2ra-190/19 — înlăturarea obstacolelor, anularrea rezultatelor licitației, procesului verbal, contractului de vînzare cumpărare

2ra-190/19 — înlăturarea obstacolelor, anularrea rezultatelor licitației, procesului verbal, contractului de vînzare cumpărare (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr.2ra-190/19

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (Jud: S. Papuha)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (Jud: M. Guzun, V. Buhnaci, A. Malîi)

ÎNCHEIERE

23 ianuarie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecătorii Maria Ghervas

Nina Vascan

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Kilicoglu Burak Burcin

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Kilicoglu Burak

Burcin împotriva Olgăi Zaharia cu privire la înlăturarea obstacolelor la utilizarea

gardului și demolarea gardului din piatră și

cererea reconvențională depusă de Olga Zaharia împotriva lui Kilicoglu Burak

Burcin, Consiliului municipal Chișinău cu privire la anularea rezultatelor licitației,

anularea procesului-verbal privind negocierile la licitația de vânzare-cumpărare și

anularea contractului de vânzare-cumpărare

împotriva deciziei din 24 iulie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a

admis apelul depus de Olga Zaharia, s-a casat hotărârea din 26 octombrie 2017 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani și s-a emis o nouă hotărâre cu privire la

respingerea acțiunii inițiale și admiterea acțiunii reconvenționale,

constată:

La 30 ianuarie 2014, Kilicoglu Burak Burcin a depus cerere de chemare în

judecată împotriva Olgăi Zaharia cu privire la înlăturarea obstacolelor la utilizarea

gardului și demolarea gardului din piatră.

În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că, deține în proprietate terenul nr.

cadastral XXXXXcu suprafața de 0,2223 ha, din str. Petricani mun. Chișinău, care

a fost format prin comasarea a patru terenuri procurate la licitație, fapt confimat prin

extrasul eliberat de către Organul Cadastral Teritorial Chișinău.

În acest context, reclamantul a menționat că în vecinătatea terenului său este

amplasat terenul, ce aparține Olgăi Zaharia. Kilicoglu Burak Burcin a susținut că

după procurarea la licitație a terenurilor s-a stabilit faptul că Olga Zaharia abuziv a

construit peste linia roșie de vecinătate, un gard de piatră, acaparând astfel suprafața

de 48,2 m2 din teren său.

1

Reclamantul a specificat că la 18 noiembrie 2013 a expediat în adresa pârâtei o

notificarea în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă, propunându-i

procurarea terenului ocupat abuziv, însă pârâta a ignorat această cerere.

Astfel reclamantul a considerat că Olga Zaharia i-a încălcat dreptul său de

proprietate, deposedându-l ilegal de o parte de teren.

Reclamantul Kilicoglu Burak Burcin a solicitat înlăturarea obstacolelor la

utilizarea terenului proprietate privată și demolarea gardului din piatră construit pe

terenul proprietate privată cu evacuarea materialelor de construcție și încasarea din

contul Olgăi Zaharia în beneficiul său a cheltuielilor de judecată.

La 18 ianuarie 2016, Olga Zaharia a depus acțiune reconvențională împotriva

lui Kilicoglu Burak Burcin, Consiliului municipal Chișinău cu privire la obligarea

înstrăinării terenului ce se suprapune, semnării actului de constatare pe teren privind

stabilirea hotarelor terenului conform situației de facto și încasarea cheltuielilor de

judecată (f.d. 116-118, vol. I).

În motivarea acțiunii reconvenționale Olga Zaharia a indicat că la 28

decembrie 2007 a procurat lotul de teren pentru construcții cu suprafața de 0,0472

ha, fapt confirmat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 7580.

Olga Zaharia a relatat că la edificarea construcției a fost invitat geodezistul,

care a stabilit limitele terenului cu indicarea liniilor roșii, iar ca rezultat a fost

întocmit actul de transmitere-primire din 23 iunie 2010, în temeiul căruia a fost

inițiată edificarea gardului și a casei de locuit particulare.

Suplimentar, reclamanta-pârâtă a indicat că Kilicoglu Burak Burcin a procurat

imobil la 5 august 2013, adică după 3 ani și 2 luni de la edificarea gardului. Prin

urmare Olga Zaharia a considerat că Kilicoglu Burak Burcin a avut posibilitatea

reală de a verifica caracteristicele bunului și în cazul dezacordului avea dreptul de a

refuza încheierea tranzacției.

Totodată Olga Zaharia a menționat că, conform raportului de constatare

tehnico-științifică nr. 014 din 14 ianuarie 2016, s-a stabilit că gardul capital a fost

edificat în perimetrul terenului conform planului geometric și a actului de

transmitere - primire din 23 iunie 2010. La fel s-a constatat că suprafața suprapusă a

apărut în urma diferențelor de măsurări efectuate în diferite perioade a timpului cu

aparate diferite. Prin urmare reclamanta-pârâtă a considerat că nu-i poate fi imputată

rea-credința la începerea edificării construcției, întrucât terenul cu nr. cadastral

XXXXX, proprietatea lui Kilicoglu Burak Burcin a aparținut autorităților publice

locale, care au avut posibilitatea înainte de organizarea licitației și vânzarea terenului

lui Kilicoglu Burak Burcin de a corecta eroarea comisă prin schimbarea

coordonatelor.

Olga Zaharia a solicitat obligarea lui Kilicoglu Burak Burcin să-i înstrăineze

terenul cu nr. cadastral XXXXXce se suprapune cu terenul nr. cadastral XXXXX,

cu suprafața de 48,2 m2 la prețul de 24 600 lei, obligarea lui Kilicoglu Burak Burcin

să semneze actul de constatare pe teren privind stabilirea hotarelor terenului cu nr.

cadastral XXXXX conform situației de facto, încasarea din contul lui Kilicoglu

2

Burak Burcin în beneficul său a cheltuielilor de judecată, ce constau din taxa de stat

achitată la depunerea acțiunii în sumă de 738 lei.

Pe parcursul examinării cauzei, Olga Zaharia a depus cerere de concretizare a

cerințelor din cererea reconvențională, solicitând anularea rezultatelor licitației

efectuate în baza deciziei Consiliului municipal Chișinău nr. 4/22 din 30 aprilie 2013

cu privire la expunerea unor loturi la licitația funciară în partea expunerii la licitație

a lotului de teren nr. cadastral XXXXX cu suprafața de 0,0544 ha, anularea

procesului-verbal nr. 8 din 19 iulie 2013 privind rezultatul negocierilor la licitația de

vânzare-cumpărare, în partea expunerii la licitație a lotului de teren nr. cadastral

XXXXX cu suprafața de 0,0544 ha, anularea contractului de vânzare-cumpărare nr.

2277 din 5 august 2013 a terenului nr. cadastral XXXXX cu suprafața de 0,0544 ha

încheiat între Consiliul municipal Chișinău și Kilicoglu Burak Burcin și încasarea

din contul lui Kilicoglu Burak Burcin în beneficiul său a cheltuielilor de judecată

(f.d. 152-154, vol. I, f.d. 160-161, vol. I).

Prin hotărârea din 26 octombrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

acțiunea depusă de Kilicoglu Burak Burcin a fost admisă, fiind obligată Olga Zaharia

Profir să înlăture obstacolele la utilizarea lotului de teren nr. cadastral XXXXX cu

suprafața de 0,0544 ha, ce aparține cu drept de proprietate lui Kilicoglu Burak

Burcin. A fost obligată Olga Zaharia să demoleze gardul ce se află pe lotul de teren,

nr. cadastral XXXXX cu suprafața de 0,0544 ha, ce aparține lui Kilicoglu Burak

Burcin cu evacuarea materialelor de construcții. A fost respinsă, ca fiind

neîntemeiată, acțiunea reconvențională depusă de Olga Zaharia (f.d. 228, 230-232,

vol. I).

Prin decizia din 24 iulie 2018 a Curții de Apel Chișinău, s-a admis apelul depus

de Olga Zaharia, s-a casat hotărârea din 26 octombrie 2017 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Rîșcani și s-a emis o nouă hotărâre prin care a fost respinsă ca fiind

neîntemeiată acțiunea depusă de Kilicoglu Burak Burcin. A fost admisă acțiunea

reconvenționale depusă de Olga Zaharia, fiind anulate parțial rezultatele licitației

efectuate în baza deciziei Consiliului municipal Chișinău nr. 4/22 din 30 aprilie 2013

cu privire la expunerea unor loturi la licitația funciară în partea expunerii la licitație

a lotului de teren nr. cadastral XXXXX cu suprafața de 0,0544 ha, a fost anulat

procesul-verbal nr. 8 din 19 iulie 2013 privind rezultatul negocierilor la licitația de

vânzare-cumpărare, în partea expunerii la licitație a lotului de teren, nr. cadastral

XXXXX cu suprafața de 0,0544 ha, a fost anulat contractul de vânzare-cumpărare

nr. 2277 din 5 august 2013 a terenului nr. cadastral XXXXX cu suprafața de 0,0544

ha încheiat între Consiliul municipal Chișinău și Kilicoglu Burak Burcin și a fost

încasat din contul lui Kilicoglu Burak Burcin în beneficiul Olgăi Zaharia a

cheltuielilor de judecată în sumă de 963 lei (f.d. 44-60, vol. II).

La 11 septembrie 2018, Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa părților

copia deciziei adoptate (f.d. 61, vol. II)

La 20 septembrie 2018, Kilicoglu Burak Burcin, a depus recurs împotriva

deciziei din 24 iulie 2018 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului,

3

casarea deciziei instanței de apel cu menținerea hotărârii primei instanțe și încasarea

din contul Olgăi Zaharia în beneficiul său a cheltuielilor de judecată.

Recurentul Kilicoglu Burak Burcin, în motivarea recursului, a indicat că

instanța de apel la adoptarea deciziei contestate, a aplicat și interpretat eronat

normele dreptului material aplicabile raportului juridic litigios.

Recurentul a menționat că în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 136 din

10 februarie 2009 cu privire la aprobarea Regulamentului privind licitațiile cu

strigare și cu reducere, care prevăd că organizarea și desfășurarea licitațiilor este

condiționată de publicarea prealabilă a comunicatului informativ cu privire la

licitație, pe pagina web a Consiliului municipal Chișinău a fost publicată decizia nr.

4/22 din 30 aprilie 2013 cu privire la expunerea unor loturi la licitația funciară.

Astfel recurentul a menționat că a aplicat aceiași prezumție de veridicitate și

conformitate a actelor instituției publice și nu a avut motive de a pune la îndoială

datele incluse în actele emise de Organul Cadastral Teritorial Chișinău, deoarece

viciul suprapunerii terenurilor cu o suprafață de 0,0544 ha, nu poate fi sesizat cu

ochiul liber și fără o pregătire de specialitate.

Recurentul a considerat că Olga Zaharia nu a prezentat probe în vederea

nulității licitației, inclusiv a procesului-verbal nr. 8 din 19 iulie 2013 privind

rezultatul negocierilor la licitația de vânzare-cumpărare și a contractului de vânzare-

cumpărare nr. 2277 din 5 august 2013 încheiat între Consiliul municipal Chișinău și

Kilicoglu Burak Burcin.

Kilicoglu Burak Burcin a indicat că instanța de apel a constatat că demolarea

gardului de piatră ar avea un impact negativ asupra imobilului, însă a omis să ia în

considerație că eventualele prejudicii patrimoniale cauzate urmează a fi recuperate

de către instituția publică răspunzătoare de lucrările de măsurare efectuate

necorespunzător.

La 17 decembrie 2018, în conformitate art. 439 alin. (2) din Codul de procedură

civilă, Curtea Supremă de Justiție i-a comunicat cererea de recurs Olgăi Zaharia și

Consiliului municipal Chișinău, informându-i că referința se depune în termen de o

lună de la data primirii scrisorii. In mod corespunzător, dacă referința nu a fost

prezentată în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.

La data stabilită pentru examinarea cauzei, Olga Zaharia și Consiliul municipal

Chișinău nu au înaintat referință la cererea de recurs depusă de Kilicoglu Burak

Burcin, prin care să-și exprime opinia referitor la recursul declarat.

Analizând admisibilitatea recursului, conform art. 440 din Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră inadmisibilă cererea de recurs formulată de Kilicoglu

Burak Burcin, din următoarele motive.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul

raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și

face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu

alin.(2).

4

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

În procedura de filtru, instanța de recurs a reținut că decizia integrală a

instanței de apel din 24 iulie 2018 a fost expediată în adresa părților la 11 septembrie

2018 (f. d. 61, vol. II), însă la materialele cauzei nu sunt date care ar confirma data

recepționării de către recurent a deciziei instanței de apel.

Astfel, în atare situație și pentru a nu admite o ingerință disproporțională în

dreptul de acces liber la justiție, dar având în vederea data expedierii deciziei

contestate (11 septembrie 2018), instanța de judecată a constatat că recursul declarat

de Kilicoglu Burak Burcin este depus în termenul prevăzut de art. 434 alin. (1) din

Codul de procedură civilă.

În aceeași ordine de idei, materialele cauzei au confirmat faptul că recursul nu

a fost examinat anterior, fiind respectate, totodată, dispozițiile art. 430 din Codul de

procedură civilă.

În continuare, audiind raportul verbal al judecătorului-raportor și verificând

încadrarea în dispozițiile art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă a

temeiurilor invocate în recurs, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție constată existența temeiului prevăzut la

art. 433 lit. a) CPC, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural. Temeiurile declarării recursului sunt enumerate

exhaustiv în alineatele (2), (3) și (4) ale acestui articol.

Rațiunea acestor dispoziții legale fundamentează ideea potrivit căreia judecarea

recursului exercitat conform Secțiunii II-a, Capitolul XXXVIII din Codul de

procedură civilă, are un caracter devolutiv și privește doar problemele de drept

material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în

fapt. În aceste condiții, trebuie observat caracterul extraordinar al aceste căi de atac,

la care se poate recurge doar în cazurile excepționale enunțate de dispozițiile art. 432

alin. (2), (3), (4) din Codul de procedură civilă.

Din acest punct de vedere, completul Colegiului își propune să verifice esența

și temeiurile recursului, precum și argumentele privind caracterul nelegal al deciziei

atacate, în limitele în care au fost formulate și prin prisma drepturilor garantate de

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO).

Instanța subliniază că în materie civilă Convenția nu garantează un drept de

recurs, dar că o eventuală procedură de examinare a admisibilității acestuia face

incident articolul 6 (a se vedea, inter alia, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), 13 ianuarie

2009, para. 24; Akaki Tchaghiashvili v. Georgia, 2 septembrie 2014, para. 34).

În plus, un stat care dispune de astfel de instanțe de recurs are obligația să se

asigure că justițiabilii se bucură de principiile unui proces echitabil garantate de art.

6 alin. (1), în special de dreptul de acces la o instanță și de dreptul de a fi audiat. (a

5

se vedea, de exemplu, Erfar – Avef v. Grecia, 27 martie 2014, para. 39 – 40;

Lebedinschi v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015, para. 32).

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la un

tribunal al unei persoane poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității

contestațiilor înaintate prin intermediul căilor de atac, întrucât însăși natura sa

solicită o reglementare specială din partea statului, care beneficiază de o anumită

marjă de apreciere. În acest sens, condițiile pentru autorizarea unei cereri introduse

pe o cale de atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o

cale de atac ordinară (a se vedea, inter alia, Marc Brauer v. Germania, 1 septembrie

2016, para. 34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, para. 64).

În același timp, în jurisprudența sa consecventă, Curtea Europeană a precizat

că interpretarea normelor de procedură reprezintă o chestiune de drept intern și ține,

în principiu, de competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (a se vedea, de exemplu, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), ibidem,

para. 25; Vučković și alții v. Serbia (excepții preliminare), 25 martie 2014, para. 80;

Miessen v. Belgia, ibidem, para. 70).

Astfel, în conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea

de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).

În același context, alin. (2) și (3) ale art. 432 din Codul de procedură civilă

prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de

drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alineatul (4) stabilește că

săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare

a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar fi putut

conduce la soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară sau în cazul

în care erorile comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului.

Prin urmare, reglementările referitoare la formalitățile și termenele impuse de

articolele 433 și 432 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă urmăresc protejarea

interesului părții, precum și competența asigurării interpretării unitare a legii de către

Curtea Supremă de Justiție. Aceste limitări urmăresc un scop legitim, îndeplinind

cerințele securității juridice și a bunei-administrări a justiției (a se vedea, mutatis

mutandis, Beniamin Nersesyan v. Armenia, 19 ianuarie 2010, para. 22; Erfar – Avef,

ibidem, para. 41, Marc Brauer, ibidem, para. 35; Miessen, ibidem, para. 67;

Trevisanato v. Italia, 16 decembrie 2016, para. 36 - 37).

În speță, instanța constată că cererea de recurs declarată de către Kilicoglu

Burak Burcin este formulată în baza art. 432 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură

civilă așa cum prevede art. 437 alin. (2), lit. f) din Codul de procedură civilă .

Completul judiciar notează că-i revine obligația de a verifica dacă argumentele

recurentului întrunesc condițiile necesare pentru a declara admisibil cererea acestuia,

inclusiv dacă normele de drept invocate în favoarea punctului său de vedere sunt

incidente la soluționarea fondului cauzei. Cu toate acestea, trebuie subliniat că din

6

succesiunea actelor dosarului reiese că recurentul a reluat criticile formulate în faza

procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat.

Prin urmare, Colegiul constată că încălcările invocate, exprimate sub forma

unor enunțuri generale, fără a fi aprofundate, nu permit încadrarea lor în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de procedură civilă. Deci, în mod

evident, lipsește o formulare suficientă și adecvată în ceea ce privește chestiunea de

drept pusă în discuție pentru a identifica esența și temeiul cererii de recurs, impuse

de art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi audiat”, garantat de Convenție,

instanța notează că obligația de a motiva o hotărâre judecătorească poate varia în

funcție de natura deciziei în cauză (a se vedea, inter alia, Helle v. Finlanda, 19

decembrie 1997, para. 55; Latourniere v. Franța, 10 decembrie 2002, para. 2;

Hansen v. Norvegia, 2 octombrie 2014, para. 71 – 74). De fapt, în concepția instanței

europene, art. 6 alin. (1) nu impune motivarea detaliată a deciziei unei instanțe de

recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge un recurs, ca fiind

„lipsit de șanse de succes” (a se vedea, mutatis mutandis, Kukkonen v. Finlanda (nr.

2), ibidem, para. 24; Beniamin Nersesyan, ibidem, para. 23 – 24; Akaki

Tchaghiashvili, ibidem, para. 34 sau Papaioannou v. Grecia, 2 iunie 2016, para. 45).

Mai mult, instanța observă că recurentul Kilicoglu Burak Burcin a formulat

prezenta cerere după ce a avut posibilitatea de a fi audiat de o instanță de fond și de

o instanță de apel, care au fost competente de a examina toate chestiunile de fapt și

de drept relevante litigiului (a se vedea, mutatis mutandis, Levages Prestations

Services v. Franța, 23 octombrie 1996, para. 48; A. Menarini Diagnostics S.R.L. v.

Italia, 27 septembrie 2011, para. 59; Akaki Tchaghiashvili, ibidem, para. 34).

În sfârșit, în limitele impuse de art. 439 alin. (3) din Codul de procedură civilă,

instanța conchide că recursul dedus judecății nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”,

adică nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, care ar cuprinde încălcări esențiale

sau aplicări eronate din partea instanței judecătorești ierarhic inferioară a normelor

de drept material sau a normelor de drept procedural. Din aceste raționamente,

completul Colegiului constată existența temeiului prevăzut la art. 433 lit. a) din

Codul de procedură civilă, fiind respectat, în viziunea instanței, raportul rezonabil

de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.

În conformitate cu art. 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Astfel, având în vedere circumstanțele stabilite supra, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide

în mod unanim că recursul declarat de către Kilicoglu Burak Burcin nu ridică

probleme de drept și nu poate fi acceptat spre examinarea în fond, urmând a fi

considerat inadmisibil.

7

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de către Kilicoglu Burak Burcin se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecătorii Maria Ghervas

Nina Vascan

8