3ra-468/19 — cu privire la constatarea încălcării dreptului de acces la informație, repararea prejudiciului moral

Dosarul nr. 3ra-468/19

Instanța de fond: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani – M. Murguleț

Instanța de apel: CA Chișinău – B. Bîrca, O. Cojocaru, S. Iorgov

ÎNCHEIERE

10 aprilie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Iurie Bejenaru

Maria Ghervas

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Agenția pentru Protecția

Consumatorilor și Supravegherea Pieței,

în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată depusă

de către Gheorghe Străisteanu împotriva Agenției pentru Protecția Consumatorilor și

Supravegherea Pieței cu privire la constatarea încălcării dreptului de acces la

informație, obligarea examinării cererii și repararea prejudiciului moral,

împotriva deciziei din data de 13 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin

care s-a respins apelul declarat de către Agenția pentru Protecția Consumatorilor și

Supravegherea Pieței, s-a menținut hotărârea din data de 20 iunie 2018 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Buiucani,

constată:

La 29 martie 2018 Gheorghe Străisteanu a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, prin

care a solicitat constatarea încălcării dreptului de acces la informație, obligarea

examinării cererii din data de 22 februarie 2018, prezentarea informației solicitate și

repararea prejudiciului moral în mărime de 5 300 lei.

În motivarea cererii de chemare în judecată Gheorghe Străisteanu a indicat că la

22 februarie 2018, prin intermediul poștei electronice, a expediat la adresa

consumator@apc.gov.md, care este adresa oficială a Agenției pentru Protecția

Consumatorilor și Supravegherea Pieței o cerere de acces la informație.

În cerere a indicat că la 20 februarie 2018 a recepționat de la Agenția pentru

Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței un proces-verbal cu privire la

contravenție întocmit în privința sa, iar în conținutul procesului- verbal ca martori au

fost indicați: Natalia Ilașciuc și Olga Tabac. Astfel, a solicitat să fie informat dacă

persoanele indicate ca martori sunt angajate în cadrul Agenției pentru Protecția

1

Consumatorilor și Supravegherea Pieței, dacă da, ce funcție ocupă, dacă nu, de unde

au fost luate datele acestor persoane.

De asemenea, Gheorghe Străisteanu a indicat că potrivit mesajului extras din

poșta electronică, cererea din 22 februarie 2018 a fost recepționată de angajații

Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, în aceiași zi, la ora

12:31. Iar până la înaintarea cererii de chemare în judecată au trecut 35 zile, însă nu a

primit nici un răspuns la cererea sa din 22 februarie 2018.

În opinia reclamantului i-a fost încălcat dreptul la informație și dreptul la

examinarea cererii din 22 februarie 2018 în termenul stabilit de lege. Prin urmare, în

temeiul Legii privind accesul la informație, Legii contenciosului administrativ și

Codului civil, reclamantul a susținut că este îndreptățit să înainteze cerere cu

solicitarea să-i fie reparat prejudiciul material și moral, cu obligarea examinării cererii

din 22 februarie 2018 conform legislației în vigoare.

Cu referire la cerința de reparare a prejudiciului material și moral consideră că

acestea sunt în directă legătură cu acțiunile ilegale din partea Agenției pentru Protecția

Consumatorilor și Supravegherea Pieței.

Prin hotărârea din data de 20 iunie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani

s-a admis parțial cererea de chemare în judecată, s-a constatat faptul încălcării

dreptului lui Gheorghe Străisteanu de acces la informație de către Agenția pentru

Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, s-a reparat din contul Agenției

pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței în beneficiul lui Gheorghe

Străisteanu prejudiciul moral cauzat în sumă de 500 lei. În rest, acțiunea s-a respins ca

fiind nefondată. ( f.d. 29, 33-37)

Curtea de Apel Chișinău prin decizia din data de 13 decembrie 2018 a respins

apelul declarat de către Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea

Pieței, a menținut hotărârea din data de 20 iunie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Buiucani. ( f.d. 61-69)

Instanțele de judecată au concluzionat că Agenția pentru Protecția

Consumatorilor și Supravegherea Pieței a încălcat dreptul lui Gheorghe Străisteanu de

acces la informație, ori recepționând cererea privind accesul la informație la data de

22 februarie 2018, nu a furnizat solicitantului nici un răspuns. Mai mult, în contextul

în care furnizorul de informații susține că a comunicat informația solicitată, acesta are

obligația de a prezenta instanței de judecată dovada recepționării acestui răspuns de

către solicitant.

La caz, prin scrisoarea nr. 27/02-771 din data de 13 martie 2018 nu se confirmă

că Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței a furnizat lui

Gheorghe Străisteanu informația solicitată, ori lipsește dovada recepționării acestui

răspuns.

Împotriva deciziei instanței de apel, la data de 20 februarie 2019 a depus recurs

Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, prin care a solicitat

admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe cu

emiterea unei noi hotărâri privind respingerea acțiunii. ( f.d. 73-75)

2

În motivarea recursului recurenta a menționat că atât instanța de fond, cât și

instanța de apel nu au aplicat legea materială care trebuia să fie aplicată și au aplecat o

lege care nu trebuia să fie aplicată, la caz instanțele de judecată au aplicat Legea

privind accesul la informație, pe când urma să aplice Legea cu privire la petiționare,

ori din cererea depusă la data de 22 februarie 2018 nu se regăsește nici un argument

temeinic ce ar avea la bază Legea privind accesul la informație.

Examinând temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele

cauzei civile și prevederilor legislației pertinente, completul Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la

concluzia că recursul declarat de către Agenția pentru Protecția Consumatorilor și

Supravegherea Pieței este inadmisibil din următoarele considerente.

După cum rezultă din speță litigiul a fost soluționat în baza Legii contenciosului

administrativ nr. 793-XIV din data de 10 februarie 2000.

Prin Legea nr.116 din data de 19 iulie 2018 a fost adoptat Codul administrativ al

Republicii Moldova.

În conformitate cu art. 257, alin. (1) al Codului administrativ, prezentul cod intră

în vigoare la 01 aprilie 2019, iar potrivit alin. (2), la data intrării în vigoare a

prezentului cod se abrogă Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din data de

10 februarie 2000.

În conformitate cu art. 258, alin. (3) al Codului administrativ, procedurile de

contencios administrativ inițiate până la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor

examina în continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform

prevederilor prezentului cod. Prin derogare, admisibilitatea unei astfel de acțiuni în

contenciosul administrativ se va face conform prevederilor în vigoare până la intrarea

în vigoare a prezentului cod. Prevederile prezentului alineat se vor aplica

corespunzător pentru procedurile de apel, de recurs și de contestare cu recurs a

încheierilor judecătorești

Din sensul normei de drept enunțate urmează că legiuitorul a optat pentru

principiul aplicării imediate a noilor reglementări procedurale.

Prin urmare, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție va aprecia condițiile de admisibilitate a recursului în

conformitate cu prevederile art.258, alin. (3) al Codului administrativ, adică conform

reglementărilor anterioare intrării în vigoare a Codului administrativ.

În conformitate cu art. 434, alin. (1) al Codului de procedură civilă recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel.

Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Materialele cauzei atestă că decizia Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată la

data de 13 decembrie 2018, publicată pe site-ul instanței de apel la data de 13

februarie 2019, expediată participanților la proces prin intermediul oficiului poștal la

29 ianuarie 2019 (f.d. 70). Astfel, recursul depus la 20 februarie 2019, este în termen.

În conformitate cu art. din 439, alin. (2) și (3) al Codului de procedură civilă,

după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

3

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în

recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate

cu alin. (2).

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

al Codului de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) al Codului de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de

recurs cu temeiurile prevăzute la art. 432 al Codului de procedură civilă.

La caz, completul Colegiului constată că argumentele invocate în cererea de

recurs nu se încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie

temei de casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate

în cadrul judecării cauzei, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat. Dezacordul

recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de casare a deciziei

recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din Capitolul XXXVIII al

Codului de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept

material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în

fapt.

Totodată, completul Colegiului reține că potrivit regulilor din Secțiunea a II-a

din Capitolul XXXVIII al Codului de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică

modul de apreciere a probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei

probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în

urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432, alin. (4) al Codului de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se

invocă că instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând regulile

de apreciere a probelor stabilite în art. 130 al Codului de procedură civilă, sau în cazul

în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului. Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces

la instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise. Acesta este în

special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa

necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o

anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages

Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de

aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare

4

depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective; trebuie ținut cont de

totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic

superioare în acest sistem (a se vedea Botten împotriva Norvegiei, hotărâre din 19

februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept și nu chestiuni de fapt,

pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9 octombrie

1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440, alin. (1) al Codului de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, completul Colegiului consideră că recursul declarat

de către Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) și (4) al Codului de

procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 193, 195, 230, 258, alin. (3) ale Codului administrativ,

art. 433, lit. a) al Codului de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și

de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se declară inadmisibil recursul înaintat de către Agenția pentru Protecția

Consumatorilor și Supravegherea Pieții.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Iurie Bejenaru

Maria Ghervas

5