2ra-587/17 — încasarea despăgubirilor de asigurare, penalității, prejudiciului moral
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- încasarea despăgubirilor de asigurare, penalităţii, prejudiciului moral
- Temei legal
- temeiurile declarării recursului
2ra-587/17 — încasarea despăgubirilor de asigurare, penalității, prejudiciului moral (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Prima instanță: Judecătoria Centru mun. Chișinău Dosarul nr. 2ra-587/17 Judecător: A. Gafton Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: N. Cernat, V. Efros, I. Muruianu Î N C H E I E R E 05 aprilie 2017 mun.
Chișinău Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului Ala Cobăneanu Judecători Iuliana Oprea, Ion Druță examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de către Postica Andrei, reprezentat de avocatul Guțu Valentin, în pricina civilă la cererea de chemare în instanța de judecată intentată de Postica Andrei împotriva Societății pe Acțiuni „Asterra Group”, Întreprinderea Municipală „Regia Transport Electric” și Prunici Dionise cu privire la încasarea despăgubirilor de asigurare, penalității, prejudiciului moral și cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 27 octombrie 2016 prin care a fost respins, din lipsă de temei, apelul declarat de către reprezentantul apelantului Postica Andrei, avocatul Valentin Guțu, fiind menținută hotărârea Judecătoriei Centru, mun.
Chișinău din 13 iunie 2016, c o n s t a t ă La 11 septembrie 2014 reprezentantul lui Postica Andrei, avocatul Valentin Guțu a depus o cerere de chemare în instanța de judecată împotriva CA „Asterra Group” SA, ÎM „Regia Transport Electric” și Prunici Dionise cu privire la încasarea despăgubirilor de asigurare, penalității, prejudiciului moral și cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii a indicat că la data de 17 iunie 2014 a avut loc un accident cu implicarea vehiculelor „Mitsubishi Space Wagon” cu n/î CJ88AND care aparține reclamantului și autoturismului de model Vaz-21070 cu n/î CMP 803 condus de șoferul Sclifos Oleg, care la rândul său a fost tamponat din urmă de troleibuzul de rută nr. 17 de model „ZIU-9” cu nr. 2079 care aparține Parcului de Troleibuze nr. 2, iar vinovat în producerea accidentului rutier a fost recunoscut șoferul troleibuzului Prunici Dionisie.
Menționează, că troleibuzul implicat în comiterea accident rutier era asigurat cu asigurarea obligatorie de răspunderea civilă la CA „Asterra Group” SA din mun. Chișinău. În acest sens a invocat că a depus cerere la CA „Asterra Group” SA în legătura cu survenirea cazului asigurat iar peste două zile după producerea accidentului rutier a prezentat automobilul deteriorat pentru determinarea sumei prejudiciului cauzat. Susține, că în procesul examinării autoturismului de model „Mitsubishi Space Wagon” cu n/î CJ88AND a ajuns la concluzia că angajații companiei CA „Asterra Group” SA intenționează să diminueze la minim prejudiciul cauzat, în legătura cu ce s-a adresat la un expert independent, iar la data de 19 iunie 2014 a depus cerere pentru efectuarea expertizei independente la Centrul Național de Expertize Judiciare al Ministerului Justiției.
Relevă, că la data de 24 iulie 2014 CA „Asterra Group” SA a expediat scrisoare prin care a comunicat costul reparației în suma de 6 210,75 lei, propunând încheierea unui acord în scris prin care să fie stabilită despăgubirea de asigurare. A mai indicat reclamantul, că la data de 04 august 2014 reclamantul a expediat în adresa CA „Asterra Group” SA scrisoare prin care a confirmat că este gata să semneze acordul doar în condiția că despăgubirea de asigurare va fi acordată conform sumei stabilite prin Raportul de constatare tehnică efectuat de CNEJ nr. 1210 din 02 iulie 2014 care constituie 13 746 lei, iar ulterior, la data de 21 iulie 2014 a prezentat raportul la CA „Asterra Group” SA fiind informat în mod verbal că CA „Asterra Group” SA nu este de acord.
Solicită reclamantul Postica Andrei încasarea de la pârâtul CA „Asterra Group” SA suma de 13 746 lei cu titlu de despăgubire; încasarea în mod solidar de la Parcul de troleibuze nr. 2 și Prunici Dionisie prejudiciul moral în sumă de 5000 lei; încasarea de la CA „Asterra Group” SA prejudiciul moral pentru neachitarea în termen a despăgubirilor de asigurare în echivalent bănesc în sumă de 5000 lei; penalitatea de 0.1% pentru fiecare zi de întârziere în legătură cu reținerea achitării despăgubirii de asigurare, care pe perioada de 46 zile constituie suma de 622,04 lei și a cheltuielilor de judecată care se compun din taxa de stat în sumă de 431,04 lei, cheltuieli poștale în sumă de 120,66 lei, cheltuieli pentru expertiza narcologică - 40 lei, cheltuieli pentru expertiza merceologică în sumă de 642 lei și cheltuielile de asistență juridică care vor fi prezentate suplimentar.
La 19 martie 2015, reprezentantul reclamantului Postica Andrei, avocatul Valentin Guțu a depus o cerere de concretizare a cerințelor, solicitând încasarea de la CA „Asterra Group” SA în beneficiul lui Postica Andrei suma de 13 746 lei cu titlu de despăgubire, încasarea în mod solidar de la ÎM „Regia Transport Electric” și Prunici Dionise prejudiciul moral în sumă de 5000 lei, încasarea de la CA „Asterra Group” SA prejudiciul moral pentru neachitarea în termen a despăgubirilor de asigurare pe care le-a estimat în echivalent bănesc în sumă de 5000 lei, penalitatea de 0.1% pentru fiecare zi de întârziere în legătură cu reținerea achitării despăgubirii de asigurare în mărime de 13 746 lei, care pe perioada de 225 zile constituie suma de 3092,85 lei, și cheltuielile de judecată care se compun din taxa de stat în sumă de 431,04 lei, cheltuieli poștale în sumă de 120,66 lei, cheltuieli pentru expertiza narcologică - 40 lei, cheltuieli pentru expertiza merceologică în sumă de 642 lei și cheltuielile de asistență juridică în sumă de 3500 lei, iar în total suma de 4 733,7 lei (f.d.63-64).
La data de 11 mai 2015 reprezentantul reclamantului Postica Andrei, avocatul Valentin Guțu a depus o cerere de concretizare a cerințelor, solicitând încasarea de la CA „Asterra Group” SA în beneficiul lui Postica Andrei sumei de 13 746 lei cu titlu de despăgubire, a încasa în mod solidar de la ÎM „Regia Transport Electric” și Prunici Dionise prejudiciul moral în sumă de 5000 lei, a încasa de la CA „Asterra Group” SA penalitatea de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere în legătură cu reținerea achitării despăgubirii de asigurare în mărime de 13 746 lei, care pe perioada de 648 zile constituie suma de 8 907,40 lei, și cheltuielile de judecată care se compun din taxa de stat în sumă de 779,60 lei, cheltuieli poștale în sumă de 120,66 lei, cheltuieli pentru expertiza narcologică - 40 lei, cheltuieli pentru expertiza merceologică în sumă de 642 lei și cheltuielile de asistență juridică în sumă de 3500 lei, iar în total suma de 5 082,26 lei (f.d.105-106).
Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 13 iunie 2016, s-a admis parțial acțiunea. S-a încasat din contul CA „Asterra Group” SA, în beneficiul lui Postica Andrei suma de 6 210 (șase mii două sute zece) lei și 75 bani cu titlu de despăgubiri de asigurare, suma de 186 (o sută optzeci și șase) lei și 32 bani cu titlu de taxă de stat și suma de 1500 (una mie cinci sute) lei cu titlu de cheltuieli de judecată pentru asistență juridică, în total suma de 7897 (șapte mii opt sute nouăzeci și șapte) lei și 07 bani. S-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată înaintată de Postică Andrei împotriva CA „Asterra Group” SA cu privire la încasarea penalități și prejudiciului moral.
S-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată înaintată de Postică Andrei împotriva ÎM „Regia transport electric” și Prunici Dionisie privind încasarea penalității și prejudiciului moral ca neîntemeiată (f.d.125, f.d.127 - f.d.129). Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 27 octombrie 2016 a fost respins, din lipsă de temei, apelul declarat de către reprezentantul apelantului Postica Andrei, avocatul Valentin Guțu, fiind menținută hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 13 iunie 2016 emisă în pricina civilă la cererea de chemare în instanța de judecată intentată de Postica Andrei împotriva „Asterra Group” SA, Întreprinderea Municipală „Regia Transport Electric” și Prunici Dionise cu privire la încasarea despăgubirilor de asigurare, penalității, prejudiciului moral și cheltuielilor de judecată.
(f.d.168 – f.d.177). Nefiind de acord cu decizia menționată, la 30 ianuarie 2017, Postica Andrei, reprezentat de avocatul Guțu Valentin (mandat nr. 0076812) a declarat recurs, solicitând: - Admiterea recursului; - Casarea integrală a deciziei Curții de Apel Chișinău din 27 octombrie 2016 și parțial a hotărârii Judecătoriei Centru, mun.
Chișinău din 13 iunie 2016, cu pronunțarea unei hotărâri noi prin care cerințele lui Postica Andrei expuse în cererea de apel suplimentară să fie admise integral și anume: - suplimentar încasarea prejudiciul material în mărime de 7535,25lei; -Încasarea în beneficiul lui Postica Andrei în mod solidar de la Întreprinderea municipală „Regia transport electric” și Prunici Dionisie prejudiciul moral în sumă de 5000 lei; -Încasarea în beneficiul lui Postica Andrei de la „Asterra Grup” SA penalitatea de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere în legătură cu reținerea achitării despăgubirii de asigurare în mărime de 13 746 lei, care pe perioada de 648 zile constituie suma de 8 907,40 lei; -Încasarea în beneficiul lui Postica Andrei de la „Asterra Grup” SA cheltuielile de judecată care se compun din taxa de stat, suplimentar în sumă de 936,60 lei, cheltuieli poștale în sumă de 120,66 lei, cheltuieli pentru expertiza narcologică - 40 lei, cheltuieli pentru expertiza merceologică în sumă de 642 lei și și suplimentar cheltuielile de asistență juridică în sumă de 2000 lei, iar în total suma de 3765,94 lei.
În motivarea recursului, recurentul a reiterarea motivelor de fapt și de drept invocate pe parcursul examinări cauzei în instanțele inferioare, că atât decizia instanței de apel cât și parțial hotărârea primei instanțe, sunt ilegale și neîntemeiate, fiind emise cu aplicarea eronată a normelor de drept material și procedural. Având în vedere că conform materialelor dosarului decizia Curții de Apel Chișinău din 27 octombrie 2016 a fost expediată părților la data de 17 noiembrie 2016 (f.d.178), și nu există dovada recepționării de către recurent a deciziei respective, Colegiul consideră recursul declarat în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție a RM consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC RM, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) și (3) al articolului menționat, prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că au fost aplicate eronat normele de drept material sau procedural, iar alin. (4) prevede că săvîrșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM. Completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Postica Andrei nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea actelor judecătorești contestate, ci a formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel sau instanța de fond, respectiv nu constituie temei de casare a actelor judecătorești recurate.
Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs. Prin prisma art. 432 alin.(4) CPC, instanța de recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 CPC. Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.
Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că, procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. Completul ține să menționeze că conform jurisprudenței CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell vs Irlanda, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speță sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător.
În astfel de circumstanțe, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Postica Andrei prin intermediul avocatului Valentin Guțu ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. art. 269-270, 433 lit. a), 440 CPC, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e Recursul declarat de Postica Andrei prin intermediul avocatului Valentin Guțu se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele completului Ala Cobăneanu judecătorii Iuliana Oprea Ion Druță
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.