută hotărîrea din 05 iunie 2018 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Centru. A fost respins recursul declarat de Vitalia Pavlicenco și a fost

menținută încheierea din 05 iulie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

Instanța de apel și-a întemeiat concluzia pe prevederile art. 16 alin. (1) și (2),

(4) Codul civil, art.2, 10 și art. 7 alin. (1) și (2) din Legea cu privire la libertatea de

exprimare și a stabilit că, prima instanță a ajuns la o concluzie justă și întemeiată

privind admiterea cerințelor reclamantei de obligare a pârâtului la dezmințirea

informației, or, în cadrul examinării cauzei nu au fost prezentate probe pertinente și

admisibile, care ar confirma faptul că, reclamanta Vitalia Pavlicenco, ar fi colaborat

cu serviciile de securitate, la caz, KGB („Komitet Gosudarstvennoi Bezopasnosti”)

URSS și RSSM.

A mai stabilit instanța de apel că, din răspunsurile nr. SA/565 din 20 octombrie

2006 (f.d.3, Vol. I) și nr. P 2784/14 din 21 ianuarie 2015 (f.d.104, vol. I), rezultă

expres faptul că, Serviciul de Informație și Securitate al RM și Consiliul Național

pentru Studierea Arhivelor Securității (România) nu conțin nici un dosar întocmit pe

numele Vitaliei Pavlicenco.

Or, în conformitate cu art. 123 alin. (2) CPC, faptele stabilite printr-o hotărâre

judecătorească irevocabilă într-o cauză civilă soluționată anterior în instanță de

drept comun sau în instanță specializată sînt obligatorii pentru instanța care judecă

cauza și nu se cer a fi dovedite din nou și nici nu pot fi contestate la judecarea unei

alte cauze civile la care participă aceleași persoane.

În acest sens, instanța de apel a reținut hotărârea judecătorească irevocabilă nr.

2-6004/13 din 10 decembrie 2013 a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău (f.d.107,

vol.I), prin care instanța a constatat: „Reieșind din răspunsurile Serviciului

Informații și Securitate cât și a Procuraturii Generale, instanța concluzionează că în

privința Vitaliei Pavlicenco a fost răspândită o informație neveridică care nu

corespunde realității, deoarece ultima nu a colaborat niciodată cu Comitetul

Securității al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste și nici cu Comitetul

Securității de Stat al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, KGB (Komitet

3

Gosudarstvennoi Bezopasnosti), inclusiv în calitate de informator, colaborator,

rezident, ofițer de securitate sau în orice altă calitate”.

În consecință, a conchis instanța de apel că prima instanță întemeiat a constatat

că, informația relatată în cadrul emisiunii „Maxima”, la postul de televiziune NIT,

precum că, Vitalia Pavlicenco a colaborat cu KGB („Komitet Gosudarstvennoi

Bezopasnosti”) URSS și RSSM, nu corespunde realității, lezează onoarea și

demnitatea reclamantei, astfel, urmează a fi dezmințită.

Având în vedere faptul că, postul de televiziune NIT, prin intermediul căruia a

fost difuzată informația defăimătoare nu mai deține licență pentru emisie, prima

instanță întemeiat a obligat pârâtul să facă dezmințirea la un oricare post de

televiziune cu acoperire națională, după cum a fost postul de televiziune TV NIT,

care a lansat interviul d-lui V. Voronin în emisiunea „Maxima”.

Totodată, instanța de apel aplicând prevederile art. 29 alin. (1) din Legea cu

privire la libertatea de exprimare nr. 64 din 23 aprilie 2010, art. 1422 alin. (1), 1423

Codul civil, a conchis că prima instanță temeinic și legal a stabilit că prin

răspândirea informației care nu corespunde realității, reclamantei i-a fost cauzat

prejudiciul moral, care urmează a fi reparat, însă despăgubirea pentru prejudiciul

moral trebuie să fie rațională și echitabilă, adică trebuie stabilită în așa mod, încât să

asigure o compensare suficientă și nicidecum exagerată a prejudiciului cauzat, fiind

menținut echilibru între daunele efectiv pricinuite și suma acordată.

În acest sens, de către prima instanță corect a fost stabilită mărimea

prejudiciului moral în mărime de 30000 de lei, suma solicitată de reclamantă în

mărime de 500 000 de lei fiind excesivă.

La data de 26 februarie 2019, Vladimir Voronin, reprezentat de avocatul

Gheorghe Nicolaescu, a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel,

solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii

primei instanțe cu pronunțarea unei noi hotărâri de respingere integrală a acțiunii.

În motivarea recursului a indicat că nu este de acord cu decizia instanței de

apel și hotărârea primei instanțe, deoarece au interpretat și au aplicat eronat legea –

Constituția Republicii Moldova și anume art. 71 din Constituție, care prevede că

independența opiniilor deputatului în Parlament este absolută și perpetuă.

Președintele nu poate fi tras la răspundere penală, civilă sau administrativă pentru

voturile sau opiniile, exprimate în executarea mandatului, nici după expirarea

acestuia.

În acest context, a susținut că declarațiile Președintelui nu conțin nici un

comentariu cu privire la viața privată a reclamantei, referindu-se la aceasta în

calitatea sa de politician și persoană publică și bine cunoscută pe arena politică din

Republica Moldova.

A mai susținut că, atât instanța de apel, cât și prima instanță au încălcat grav

principiul neretroactivității legii consfințit în art. 22 din Constituția RM.

La fel, a indicat că instanțele de judecată ierarhic inferioare greșit au admis

parțial și cerința reclamantei cu privire la repararea prejudiciului moral, deoarece

acesta nu a fost demonstrat prin nici o probă pertinentă sau concludentă.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel.

4

Materialele dosarului atestă că decizia Curții de Apel Chișinău a fost emisă la

05 decembrie 2018, dar date care ar confirma recepționarea acesteia de către

recurent la dosar lipsesc.

În circumstanțele date, recursul declarat la 26 februarie 2019 de către Vladimir

Voronin, reprezentat de avocatul Gheorghe Nicolaescu, este depus în termenul

prevăzut de lege.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este

inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces

sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate

la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în

care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul

în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța

judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.

432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Vladimir Voronin, reprezentat

de avocatul Gheorghe Nicolaescu, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.

432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural

de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Astfel, în sensul dat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în

jurisprudența sa constantă, rezultînd din prevederile art. 6 § 1 al Convenției

Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu

se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs,

întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva

sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza

Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie

1995, nr.26561/1995).

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție ține să menționeze că potrivit jurisprudenței CEDO, recursul

5

trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în

cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de

lucruri (cauza Asito vs Republica Moldova, 10 iulie 2010, Meyer vs Germania, 22

martie 2016), însă motivele recursului, invocare în speță sunt similare celor invocate

în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător.

Astfel, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de

Vladimir Voronin, reprezentat de avocatul Gheorghe Nicolaescu, ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a) și 440 alin. (1) Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de Vladimir Voronin, reprezentat de avocatul Gheorghe

Nicolaescu, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Iurie Bejenaru

6