ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 15.05.2019

2rh-51/19 — Repararea prejudiciului moral.

HOTĂRÂRE
15.05.2019
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
Repararea prejudiciului moral.
Temei legal
Temeiurile declarării revizuirii
Citează această cauză
2rh-51/19 — Repararea prejudiciului moral. (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 2rh-51/19

Prima instanță: Judecătoria Edineț, sediul Dondușeni (L. Danilișin)

Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (Iu. Grosu, A. Garbuz și A. Ciobanu)

Instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiție (A. Cobăneanu, S. Filincova și N. Craiu)

15 mai 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecător Ala Cobăneanu

judecători Svetlana Filincova

Nicolae Craiu

examinând cererea de revizuire depusă de către Jurcov Vitalie și Jurcov

Valentina,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Jurcov

Anatolii împotriva Serviciului Cadastral Teritorial Dondușeni cu privire la repararea

prejudiciului moral,

împotriva încheierii din 27 februarie 2019 a Curții Supreme de Justiție, prin care

a fost considerat inadmisibil recursul declarat de către Jurcov Anatolii,

c o n s t a t ă:

Jurcov Anatolii a depus cerere de chemare în judecată la 3 octombrie 2017

împotriva Serviciului Cadastral Teritorial Dondușeni cu privire la repararea

prejudiciului moral.

Reclamantul în motivarea pretențiilor a indicat că a depus o cerere către Oficiul

Cadastral Teritorial Dondușeni, privind eliberarea unor acte cu privire la privatizarea

unui apartament, însă instituția respectivă a încălcat legislația Republicii Moldova

prin atitudinea sa.

A specificat Jurcov Anatolii că apartamentul primit conform ordinului nr. 28/5-2

în care la moment locuiește familia sa, a fost înregistrat de mai multe ori în Registrul

bunurilor imobile.

S-a precizat că feciorul său Jurcov Vitalie de mai multe ori s-a prezentat la

Oficiul Cadastral Teritorial Dondușeni cu solicitarea de a-i prezenta toate

documentele pentru privatizarea apartamentului, însă nu a primit nici-un răspuns.

A solicitat Jurcov Anatolii încasarea din contul Agenției Servicii Publice

Dondușeni, în beneficiul său a sumei de 10 000 de lei, pentru încălcarea intenționată

a legii cu privire la eliberarea documentelor pentru privatizare.

Jurcov Anatolii a depus cerere de chemare în judecată la 5 ianuarie 2018

împotriva Serviciului Cadastral Teritorial Dondușeni cu privire la repararea

prejudiciului moral.

1

Reclamantul în motivarea pretențiilor a indicat că la 4 decembrie 2017 s-a

adresat Serviciului Cadastral Teritorial Dondușeni cu privire la prezentarea unor

informații referitor la faptul dacă au fost efectuate lucrări cadastrale în privința

apartamentului nr. 20, din or. Dondușeni, str. 31 August, nr. 4/1, a fost întocmit

planul cadastral al bunului imobil și dacă este necesar de efectuat lucrări cadastrale.

A specificat Jurcov Anatolii că termenul de prezentare a informației este de 15-

11 zile. Pe aviz este înregistrată data primirii cererii de eliberare a informației – 6

decembrie 2017.

Consideră reclamantul că termenul de prezentare a informatei de către Serviciul

Cadastral Teritorial Dondușeni a expirat la 21 decembrie 2017, dar pînă la adresarea

în instanță de judecată, informația solicitată nu i-a fost comunicată.

A solicitat Jurcov Anatolii încasarea din contul Serviciul Cadastral Teritorial

Dondușeni suma de 21 000 de lei în beneficiul său cu titlu de prejudiciu moral.

Prin încheierea din 22 februarie 2018 a Judecătoriei Edineț, sediul Dondușeni a

fost conexată cauza civilă nr. 2-15/2018 la cererea de chemare în judecată depusă de

către Jurcov Anatolii împotriva Serviciului Cadastral Teritorial Dondușeni cu privire

la repararea prejudiciului moral, cu cauza civilă nr. 2-48/2018 la cererea de chemare

în judecată depusă de către Jurcov Anatolii împotriva Serviciului Cadastral Teritorial

Dondușeni cu privire la repararea prejudiciului moral, pentru examinare într-o

singură procedură (f.d. 21, vol. I).

Prin hotărârea din 20 aprilie 2018 a Judecătoriei Edineț, sediul Dondușeni

cererea de chemare în judecată depusă de către Jurcov Anatolii împotriva Serviciului

Cadastral Teritorial Dondușeni cu privire la repararea prejudiciului moral a fost

respinsă ca fiind neîntemeiată (f.d. 105, 113-121).

Pentru a hotărî astfel, instanța de judecată a considerat că probele anexate la

dosar nu justifică pretențiile invocate în acțiune.

Manifestând dezacord față de hotărârea primei instanțe, Jurcov Anatolii

reprezentat de avocatul Victoria Mititiuc, la 10 mai 2018 a contestat-o cu apel,

solicitînd casarea hotărârii contestate, cu emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea

să fie admisă integral.

Prin decizia din 15 noiembrie 2018 a Curții de Apel Bălți, a fost respins apelul

declarat de către Jurcov Anatolii reprezentat de avocatul Victoria Mititiuc, fiind

menținută hotărârea din 20 aprilie 2018 a Judecătoriei Edineț, sediul Dondușeni (f.d.

179, 180-184).

Pentru a decide astfel, instanța de apel concluzionat că prima instanță a elucidat

toate circumstanțele pricinii, a apreciat obiectiv și sub toate aspectele probele

administrate la dosar și în consecință a fost emisă o soluție corectă.

Invocând ilegalitatea deciziei instanței de apel, Jurcov Anatolii, la 19 decembrie

2018 (f.d. 200), a contestat-o cu recurs solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei

instanței de apel și hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărâri prin care

acțiunea să fie admisă integral.

Prin încheierea din 27 februarie 2019 a Curții Supreme de Justiție a fost

considerat inadmisibil recursul declarat de către Jurcov Anatolii (f.d. 205-209).

Jurcov Vitalie și Jurcov Valentina invocând ilegalitatea încheierii instanței de

recurs, la 11 martie 2019 au depus cerere de revizuire prin care au solicitat, admiterea

acesteia, casarea încheirii Curții Supreme de Justiție din 27 februarie 2019 (f.d. 214).

2

În motivarea cererii, revizuenții au indicat drept temei pentru revizuire art. 449,

lit. c) Cod de procedură civilă –revizuirea se declară în cazul în care instanța a emis o

hotărâre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces.

Revizuenții la cererea de revizuire a anexat copia hotărârii din 14 iunie 2017 a

Judecătoriei Drochia, sediul Central, copia cererii expediate în adresa Agenției

Servicii Publice, răspunsul Agenției Servicii Publice din 3 martie 2018 și copia

încheierii din 27 februarie 2019 a Curții Supreme de Justiție.

Instanța de judecată a luat act de faptul că la 15 martie 2019, Jurcov Vitalie și

Jurcov Valentina au depus cererea de revizuire suplimentară (f.d. 228).

Potrivit art. 452 alin. (11) Cod de procedură civilă – dacă examinarea cererii de

revizuire este de competența Curții Supreme de Justiție sau a instanței de apel,

ședințele se desfășoară fară înștiințarea participanților la proces. Dacă instanța care

examinează cererea de revizuire consideră necesară prezența participanților la proces,

aceasta dispune înștiințarea lor.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea de revizuire

depusă de către Jurcov Vitalie și Jurcov Valentina urmează a fi respinsă ca

inadmisibilă.

În favoarea concluziei enunțate se invocă următoarele argumente.

În conformitate cu art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă, după ce

examinează cererea de revizuire, instanța emite încheierea de respingere a cererii de

revizuire ca fiind inadmisibilă.

În conformitate cu art. 3 alin. (1) Cod de procedură civilă, instanțele

judecătorești aplică legile procedurale civile în vigoare la data judecării cauzei civile,

efectuării actelor de procedură sau executării actelor instanței judecătorești (hotărâri,

încheieri, decizii, ordonanțe), precum și a actelor unor alte autorități în cazurile

prevăzute de lege.

Prin Legea nr. 17 din 5 aprilie 2018, în vigoare de la 1 iunie 2018, s-au stabilit

categoriile de încheieri care pot fi supuse revizuirii.

Astfel, în conformitate cu art. 446 Cod de procedură civilă, pot fi supuse

revizuirii hotărârile, ordonanțele, încheierile și deciziile irevocabile ale tuturor

instanțelor judecătorești, în condițiile prezentului capitol. Încheierile de încetare a

procesului conform art. 265 lit. c) și d), precum și cele prin care se respinge acțiunea

ca fiind tardivă conform art. 1861 pot fi supuse revizuirii. Încheierile judecătorești

care nu se referă la fondul cauzei, precum și deciziile emise în privința acestora nu se

supun revizuirii. În aceste cazuri, încheierile de inadmisibilitate a revizuirii nu se

supun niciunei căi de atac.

Potrivit art. 448 Cod de procedură civilă, cererea de revizuire împotriva unei

hotărâri sau încheieri rămase irevocabilă prin neatacare se soluționează de instanța

care s-a pronunțat asupra fondului. Cererea de revizuire împotriva unei hotărâri care,

fiind supusă căilor de atac, a fost menținută, modificată sau casată, emițându-se o

nouă hotărâre, se soluționează de instanța care a menținut, a modificat hotărârea sau a

emis o nouă hotărâre.

Totodată, prin Legea nr. 17 din 5 aprilie 2018 cu privire la modificarea și

completarea unor acte legislative, în vigoare de la 1 iunie 2018, au fost abrogate

prevederile art. 448 alin. (4) Cod de procedură civilă, care reglementau că cererile de

revizuire împotriva deciziilor curților de apel în privința cărora Curtea Supremă de

3

Justiție s-a pronunțat printr-o decizie asupra inadmisibilității se examinează de Curtea

Supremă de Justiție.

Prin urmare, normele de drept citate statuează expres că încheierile judecătorești

care nu se referă la fondul cauzei, precum și deciziile emise în privința acestora nu se

supun revizuirii.

În prezenta cauză se constată că prin încheierea din 27 februarie 2019 a Curții

Supreme de Justiție, revizuirea căreia se solicită de către Jurcov Vitalie și Jurcov

Valentina, a fost considerat inadmisibil recursul declarat de către Jurcov Anatolii.

În acest sens este de menționat că încheierile de inadmisibilitate se emit conform

prevederilor art. 270 Cod de procedură civilă și nu conțin nici o referire cu privire la

fondul recursului.

Prin încheierea din 27 februarie 2019 a Curții Supreme de Justiție, instanța de

recurs nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei și prin urmare, nu este de competența

Curții Supreme de Justiție de a examina cererea de revizuire depusă de către Jurcov

Vitalie și Jurcov Valentina.

Reieșind din considerentele menționate și ținând cont de faptul că prin

modificările operate prin Legea nr. 17 din 5 aprilie 2018, în vigoare din 1 iunie 2018,

încheierile de inadmisibilitate a Curții Supreme de Justiție nu pot fi supuse revizuirii,

Colegiul respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Jurcov Vitalie

și Jurcov Valentina împotriva încheierii din 27 februarie 2019 a Curții Supreme de

Justiție, pe motiv că actul de dispoziție judecătoresc contestat nu se supune revizuirii.

În conformitate cu art. 270, art. 446, art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de

procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

dispune:

Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Jurcov

Vitalie și Jurcov Valentina împotriva încheierii din 27 februarie 2019 a Curții

Supreme de Justiție, emisă în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă

de către Jurcov Anatolii împotriva Serviciului Cadastral Teritorial Dondușeni cu

privire la repararea prejudiciului moral.

Încheierea nu se supune niciunei căi de atac.

Președintele ședinței, judecător Ala Cobăneanu

judecătorii Svetlana Filincova

Nicolae Craiu

4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2019-02-27
0,98
2ra-267/19 — Repararea prejudiciului moral.
Dosarul nr. 2ra-267/19 Prima instanţă: Judecătoria Edineţ, sediul Donduşeni (L. Danilişin) Instanţa de apel: Curtea de Apel Bălţi (Iu. Grosu, A. Garbuz şi A. Ciobanu) ÎNCHEIERE 27 februarie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de
CSJ 2016-10-05
0,95
2ra-2223/16 — încasarea prejudiciului moral
Dosarul nr.2ra-2223/16 Instanţa de fond: Judecătoria Edineţ – Gh. Bîrsan Instanţa de apel: CA Bălţi – T. Duca, S. Procopciuc, E. Grumeza Î N C H E I E R E 05 octombrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administra
CSJ 2020-06-03
0,94
2r-238/20 — repararea prejudiciului material și moral
Dosarul nr.2r-238/20 Prima instanță: Judecătoria Soroca, sediul Central (jud. Gh. Tocaiuc) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălţi (jud. A. Garbuz, A. Ciobanu, Iu. Grosu) DECIZIE 03 iunie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de co
CSJ 2020-12-09
0,94
2ra-1649/20 — Recunoasterea încălcării dreptului
Dosarul nr. 2ra-1649/20 Prima instanţă: Judecătoria Drochia, sediul Central, judecător – V. Craveţ Instanţa de apel: Curtea de Apel Bălţi, judecători – A. Corcenco, O. Mironov, D. Stănilă Î N C H E I E R E 09 decembrie 2020 mun. Chişinău Co
CSJ 2017-05-17
0,94
2ra-959/17 — incasarea prejudiciului material si a venitului ratat
dosarul nr. 2ra-959/17 prima instanţă: Judecătoria Ocnița – D.Băbălău instanţa de apel: Curtea de Apel Bălți – A. Gheorghieș, A.Toderaș, A. Albu Î N C H E I E R E 17 mai 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administ
Sursă