2ra-84/19 — cu privire la majorarea cuantumului pensiei pentru intretinerea copilului minor
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- cu privire la majorarea cuantumului pensiei pentru intretinerea copilului minor
- Temei legal
- temeiurile inadmisibilităţii recursului
2ra-84/19 — cu privire la majorarea cuantumului pensiei pentru intretinerea copilului minor (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Dosarul nr. 2ra-84/19
Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Central – C. Dragoș
Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – E. Palanciuc, G. Dașchevici, L. Pruteanu
ÎNCHEIERE
23 ianuarie 2019 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție,
în componența:
Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru
judecătorii Nina Vascan
Maria Ghervas
examinând admisibilitatea recursurilor declarate de către Ecaterina Raicu și Ion
Macovei, reprezentat de avocatul Pavel Cotruță,
în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Ecaterina
Raicu împotriva lui Ion Macovei cu privire la majorarea cuantumului pensiei pentru
întreținerea copilului minor,
împotriva deciziei din 18 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care
s-a admis cererea de apel declarată de către Ion Macovei și s-a modificat hotărârea
din 27 aprilie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central,
constată :
La 29 septembrie 2017 Ecaterina Raicu a depus cerere de chemare în judecată
împotriva lui Ion Macovei, solicitând încasarea pensiei de întreținere a copilului
minor în mărime de 2500 lei lunar, începând cu data înaintării acțiunii și până la
atingerea majoratului.
În motivarea cererii reclamanta a invocat că, prin hotărârea din 19.12.2005 a
Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău s-a stabilit paternitatea lui Ion Macovei, anul
nașterii 01.08.1976 față de copilul minor XXXXX, anul nașterii XXXXX și s-a
dispus încasarea din contul lui Ion Macovei în beneficiul Ecaterinei Raicu pensia de
întreținere a copilului minor XXXXX în suma de 500 lei lunar, începând cu
11.03.2005. Hotărârea primei instanțe, fiind contestată de către Ion Macovei, a fost
menținută de instanța de apel și de recurs.
Reclamanta a menționat că Ion Macovei nu a executat benevol titlul executoriu
timp de doi ani, motiv pentru care s-a depus executarea forțată a acestuia.
Astfel, Ion Macovei până în prezent achita pensia de întreținere a copilului
minor în mărime de 500 lei lunar, care este insuficientă pentru întreținerea copilului,
care la moment este elev în clasa a 7-a.
1
A indicat că solicitarea de a fi încasată o sumă fixă derivă din faptul că Ion
Macovei permanent a lucrat și lucrează în Germania la construcții, neavând în
Republica Moldova un loc de muncă, iar copilul necesită tratament medical periodic,
însă salariul care-l primește nu-i permite să acopere aceste cheltuieli suplimentare.
Prin hotărârea din 27 aprilie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central s-a
admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de către Ecaterina Raicu. S-a
modificat cuantumul pensiei de întreținere a copilului minor XXXXX, anul nașterii
XXXXX, stabilit prin hotărârea din 19.12.2005 a Judecătoriei Botanica, mun.
Chișinău. S-a încasat de la Ion Macovei în beneficiul Ecaterinei Raicu pensia de
întreținere a copilului minor XXXXX, anul nașterii XXXXX, în mărime de 1750 lei
lunar, începând cu data de 29.09.2017 până la atingerea majoratului. S-a anulat
documentul executoriu emis în baza hotărârii din 19.12.2005 a Judecătoriei
Botanica, mun. Chișinău, prin care s-a dispus încasarea de la Ion Macovei în
beneficiul Ecaterinei Raicu pensia de întreținere a copilului minor în mărime de 500
lei lunar. S-a încasat de la Ion Macovei în beneficiul statului taxa de stat în mărime
de 630 lei. (f.d. 76, 87-93)
La 25 mai 2018 Ion Macovei, reprezentat de avocatul Pavel Cotruță, a depus
apel împotriva hotărârii din 27 aprilie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central,
solicitând casarea hotărârii primei instanțe cu încetarea procesului pe motiv că există
o tranzacție de împăcare, sau trimiterea cauzei la rejudecare. (f.d. 80, 119-121)
Prin decizia din 18 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău s-a admis apelul
declarat de către Ion Macovei și s-a modificat hotărârea din 27 aprilie 2018 a
Judecătoriei Chișinău, sediul Central. S-a micșorat suma pensiei de întreținere a
copilului minor XXXXX, anul nașterii XXXXX, încasată de la Ion Macovei în
beneficiul Ecaterinei Raicu de la 1750 lei la suma de 1200 lei. S-a micșorat taxa de
stat încasată de la Ion Macovei în beneficiul statului de la 630 lei la 252 lei. În rest
hotărârea s-a menținut. (f.d. 130, 131-137)
La 16 octombrie 2018 Ecaterina Raicu a declarat recurs împotriva deciziei din
18 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea deciziei instanței
de apel, cu menținere hotărârii din 27 aprilie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul
Central. (f.d. 166-168)
În motivarea cererii de recurs recurenta a invocat că decizia instanței de apel
este ilegală și neîntemeiată, deoarece instanța a încălcat și aplicat greșit normele de
drept material, în consecință concluziile instanței expuse în hotărâre fiind în
contradicție cu circumstanțele cauzei.
A mai menționat că instanța de apel nu a luat în considerație că pe parcursul
anilor Ion Macovei nu s-a implicat la creșterea și educarea copilului. S-a eschivat de
la orice întrevederi cu fiul său și timp de doi ani nu a efectuat plăți benevole a pensiei
de întreținere a copilului, iar pentru întreținerea și dezvoltarea lui a suportat de una
singură toate cheltuielile.
La 13 decembrie 2018 Ion Macovei, reprezentat de avocatul Pavel Cotruță, a
declarat recurs asupra deciziei din 18 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău și
a hotărârii din 27 aprilie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central solicitând
casarea hotărârilor instanțelor inferioare, cu trimiterea cauzei la rejudecare în prima
2
instanță sau dispunerea încetării procesului în temeiul art. 445 lit. d) Cod de
procedură civilă.
În motivarea cererii recurentul a invocat că instanțele inferioare la emiterea
hotărârilor nu au aplicat legea care trebuia aplicată, au aplicat o lege care nu trebuia
aplicată. Au admis soluționarea problemei drepturilor persoanelor care nu au fost
implicate în proces, precum și apreciate arbitrar probele, ceea ce în ansamblu a dus
la încălcarea drepturilor și libertăților omului, iar în particular, cauza a fost judecată
în prima instanță în absența recurentului căruia nu i-a fost comunicat locul, data și
ora ședințelor de judecată în fața instanței de fond.
Recurentul a menționat că instanța de apel nu s-a expus pe marginea tuturor
argumentelor noi invocate și anume neatragerea terțelor persoane în procesul dat a
căror drepturi pot fi afectate, prin eventuala hotărâre de admitere a pretențiilor
reclamantei.
De asemenea, reprezentantul recurentului a indicat că a fost în imposibilitate
de a prezenta noi probe în ședința instanței de apel și anume răspunsul nr. 35/7-4-
2486 din 04.04.2018 a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, deoarece a
fost antrenat în alt proces, iar revenind în sala de ședință a constatat că instanța deja
s-a retras în camera de deliberare.
În conformitate cu art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă recursul se declară
în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.
Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la data de 18 septembrie
2018.
Ecaterina Raicu a contestat decizia la 16 octombrie 2018, în termen.
Recurentul Ion Macovei a recepționat decizia instanței de apel la data de 22
octombrie 2018, a contestat-o la data de 13 decembrie 2018, în termen.
Examinând temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele
cauzei civile, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al
Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia, că recursurile declarate de către
Ecaterina Raicu și Ion Macovei, reprezentat de avocatul Pavel Cotruță, sunt
inadmisibile din următoarele considerente.
Verificând motivele de casare, invocate în recursuri, completul Colegiului
atestă, că recurenții indică argumente ce țin de dezacordul cu felul în care instanța
de apel a apreciat înscrisurile probatorii și a constatat circumstanțele cauzei. Nu pot
fi reținute ca temei de admisibilitate aceste argumente, deoarece țin de reaprecierea
probelor, fapt inadmisibil în recurs.
Conform regulilor din Secțiunea a 2-a din Capitolul XXXVIII din Codul de
procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către
instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre
probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara
controlului instanței de recurs.
Recursul exercitat conform secțiunii a 2 - a are caracter devolutiv numai asupra
problemelor de drept material și procesual, verificându-se doar legalitatea deciziei,
dar nu și temeinicia în fapt.
3
Astfel, completul Colegiului constată, că argumentele invocate în recursuri nu
pot constitui temei de casare a deciziei recurate, or, acestea nu se încadrează în cele
expres stabilite la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă părțile și alți
participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă
încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a
normelor de drept procesual.
Aliniatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se
consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcare sau
aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate
la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în
care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul
în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța
judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea
drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă cererea de recurs se
consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile
prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).
Totodată, potrivit jurisprudenței CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să
fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie
să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri, pe când în recursurile
declarate de către Ecaterina Raicu și Ion Macovei, reprezentat de avocatul Pavel
Cotruță, asemenea aspecte nu se regăsesc.
În speță, completul Colegiului menționează, că recursurile în cauză conțin
obiecții de fapt și de drept, care deja au fost studiate și verificate de către instanța de
apel, primind o apreciere corespunzătoare.
În consecință, nu există aparența unei încălcări a dreptului recurenților la
soluționarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei în apel, în modul în
care este garantat de art. 6 § 1 al Convenției.
Drept urmare, se reține că argumentele invocate în recursuri nu pot constitui
temei de admisibilitate a recursurilor, deoarece nu denotă încălcarea esențială sau
aplicarea eronată a normei de drept material sau a normei de drept procesual, așa
cum formal invocă recurenții și, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei
recurate.
În astfel de circumstanțe, completul Colegiului civil, comercial și de contencios
administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera
recursurile declarate de către Ecaterina Raicu și Ion Macovei, reprezentat de
avocatul Pavel Cotruță, inadmisibile.
Instanța de recurs va respinge argumentul reprezentantului recurentului Ion
Macovei, avocatul Pavel Cotriță că nu a avut posibilitate de a prezenta noi probe în
instanța de apel și care nu au fost apreciate de instanțele inferioare, deoarece nu a
fost prezent la ședința de judecată, fiind antrenat în alt proces, însă care sunt
importante pentru soluționarea cauzei, or, conform art. 56 alin. (3) Cod de procedură
civilă participanții la proces sunt obligați să se folosească cu bună-credință de
drepturile lor procedurale.
4
Conform celor expuse, în temeiul art. 431 alin. (1) și (2), 433 lit. a), 440 alin.
(1) și (11) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de
contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție
dispune :
Recursurile, declarate de către Ecaterina Raicu și Ion Macovei, reprezentat de
avocatul Pavel Cotruță, se consideră inadmisibile.
Încheierea este irevocabilă.
Președintele completului,
judecătorul Tatiana Vieru
judecătorii Nina Vascan
Maria Ghervas
5