2rc-49/19 — incasarea datoriei, penalitatii
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- incasarea datoriei, penalitatii
- Temei legal
- motivele si circumstantele pentru care se solicita asigurarea actiunii
2rc-49/19 — incasarea datoriei, penalitatii (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Dosarul nr. 2rc-49/19 Prima instanță: Judecătoria Chișinău sediul Centru (jud. A. Cucerescu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. Iu. Cimpoi, I. Secrieru, A. Danilov) DECIZIE 27 martie 2019 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Svetlana Filincova Nicolae Craiu examinând recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Iuscon” în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Societății cu Răspundere Limitată „Iuscon” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Dirove Centru” cu privire la încasarea datoriei, penalității și cheltuielilor de judecată împotriva încheierii din 5 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respinsă cererea Societății cu Răspundere Limitată „Iuscon” cu privire la întreprinderea măsurilor de asigurare a acțiunii constată: La 24 ianuarie 2017, SRL „Iuscon” a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Dirove Centru” cu privire la încasarea datoriei, penalității și cheltuielilor de judecată.
Întemeindu-și pretențiile în baza dispozițiilor art. 166, 167, 174 CPC, a solicitat admiterea acțiunii, încasarea de la SRL „Dirove Centru” în beneficiul SRL „Iuscon” a sumei de 193065,16 lei cu titlu de datorie și sumei de 69503,45 de lei cu titlu de penalitate, precum și compensarea cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea din 19 iunie 2017 a Judecătoriei Chișinău sediul Centru, a fost admisă acțiunea, încasându-se de la DRL „Dirove Centru” în beneficiul SRL „Iuscon” datoria în mărime de 193 065,16 lei, penalitatea în mărime de 69503,45 de lei și taxa de stat în mărime de 9565,05 lei. La 11 iulie 2017, DRL „Dirove Centru” a declarat apel împotriva hotărârii din 19 iunie 2017 a Judecătoriei Chișinău sediul Centru, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a hotărârii contestate, cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie respinsă integral.
1 Prin încheierea din 15 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis demersul avocatului Vladimir Răcilă în interesele SRL „Dirove Centru” privind dispunerea expertizei chimice. A fost dispusă efectuarea expertizei chimice Centrului Național de Expertize Judiciare de pe lângă Ministerul Justiției. A fost suspendată examinarea cauzei civile pe perioada efectuării expertizei. La 6 noiembrie 2018, SRL „Iuscon” a depus cerere privind reluarea procesului de judecată și aplicarea măsurilor de asigurare a acțiunii prin aplicarea sechestrului asupra sumelor de bani și bunurilor mobile și imobile ce aparțin cu drept de proprietate SRL „Dirove Centru” în limita valorii acțiunii. Prin încheierea din 5 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost reluat procesul în prezenta pricină civilă.
Prin încheierea din 5 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă cererea SRL „Iuscon” cu privire la întreprinderea măsurilor de asigurare a acțiunii, ca fiind neîntemeiată. Procedura pe caz a fost suspendată până la efectuarea expertizei numite prin încheierea din 15 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău. La 15 februarie 2019, SRL „Iuscon” a declarat recurs împotriva încheierii din 5 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a încheierii instanței de apel, soluționarea prin decizie a cererii privind asigurarea acțiunii, cu aplicarea măsurilor de asigurare a acțiunii prin aplicarea sechestrului asupra sumelor de bani și bunurilor mobile și imobile ce aparțin cu drept de priprietate SRL „Dirove Centru” în limita valorii acțiunii de 272133,66 de lei.
În motivarea recursului a invocat dezacordul cu încheierea recurată, considerând-o neîntemeiată și nefondată și care urmează a fi casată integral. Recurenta a indicat că măsurile de asigurare solicitate vin să asigure posibilitatea executării hotărârii care este parte componentă a unui proces de judecată echitabil. Asigurarea acțiunii constituie un mijloc eficient de protecție a drepturilor subiective ale participanților la proces. Aceasta este una din garanțiile principale ale apărării drepturilor cetățenilor și persoanelor juridicie. A susținut că odată ce intimata refuză să achite datoria în baza contractului încheiat cu SRL „Iuscon”, este de înțeles faptul că se va eschiva de la executarea hotărârii de încasare a sumelor datorate.
A relatat că pentru compania-creditor, din cauza neprimirii banilor pentru marfa livrată în temeiul contractului încheiat, îi este adus un disconfort considerabil și semnificativ, decât companiei-debitoare, care se eschivează de la plata sumelor datorate. A menționat că aplicarea măsurilor de asigurare în limita valorii acțiunii este o măsură temporară, care nu privează debitorul de dreptul de proprietate asupra bunurilor materiale supuse măsurilor de asigurare, în cazul aplicării acesteia, nu vor fi afectate direct sau indirect dreptul de proprietate a SRL „Dirove Centru” și 2 nici nu va prejudicia într-un anumit mod pe aceasta, deoarece reprezintă o măsură de conservare a situației de fapt până la examinarea cauzei în ordine de apel.
Mai mult ca atât, intimata nu va fi lipsită de dreptul de a înainta o acțiune cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin aplicarea măsurilor de asigurare, în cazul în care va fi emisă o hotărâre judecătorească de respingere a acțiunii a SRL „Iuscon”. A considerat că măsura de asigurare solicitată este una rațională, aflată în corelație cu obiectul acțiunii înaintate și asigură un echilibru între interesele părților cointeresate și va asigura incontestabil realizarea scopului măsurii de asigurare privind garantarea executării eventualei hotărâri. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Astfel, se constată că recurenta s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul la 15 februarie 2019 împotriva încheierii din 5 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău în termenul legal.
În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile invocate în recurs Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii instanței de apel din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea.
Potrivit prevederilor art. 174 alin. (1) CPC, la cererea participanților la proces, judecătorul sau instanța dispune în aceeași zi aplicarea sau neaplicarea măsurilor de asigurare a acțiunii. Asigurarea se admite în orice fază a procesului până la etapa în care hotărârea judecătorească devine definitivă, în cazul în care neaplicarea măsurilor de asigurare a acțiunii ar face imposibilă executarea hotărârii judecătorești, precum și prevederile art. 177 alin. (1) CPC, potrivit cărora în cererea de asigurare a acțiunii se indică motivele și circumstanțele pentru care se solicită asigurarea acțiunii. Reieșind din normele legale care reglementează asigurarea acțiunii, Colegiul va reține că această instituție este condiționată prioritar de justificarea scopului acestei măsuri.
Astfel, este de înțeles că instanța urmează să stabilească necesitatea aplicării măsurilor de asigurare. Această necesitate poate rezulta din pericolul de dispariție, degradare, înstrăinare sau risipire a bunului, proastă administrare a averii etc. De asemenea la aplicarea măsurilor de asigurare sau neaplicarea acestora, este necesar de verificat raționalitatea și temeinicia cerințelor solicitantului despre aplicarea măsurilor de asigurare, probabilitatea cauzării unui prejudiciu solicitantului în cazul neaplicării măsurilor asigurătorii.
3 Distinct de cele menționate mai sus, instanța de recurs relevă că la examinarea cererii de asigurare a acțiunii, este important ca în fiecare caz concret, să fie verificat obiectul și temeiul acțiunii principale, să fie determinată natura litigiului, verificate argumentele reclamantului referitoare la acțiunile cu rea credință ale pârâtului de înstrăinare a bunurilor, care ar putea pune obstacole în privința executării viitoarei hotărâri judiciare. Totodată, este necesar de stabilit asigurarea unui echilibru între interesele părților interesate, precum și în ce măsură modalitatea de asigurare a acțiunii solicitate e în corelație cu obiectul acțiunii înaintate și dacă aceasta va asigura realizarea de facto a scopului măsurilor de asigurare.
Astfel, reieșind din sensul normelor legale raportate la caz, Colegiul va nota că SRL „Iuscon”, depunând cererea de aplicare a măsurilor de asigurare a acțiunii, nu a invocat careva motive și circumstanțe ce ar motiva necesitatea aplicării măsurilor de asigurare. Or, ultima nu a probat existența indiciilor asupra faptului, că neaplicarea măsurilor de asigurare ar face imposibilă executarea unei eventuale hotărâri judecătorești. Ca consecință, în lipsa unor probe concludente și pertinente, instanța de recurs consideră că argumentele SRL „Iuscon” invocate în cererea de recurs urmează a fi respinse ca declarative, având în vedere că nici în cererea de recurs nu au fost prezentate probe ce ar motiva necesitatea aplicării măsurilor de asigurare.
De altfel, doar presupunerea recurentei referitor la faptul că intimata s-ar putea eschiva în viitor de la executarea eventualei hotărâri judecătorești sau ar face imposibilă executarea documentului executoriu, nu constituie temei de admitere a cererii de aplicare a măsurilor de asigurare, în sensul art. 174 CPC. Distinct de cele menționate mai sus, se va reține drept corectă și mențiunea instanței de apel că la caz nu s-a demonstrat nici eventuala posibilitate de prejudicii prin neaplicarea măsurilor de asigurare și că toate afirmațiile recurentei cu privire la necesitatea aplicării acestora sunt declarative și neprobate, pe când, în sensul art. 177 CPC este de înțeles că, cererea de asigurare a acțiunii urmează a fi motivată, indicându-se în aceasta motivele și circumstanțele pentru care se solicită asigurarea acțiunii.
Față de cele ce preced și având în vedere că încheierea instanței de apel este întemeiată și legală, iar criticele invocate de către recurentă sunt nejustificate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține încheierea instanței de apel. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide: Se respinge recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Iuscon”. 4 Se menține încheierea din 5 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Societății cu Răspundere Limitată „Iuscon” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Dirove Centru” cu privire la încasarea datoriei, penalității și cheltuielilor de judecată.
Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Svetlana Filincova Nicolae Craiu 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.