2ra-789/19 — desfacerea căsătoriei, stabilirea domiciliului copiilor minori

Dosarul nr. 2ra-789/19

Prima instanță - (Judecătoria Drochia, sediul Rîșcani) M. Sajin

Instanța de apel - (Curtea de Apel Bălți) I. Grosu, A. Garbuz, A. Ciobanu

ÎNCHEIERE

17 aprilie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Svetlana Filincova

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de Nicolai Cicoară,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată înaintată de

Mariana Cicoară împotriva lui Nicolai Cicoară, intervenient accesoriu Direcția

Asistență Socială și Protecție a Familiei Rîșcani, cu privire la desfacerea căsătoriei,

stabilirea domiciliu copiilor minori, și cererea reconvențională înaintată de Nicolai

Cicoară împotriva Marianei Cicoară, intervenient accesoriu Direcția Asistență

Socială și Protecție a Familiei Fălești, cu privire la stabilirea domiciliu copiilor

minori,

împotriva deciziei din 20 decembrie 2018 a Curții de Apel Bălți,

c o n s t a t ă:

La 13 noiembrie 2017 Mariana Cicoară a înaintat cerere de chemare în

judecată împotriva lui Nicolai Cicoară, intervenient accesoriu Direcția Asistență

Socială și Protecție a Familiei Rîșcani, solicitând desfacerea căsătoriei încheiată cu

Nicolai Cicoară și stabilirea domiciliului copiilor minori xxxxx, născut la xxxxx și

xxxxx, născută la xxxxx, cu mama lor Mariana Cicoară.

În motivarea cererii de chemare în judecată, Mariana Cicoară a indicat că la 7

noiembrie 2011 a încheiat căsătoria cu pârâtul Nicolai Cicoară, fiind înregistrată la

Oficiul Stare Civilă Fălești cu nr. 81.

Din căsătorie au doi copii minori, xxxxx, născut la xxxxx și xxxxx, născută la

xxxxx.

A invocat că pe parcursul conviețuirii împreună, relațiile dintre soți s-au

înrăutățit, iar în familie au apărut conflicte și neînțelegeri, iar toate încercările de a

păstra familia s-au soldat doar cu rezultate negative.

Mariana Cicoară a menționat că ea împreună cu fiica locuiesc în orașul

Rîșcani, iar pârâtul împreună cu feciorul, fără acordul ei, locuiesc în orașul Fălești.

Părțile nu au ajuns la un numitor comun în privința copiilor minori și a unui

loc separat, din care considerente reclamanta consideră că domiciliul ambilor copii

urmează a fi stabilit cu ea, deoarece în prezent pârâtul manifestă un dezinteres față

de creșterea, educația și sănătatea copiilor.

1

Totodată, Mariana Cicoară a remarcat că dispune de condiții materiale

suficiente pentru a asigura un nivel de trai decent, adecvat, pentru sănătatea și

dezvoltarea fizică, intelectuală și spirituală, educarea, cât și pregătirea profesională

a copiilor minori.

Prin încheierea din 17 noiembrie 2017 a Judecătoriei Drochia, sediul Rîșcani,

în calitate de intervenient accesoriu în proces s-a atras Direcția Asistența Socială și

Protecția Familiei Fălești.

La 5 februarie 2018 Nicolai Cicoară s-a adresat cu cerere reconvențională

împotriva Marianei Cicoară solicitând stabilirea domiciliului copiilor minori cu

tatăl lor, Nicolai Cicoară.

În motivarea cererii reconvenționale, Nicolai Cicoară a indicat că la 7

septembrie 2011 a înregistrat căsătoria cu Mariana Cicoară la Oficiul Stare Civilă

Fălești. Împreună au doi copii minori: fiul xxxxx, născut la xxxxx și fiica xxxxx,

născută la xxxxx.

A menționat că viața de familie în comun cu Mariana Cicoară a eșuat,

deoarece nu găseau soluții comune, iar în rezultatul neînțelegerilor păstrarea

familiei nu mai este posibilă.

La fel, a indicat că și incompatibilitatea caracterelor și viziunile contrare

asupra modului și principiilor de conviețuire face imposibilă păstrarea în

continuare a familiei.

A relatat că după ce fiul i-a povestit despre comportamentul reclamantei față

de copii, în special că pleca de acasă, lăsând-ui de vârstă fragedă fără

supraveghere, este împotrivă că domiciliul copiilor minori să fie stabilit cu ea,

deoarece aceasta nu are posibilitate și dorință să-i crească, îngrijind de sănătatea și

dezvoltarea lor fizică, intelectuală și spirituală.

Consideră că mama copiilor nu are interes de a crea condițiile necesare pentru

educația și dezvoltarea copiilor minori.

Astfel că, pentru stabilirea domiciliului copiilor minori, este necesar de a lua

în vedere vârsta acestora, starea sănătății, precum și particularitățile fiziologice și

psihologice.

A remarcat că părinții lui (bunicii copiilor pe linia tatălui) au un caracter

liniștit, sunt cumpătați și sunt foarte atașați de nepoți, cît și starea sănătății le

permite să supravegheze copiii și să asigure îngrijirea cuvenită, criterii care

determină concluzia că domicilierea copiilor cu tatăl lor ar fi mai bună pentru ei.

Prin hotărârea din 14 iunie 2018 a Judecătoriei Drochia, sediul Rîșcani, s-a

admis cererea de chemare în judecată înaintată de Mariana Cicoară împotriva lui

Nicolai Cicoară, intervenient accesoriu Direcția Asistență Socială și Protecție a

Familiei Rîșcani, cu privire la desfacerea căsătoriei și stabilirea domiciliului

copiilor minori.

S-a desfăcut căsătoria dintre Mariana Cicoară și Nicolai Cicoară, înregistrată

la 7 septembrie 2011, la Oficiul Stării Civile Fălești, cu nr. 81.

Pentru înregistrarea desfacerii căsătoriei s-a încasat de la Mariana Cicoară și

Nicolai Cicoară în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 500% de unități

convenționale, ceia ce constituie 100 lei de la fiecare.

S-a stabilit domiciliul copilului minor xxxxx, născut la xxxxx - cu mama

Mariana Cicoară.

S-a stabilit domiciliul copilului minor xxxxx, născută la xxxxx - cu mama

Mariana Cicoară.

2

S-a respins cererea reconvențională înaintată de Nicolai Cicoară împotriva

Marianei Cicoară, intervenienți accesorii Direcția Asistență Socială și Protecție a

Familiei Fălești și Direcția Asistență Socială și Protecție a Familiei Rîșcani, cu

privire la stabilirea domiciliu copiilor minori.

În motivarea soluției, instanța de fond a menționat că, Mariana Cicoară

dispune de toate condițiile de viață și de trai pentru a oferi copiilor un mod de viață

decent, iar faptul stabilirii domiciliului cu mama copilului este în interesele

primare a copiilor minori.

La fel, instanța a reținut că indiferent de faptul stabilirii domiciliul copiilor

minori împreună cu mama acestora, pârâtul are drepturi și obligații egale față de

copii.

La 11 iulie 2018, Nicolai Cicoară a declarat apel împotriva hotărârii din 14

iunie 2018 a Judecătoriei Drochia, sediul Rîșcani.

Prin decizia din 20 decembrie 2018 a Curții de Apel Bălți, s-a respins apelul

declarat de Nicolai Cicoară și s-a menținut hotărârea din 14 iunie 2018 a

Judecătoriei Drochia, sediul Rîșcani.

La 27 februarie 2019, prin intermediul oficiului poștal (f.d. 192), Nicolai

Cicoară a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea

recursului, casarea deciziei din 20 decembrie 2018 a Curții de Apel Bălți și a

hotărârii din 14 iunie 2018 a Judecătoriei Drochia, sediul Rîșcani, cu emiterea unei

noi hotărâri prin care să fie admisă parțial acțiunea inițială înaintată de Mariana

Cicoară, desfăcută căsătoria dintre Mariana Cicoară și Nicolai Cicoară, înregistrată

la 7 septembrie 2011, la Oficiul Stării Civile Fălești, cu nr. 81, cu respingerea în

rest a acțiunii inițiale ca fiind neîntemeiată și admiterea integrală a acțiunii

reconvenționale.

În motivarea recursului, Nicolai Cicoară a invocat că consideră decizia

ilegală, neîntemeiată și pasibilă de a fi casată, deoarece instanța de apel a încălcat

și aplicat eronat normele de drept material, a apreciat arbitrar probele, iar erorile

comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale garantate de art.

6 §1 CEDO și de art. 1 Protocolul adițional nr. 1 la CEDO

La 4 aprilie 2019 Mariana Cicoară a depus referință prin care a solicitat

respingerea recursului ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

Colegiul menționează că recursul împotriva deciziei din 20 decembrie 2018 a

Curții de Apel Bălți a fost declarat la 27 februarie 2019, în termen.

În conformitate cu art. din 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,

după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit

în conformitate cu alin. (2).

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

3

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind

admisibilitatea recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate

în cererea de recurs cu temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură

civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării cauzei, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei

probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în

urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se

invocă că instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă, sau

în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de

acces la instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza

Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct.

230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs,

întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se

bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva

Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât

pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor

în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale

procedurilor respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de

drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea

Botten împotriva Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p.

141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de

fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

4

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire

cu privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, Colegiul consideră că recursul declarat de

Nicolai Cicoară, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Nicolai Cicoară.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Svetlana Filincova

Dumitru Mardari

5