2rc-38/19 — Răscumpărarea actiunilor
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- Răscumpărarea actiunilor
- Temei legal
- Actele judecătoresti exceptate de cale de atac
2rc-38/19 — Răscumpărarea actiunilor (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Dosarul nr. 2rc–38/19 Prima instanță: Judecătoria Chișinău (sediul Centru), (jud. R. Berdilo) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. Vl. Clima, E. Palanciuc, N. Vascan) Instanța de revizuire: Curtea de Apel Chișinău, (jud. B. Bîrcă, O. Cojocaru, S. Iorgov) D E C I Z I E 06 martie 2019 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Nicolae Craiu Svetlana Filincova Examinând recursul declarat de către BC „Energbank” SA, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de SA „Sfinx-Impex” împotriva BC „Energbank” SA cu privire la obligarea răscumpărării acțiunilor în număr de 137 854 la un preț echitabil și încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii din 20 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău prin care a fost respinsă cererea de revizuire depusă de BC „Energbank” SA, împotriva deciziei din 01 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, c o n s t a t ă: La 14 iunie 2017, SA „Sfinx-Impex” a înaintat o cerere de chemare în judecată împotriva BC „Energbank” SA cu privire la obligarea răscumpărării acțiunilor în număr de 137 854 la un preț echitabil și încasarea cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea din 20 iunie 2017 a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru), nu s-a dat curs cererii de chemare în judecată depusă de SA „Sfinx-Impex” fiind comunicat SA „Sfinx-Impex” despre necesitatea achitării taxei de stat în mărime de 49 900 lei și necesitatea anexării dovezii plății a taxei de stat până la 12 iulie 2017 inclusiv, i-a fost explicat că în caz dacă nu se vor lichida neajunsurile menționate, cererea de chemare în judecată nu va fi considerată depusă și împreună cu actele anexate va fi restituită. Prin încheierea din 13 iulie 2017 a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru) cererea de chemare în judecată a fost restituită. La 17 august 2017, SA „Sfinx-Impex” a declarat recurs împotriva încheierii din 20 iunie 2017 a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru), precum și împotriva încheierii din 13 iulie 2017 a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru).
Prin decizia din 01 decembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis recursul declarat de SA „Sfinx-Impex”, a fost casată încheierea judecătoriei Chișinău (sediul Centru) din 20 iunie 2017 și casată încheierea judecătoriei 1 Chișinău (sediul Centru) din 13 iulie 2017, cu remiterea cauzei civile respective la judecătoriei Chișinău (sediul Centru), la etapa de primire a cererii de chemare în judecată. Prin încheierea din 20 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost respinsă cererea de revizuire depusă de BC „Energbank” SA, împotriva deciziei din 01 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău. La 11 decembrie 2018, BC „Energbank” SA a declarat recurs împotriva încheierii din 20 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea acesteia cu remiterea spre rejudecare a cererii de revizuire.
În motivarea recursului a indicat că, decizia din 01 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată sub imperiul normelor procesuale care permiteau contestarea acesteia cu revizuire. Potrivit prevederilor art. 425 al Codului de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Având în vedere că, încheierea Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată la 20 noiembrie 2018, fără a se cunoaște dacă părțile au recepționat-o, iar recursul a fost declarat la 11 decembrie 2018, instanța de recurs consideră că recurenta s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul în termen.
Conform art. 426 alin. (3) al Codului de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Astfel, recursul s-a examinat fără înștiințarea participanților la proces, însă data și ora ședinței a fost plasată pe pagina web a Curții Supreme de Justiție. Colegiul judiciar a decis inoportună invitarea acestora, întrucât argumentele expuse în cererea de recurs au fost formulate cu suficientă precizie pentru a permite instanței controlul actelor judecătorești contestate.
Mai mult, nici un participant nu a solicitat audierea publică a cauzei sale (a se vedea, mutatis mutandis, cauza Auza Vilho Eskelinen și alții vs Finlanda, hotărârea din 19 aprilie 2007, § 72 – 75, cauza Eriksson vs Suedia, hotărârea din 12 aprilie 2012, § 66, 72, cauza Pönkä vs Estonia, hotărârea din 08 noiembrie 2016, § 33 – 34). Examinând temeiurile invocate în cererea de recurs în raport cu materialele cauzei și prevederile legale, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de BC „Energbank” SA, urmează a fi respins din următoarele motive. În conformitate cu art. 427 lit. a) al Codului de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea.
În cazul dedus justiției, se atestă că, prin încheierea din 20 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă BC „Energbank” SA împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 01 decembrie 2018. Pentru a dispune astfel, instanța de revizuire a reținut că, datorită modificărilor legislației introduse prin Legea nr. 17 din 05 aprilie 2018, în vigoare din 01 iunie 2018, actul judecătoresc supus revizuirii a fost exceptat de la această cale de atac. În corespundere cu prevederile art. 446 alin. (2) al Codului de procedură 2 civilă, încheierile judecătorești care nu se referă la fondul cauzei, precum și deciziile emise în privința acestora nu se supun revizuirii.
În aceste cazuri, încheierile de inadmisibilitate a revizuirii nu se supun niciunei căi de atac. Examinând cererea de revizuire depusă de BC „Energbank” SA, Colegiul judiciar just a reținut că norma legală citată prevede că decizia din 01 decembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău nu se supune niciunei căi de atac, inclusiv revizuirii, or această decizie fiind emisă în conformitate cu prevederile art. 427 lit. b) al Codului de procedură civilă, nu conține nici o referire la fondul cauzei. Cu referire la argumentele recurentei BC „Energbank” SA precum că instanța de revizuire a aplicat și interpretat eronat art. 446 al Codului de procedură civilă, instanța de recurs reține că într-adevăr, legea procedurală civilă care impune obligații noi anulează sau reduce drepturile procedurale ale participanților la proces, limitează exercitarea unor drepturi ori stabilește sancțiuni procedurale noi sau suplimentare nu are putere retroactivă.
Însă în acest sens este important de menționat că, legea de procedură civilă produce efectele în vederea cărora a fost edictată de la data intrării în vigoare și până la abrogare, cu alte cuvinte toate actele și faptele juridice produse între aceste două termene de viabilitate a legii vor fi guvernate de aceasta. Este adevărat că decizia din 01 decembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău a fost emisă sub imperiul normei vechi, ce permitea contestarea acesteia cu revizuire, însă de acest drept procedural părțile puteau beneficia doar până la intrarea în vigoare a Legii nr. 17 din 05 aprilie 2018. Așadar, în situația în care BC „Energbank” SA își valorifica dreptul de a depune cerere de revizuire împotriva acestui act judecătoresc până la intrarea în vigoare a modificărilor enunțate supra, prevederile legii noi nu ar avea efect retroactiv asupra situației juridice deja create, iar instanța de revizuire urmând să examineze fondul cererii.
În pofida faptului că legea nouă nu aduce atingere actelor procedurale îndeplinite anterior intrării ei în vigoare, cererea de revizuire a fost depusă de BC „Energbank” SA la 11 iulie 2018, după intrarea în vigoare a legii noi. Așadar, Colegiul a stabilit că, cererea de revizuire, respinsă de către instanță, a fost depusă în afara temeiurilor prevăzute de lege pentru declararea revizuirii asupra actelor judecătorești de dispoziție, prevăzute de art. 14 al Codului de procedură civilă. Or, în speță, se constată că, cererea de revizuire a fost înaintată împotriva unui act ce nu se supune niciunei căi de atac, inclusiv revizuirii.
În această perspectivă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că, admiterea cererii de recurs depusă de recurent ar conduce la încălcarea principiului securității raporturilor juridice și a drepturilor celorlalte părți la un proces echitabil, garantate de art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. Prin urmare, din considerentele menționate și ținând cont de faptul că motivele invocate de recurentă sunt declarative și neîntemeiate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea de recurs și de a menține încheierea din 20 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău.
Ținând cont de cele expuse și în temeiul art. 427 lit. a), 428 ale Codului de procedură civilă Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții 3 Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către BC „Energbank” SA. Se menține încheierea din 20 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău emisă în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de SA „Sfinx- Impex” împotriva BC „Energbank” SA cu privire la obligarea răscumpărării acțiunilor în număr de 137 854 la un preț echitabil și încasarea cheltuielilor de judecată. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței Ala Cobăneanu Judecători Nicolae Craiu Svetlana Filincova 4
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.