Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-1730/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
2 septembrie 2015
Părțile
Ungureanu Victor vs CA Asterra Grup SRL si ÎM Regia Transport Electric
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-1730/15 — Încasarea prejudiciului material si cheltuielilor de judecată

prima instanţă: M.Muruianu nr. 2ra-1730/15 instanţa de apel: D.Manole, S.Arnăut și E.Fistican ÎNCHEIERE 02 septembrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul: Valentina Clevadî Judecătorii: Galina Stratulat şi Sveatoslav Moldovan examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de Dodon Sergiu în interesele companiei de asigurări ,,Asterra Grup” societate cu răspundere limitată, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Ungureanu Victor împotriva companiei de asigurări ,,Asterra Grup” societate cu răspundere limitată și întreprinderii municipale „ Regia Transport Electric” cu privire la încasarea prejudiciului material și cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău 31 martie 2015, prin care s-a respins apelul declarat de compania de asigurări ,,Asterra Grup” societate cu răspundere limitată şi s-a menţinut hotărârea Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 30 iulie 2014, prin care acţiunea a fost admisă parțial c o n s t a t ă: La 12 mai 2014 Ungureanu Victor a depus cerere de chemare în judecată împotriva companiei de asigurări ,,Asterra Grup” societate cu răspundere limitată și întreprinderii municipale „ Regia Transport Electric” cu privire la încasarea prejudiciului material și cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii de chemare în judecată Ungureanu Victor a indicat că la 20 ianuarie 2014 se deplasa cu automobilul personal de model „Geep Grand Cerokee”, cu numărul de înmatriculare CE 595 SN pe șos.Hîncești,43, mun.Chișinău. În fața automobilului s-a oprit un troleibuz pe partea dreaptă, iar de la un alt troleibuz de pe ruta nr.13 în timpul efectuări ocolirii i-au sărit firele care alimentează troleibuzul cu energie electrică fiind ruptă o creangă de la copac, care a căzut pe parbrizul mașinii.

În rezultatul căderii i-a fost deteriorat parbrizul și ușa din partea stîngă a automobilului. La fața locului colaboratorii Inspectoratului de Poliție Centru mun.Chișinău au constatat că pagubele suferite au fost cauzate în rezultatul căderii unei crengi din copac provocat de captorul de tensiune al troleibuzului de pe ruta nr.13, cu numărul de înmatriculare 3572 condus de către Nistor Veaceslav, care s-a decuplat de la firele electrice. 1 La 07 martie 2014 s-a adresat întreprinderii municipale „Regia Transport Electric” cu cerere prin care a solicitat repararea prejudiciului material. Întreprinderea municipală „ Regia Transport Electric” prin răspunsul nr.070/317 din 09 aprilie 2014 i-a comunicat că troleibuzul de model ZIU cu numărul de bord 3752 la 16 ianuarie 2014 a fost asigurat la compania de asigurări ,,Asterra Grup” societate cu răspundere limitată.

Potrivit raportului de evaluare a pagubei nr.456/04A din 17 aprilie 2014 prejudiciul material cauzat constituie 8853,65 lei. În vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă la 29 aprilie 2014 s-a adresat pîrîților cu cerere prealabilă, însă fără rezultat. Cere, Ungureanu Victor încasarea în mod solidar de la compania de asigurări ,,Asterra Grup” societate cu răspundere limitată și întreprinderea municipală „ Regia Transport Electric” prejudiciul material în mărime de 8853,65 lei și cheltuielilor de judecată. Prin încheierea Judecătoriei Buiucani mun.Chișinău din 04 iunie 2014 a fost antrenat în proces în calitate de intervenient accesoriu șoferul de troleibuz Nistor Veaceslav.

În ședința de judecată din 30 iulie 2014 Ungureanu Victor a concretizat pretențiile solicitînd încasarea în mod solidar de la compania de asigurări ,,Asterra Grup” societate cu răspundere limitată și întreprinderea municipală „ Regia Transport Electric” prejudiciul material în mărime de 8853,65 lei și cheltuielilor de judecată în sumă de 5467 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.Chișinău din 30 iulie 2014 acțiunea a fost admisă parțial. S-a încasat de la compania de asigurări ,,Asterra Grup” societate cu răspundere limitată suma de 8853,65 lei cu titlu de prejudiciu material și cheltuielile de judecată în sumă totală de 2825 lei formată din costul expertizei 450 lei, telegrame cu costul 75 lei, taxa de stat în sumă de 300 lei și cheltueli de asistență juridică în mărime de 2000 lei.

În rest acțiunea a fost respinsă. Prin procura nr.19/01 din 16 ianuarie 2012 Dodon Sergiu a fost împuternicit de compania de asigurări ,,Asterra Grup” societate cu răspundere limitată să-i reprezinte interesele în instanţa de judecată cu dreptul de a ataca hotărârea judecătorească (f.d. 51). La 05 septembrie 2014 reprezentantul Dodon Sergiu a declarat în interesele companiei de asigurări ,,Asterra Grup” societate cu răspundere limitată apel nemotivat, iar la 25 noiembrie 2014 apel motivat împotriva hotărârii Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 30 iulie 2014, solicitînd repunerea apelului în termen (f.d. 90, 104). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 27 ianuarie 2015 s-a admis cererea companiei de asigurări ,,Asterra Grup” societate cu răspundere limitată privind repunerea cererii de apel în termen și s-a repus în termen cererea de apel.

Curtea de Apel Chişinău prin decizia din 31 martie 2015 a respins apelul declarat de de asigurări ,,Asterra Grup” societate cu răspundere limitată şi a menţinut hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 30 iulie 2014. La 22 mai 2015 reprezentantul Dodon Sergiu a declarat în interesele companiei de asigurări ,,Asterra Grup” societate cu răspundere limitată recurs împotriva deciziei 2 Curţii de Apel Chişinău din 31 martie 2015, solicitând admiterea acestuia, casarea parțială a deciziei instanței de apel și hotărîrii primei instanțe, emiterea unei noi hotărâri de respingere parțială acţiunii în partea ce ține de compania de asigurări ,,Asterra Grup” societate cu răspundere limitată.

În motivarea cererii de recurs reprezentantul Dodon Sergiu a indicat că în baza încheierii emise de colaboratorii Inspectoratului de Poliție Centru al DP mun.Chișinău nu s-a constatat producerea unui accident rutier, iar prejudiciul a fost cauzat ca rezultat al căderii unei crengi de copac. Evenimentul produs nu a fost calificat drept accident ca urmare a încălcărilor normelor de siguranță a traficului rutier, nu a fost stabilită culpa utilizatorului de vehicul și nu întrunește elementele necesare pentru răspunderea delictuală prevăzute de art.1398 alin.(1) Codul civil. În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia.

În cazul neprezentării referinţei în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia. Prin referinţa depusă la 07 iulie 2015 întreprinderea municipală „Regia Transport Electric” a solicitat declararea recursului inadmisibil.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Verificând argumentele invocate de Dodon Sergiu în interesele companiei e de asigurări ,,Asterra Grup” societate cu răspundere limitată în cererea de recurs pe baza materialelor din dosar şi a referinţei depuse de întreprinderea municipală „Regia Transport Electric”, audiind raportul verbal al judecătorului raportor, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art. 437 alin (3) Codul de procedură civilă, în cazul când recursul este declarat prin reprezentant, la cererea de recurs se anexează şi documentul, legalizat în modul stabilit, care atestă împuternicirile acestuia dacă în dosar lipseşte o astfel de împuternicire. În conformitate cu art. 75 alin. (2) Codul de procedură civilă, procesele persoanelor juridice se susţin în instanţă de judecată de către organele lor de administrare, care acţionează în limitele împuternicirilor atribuite prin lege, prin alte acte normative sau prin actele lor de constituire, precum şi de către alţi angajaţi împuterniciţi ai persoanei juridice, de către avocaţi sau avocaţi stagiari. În conformitate cu art. 80 alin. (1) şi (4) Codul de procedură civilă, împuternicirile reprezentantului persoanei juridice trebuie să fie formulate într-o procură, eliberată şi legalizată în modul stabilit de lege.

Valabilitatea procurii care confirmă împuternicirile reprezentantului în instanţă de judecată încetează în temeiul art.255 din Codul civil. Conform art. 255 alin. (1) lit. a) Codul civil, valabilitatea procurii încetează în cazul expirării termenului. Prin procura nr.19/01 din 16 ianuarie 2012 Dodon Sergiu a fost împuternicit de compania de asigurări ,,Asterra Grup” societate cu răspundere limitată să-i reprezinte 3 interesele în instanţa de judecată cu dreptul de a ataca hotărârea judecătorească (f.d.

51). Din conţinutul procurii rezultă că a fost întocmită la 16 ianuarie 2012 şi a fost valabilă termen de 3 ani, adică până la 15 ianuarie 2015. Dodon Sergiu a declarat recurs în interesele companiei de asigurări ,,Asterra Grup” societate cu răspundere limitată la 22 mai 2015. La materialele pricinii altă procura valabilă care ar atesta dreptul lui Dodon Sergiu de a declara recurs în interesele companiei de asigurări ,,Asterra Grup” societate cu răspundere limitată lipseşte. Prin urmare, recursul declarat de Dodon Sergiu în interesele companiei de asigurări ,,Asterra Grup” societate cu răspundere limitată este depus de către o persoană care nu este în drept să-l declare şi urmează a fi declarat inadmisibil.

În conformitate cu art. 433 lit. c) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că recursul declarat de Dodon Sergiu în interesele companiei de asigurări ,,Asterra Grup” societate cu răspundere limitată este depus de către o persoană care nu este în drept să-l declare, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e: Recursul declarat de Dodon Sergiu în interesele companiei de asigurări ,,Asterra Grup” societate cu răspundere limitată se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul: Valentina Clevadî Judecătorii: Galina Stratulat Sveatoslav Moldovan 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.