2r-64/19 — Încasarea platilor salariale
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- Încasarea platilor salariale
- Temei legal
- Restituirea apelului, ne-înlăturarea neajunsurilor
2r-64/19 — Încasarea platilor salariale (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Dosarul nr. 2r–64/19 Prima instanță: Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani), (jud. V. Chișilița) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. I. Țurcan, Iu. Cotruță, N. Simciuc) D E C I Z I E 13 februarie 2019 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Nicolae Craiu Svetlana Filincova Examinând recursul declarat de către Iachimov Vasile reprezentat de avocatul Durnescu Mihail, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Iachimov Vasile împotriva Inspectoratului de Stat pentru Supraveghere Tehnică, intervenient accesoriu Inspectoratul de Stat al Muncii privind revendicarea drepturilor salariale, împotriva încheierii din 14 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost restituit apelul declarat de Iachimov Vasile reprezentat de avocatul Durnescu Mihail împotriva hotărârii din 02 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani), c o n s t a t ă: La 26 decembrie 2017, Iachimov Vasile s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului de Stat pentru Supraveghere Tehnică, intervenient accesoriu Inspectoratul de Stat al Muncii privind revendicarea plăților salariale, repararea prejudiciului moral, obligarea achitării cotizațiilor și impozitelor, obligarea returnării carnetului de muncă și încasarea cheltuielilor de judecată.
Prin hotărârea din 02 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani), acțiunea depusă de Iachimov Vasile a fost respinsă. La 04 mai 2018 (prin oficiul poștal), Iachimov Vasile reprezentat de avocatul Durnescu Mihail a depus o cerere de apel împotriva hotărârii primei instanțe. Prin încheierea din 19 iulie 2018 a Curții de Apel Chișinău, nu s-a dat curs apelului declarat de Iachimov Vasile reprezentat de avocatul Durnescu Mihail și s- a acordat apelantului termen până la 13 septembrie 2018 pentru prezentarea apelului motivat. Totodată, apelantului s-a explicat că, în caz de neîndeplinire în termenul stabilit a indicațiilor din prezenta încheiere, cererea de apel nu se va considera depusă și împreună cu actele anexate va fi restituită.
Prin încheierea din 14 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost restituit apelul declarat de Iachimov Vasile reprezentat de avocatul Durnescu Mihail împotriva hotărârii din 02 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău (sediul 1 Buiucani). La 21 noiembrie 2018 (prin oficiul poștal), Iachimov Vasile reprezentat de avocatul Durnescu Mihail a declarat recurs, suplinit ulterior la 13 februarie 2019, împotriva încheierii din 14 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea acesteia cu remiterea cauzei la rejudecare pentru examinarea apelului în fond. În motivarea recursului a indicat că nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe a atacat-o cu apel, iar ulterior în termenul prevăzut a depus o cerere cu indicarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul, însă din circumstanțe neînțelese de el la 19 noiembrie 2018 a recepționat încheierea prin care cererea de apel a fost restituită.
A mai menționat că, încheierea instanței de apel conține afirmații vage și pune în poziție defavorizată partea care a respectat legislația și a efectuat acțiuni legale fiind depusă în adresa Curții de Apel Chișinău o cerere cu indicarea tuturor motivelor de drept și de fapt. La 12 februarie 2019, Inspectoratul de Stat pentru Supraveghere Tehnică a depus o referință la recursul declarat de către Iachimov Vasile reprezentat de avocatul Durnescu Mihail, solicitând respingerea acestuia. Potrivit prevederilor art. 425 al Codului de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.
Având în vedere că, încheierea Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată la 14 septembrie 2018, expediată părților la 21 septembrie 2018, fără a se cunoaște cu certitudine despre recepționarea acesteia de către părți, iar recursul a fost declarat la 21 noiembrie 2018, instanța de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul în termen. Conform art. 426 alin. (3) al Codului de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.
Astfel, recursul s-a examinat fără înștiințarea participanților la proces, însă data și ora ședinței a fost plasată pe pagina web a Curții Supreme de Justiție. Colegiul judiciar a decis inoportună invitarea acestora, întrucât argumentele expuse în cererea de recurs au fost formulate cu suficientă precizie pentru a permite instanței controlul actelor judecătorești contestate. Mai mult, nici un participant nu a solicitat audierea publică a cauzei sale (a se vedea, mutatis mutandis, cauza Auza Vilho Eskelinen și alții vs Finlanda, hotărârea din 19 aprilie 2007, § 72 – 75, cauza Eriksson vs Suedia, hotărârea din 12 aprilie 2012, § 66, 72, cauza Pönkä vs Estonia, hotărârea din 08 noiembrie 2016, § 33 – 34). În conformitate cu art. 427 lit. a) al Codului de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea.
Conform art. 10 alin. (1) al Codului de procedură civilă, sancțiunile procedurale sunt urmările nefavorabile, stabilite de normele de drept procedural civil, care survin pentru subiectul obligat în raport procedural în caz de neîndeplinire sau de îndeplinire defectuoasă a unui act de procedură, precum și în caz de exercitare abuzivă a unui drept procedural. 2 Potrivit art. 16 al Codului de procedură civilă, neexecutarea nemotivată a actelor judecătorești, dispozițiilor, cererilor, delegațiilor, citațiilor, altor adresări legale, precum și lipsa de considerație față de judecată, atrag răspunderea prevăzută în prezentul cod și în alte legi.
În corespundere cu art. 100 alin. (1) al Codului de procedură civilă, actele de procedură se comunică participanților la proces și persoanelor interesate, contra semnătură, prin poștă, cu scrisoare recomandată și cu aviz de primire, iar conform art. 110 al aceleiași legi, termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte. Potrivit art. 113 al Codului de procedură civilă, dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanța judecătorească (judecător).
Prin prisma normelor de drept citate, raportate la înscrisurile speței, Colegiul constată că, Iachimov Vasile recepționând, la 31 iulie 2018 prin intermediul avocatului, încheierea instanței de apel, a cunoscut cu certitudine despre obligația de a prezenta cererea de apel motivată până la data de 13 septembrie 2018 inclusiv. În această ordine de idei, Colegiul trage concluzia că, instanța de apel și-a îndeplinit obligația pozitivă de comunicare a actului de procedură emis și i-a comunicat recurentului încheierea prin care nu s-a dat curs apelului. Totodată, în corespundere cu prevederile art. art. 75 alin. (1), (4) al Codului de procedură civilă, în proces civil, persoanele fizice își pot apăra interesele personal, prin avocat sau avocat stagiar.
Actele procedurale efectuate de reprezentant în limitele împuternicirilor sale sunt obligatorii pentru persoana reprezentată în măsura în care ele ar fi fost efectuate de ea însăși. Culpa reprezentantului este echivalentă culpei părții. Reținând cele constatate, precum și obligația părților și participanților la proces de a se folosi cu bună-credință de drepturile procedurale, Iachimov Vasile urma să înlăture neajunsurile stipulate în încheierea din 19 iulie 2018 a Curții de Apel Chișinău în termenul stabilit, iar în cazul imposibilității îndeplinirii actului dispunând de dreptul de a solicita prelungirea acestui termen, prezentând probe în susținerea acestei imposibilități. Potrivit art. 61 al Codului de procedură civilă, părțile sunt obligate să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale.
Instanța judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmărește tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare. Iachimov Vasile și reprezentantul acestuia, avocatul Durnescu Mihail cunoscând cu certitudine necesitatea depunerii cererii de apel motivate, ținând cont de complexitatea cauzei deduse justiției, timpul acordat pentru acțiuni procesuale, raportate la capacitățile profesionale ale reprezentantului, urma să prevadă volumul de lucru impus și să respecte principiul bunei-credințe depunând în termen cererea de apel cu indicarea motivelor de drept și de fapt pe care se întemeiază și solicitând punerea pe rol a apelului.
Jurisprudența CtEDO reiterează obligația părții de a lua măsurile necesare pentru protecția drepturilor sale de acces la justiție, inclusiv prin manifestarea diligenței în exercitarea drepturilor sale procedurale și a interesului față de soarta 3 dosarului vizat (cauza van Harn vs. Germania, hotărâre din 11 septembrie 2007, cauza Pîrnău ș.a. vs. Republica Moldova, hotărâre din 31 ianuarie 2012 și cauza SA Universul vs. Republica Moldova, hotărâre din 10 iulie 2012). Mai mult ca atât, Colegiul consideră necesar de evidențiat faptul că înlăturarea neajunsurilor stipulate urma să aibă loc cel târziu la 13 septembrie 2018 și nicidecum la 14 septembrie 2018, Iachimov Vasile și avocatul acestuia urmând să depună toată diligența și să acționeze în perioada 31 iulie 2018 – 13 septembrie 2018 în vederea punerii pe rol a apelului, iar depunerea apelului motivat și unui apel suplimentar după expirarea termenului acordat de instanță este una abuzivă.
Instanța de apel, urmând scopul bunei desfășurări a procesului, a instituit două termene distincte pentru acțiuni procesuale, iar recurentul și reprezentantul acestuia mizând pe convingeri greșite, eronat a ajuns la concluzia alternativei termenelor pentru îndeplinirea obligației impuse, cât și despre momentul începerii scurgerii termenului respectiv. Așadar, ca urmare a măsurilor ”fără șanse de câștig” întreprinse pentru protecția drepturilor sale, Colegiul reiterează că, acele consecințe negative prevăzute de legislație sunt opozabile recurentei în plină măsură. Luând în considerație cele indicate mai sus, Colegiul apreciază recursul declarat de Iachimov Vasile reprezentat de avocatul Durnescu Mihail, ca unul neîntemeiat și care necesită a fi respins, cu menținerea încheierii din 14 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău.
Ținând cont de cele expuse și în temeiul art. 427 lit. a), art. 428 ale Codului de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Iachimov Vasile reprezentat de avocatul Durnescu Mihail. Se menține încheierea din 14 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Iachimov Vasile împotriva Inspectoratului de Stat pentru Supraveghere Tehnică, intervenient accesoriu Inspectoratul de Stat al Muncii privind revendicarea drepturilor salariale. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Nicolae Craiu Svetlana Filincova 4
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.