3ra-332/19 — contestarea actului administrativ

3ra-332/19 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 3ra-332/19

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani (Nicolae Pasecinic)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (Anatolie Minciuna, Victoria Sîrbu, Viorica Mihaila)

ÎNCHEIERE

27 martie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Mariana Pitic

Maria Ghervas

examinând admisibilitatea recursului declarat de Consiliul pentru prevenirea

și eliminarea discriminării și asigurarea egalității, reprezentat de Cristina Rotari,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de

Ministerul Justiției împotriva Consiliului pentru prevenirea și eliminarea

discriminării și asigurarea egalității cu privire la contestarea actului administrativ,

împotriva deciziei din 21 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care

s-a admis apelul declarat de Ministerul Justiției, s-a casat hotărârea din 10 august

2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, și s-a pronunțat o hotărâre nouă prin

care s-a admis acțiunea depusă de Ministerul Justiției,

constată:

La 10 martie 2017, Ministerul Justiției a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea

egalității cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, la 02 ianuarie 2017, a fost

informat că prin decizia nr. 439/16 din 23 septembrie 2016 adoptată de Consiliul

pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității, s-a recomandat

Ministerului Justiției să întreprindă măsurile necesare pentru a asigura

accesibilitatea informației pe pagina web oficială pentru vorbitorii de limbă rusă.

Reclamantul consideră că faptele constatate prin decizia nominalizată sunt

contrare dispozițiilor legale în vigoare. Or, prin hotărârea nr. 36 din 05 decembrie

2013 a Curții Constituționale, Curtea s-a exprimat asupra clauzei constituționale

argumentând că statutul limbii de stat are menirea să contribuie la crearea

garanțiilor necesare pentru folosirea ei plenară în toate sferele vieții politice,

economice, sociale și culturale.

La fel, Curtea Constituțională a reținut că limba de stat, limba română, este

elementul de identificare a statului, considerat esențial în definirea identității

constituționale a statului și populației acestuia, fiind puse alături de drapelul, stema

și denumirea oficială a statului, având un rol cheie în sistemul valoric creat prin

proclamarea independenței Republicii Moldova.

Astfel, reclamantul Ministerul Justiției a opinat că Legea cu privire la

funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova vine să concretizeze

1

rolul limbii de stat, și anume că limba de lucru în organele puterii de stat,

administrației de stat și organizațiilor obștești, cât și limba de corespondență dintre

organele puterii de stat, administrației de stat este limba de stat și, astfel, limbii

române i se determină statutul de limbă de stat, iar limbii ruse, alături de limba

română, i se atribuie funcția de comunicare între națiuni, statul asumându-și

obligația de a asigura condițiile necesare pentru folosirea și dezvoltarea pe

teritoriul Republicii Moldova a limbilor populațiilor de alte naționalități care

locuiesc în republică (ucraineană, rusă, bulgară, ivrit) pentru satisfacerea

necesităților lor național-culturale.

Statul garantează persoanelor ce aparțin minorităților naționale dreptul la

egalitate în fața legii, fapt reglementat în Legea cu privire la drepturile persoanelor

aparținând minorităților naționale și la statutul juridic al organizațiilor lor.

Orice discriminare din motivul apartenenței la minoritate națională este

interzisă, și în ceea ce ține de publicarea informației pe pagina oficială, astfel

reclamantul a remarcat faptul că în conformitate cu pct. 31 al hotărârii Guvernului

nr. 188 din 03 aprilie 2012 privind paginile oficiale ale autorităților administrației

publice în rețeaua internet, informația pe paginile-web oficiale se publică în

conformitate cu legislația în vigoare privind funcționarea limbilor și se recomandă

traducerea informației într-o limbă de circulație internațională, în cazul existenței

în lista de personal a funcției de traducător, motiv pentru care consideră că

publicarea informației în limba oficială denotă un tratament egal față de toți

cetățenii Republicii Moldova. Or, discriminarea constituie orice deosebire,

excludere, restricție ori preferință în drepturi și libertăți a persoanei sau a unui grup

de persoane, precum și susținerea comportamentului discriminatoriu bazat pe

criteriile reale.

Principiul nediscriminării este înscris, practic, în toate tratatele și documentele

internaționale de protecție a drepturilor omului, iar în art. 14 din Convenția

Europeană este stabilit că exercitarea tuturor drepturilor și libertăților pe care ea le

recunoaște trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex,

rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională

sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere sau orice altă situație și

astfel, având în vedere complexitatea principiului nediscriminării, pentru facilitarea

aplicării acestuia, art. 14 din Convenție explică criteriile de discriminare, iar pentru

a fi vorba despre discriminare, situațiile în discuție trebuie să fie comparabile. Or,

în cauza dată, situațiile petiționarului, vorbitor de limbă rusă, precum și a

cetățenilor Republicii Moldova, care posedă limba de stat sunt identice, deoarece

au acces neîngrădit la informațiile postate pe pagina web a Ministerului Justiției al

R. Moldova, prin urmare ambele părți sunt tratate egal.

Totodată, reclamantul Ministerul Justiției a specificat că cel de-al doilea

criteriu al unei eventuale discriminări acceptate în lumina dispozițiilor art. 14 este

ca ea să aibă o justificare obiectivă și rezonabilă or, potrivit prevederilor hotărârii

Guvernului nr. 188 din 03 aprilie 2012 privind paginile oficiale ale autorităților

administrației publice în rețeaua internet, la pct. 31 este recomandat traducerea

informației într-o limbă de circulație internațională, în cazul existenței în lista de

personal a funcției de traducător.

Acordarea și folosirea informației în alte limbi, ține nu de dreptul la

nediscriminare, ci de drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale, iar

reieșind din prevederile Regulamentului de activitate a pârâtului, aprobat prin

Legea nr. 298 din 21 decembrie 2012, constatarea încălcării drepturilor acestora nu

intră în aria sa de competentă.

2

Deopotrivă, conform articolului 8 din Legea cu privire la drepturile

persoanelor aparținând minorităților naționale și la statutul juridic al organizațiilor

lor, statul asigură publicarea actelor normative, comunicărilor oficiale și altor

informații de importantă națională în limbile moldovenească și rusă. Actele

normative pot fi vizualizate prin accesarea versiunii în limba rusă a paginii

lex.justice.md, posesorul căruia este Ministerul Justiției.

În conformitate cu articolul 11 din aceiași Lege, informația cu caracter public

ce se referă nemijlocit la ocrotirea sănătății, la asigurarea ordinii publice și a

securității cetățenilor, precum și informația vizuală în instituțiile Ministerului

Afacerilor Interne, Ministerului Justiției, Procuraturii, se perfectează în limba

moldovenească, dar, după caz, la decizia autorităților administrației publice locale,

și în altă limbă, în conformitate cu legislația în vigoare.

Astfel, reieșind din prevederile respective, Curtea Constituțională a constatat

în hotărârea nr. 28 din 30 mai 2002 că articolele 10 și 11 alin. (l) din Legea

minorităților naționale atribuie limbii ruse o arie de acțiune mai largă decât cea

stabilită prin cadrul constituțional și legal în vigoare și, concomitent, informația cu

caracter public, în sensul articolelor 28 și 29 din Legea funcționării limbilor,

precum și orice alte informații vizuale prezentate populației din Republică, se

întocmește în limba de stat și se traduc în limba rusă doar în caz de necesitate.

În atare circumstanțe, reclamantul a invocat că o asemenea decizie, care este

contestată prin prezenta acțiune, este fără precedent în Republica Moldova și că

majoritatea autorităților de stat nu au o pagină oficială în limba rusă.

Totodată, reclamantul a punctat că prin scrisoarea nr. 10/503 din 16 ianuarie

2017 a solicitat Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și

asigurarea egalității, revocarea integrală a deciziei nr. 139/16 din 23 septembrie

2016, iar prin răspunsul nr. 03/228 din 10 februarie 2016, recepționat la 15

februarie 2017, pârâtul a comunicat că în conformitate cu pct. 65 din Regulamentul

de activitate al Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și

asigurarea egalității, aprobat prin Legea nr. 298 din 21 decembrie 2012 cu privire

la activitatea Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea

egalității, decizia Consiliului poate fi contestată în instanța de contencios

administrativ.

În această ordine de idei, reclamantul Ministerul Justiției a solicitat anularea

deciziei nr. 439/16 din 23 septembrie 2016 adoptată de Consiliul pentru prevenirea

și eliminarea discriminării și asigurarea egalității

Prin hotărârea din 10 august 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, s-

a respins ca fiind depusă peste termen acțiunea Ministerului Justiției (vol. I, f.d. 78,

82-88).

Prima instanță și-a argumentat concluzia prin faptul că temeiurile invocate de

Ministerul Justiției în cererea de chemare în judecată nu se încadrează în

prevederile legii.

Totodată, prima instanță a notat că pentru contestarea deciziei nr. 439/16 din

23 septembrie 2016 a Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și

asigurarea egalității, legea nu prevede obligativitatea respectării căii prealabile de

soluționare a litigiului prin formularea unei cereri prealabile, iar drept urmare

reclamantul trebuia să conteste actul administrativ direct în instanță de contencios

administrativ.

Prin decizia din 23 noiembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău s-a respins

apelul declarat de Ministerul Justiției și s-a menținut hotărârea din 10 august 2017

a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani (vol. I, f.d. 126, 127-133).

3

Prin decizia din 14 martie 2018 a Curții Supreme de Justiție s-a admis

recursul declarat de către Ministerul Justiției și s-a casat decizia din 23 noiembrie

2017 a Curții de Apel Chișinău, iar cauza a fost restituită la rejudecare în Curtea de

Apel Chișinău, în alt complet de judecată (vol. I, f.d. 156-165).

În consolidarea soluției sale, instanța de recurs a conchis că, în speță,

termenul de adresare în instanța de judecată a început a curge din data recepționării

răspunsului la cererea prealabilă, adică din 15 februarie 2017 și prin urmare

reclamantul, înaintând cererea de chemare în judecată la 10 martie 2017, nu a omis

termenul de adresare în instanța de judecată în temeiul Legii contenciosului

administrativ.

Or, deși conform pct. 65 din Regulamentul de activitate al consiliului pentru

prevenirea și eliminarea discriminării și asigurării egalității aprobat prin Legea

nr. 298 din 21 decembrie 2012, decizia Consiliului poate fi contestată în instanța

de contencios administrativ, persoana care se consideră lezată în drepturi, nu poate

acționa direct în instanța de contencios administrativ, ci urmează să respecte

procedura extrajudiciară instituită de articolul 14 alin. (1) din Legea contenciosului

administrativ.

Prin decizia din 03 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău s-a respins apelul

declarat de Ministerul Justiției și s-a menținut hotărârea din 10 august 2017 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani (vol. I, f.d. 187, 188-196).

Instanța de apel a conchis că motivele invocate de apelant sunt neîntemeiate,

nu și-au găsit reflectarea în probele acumulate la materialele dosarului, prima

instanță dând o apreciere obiectivă și justă probelor administrate, a constatat și

elucidat pe deplin toate circumstanțele care au importantă pentru soluționarea

cauzei și corect a aplicat normele de drept material și procedural adoptând o

hotărâre întemeiată.

Prin decizia din 17 octombrie 2018 a Curții Supreme de Justiție s-a admis

recursul declarat de către Ministerul Justiției și s-a casat decizia din 03 mai 2018 a

Curții de Apel Chișinău, iar cauza a fost restituită la rejudecare în Curtea de Apel

Chișinău, în alt complet de judecată (vol. I, f.d. 233-242).

În consolidarea soluției sale, instanța de recurs a reținut că, efectuând o nouă

judecare a cauzei, instanța de apel nu a ținut cont de constatările și concluziile

instanței de recurs cuprinse în decizia din 14 martie 2018 a Curții Supreme de

Justiție. Or, chestiunea tardivității acțiunii dedusă judecății a fost examinată în mod

irevocabil, în același proces, de către instanța superioară, iar o soluționare repetată

al acestor argumente sau chiar emiterea unei soluții contradictorii celei luate

anterior ar încălca grav principiul securității raportului juridic.

Prin decizia din 21 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău s-a admis apelul

declarat de Ministerul Justiției, s-a casat hotărârea din 10 august 2017 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, și s-a pronunțat o hotărâre nouă prin care s-

a admis acțiunea depusă de Ministerul Justiției și s-a anulat decizia nr. 439/16 din

23 septembrie 2016 adoptată de Consiliul pentru prevenirea și eliminarea

discriminării și asigurarea egalității (vol. II, f.d. 35, 36-49).

Instanța de apel și-a argumentat concluziile prin faptul că, potrivit

constatărilor din decizia din 14 martie 2018 a Curții Supreme de Justiție, care este

irevocabilă, reclamantul înaintând acțiunea în judecată la 10 martie 2017 nu a omis

termenul de adresare în judecată.

Referitor la fondul cauzei, Curtea de Apel Chișinău a reținut că protecția și

încurajarea limbilor regionale sau minoritare nu trebuie să se facă în detrimentul

limbilor oficiale și a necesității de a le însuși.

4

Astfel, în condițiile speței, publicarea informației în limba română denotă un

tratament egal față de toți cetățenii Republicii Moldova, or, discriminarea

constituie orice deosebire, excludere, restricție ori preferință în drepturi și libertăți

a persoanei sau a unui grup de persoane, precum și susținerea comportamentului

discriminatoriu bazat pe criterii reale.

Mai mult ca atât, acordarea și folosirea informației în alte limbi ține nu de

dreptul la nediscriminare, ci de drepturile persoanelor aparținând minorităților

naționale, iar reieșind din prevederile Regulamentului de activitate a Consiliului

pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității, constatarea

încălcării drepturilor acestora nu intră în aria sa de competență.

În această ordine de idei, Curtea de Apel Chișinău a conchis că în

circumstanțele în care informația pe paginile-web oficiale se publică în

conformitate cu legislația în vigoare privind funcționarea limbilor, în speță pagina

web a Ministerului Justiției fiind în limba română, adică în limba oficială a

Statului, actul administrativ contestat este ilegal. Or, fără a diminua dreptul tuturor

justițiabililor de a-și vorbi limba maternă în viața de zi cu zi, comunicările oficiale,

alte informații de importantă națională se vor elabora în primul rând, în limba

oficială a Statului, limba rusă constituind o opțiune subsecventă. Cu atât mai mult

că, toate actele normative sunt plasate pe portalul lex.justice.md, care pot fi

accesate și vizualizate și în versiunea rusă.

La 23 ianuarie 2019, Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și

asigurarea egalității, reprezentat de Cristina Rotari a declarat recurs împotriva

deciziei din 21 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău (vol. II, f.d. 53 recto-

verso, 54).

În motivarea recursului a invocat că, instanța de apel a interpretat în mod

eronat prevederile pct. 65 din Legea nr. 298/2012 cu privire la activitatea

Consiliului, în partea ce privește necesitatea respectării procedurii prealabile, iar în

aceste circumstanțe, Ministerul Justiției a încălcat termenul de 30 de zile de

contestare a deciziei în cauza nr. 439/16, inclusiv din considerentul că a contestat

decizia cu cerere prealabilă.

Sub acest aspect recurentul a relevat că a prezentat suficiente probe care

demonstrează indubitabil că decizia pe cauza nr. 439/16 a fost adusă la cunoștința

Ministerului Justiției la 17 noiembrie 2016 și nu 02 ianuarie 2017, fapt care denotă

încălcarea și a termenului de contestate a actului administrativ. Însă, instanța de

apel nu dat o apreciere justă înscrisurilor prezentate de către Consiliul pentru

prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității, încălcând astfel

dreptul la apărare.

La fel, recurentul a considerat că instanța de apel în mod eronat a ajuns la

concluzia că la adoptarea actului administrativ contestat în speță, autoritatea

emitentă și-a depășit competențele, deoarece constatarea încălcării drepturilor

minorităților naționale nu intră în aria sa de competență. Or, de competenta

Consiliului ține examinarea plângerilor prin care se invocă un presupus fapt de

discriminare.

Astfel, prin decizia disputată, Consiliul pentru prevenirea și eliminarea

discriminării și asigurarea egalității a constatat că prin omisiunea de a asigura o

versiune a site-lui în limba de comunicare interetnică, minoritățile lingvistice sunt

limitate în dreptul la acces informațional, or, aceștia nu vor găsi aceleași informații

pe care le găsesc vorbitorii limbii oficiale. Respectiv, tratarea unei persoane sau a

unui grup de persoane într-o manieră mai puțin favorabilă decât tratarea altei

persoane într-o situație comparabilă, în baza unui criteriu protejat, constituie

discriminare.

5

În această consecvență, recurentul a considerat că a acționat în limitele

competențelor sale funcționale. Prin urmare, instanța de apel eronat a ajuns la

concluzia că recurentul nu este competent de a constata săvârșirea unei fapte de

discriminare pe criteriu de limbă, manifestată prin încălcarea dreptului de acces la

informații de importanță națională.

În această ordine de idei, recurentul Consiliul pentru prevenirea și eliminarea

discriminării și asigurarea egalității, reprezentat de Cristina Rotari a solicitat

admiterea recursului, casarea deciziei din 21 noiembrie 2018 a Curții de Apel

Chișinău și menținerea hotărârii din 10 august 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Buiucani.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil,

din motivele ce succed.

În conformitate cu articolul 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în

cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art.433,

completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată

irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform

prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului.

Completul de admisibilitate al instanței de recurs subliniază că, un stat care

dispune de instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se

bucură de principiile unui proces echitabil prevăzute la articolul 6 § 1 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (a

se vedea cauza Lebedinschi vs Republica Moldova, 16 septembrie 2015, § 32;

cauza Sultan vs Republica Moldova, 5 iunie 2018, § 24).

În aceste condiții, procedura de admisibilitate a cererii de recurs va fi

efectuată și analizată prin prisma articolului precitat, care cuprinde, în mod

particular, dreptul de acces la justiție și dreptul de a fi auzit.

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate

prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie

reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o anumită marjă de

apreciere.

În acest sens, criteriile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de

atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac

ordinară (a se vedea, inter alia, cauzele Marc Brauer vs Germania, 1 septembrie

2016, § 34; Miessen vs Belgia, 16 octombrie 2016, § 64; Samardžić vs Croația,

20 iulie 2017, § 28; Zubac vs Croația (Marea Cameră), 5 aprilie 2018, § 82).

Așadar, prin prisma articolului 433 din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate verifică dacă actul judecătoresc de dispoziție recurat poate

constitui obiectul recursului, dacă cererea dedusă judecății este formulată de

persoana îndreptățită, dacă aceasta nu a fost depusă în mod repetat și dacă a fost

declarată în termen.

Prin urmare, obiectul prezentei cereri se referă la decizia din 21 noiembrie

2018 a Curții de Apel Chișinău, care intră în categoria de acte specificate în

articolul 429 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Succesiv, completul de admisibilitate notează că, în cazul în care, dreptul de

acces la justiție este limitat fie de lege, fie de fapte, instanțele naționale trebuie să

verifice dacă aceste restricții au redus esența dreptului și, în special, dacă ele

6

urmăresc un scop legitim și dacă există o legătură rezonabilă de proporționalitate

între mijloacele utilizate și scopul care trebuie îndeplinit (a se vedea cauzele

Levages Prestations Servicii vs Franța, 23 octombrie 1996, § 40; Tricard vs

Franta, 10 iulie 2001, §§ 29, 33; Freitag vs Germania, 19 iulie 2007, § 37; Marc

Brauer, 1 septembrie 2016, § 34).

Articolul 434 din Codul de procedură civilă prescrie că, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

În conformitate cu art. 111 alin. (3) din Codul de procedură civilă, termenul

de procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare

datei calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii

evenimentului ori momentului care a condiționat începutul lui.

Normele procedurale referitoare la termenele pentru căile de atac sunt,

înafara oricărui dubiu, menite să asigure buna administrare a justiției și

respectarea, în special, a principiului securității juridice. Persoanele vizate trebuie

să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (a se vedea cauzele Tricard vs Franta,

10 iulie 2001, § 29; Nicolae Popa vs România, 9 decembrie 2014, § 16; Tence vs

Slovenia, 31 mai 2016, § 31). Mai mult, CtEDO a statuat că, în cazul în care

termenul pentru o cale de atac ordinară este prelungit după o perioadă

considerabilă de timp, o astfel de decizie poate încălca principiul securității

juridice (a se vedea cauzele Ponomaryov vs Ucraina, 3aprilie 2008, § 41;

Ustimenko vs Ucraina, 20 octombrie 2015, § 47).

Astfel, completul de admisibilitate opinează că, în speță, calea de atac în

ordine de recurs a fost demarată în interiorul termenului legal, deoarece din

materialele cauzei nu poate fi stabilită data când decizia din 21 noiembrie 2018 a

Curții de Apel Chișinău a fost comunicată Consiliului pentru prevenirea și

eliminarea discriminării și asigurarea egalității și reprezentantului acestuia

Cristinei Rotari, iar drept consecință nu poate fi stabilit momentul când începe să

curgă termenul de exercitare a dreptului de a ataca hotărârea judecătorească.

Succesiv, completul de admisibilitate evocă faptul că, în conformitate cu

articolul 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces

sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

7

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță

din oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4);

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu

excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.

434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de

admisibilitate le apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept, vizând

în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat. Însă, din analiza cererii

de recurs depuse de Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și

asigurarea egalității, reprezentat de Cristina Rotari rezultă că acesta nu a evidențiat

memoriul ilegalității și netemeiniciei deciziei recurate, limitându-se la reiterarea

unor circumstanțe faptice ale cauzei, transpunerea normelor legale.

În acest sens, completul de admisibilitate menționează faptul că dezvoltarea

recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu

claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de

lege, sunt de natură a învedera ilegalitatea hotărârii. Respectiv, nu este suficientă

simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea

recursului cu indicarea motivelor de ilegalitate pe care se întemeiază, precum și

dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii

față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru

care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată.

Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția

legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume

imputate instanței de apel, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept,

precum și indicarea probelor pe care se bazează.

La caz, completul de admisibilitate vădește că argumentele invocate în

cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiurile aplicabile doar

procedurii de apel și nu se regăsesc în articolul 432 din Codul de procedură civilă,

8

aplicabil recursului. Ba mai mult ca atât, acestea au fost deja supuse examinării și

aprecierii de către instanța de apel prin prisma articolului 130 din Codul de

procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile de rigoare și, prin urmare, nu

urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al

recursului declarat, deoarece Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării

și asigurarea egalității, reprezentat de Cristina Rotari nu a invocat niciun argument

plauzibil în vederea justificării ilegalității deciziei instanței de apel. Astfel, se

evidențiază caracterul declarativ al recursului, deoarece este lipsit de conținut și

desprinde simplul fapt al dezacordului recurentului și reprezentantului acestuia cu

soluția dată de instanța inferioară, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare

a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea

Europeană a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs

efectiv sunt în primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în

principiu, competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (Doorson împotriva Olandei, 26 martie 1996, §67). La acest

capitol instanță de recurs reține că recursul declarat de Consiliul pentru prevenirea

și eliminarea discriminării și asigurarea egalității, reprezentat de Cristina Rotari nu

s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar cuprinde încălcări esențiale sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural, iar ca urmare nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”, fiind lipsit de

șanse de succes și nu este capabil să ofere îndreptarea situației din decizia

recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că, în condițiile din speță,

cererea de recurs a fost depusă după ce Consiliul pentru prevenirea și eliminarea

discriminării și asigurarea egalității a avut posibilitatea de a fi auzit de o instanță

de fond și de o instanță de apel, fiecare dintre care a avut deplină jurisdicție (a se

vedea mutatis mutandis „Levages Prestations Services” împotriva Franței, cererea

nr.21920/93 din 23 octombrie 1996, §48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentului i-a fost asigurat

dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzit combinat cu dreptul la un

recurs efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea

echității procedurii din perspectiva art. 6 §1 din CEDO, rezultă că participanții au

reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele pe

care le considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere (Blücher

împotriva Cehiei, cererea nr.58580/00 din 11 aprilie 2005, §65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel

a examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și

procedural, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera

recursul declarat de Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și

asigurarea egalității, reprezentat de Cristina Rotari împotriva deciziei din 21

noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, în baza articolului 433 lit. a) din Codul

de procedură civilă, ca fiind inadmisibil.

9

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Consiliul pentru prevenirea și

eliminarea discriminării și asigurarea egalității, reprezentat de Cristina Rotari

împotriva deciziei din 21 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, adoptată în

cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Ministerul

Justiției împotriva Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și

asigurarea egalității cu privire la contestarea actului administrativ.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Mariana Pitic

Maria Ghervas

10