2ra-56/19 — incasarea despagubirii de asigurare.

2ra-56/19 — incasarea despagubirii de asigurare. (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 2ra-56/19

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (L. Lupașco)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (I. Țurcan, Iu. Cotruță, N. Simciuc)

Î N C H E I E R E

23 ianuarie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Iurie Bejenaru

Mariana Pitic

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Zavtoni-Oprea Tatiana,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Tatiana

Zavtoni-Oprea împotriva Companiei de Asigurări „Auto-Siguranța” Societate pe Acțiuni,

intervenient accesoriu Postica Victor cu privire la încasarea despăgubirii de asigurare,

împotriva deciziei din 27 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a admis

apelul declarat de către Compania de Asigurări „Auto-Siguranța” Societate pe Acțiuni, s-

a casat integral hotărârea din 13 decembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

cu emiterea unei hotărâri noi de respingere a acțiunii ca fiind tardivă

c o n s t a t ă:

La data de 14 noiembrie 2016, Tatiana Zavtoni-Oprea a depus cerere de chemare în

judecată, cu concretizările ulterioare, împotriva CA „Auto-Siguranța” SA, intervenient

accesoriu Postica Victor cu privire la încasarea despăgubirii de asigurare.

În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că la data de 08 septembrie 2012, în jurul

orei 1400, Postica Victor, conducând automobilul de model „Toyota Picnic”, nr. de

înmatriculare XXXXX, deplasându-se pe str. 31 August 1989, mun. Chișinău, la

intersecția cu str. Sfatul Țării, aflându-se pe drum fără prioritate, ignorând prevederile art.

59 alin. (2) din Regulamentul circulației rutiere, a tamponat automobilul de model

„Mazda 6”, nr. de înmatriculare XXXXX, la volanul căruia se afla dânsa, în rezultatul

căruia mijlocul său de transport a fost deteriorat considerabil.

A susținut că în ziua producerii accidentului rutier Postica Victor a fost în

imposibilitate să prezinte organelor de resort polița de asigurare obligatorie de răspundere

civilă pentru pagubele produse de autovehicule, declarând că nu a încheiat personal cu

vreun asigurator contract de asigurare prevăzut de lege în acest sens.

Ulterior, prin sentința din 18 martie 2013 a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău,

Postica Victor a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 264

alin. (1) din Codul penal – încălcarea regulilor de securitate a circulației sau de

exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de

1

transport, încălcare ce a cauzat din imprudență o vătămare medie a integrității corporale

sau a sănătății, și i-a fost stabilită pedepsea sub formă de amendă în mărime de 200

unități convenționale ce constituie 4.000 de lei, fără privarea de a conduce mijlocul de

transport.

A invocat reclamanta că cuantumul prejudiciului material cauzat dânsei de către

Postica Victor în urma accidentului rutier din 08 septembrie 2012 a constituit suma de

52.612,53 de lei, fapt ce se confirmă prin Raportul de evaluare a pagubei nr. 339/03A din

13 martie 2013 întocmit de către SRL „Exauto-Plus” în temeiul Actului de examinare a

mijlocului de transport auto nr. 339/03A din 13 martie 2013.

A notat că examinarea mijlocului de transport a fost efectuată în prezența

reprezentantului Biroului Național al Asigurătorilor de Autovehicule – Ganea Pavel,

având în vedere că Postica Victor la momentul accidentului rutier nu deținea polița de

asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule,

precum și în prezența soțului ei Alexandru Zavtoni-Oprea.

A menționat că la data de 01 aprilie 2013 s-a adresat cu cerere către Biroul Național

al Asigurătorilor de Autovehicule, solicitând achitarea despăgubirii de asigurare, însă

prin notificările din 12 aprilie 2013 și 18 aprilie 2013 i-a fost refuzat din motiv că

persoana vinovată de comiterea accidentului rutier – Postica Victor, la momentul

producerii accidentului rutier a beneficiat de acoperire de asigurare pentru automobilului

de model „Toyota Picnic”, nr. de înmatriculare XXXXX, ca efect al încheierii dintre

Postica Vasile în calitate de asigurat și CA „Auto-Siguranța” SA în calitate de asigurător

a contractului de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto nr. XXXXX din 31

decembrie 2011.

A reținut că prin hotărârea din 04 martie 2014 a Judecătoriei Rîșcani, mun.

Chișinău, s-a încasat din contul Biroului Național al Asigurătorilor de Autovehicule în

beneficiul său suma de 52.612,53 de lei cu titlu de despăgubire de asigurare auto, însă

prin decizia din 15 octombrie 2014 a Curții de Apel Chișinău, menținută prin încheierea

din 04 februarie 2015 a Curții Supreme de Justiție, s-a admis apelul declarat de către

Biroul Național al Asigurătorilor de Autovehicule, s-a casat hotărârea din 04 martie 2014

a Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău, cu emiterea unei hotărâri noi de respingere a

acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea deciziei din 15 octombrie 2014, Curtea de Apel Chișinău a stabilit că

deși, la constatarea circumstanțelor producerii accidentului rutier de către reprezentanții

agentului constatator, Postica Victor a fost în imposibilitate să prezinte polița de

asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule, totuși

mijlocul de transport „Toyota Picnic”, nr. de înmatriculare XXXXX, a fost asigurat de

către Postica Vasile, care în calitate de asigurat a încheiat cu CA „Auto-Siguranța” SA în

calitate de asigurător contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto nr.

XXXXX din 31 decembrie 2011, valabil până la 30 decembrie 2012.

Astfel, s-a constatat că la momentul producerii accidentului rutier – 08 septembrie

2012, automobilul „Toyota Picnic”, nr. de înmatriculare XXXXX, era asigurat, fiind

valabil contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto nr. XXXXX din 31

decembrie 2011, respectiv obligația de plată a despăgubirii de asigurare Tatianei Zavtoni-

Oprea îi revine nemijlocit CA „Auto-Siguranța” SA.

A precizat reclamanta că la 30 iunie 2016, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea cu

privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagubele produse de

autovehicule nr. 414 din 22 decembrie 2006, s-a adresat cu cerere prealabil către CA

2

„Auto-Siguranța” SA, solicitând achitarea sumei de 52.612,53 de lei cu titlu de

despăgubire de asigurare, însă ultima sub diferite pretexte nu și-a onorat obligația de

plată nici până în prezent.

În contextul expus, a cerut Zavtoni-Oprea Tatiana încasarea din contul CA „Auto-

Siguranța” SA în beneficiul său a sumei de 52.612,53 de lei cu titlu de despăgubire de

asigurare, precum și a cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea din 13 decembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

acțiunea a fost admisă, fiind încasată din contul CA „Auto-Siguranța” SA în beneficiul

Tatianei Zavtoni-Oprea suma de 52.612,53 de lei cu titlu de despăgubire de asigurare,

precum și 1.579 de lei taxa de stat, 700 de lei cheltuieli pentru evaluarea pagubei, 199,90

de lei cheltuieli pentru citarea părților, 4.500 de lei cheltuieli de asistență juridică, în total

58.891,43 de lei.

Prin decizia din 27 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, s-a admis apelul declarat

de către CA „Auto-Siguranța” SA, s-a casat integral hotărârea din 13 decembrie 2017 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, cu emiterea unei hotărâri noi de respingere a

acțiunii ca fiind tardivă. S-a încasat din contul Tatianei Zavtoni-Oprea în beneficiul CA

„Auto-Siguranța” SA suma de 3.900 de lei cheltuieli de asistență juridică și 1.184,25 de

lei taxa de stat.

Instanța de apel și-a motivat soluția prin faptul că deși la momentul producerii

accidentului rutier – 08 septembrie 2012, persoana culpabilă Postică Victor nu a putut

demonstra deținerea poliției de asigurare obligatorie, totuși la data de 12 aprilie 2013 și

18 aprilie 2013 Biroul Național al Asiguratorilor de Autovehicule i-a comunicat Tatianei

Zavtoni-Oprea că conducătorul automobilului „Toyota Picnic”, nr. de înmatriculare

XXXXX – Postica Victor, la data de 08 septembrie 2012 a deținut polița de asigurare

obligatorie de răspundere civilă auto nr. XXXXX din 31 decembrie 2011 al asiguratorilor

CA „Auto-Siguranța” SA, valabilă până la 30 decembrie 2012.

A concluzionat instanța de apel că Zavtoni-Oprea Tatiana urma să înainteze acțiune

în judecată cu privire la repararea prejudiciului material cauzat în rezultatul accidentului

rutier din 08 septembrie 2012 față de CA „Auto-Siguranța” SA în termenul general de

prescripție de 3 ani prevăzut de lege în acest sens, adică începând cu luna aprilie 2013 (de

când a aflat că conducătorul automobilului „Toyota Picnic”, nr. de înmatriculare

XXXXX – Postica Victor, la momentul producerii accidentului rutier a deținut polița de

asigurare obligatorie de răspundere civilă auto nr. XXXXX din 31 decembrie 2011 al

asiguratorilor CA „Auto-Siguranța” SA) până în luna aprilie 2016, însă reclamanta și-a

exercitat dreptul de acțiune abia la data 14 noiembrie 2016, adică cu depășirea termenului

de prescripție.

La data de 10 octombrie 2018, Zavtoni-Oprea Tatiana, prin intermediul

reprezentantului său – avocatul Enachi Tatiana în baza mandatului seria MA nr. 0075048

din 20 iunie 2016, a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând

admiterea acestuia, casarea deciziei din 27 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, cu

menținerea hotărârii din 13 decembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, pe

care o consideră legală și întemeiata.

În susținerea recursului Zavtoni-Oprea Tatiana a invocat ilegalitatea și netemeinicia

deciziei instanței de apel, declarând că Curtea de Apel Chișinău a examinat superficial

prezenta speță, cu interpretarea și aplicarea eronată a normelor de drept material.

3

La data de 13 noiembrie 2018, în adresa CA „Auto-Siguranța” SA și Postica Victor

au fost expediate copiile recursului declarat de către Tatiana Zavtoni-Oprea, cu

înștiințarea despre necesitatea depunerii referințelor.

La data de 10 decembrie 2018, CA „Auto-Siguranța” SA a depus referință,

solicitând să fie considerat inadmisibil recursul declarat de către Zavtoni-Oprea Tatiana,

cu menținerea deciziei din 27 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, pe care o consideră

legală și întemeiată, invocând că instanța de apel a verificat minuțios toate circumstanțele

care au importanță pentru soluționarea justă a prezentei spețe, dând o apreciere corectă

suportului probatoriu al cauzei.

Alte referințe nu au fost depuse.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile și obiecțiile

din referința depusă, completul de admisibilitate al Colegiului civil comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de

către Zavtoni-Oprea Tatiana este inadmisibil, din motivele ce succed.

Articolul 431 din Codul de procedură civilă consemnează în alineatul (2) că, asupra

admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți

la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în

cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționata problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce

la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că

aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care

erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4);

4

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu excepția

cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Prin prisma art. 434 în alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu

prevede altfel.

În conformitate cu art. 111 alin. (3) din Codul de procedură civilă, termenul de

procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare datei

calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii

evenimentului ori momentului care a condiționat începutul lui.

Instanța de recurs reține că din materialele dosarului rezultă că copia deciziei din 27

iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost expediată în adresa Tatianei Zavtoni-Oprea la

20 iulie 2018 (f.d. 148), însă nu se atestă date când a fost recepționată de către aceasta.

Totodată, din textul cererii de recurs rezultă că recurenta a luat cunoștință de decizia

contestată la 27 septembrie 2018 prin intermediul poștei electronice.

În această ordine de idei, se constată, că în speță, calea de atac a fost demarată în

interiorul termenului legal, deoarece cererea de recurs a fost depusă la 10 octombrie

2018.

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de admisibilitate le

apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, conform prevederilor art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă,

cererea de recurs trebuie să fie dactilografiată și trebuie să cuprindă esența și temeiurile

recursului, argumentul ilegalității deciziei atacate, solicitările recurentului, propunerile

respective.

Analizând cuprinsul cererii de recurs depusă de Tatiana Zavtoni-Oprea, completul

de admisibilitate evocă faptul că argumentele invocate în recurs, în esență, sunt similare

alegațiilor inserate în cererea de chemare în judecată, referința depusă la cererea de apel

depusă de CA „Auto-Siguranța” SA, precum și explicațiilor date de către reprezentatul

recurentei-reclamante Enachi Tatiana în cadrul ședinței instanței de apel asupra cărora

Curtea de Apel Chișinău s-a pronunțat deja în modul corespunzător (f.d. 128-133, 135-

136 ).

Astfel, se deduce că cererea de recurs de facto este o transpunere a motivelor din

cererea de apel.

Prin urmare, acestea nu pot fi reținute de către completul de admisibilitate, deoarece

recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept, vizând în

exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat.

La acest capitol, instanța de recurs atestă că recurenta nu a evidențiat în cererea de

recurs formulată memoriul ilegalități și netemeiniciei deciziei recurate, limitându-se doar

la reiterarea unor circumstanțe care au fost supuse examinării în ordine de apel.

În acest sens, urmează a se evidenția faptul că nu este suficientă simpla expunere a

circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea

motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor. Motivarea

recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție

pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al

părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la

5

o simplă indicare a textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs

implicând determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă

argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.

Astfel, este de menționat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare

corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind

motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii.

În această ordine de idei, instanța de recurs constată că, argumentele invocate în

cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiul prevăzut de art. 386 alin.(1)

lit. b) din Codul de procedură civilă, aplicabil doar procedurii de apel și nu se regăsesc în

art. 432 din Codul de procedură civilă, aplicabil recursului.

Mai mult ca atât, acestea au fost deja supuse examinării și aprecierii de către

instanța de apel prin prisma art. 130 din Codul de procedură civilă, fiindu-le oferite

concluziile de rigoare și, prin urmare, nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al recursului

declarat, deoarece Zavtoni-Oprea Tatiana nu a invocat niciun argument plauzibil în

vederea justificării ilegalități deciziei instanței de apel.

Astfel, se evidențiază caracterul declarativ al recursului, deoarece este lipsit de

conținut și desprinde simplul fapt al dezacordului recurentei cu soluția dată de instanța de

apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa Curtea Europeană a

precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs efectiv sunt în

primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în principiu, competența

instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei cereri de acest tip (cauza

Doorson împotriva Olandei, 26 martie 1996, §67).

La acest capitol instanță de recurs reține că recursul declarat de către Zavtoni-Oprea

Tatiana nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar cuprinde încălcări esențiale sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, iar ca

urmare nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”, fiind lipsit de șanse de succes și nu este

capabil să ofere îndreptarea situației din decizia recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că prezenta cerere de recurs a fost

depusă după ce Zavtoni-Oprea Tatiana a avut posibilitatea de a fi auzită de o instanță de

fond și de o instanță de apel, fiecare dintre care a avut deplină jurisdicție (a se vedea

mutatis mutandis „Levages Prestations Services” împotriva Franței, cererea nr.21920/93

din 23 octombrie 1996, §48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentei i-a fost asigurat dreptul de

acces la o instanță și dreptul de a fi auzită combinat cu dreptul la un recurs efectiv. De

fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea echitații procedurii din

perspectiva art. 6 §1 din CEDO, rezultă că participanții au reușit să pună în discuție în

fața instanțelor toate observațiile și raționamentele pe care le considerau necesare în

vederea apărării punctului său de vedere (Blücher împotriva Cehiei, cererea nr.58580/00

din 11 aprilie 2005, §65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel a

examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele prezentate, a

aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și procedural, iar argumentele

invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4)

din Codul de procedură civilă, completul de admisibilitate al Colegiului civil, comercial

și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la

6

concluzia de a considera recursul declarat de către Zavtoni-Oprea Tatiana împotriva

deciziei din 27 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău în baza art. 433 lit. a) din Codul de

procedură civilă, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Zavtoni-Oprea Tatiana împotriva

deciziei din 27 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă intentată la cererea

de chemare în judecată depusă de Tatiana Zavtoni-Oprea împotriva Companiei de

Asigurări „Auto-Siguranța” Societate pe Acțiuni, intervenient accesoriu Postica Victor cu

privire la încasarea despăgubirii de asigurare.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Iurie Bejenaru

Mariana Pitic

7