3ra-228/18 — anularea actului administrativ

3ra-228/18 — anularea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

dosarul nr. 3ra-228/18

Prima instanță - (Judecătoria Chișinău sediul Buiucani) N. Pasecnic

Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) L. Bulgac, G. Dașchevici, S. Gîrbu

D E C I Z I E

14 martie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, Iulia Sîrcu

judecători Galina Stratulat, Dumitru Visternicean,

Nicolae Craiu, Dumitru Mardari

examinând recursul declarat de Ministerul Justiției,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Ministerul

Justiției împotriva Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și

asigurarea egalității cu privire la anularea actului administrativ,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 23 noiembrie 2017,

c o n s t a t ă :

La 10 martie 2017 Ministerul Justiției a înaintat cerere de chemare în judecată

împotriva Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea

egalității, solicitând anularea deciziei nr. 439/16 din 23 septembrie 2016.

Motivele cererii de chemare în judecată, astfel după cum au fost expuse de

reclamant, pot fi rezumate după cum urmează.

La 02 ianuarie 2017 Ministerul Justiției a fost informat că prin decizia

Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității nr.

439/16 din 23 septembrie 2016 s-a recomandat Ministerului Justiției să întreprindă

măsuri necesare pentru a asigura accesibilitatea informației pe pagina web oficială

pentru vorbitorii de limbă rusă.

Decizia a fost emisă în baza art. 1 coroborat cu art. art. 2, 4 lit. a) și lit. g) și 8

lit. a) din Legea nr. 121 din 25 mai 2012 cu privire la asigurarea egalității.

Reclamantul a invocat că faptele constatate prin decizia contestată sunt

contrare dispozițiilor legale în vigoare, menționând că conform art. 13 alin. (1) din

Constituție, limba de stat a Republicii Moldova este limba moldovenească,

funcționând pe baza grafiei latine.

A indicat că prin hotărîrea Curții Constituționale nr. 36 din 05 decembrie 2013

privind interpretarea art. 13 alin. (1) din Constituție în corelație cu preambulul

Constituției și Declarația de Independentă a Republicii Moldova, Curtea s-a exprimat

asupra clauzei constituționale, argumentând că statutul limbii de stat are menirea să

contribuie la crearea garanțiilor necesare pentru folosirea ei plenară în toate sferele

vieții politice, economice, sociale și culturale.

1

Curtea Constituțională a mai reținut că limba de stat - limba romană, este

elementul de identificare a statului, considerat esențial în definirea identității

constituționale a statului și populației acestuia, fiind puse alături de drapelul, stema și

denumirea oficială a statului, având un rol cheie în sistemul valoric creat prin

proclamarea independenței Republicii Moldova.

La fel, a indicat reclamantul că Legea cu privire la funcționarea limbilor

vorbite pe teritoriul Republicii Moldova vine să concretizeze rolul limbii de stat, și

anume că limba de lucru în organele puterii de stat, administrației de stat și

organizațiilor obștești, cît și limba de corespondență dintre organele puterii de stat,

administrației de stat este limba de stat.

Astfel, limbii romane i se determină statutul de limbă de stat, iar limbii ruse,

alături de limba romană, i se atribuie funcția de comunicare între națiuni, statul

asumându-și obligația de a asigura condițiile necesare pentru folosirea și dezvoltarea

pe teritoriul Republicii Moldova a limbilor populațiilor de alte naționalități care

locuiesc în republică (ucraineană, rusă, bulgară, ivrit) pentru satisfacerea necesităților

lor național-culturale.

Drept urmare, distinge că, statul garantează persoanelor aparținând

minorităților naționale dreptul la egalitate în fața legii și la protecție egală în fața

legii, fapt reglementat în Legea nr. 382-XV din 19 iulie 2001 cu privire la drepturile

persoanelor aparținînd minorităților naționale și la statutul juridic al organizațiilor lor,

iar potrivit art. 4 alin. (2) din Legea precitată, orice discriminare din motivul

ipartenenței la minoritate națională este interzisă.

La caz, Ministerul Justiției a remarcat că, în ceea ce ține de publicarea

informației pe pagina web oficială, în conformitate cu pct. 31 din hotărârea

Guvernului nr.188 din 03 aprilie 2012 privind paginile oficiale ale autorităților

administrației publice în rețeaua Internet, informația pe paginile-web oficiale se

publică în conformitate cu legislația în vigoare privind funcționarea limbilor și se

recomandă traducerea informației într-o limbă de circulație internațională, în cazul

existenței în lista de personal a funcției de traducător, motiv pentru care consideră că

publicarea informației în limba oficială denotă un tratament egal față de toți cetățenii

Republicii Moldova. Or, discriminarea constituie orice deosebire, excludere, restricție

ori preferință în drepturi și libertăți a persoanei sau a unui grup de persoane, precum

și susținerea comportamentului discriminatoriu bazat pe criteriile reale.

A menționat reclamantul că principiul nediscriminării este înscris, practic, în

toate tratatele și documentele internaționale de protecție a drepturilor omului, iar art.

14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale

dispune că exercitarea tuturor drepturilor și libertăților pe care ea le recunoaște

trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare,

limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială,

apartenență la o minoritate națională, avere sau orice altă situație.

Având în vedere complexitatea principiului nediscriminării, pentru facilitarea

aplicării acestuia, art. 14 din Convenție explică criteriile de discriminare iar pentru a

fi vorba despre discriminare, situațiile în discuție trebuie să fie comparabile, pe când,

în cauza dată, situațiile petiționarului, vorbitor de limbă rusă, precum și a cetățenilor

Republicii Moldova, care posedă limba de stat, sunt identice, deoarece au acces

neîngrădit la informațiile postate pe pagina web a Ministerului Justiției, prin urmare

ambele părți sunt tratate egal.

2

A mai indicat că cel de-al doilea criteriu al unei eventuale discriminări

acceptate în lumina dispozițiilor art. 14 din Convenție este ca ea să aibă o justificare

obiectivă și rezonabilă.

În acest sens a reiterat aceleași prevederi ale hotărîrii de Guvern nr. 188 din 03

aprilie 2012 privind paginile oficiale ale autorităților administrației publice în rețeaua

Internet, care la pct. 31 recomandă traducerea informației într-o limbă de circulație

internațională, în cazul existenței în lista de personal a funcției de traducător.

A remarcat reclamantul că acordarea și folosirea informației în alte limbi, ține

nu de dreptul la nediscriminare, ci de drepturile persoanelor aparținând minorităților

naționale, iar reieșind din prevederile Regulamentului de activitate a pârâtului,

aprobat prin Legea nr. 298 din 21 decembrie 2012, constatarea încălcării drepturilor

acestora nu intră în aria sa de competență.

Art. 8 din Legea cu privire la drepturile persoanelor aparținînd minorităților

naționale și la statutul juridic al organizațiilor lor, prevede că statul asigură publicarea

actelor normative, comunicărilor oficiale și altor informații de importanță națională în

limbile moldovenească și rusă.

Actele normative pot fi vizualizate prin accesarea versiunii în limba rusă a

paginii lex.justice.md, posesorul căruia este Ministerul Justiției.

Totodată, conform art. 11 din Legea nominalizată, informația cu caracter

public ce se referă nemijlocit la ocrotirea sănătății, la asigurarea ordinii publice și a

securității cetățenilor, precum și informația vizuală în instituțiile Ministerului

Afacerilor Interne, Ministerului Justiției, Procuraturii, se perfectează în limba

moldovenească, dar, după caz, la decizia autorităților administrației publice locale, și

în altă limbă, în conformitate cu legislația în vigoare.

Având în vedere prevederile respective, Curtea Constituțională prin hotărîrea

nr. 28 din 30 mai 2002, a constatat că art. 10 și art. 11 alin. (1) din Legea

minorităților naționale, atribuie limbii ruse o arie de acțiune mai largă decât cea

stabilită prin cadrul constituțional și legal în vigoare.

Concomitent, informația cu caracter public, în sensul art. 28 și art. 29 din

Legea funcționării limbilor, precum și orice alte informații vizuale prezentate

populației din republică, se întocmește în limba de stat și se traduc în limba rusă doar

în caz de necesitate.

Reclamantul Ministerul Justiției a menționat că prin scrisoarea nr. 10/503 din

16 ianuarie 2017, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, a

solicitat revocarea integrală a deciziei nr. 439/16 din 23 septembrie 2016, iar prin

răspunsul nr. 03/228 din 10 februarie 2016, recepționat la 15 februarie 2017, pârâtul a

comunicat că în conformitate cu pct. 65 din Legea nr. 298 din 21 decembrie 2012 cu

privire la activitatea Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și

asigurării egalității, decizia Consiliului poate fi contestată în instanța de contencios

administrativ.

În drept, acțiunea a fost întemeiată în baza prevederilor art. art. 5, 7, 32, 55,

166-167 din Codul de procedură civilă, pct. 65 din Regulamentul de activitate al

Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurării egalității aprobat

prin Legea nr. 298 din 21 decembrie 2012 cu privire la activitatea Consiliului pentru

Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurării Egalității, art. 14-19, 25 alin. (1)

lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie 2000 și

art. 20 din Constituție.

3

Prin hotărîrea Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 10 august 2017

cererea de chemare în judecată înaintată de Ministerul Justiției, s-a respins ca fiind

depusă peste termen.

Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanțe, la 10 august 2017 Ministerul

Justiției a declarat apel.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 23 noiembrie 2017 s-a respins apelul

declarat de Ministerul Justiției și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul

Buiucani din 10 august 2017.

La 17 ianuarie 2018 Ministerul Justiției a declarat recurs împotriva deciziei

instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei Curții de Apel

Chișinău din 23 noiembrie 2017 și a hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani

din 10 august 2017, cu emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie admisă.

În motivarea recursului a invocat că instanțele inferioare de judecată au

interpretat eronat legea, iar prin urmare au adoptat o soluție neîntemeiată și pasibilă

de a fi casată.

În sensul dat, a indicat că conform art. 16 alin. (2) din Legea contenciosului

administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie 2000, acțiunea poate fi înaintată

nemijlocit instanței de contencios administrativ în cazurile expres prevăzute de lege și

în cazurile în care persoana se consideră vătămată într-un drept al său prin

nesoluționarea în termen legal ori prin respingerea cererii prealabile privind

recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate.

Potrivit pct. 65 din Regulamentul de activitate al Consiliului pentru prevenirea

și eliminarea discriminării și asigurării egalității aprobat prin Legea nr. 298 din 21

decembrie 2012 cu privire la activitatea Consiliului pentru prevenirea și eliminarea

discriminării și asigurării egalității, decizia Consiliului poate fi contestată în instanța

de contencios administrativ.

Astfel, reieșind din prevederile normelor indicate, recurentul consideră că

Legea nr. 298 din 21 decembrie 2012, nu indică expres că decizia se contestă fără a

respecta procedura prealabilă și că acțiunea se înaintează direct în instanța de

contencios administrativ.

Respectiv, afirmă că soluția instanțelor de judecată este întemeiată pe concluzii

ce derivă din interpretarea eronată a dispozițiilor legale ce prevăd contestarea actului

administrativ.

Recurentul a relatat că la 02 ianuarie 2017 a recepționat decizia Consiliului

pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității nr. 436/16 din 23

septembrie 2016, iar la 16 ianuarie 2017 a înaintat cererea prealabilă nr. 10/503, prin

care, în corespundere cu art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, a

solicitat revocarea integrală a deciziei nr. 439/16 din 23 septembrie 2016, însă prin

răspunsul nr. 03/228 din 10 februarie 2016, recepționat la 15 februarie 2017,

intimatul a comunicat că, în conformitate cu pct. 65 din Regulamentul de activitate al

consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurării egalității aprobat

prin Legea nr. 298 din 21 decembrie 2012, decizia Consiliului poate fi contestată în

instanța de contencios administrativ.

Cu referire la fondul cauzei, Ministerul Justiției a reiterat argumentele invocate

în cererea de chemare în judecată și cererea de apel.

La 15 februarie 2018 Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării

și asigurării egalității a depus referință, prin care a indicat că recursul înaintat de

Ministerul Justiției este declarativ și nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art.

4

432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, solicitând declararea acestuia ca

inadmisibil.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Având în vedere că copia deciziei recurate, expediată participanților la proces

la 09 ianuarie 2018 (f.d.134), a fost recepționată de recurent la 12 ianuarie 2018 (f.d.

141), recursul înaintat la 17 ianuarie 2017 se consideră declarat în termen.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea

dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului,

dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea

depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul

neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în

lipsa acesteia.

Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 28 februarie 2018 recursul

declarat de Ministerul Justiției a fost considerat admisibil.

Conform art. 441 Codul de procedură civilă, în cazul în care recursul este

considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului.

Conform art. 442 alin. (1) Codul de procedură civilă, judecând recursul

declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în recurs

și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără a

administra noi dovezi.

Potrivit art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără

înștiințarea participanților la proces. Completul din 5 judecători decide asupra

oportunității invitării tuturor participanților sau a reprezentanților acestora pentru a se

pronunța cu privire la problemele de legalitate invocate în cererea de recurs.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) Codul de procedură civilă, instanța,

după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia

instanței de apel și să trimită pricina spre rejudecare în instanța de apel în toate

cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

Verificând legalitatea actului de dispoziție contestat, prin prisma argumentelor

invocate în cererea de recurs, pe baza materialelor din dosar și în baza referinței

depuse de către intimat, în coroborare cu normele de drept aplicabile la caz, Colegiul

consideră recursul întemeiat și care urmează a fi admis, cu casarea deciziei și

trimiterea cauzei spre rejudecare în instanța de apel, din următoarele considerente.

După cum denotă actele cauzei, la 10 martie 2017 Ministerul Justiției a înaintat

în instanța de contencios administrativ cererea prin care a solicitat anularea deciziei

nr. 439/16 din 23 septembrie 2016 emisă de Consiliul pentru prevenirea și eliminarea

discriminării și asigurarea egalității.

Judecând cauza, prima instanță prin hotărîrea din 10 august 2017 a respins

acțiunea ca fiind depusă peste termen.

Fiind investită cu judecarea apelului, instanța de apel, prin decizia Curții de

Apel Chișinău din 23 noiembrie 2017 a respins apelul declarat de Ministerul Justiției

și a menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 10 august 2017.

Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond, instanța de apel

a concluzionat că aceasta este legală și întemeiată, iar argumentele Ministerului

Justiției nefondate, deoarece acțiunea a fost înaintată în instanța de judecată tardiv.

5

În susținerea soluției date, cu referire la prevederile art. art. 14 alin. (1), 15 alin.

(1), 16 alin. (1), 17 alin. (1) lit. c) și alin. (4) din Legea contenciosului administrativ

și pct. 65 din Regulamentul de activitate al Consiliului pentru prevenirea și

eliminarea discriminării și asigurării egalității aprobat prin Legea nr. 298 din 21

decembrie 2012, instanța de apel a conchis că, decizia intimatului, ce este, potrivit

pct. 66 din Regulamentul sus-indicat, executorie din momentul comunicării, urma a fi

contestată direct în instanța de judecată, fără a fi necesară respectarea procedurii

prealabile, extrajudiciare, de contestare a acesteia.

Colegiul reține că instanța de apel, preluând concluziile primei instanțe, a

opinat că actul administrativ contestat a fost emis la data de 23 septembrie 2016,

aceasta fiind recepționat de Ministerul Justiției la 17 noiembrie 2016, astfel încât

termenul de contestare a deciziei respective în instanța de judecată a expirat la 19

decembrie 2016 (proxima zi lucrătoare după data de 17 decembrie 2016), iar cererea

de chemare în judecată a fost depusă în instanță la 10 martie 2017, după 81 de zile de

la expirarea termenului de prescripție stabilit de lege, motiv pentru care a conchis că

acțiunea a fost depusă în afara termenului legal de prescripție.

La fel, instanța a reținut că Ministerul Justiției nu a solicitat repunerea în

termenul de prescripție și nu a dovedit, contrar prevederilor art. 116 alin. (3) din

Codul de procedură civilă, imposibilitatea exercitării dreptului de adresare în instanță

în interiorul termenului de prescripție. Or, realizarea de către reclamant a căii

prealabile ce nu se impunea în speță, nu constituie un temei de suspendare sau de

întrerupere a curgerii termenului de prescripție, conform art. art. 274-277 din Codul

civil și nici nu justifică omiterea termenului de prescripție stabilit expres de lege,

motiv pentru care, în contextul în care intimatul a invocat omiterea termenului de

prescripție în prima instanță, aceasta just a respins acțiunea ca fiind tardivă.

Judecând recursul, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră soluția dată de instanța de apel

neîntemeiată, deoarece rezultă din aprecierea greșită a circumstanțelor cauzei și

interpretarea eronată a normelor de drept material.

În susținerea opiniei enunțate, instanța de recurs reține următoarele.

Conform art. 118 Codul de procedură civilă, circumstanțele care au importanță

pentru soluționarea justă a pricinii sînt determinate definitiv de instanța

judecătorească pornind de la pretențiile și obiecțiile părților și ale altor participanți la

proces, precum și de la normele de drept material și procedural ce urmează a fi

aplicate.

În conformitate cu art. 130 alin. (1)-(3) Codul de procedură civilă, instanța

judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea

multiaspectuală, completă, nepărtinitoare și nemijlocită a tuturor probelor din dosar

în ansamblul și interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege. Nici un fel de probe nu au

pentru instanța judecătorească o forță probantă prestabilită fără aprecierea lor. Fiecare

probă se apreciază de instanță privitor la pertinența, admisibilitatea, veridicitatea ei,

iar toate probele în ansamblu, privitor la legătura lor reciprocă și suficiența pentru

soluționarea pricinii.

Colegiul reține că, contenciosul administrativ este o parte a procedurii civile,

de aceea contestațiile împotriva actelor administrative vor fi examinate potrivit

Codului de procedură civilă, cu excepțiile prevăzute de Legea contenciosului

administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000.

6

Astfel, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr.

793 din 10 februarie 2000, instanța de contencios administrativ examinează cererea

cu participarea reclamantului și pârâtului și/sau a reprezentanților acestora, în

condițiile Codului de procedură civilă, cu unele excepții prevăzute de prezenta lege.

La caz, instanța de recurs reține că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea

contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000, persoana care se

consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, printr-un act

administrativ va solicita, printr-o cerere prealabilă, autorității publice emitente, în

termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a

acestuia, în cazul în care legea nu dispune altfel.

În conformitate cu art. 15 alin. (1) al aceleiași legi, cererea prealabilă se

examinează de către organul emitent sau ierarhic superior în termen de 30 de zile de

la data înregistrării ei, decizia urmând a fi comunicată de îndată petiționarului dacă

legislația nu prevede altfel.

Conform dispozițiilor art. 16 alin. (1) din lege, persoana care se consideră

vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, printr-un act administrativ și nu este

mulțumită de răspunsul primit la cererea prealabilă sau nu a primit nici un răspuns în

termenul prevăzut de lege, este în drept să sesizeze instanța de contencios

administrativ competentă pentru anularea, în tot sau în parte, a actului respectiv și

repararea pagubei cauzate.

În corespundere cu art. 17 alin. (1) și alin. (4) din legea indicată, cererea prin

care se solicită anularea unui act administrativ sau recunoașterea dreptului pretins

poate fi înaintată în termen de 30 de zile, în cazul în care legea nu dispune altfel.

Acest termen curge de la: a) data primirii răspunsului la cererea prealabilă sau data

expirării termenului prevăzut de lege pentru soluționarea acesteia; b) data

comunicării refuzului de soluționare a unei cereri prin care se solicită recunoașterea

dreptului pretins sau data expirării termenului prevăzut de lege pentru soluționarea

unei astfel de cereri; c) data comunicării actului administrativ, în cazul în care legea

nu prevede procedura prealabilă.

Termenul de 30 de zile specificat la alin. (1) este termen de prescripție, iar

termenul de 6 luni specificat la alin. (6) este termen de decădere.

Din normele legale sus-citate rezultă că, la exercitare a acțiunii în contencios

administrativ, legea specială a instituit, pentru actele administrative unilaterale,

individuale sau normative, o procedură administrativă obligatorie (dacă legea nu

dispune altfel), prealabilă sesizării instanței.

Astfel, art. 14 din Legea contenciosului administrativ dispune că, înainte de a

se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se

consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act

administrativ trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic

superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului,

revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Totodată, organul administrativ sesizat este obligat să examineze cererea

prealabilă, fapt ce rezultă din prevederile art. 15 din Legea contenciosului

administrativ.

Această procedură prealabilă a fost concepută ca o cale ce poate oferi

persoanei vătămate posibilitatea de a obține mai rapid rezolvarea diferendului prin

recunoașterea dreptului sau interesului legitim vătămat fără mijlocirea instanței.

7

La fel, procedură prealabilă reprezintă un avantaj pentru reclamant, în sensul

că organul emitent al actului sau organul ierarhic superior al acestuia pot verifica și

dispune asupra actului atacat atât în ceea ce privește legalitatea, cât și oportunitatea

acestuia, în timp ce instanțele judecătorești nu se pot pronunța decât asupra legalității

actului atacat în justiție (art. 26 alin. (2) Legea contenciosului administrativ).

De altfel, caracterul imperativ al normei care reglementează procedura

prealabilă decurge și din interesul ocrotit, și anume acela de a evita încărcarea rolului

instanțelor cu cereri care pot fi rezolvate pe cale amiabilă. Legiuitorul nu a lăsat la

latitudinea părții interesate sau a ambelor părți dacă efectuează sau nu procedura

prealabilă, ci a condiționat sesizarea instanței de îndeplinirea ei, cu unele excepții

prevăzute expres de lege.

Colegiul menționează că, excepția lipsei procedurii prealabile este o excepție

absolută, pentru că norma care o reglementează este imperativă. Caracterul normei

rezultă din formularea folosită de legiuitor – persoana care se consideră vătămată …

va solicita, printr-o cerere prealabilă, autorității publice emitente … (art. 14 alin. (1)

din Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000).

Respectiv, dacă o persoană se consideră a fi vătămată într-un drept al său și

dorește restabilirea acestuia, ea are dreptul de a iniția o procedură în ordinea

contenciosului administrativ, doar cu respectarea unei proceduri prealabile.

Astfel, legea impune persoana de a depune cererea prealabilă și instituie

obligația organului administrativ de a examina această cerere.

Pe parcursul procedurii prealabile/prejudiciare, petiționarul și autoritatea

publică au dreptul de a opune reciproc toate excepțiile și a aduce toate argumentele în

susținerea circumstanțelor invocate.

În cadrul examinării cererii prealabile, executându-și obligația impusă de lege,

conform art. 15 alin. (2) lit. a) din Legea contenciosului administrativ, organul

emitent este în drept să respingă cererea prealabilă invocând sau netemeinicia, sau

tardivitatea acesteia.

Hotărârea adoptată de organul administrativ, după examinarea cererii

prealabile, este actul prin care se finalizează faza prejudiciară a soluționării litigiului.

Termenul de sesizare a instanței de contencios administrativ curge, fie de la

data comunicării răspunsului la cererea prealabilă, fie de la data expirării termenului

de 30 de zile în care autoritățile indicate erau obligate să examineze cererea

prealabilă.

La caz, instanța de recurs constată că la 27 iunie 2016 petiționarul Ilia Chiselev

s-a adresat Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea

egalității cu o plângere prin care a solicitat constatarea discriminării pe criteriu de

limbă în acces la informație de interes public plasată pe pagina web a Ministerului

Justiție (www.justice.gov.md) și prevenirea faptelor similare în acțiunile/inacțiunile

Ministerului Justiției. (f.d. 25-28)

La 11 august 2016 Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și

Asigurarea Egalității s-a adresat Ministerului Justiției cu cererea nr. 03/0646, prin

care a menționat despre primirea spre examinare a plângerii lui Ilia Chiselev privind

pretinsa discriminare pe criteriu de limbă în acces la informare, și a solicitat până la

25 august 2016 prezentarea informației vizavi de cele invocate în plângerea

petiționarului, prezentând fapte și probe care ar combate cele instituite de petiționar,

fie să vină cu o justificare rezonabilă și obiectivă pe marginea situației descrise. (f.d.

29)

8

La 22 august 2016 Ministerul Justiției a expediat Consiliului pentru prevenirea

și eliminarea discriminării și asigurarea egalității răspunsul nr. 10/9126, înregistrat la

24 august 2016 cu nr. de intrare 0730. (f.d. 31-32)

Iar, la 23 septembrie 2016, Consiliul pentru prevenirea și eliminarea

discriminării și asigurarea egalității a emis decizia pe cauza nr. 439/16. (f.d. 11-15)

Potrivit scrisorii de însoțire nr. 03/933 din 11 noiembrie 2016, decizia

nominalizată a fost expediată Ministerului Justiției (f.d. 37), iar conform avizului de

recepție, aceasta a fost recepționată de recurent la 17 noiembrie 2016 (f.d.38).

Nefiind de acord cu decizia indicată, la 16 ianuarie 2017 Ministerului Justiției a

înaintat către Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea

egalității cererea prealabilă nr. 10/503, în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. (1)

din Legea contenciosului administrativ, solicitând revocarea integrală a acesteia. (f.d.

9-10)

Prin răspunsul intimatului nr. 03/228 din 10 februarie 2017, recepționat de

recurent la 15 februarie 2017, intimatul a comunicat că în conformitate cu pct. 65 din

Legea cu privire la activitatea Consiliului pentru prevenirea și eliminarea

discriminării și asigurarea egalității nr. 298 din 21 decembrie 2012, decizia

Consiliului poate fi contestată în instanța de contencios administrativ. (f.d. 6, 8)

În această ordine de idei, Colegiul apreciază ca fiind corecte argumentele

recurentului precum că soluția instanțelor de judecată inferioare este întemeiată pe

concluzii ce derivă din interpretarea eronată a dispozițiilor legale ce prevăd

contestarea actului administrativ, or, reieșind din prevederile normelor sus-citate,

Legea nr. 298 din 21 decembrie 2012, nu indică expres că decizia Consiliul pentru

prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității se contestă fără a

respecta procedura prealabilă și că acțiunea se înaintează nemijlocit în instanța de

contencios administrativ.

Or, potrivit pct. 65 din Regulamentul de activitate al consiliului pentru

prevenirea și eliminarea discriminării și asigurării egalității aprobat prin Legea nr.

298 din 21 decembrie 2012, decizia Consiliului poate fi contestată în instanța de

contencios administrativ. Decizia rămasă definitivă este un act oficial, executoriu

pentru subiecții vizați.

Din esența normei legale enunțate se reținut că, dacă persoana nu este de acord

cu decizia Consiliului, ea are dreptul să o conteste în instanța de contencios

administrativ.

Însă, reieșind din cele relatate mai sus, Colegiul menționează că persoana care

se consideră lezată în drepturi, nu poate acționa direct în instanța de contencios

administrativ, ci urmează să respecte procedura extrajudiciară, conform art. 14 alin.

(1) din Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000, fiind

obligată să se adreseze cu o cerere prealabilă către Consiliu în termen de 30 de zile de

la data comunicării actului.

Astfel, Colegiul respinge raționamentul instanței de apel cu referire la faptul că

decizia Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității

pe cauza nr. 439/16 din 23 septembrie 2016, urma a fi contestată direct în instanța de

judecată, fără a fi necesară respectarea procedurii prealabile.

Respectiv, potrivit Legi contenciosului administrativ, la caz, termenul de

adresare în instanța de judecată a început a curge din data recepționării răspunsului la

cererea prealabilă, adică 15 februarie 2017 și prin urmare reclamantul, înaintând

9

cererea de chemare în judecată la 10 martie 2017, nu a omis termenul de adresare în

instanța de judecată.

Astfel, este cert că instanțele investite cu judecarea fondului au dat o apreciere

incorectă litigiului dedus judecății, fiind interpretate eronat normele de drept material.

Colegiul consideră că instanța de apel nu a preluat decât concluziile primei

instanțe, fără a le verifica prin prisma normelor de drept pertinente speței.

Astfel, prin respingerea acțiunii ca tardivă, dreptul recurentului de a avea acces

la justiție nu a fost respectat, fiind lipsită de posibilitatea clară și concretă de a avea

acces la o instanță care să statueze asupra contestației referitoare la drepturi și

obligații.

În concluzie, instanța de recurs reține că Ministerul Justiției la depunerea

cererii de chemare în judecată a respectat termenul de 30 zile prevăzut de art. 17 alin.

(1) lit. a) din Legea contenciosului administrativ.

Din considerentele menționate și având în vedere cele constatate supra și

deoarece eroarea judiciară în cauză nu poate fi corectată de către instanța de recurs,

urmează să fie casata decizia instanței de apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

La rejudecarea instanța de apel urmează să țină cont de cele constatate de

instanța de recurs și să adopte o decizie legală, cu aplicarea corectă a normelor de

drept material și procedural.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă,

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de

Justiție

d e c i d e :

A admite recursul declarat de Ministerul Justiției.

A casa decizia Curții de Apel Chișinău din 23 noiembrie 2017, în cauza civilă

la cererea de chemare în judecată înaintată de Ministerul Justiției împotriva

Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității cu

privire la anularea actului administrativ, cu restituirea cauzei la rejudecare în ordine

de apel la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac.

Președintele ședinței, Iulia Sîrcu

judecători Galina Stratulat

Dumitru Visternicean

Nicolae Craiu

Dumitru Mardari

10