2ra-926/19 — constatarea faptului care are valoare juridică

Dosarul nr. 2ra-926/19

Prima instanță: (Judecătoria Orhei, sediul Rezina) I. Negreanu

Instanța de apel: (Curtea de Apel Chișinău) N. Budăi, I. Secrieru, I. Muruianu

Î N C H E I E R E

15 mai 2019 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al

Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Svetlana Filincova

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Chiriliuc Anatolie,

reprezentat de avocatul Conoval Igor,

în cauza civilă, la cererea depusă de petiționarul Chiriliuc Anatolie cu privire la

constatarea faptelor cu valoare juridică,

împotriva deciziei din 06 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care

s-a admis apelul declarat de Chiriliuc Anatolie, s-a casat hotărârea din 07 iunie 2018

a Judecătoriei Orhei, sediul Rezina și s-a emis o nouă decizie, sub formă de încheiere,

prin care s-a scos de pe rol cererea depusă de petiționarul Chiriliuc Anatolie,

c o n s t a t ă :

La 21 februarie 2017, petiționarul Chiriliuc Anatolie a depus cerere cu privire la

constatarea faptelor cu valoare juridică.

În motivarea cererii, petiționarul Chiriliuc Anatolie a menționat că în perioada

anilor 1979-2001 a fost căsătorit cu Chiriliuc Maria (decedată la 23 iulie 2001).

A relatat că împreună cu Chiriliuc Maria a deținut câte un apartament cu 2 odăi,

pe care le-au transmis Primăriei Rezina în schimbul apartamentului nr. 5 din

str. Basarabia 4, compus din 3 odăi, care la rândul său a fost schimbat pe

apartamentul nr. 12 din str. 8 Martie nr. 13.

A invocat că odată cu perfectarea actelor pe apartamentul în cauză, i-a fost

perfectată și viza de reședință, unde a continuat să locuiască împreună cu fiica

Chiriliuc Maria și după decesul soției.

A specificat că s-a adresat Serviciului raional de Arhivă Rezina cu cerere, prin

care a solicitat furnizarea informației referitor membrii familiei care au participat la

privatizarea apartamentului nr. 12, situat în orașul Rezina, str. 8 Martie nr. 13.

Prin răspunsul din 01 iulie 2016, i s-a comunicat că nu a fost inclus în lista

membrilor de familie participanți la privatizare, iar la 02 aprilie 1994 a fost radiat de

1

la evidență din apartamentul nr. 12 din str. 8 Martie nr. 13, ca urmare a desfacerii

căsătoriei în temeiul hotărârii din 22 martie 1993 a Judecătoriei Rezina.

A menționat că în lipsa consimțământului său, a fost radiat de la evidență.

A reiterat că în temeiul procesului-verbal nr. 20 al ședinței Comisiei de

privatizare a fondului de locuințe din 10 martie 1994, s-a transmis cu titlu gratuit în

proprietate privată apartamentul din str. 8 Martie nr. 13 Mariei Chiriliuc, iar conform

certificatului de arhivă din 01 iulie 2016, la privatizarea locuinței au participat

membrii familiei și anume: Chiriliuc Maria, Mazur Aurelia, Chiriliuc Anatolie și fiica

Chiriliuc Maria.

A solicitat petiționarul Chiriliuc Anatolie recunoașterea ilegală a radierii de la

evidență din apartamentul nr. 12 din str. 8 Martie nr. 13, orașul Rezina.

Prin hotărârea din 07 iunie 2018 a Judecătoriei Orhei, sediul Rezina, s-a respins

cererea depusă de petiționarul Chiriliuc Anatolie.

Prin decizia din 06 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, s-a admis apelul

declarat de Chiriliuc Anatolie, s-a casat hotărârea din 07 iunie 2018 a Judecătoriei

Orhei, sediul Rezina și s-a emis o nouă decizie, sub formă de încheiere, prin care s-a

scos de pe rol cererea depusă de petiționarul Chiriliuc Anatolie.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că instanța nu este

competentă să constate în cadrul procedurii speciale o stare de drept, cum ar fi

recunoașterea ilegală a radierii de la evidență, deoarece acest fapt poate fi obținut de

partea interesată prin înaintarea unei acțiuni civile în realizarea dreptului pretins la

locuință și nicidecum prin înaintarea unei cereri cu privire la constatarea faptului.

Astfel, instanța de apel constatând existența unui litigiu de drept în privința

locuinței în litigiu, reglementat de Codul cu privire la locuințe (în redacția Legii

nr. 2718 din 03 iunie 1983) și Legea privatizării fondului de locuințe nr. 1324 din 10

martie 1993, situație care în virtutea cerințelor art. 280 alin. (3) din Codul de

procedură civilă, a dispus scoaterea cererii de pe rol, petiționarului fiindu-i explicat

dreptul de a soluționa litigiul în cadrul unui proces de drept comun în procedura

contencioasă.

La 15 martie 2019, Chiriliuc Anatolie, reprezentat de avocatul Conoval Igor a

declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, prin care a solicitat admiterea

recursului, casarea deciziei instanței de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare în

instanța de apel.

Recurentul Chiriliuc Anatolie, în motivarea recursului a invocat că instanța de

apel nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată.

A menționat recurentul că instanța de apel eronat a ajuns la concluzia de a scoate

cererea de pe rol, deoarece recunoașterea ilegală a radierii de la evidență din

apartamentul nr. 12 din str. 8 Martie nr. 13, orașul Rezina, nu este o stare de drept, ci

una de fapt, care a produs consecințe juridice și urma a fi constatată de instanța de

judecată în conformitate cu art. 281 din Codul de procedură civilă, cu atât mai mult

că prima instanță a pus pe rol cererea și a constatat existența unei cauze civile, ce a

fost examinată în procedură specială.

Astfel a relatat că instanța de apel nu a ținut cont de faptul că în speță nu există

un litigiu de drept, iar concluziile instanței de apel sunt bazate pe presupuneri și în

contradicție cu normele procedurii speciale de constatare a faptelor cu valoare

juridică.

2

Cu referire la termenul de declarare a recursului, instanța de recurs menționează

că, Curtea de Apel Chișinău a emis dispozitivul deciziei la 06 decembrie 2018, însă

date referitor la recepționarea de către părți a deciziei motivate, la materialele cauzei

lipsesc.

În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu

prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Recursul a fost declarat la 15 martie 2019, respectiv se consideră depus în

termenul prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin. (2).

Examinînd temeiurile recursului completul Colegiului Civil, Comercial și de

Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține, că examinarea admisibilității recursului presupune

verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile

prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform

secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei

probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în

urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

3

În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa

constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări

implicit admise (Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva

Bulgariei (MC), pct. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a

unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului,

care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva

Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât

pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național

și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea Botten v.

Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt

pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se

constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Chiriliuc Anatolie,

reprezentat de avocatul Conoval Igor, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.

432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și, drept urmare, este

inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de procedură

civilă, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Chiriliuc Anatolie, reprezentat de

avocatul Conoval Igor.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Svetlana Filincova

Dumitru Mardari

4