3ra-1/19 — obligarea de întreprinde măsuri pentru recuerarea daunelor cauzate mediului înconjurator

3ra-1/19 — obligarea de întreprinde măsuri pentru recuerarea daunelor cauzate mediului înconjurator (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr.3ra-1/19

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, (Jud: V. Ciumac)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (Jud: N. Budăi, V. Efros, I. Muruianu)

ÎNCHEIERE

16 ianuarie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecătorii Victor Burduh

Nina Vascan

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Inspectoratul Ecologic

de Stat,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Asociația Obștească

„EcoContact” împotriva Inspectoratului Ecologic de Stat, intervenienți accesorii

Societatea cu Răspundere Limitată „TB Fruit” și Societatea cu Răspundere Limitată

„Eco Garant” cu privire la obligarea de a întreprinde măsuri pentru recuperarea

daunelor cauzate mediului înconjurător și încasarea cheltuielilor de judecată

împotriva deciziei din 22 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care

s-a admis apelul depus de Asociația Obștească „EcoContact”, s-a casat hotărârea din

31 iulie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani și s-a emis o nouă hotărâre cu

privire la admiterea parțială a acțiunii,

constată:

La 5 august 2015, Asociația Obștească „EcoContact” a depus cerere de

chemare în judecată împotriva Inspectoratului Ecologic de Stat, intervenienți

accesorii Societatea cu Răspundere Limitată „TB Fruit” și Societatea cu Răspundere

Limitată „Eco Garant” cu privire la obligarea de a întreprinde măsuri pentru

recuperarea daunelor cauzate mediului înconjurător și încasarea cheltuielilor de

judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că, a sesizat Inspectoratul Ecologic

de Stat cu privire la daunele cauzate mediului înconjurător și apelor subterane pe

teritoriul Parcului industrial Edineț, format în temeiul Hotărârii Guvernului nr.666

din 2 septembrie 2013 și a solicitat întreprinderea măsurilor necesare pentru

recuperarea daunelor cauzate mediului înconjurător și interzicerea executării tuturor

lucrărilor de construcție care ar putea avea impact asupra mediului înconjurător pînă

la obținerea autorizațiilor necesare pentru demararea acestor lucrări.

În acest sens reclamantul a relatat că în rezultatul concursului pentru selectarea

rezidenților și a proiectelor investiționale în cadrul Parcului industrial Edineț, unul

din câștigătorii concursului și anume Societatea cu Răspundere Limitată „TB Fruit”

a demarat pe teritoriul Parcului industrial Edineț lucrări de construcție și racordare

1

la utilitățile publice a Fabricii pentru producerea sucului concentrat în lipsa avizului

pozitiv a expertizei ecologice de stat și a proiectului de execuție.

De asemenea reclamantul a subliniat că Societatea cu Răspundere Limitată „TB

Fruit” în lipsa acordului autorităților publice, a forat solul și a construit o fîntînă

arteziană pentru folosirea apelor subterane pe teritoriul Parcului industrial Edineț,

care eventual ridică problema poluării mediului înconjurător și apelor subterane

pentru locuitorii orașului Edineț.

Astfel reclamantul a notat că Parcul industrial Edineț a fost format în temeiul

Hotărârii Guvernului nr. 666 din 2 septembrie 2013 și respectiv este unul nou, care

nu dispune de construcții și infrastructură proprie cu acces la utilitățile publice.

Reclamantul a menționat că conform Hotărârii Guvernului nr. 666 din 2

septembrie 2013, Parcul industrial Edineț este administrat de către Societatea cu

Răspundere Limitată „Eco Garant”, care nu a coordonat cu organele mediului,

studiul de fezabilitate privind evaluarea impactului asupra mediului înconjurător al

Parcului industrial Edineț preconizat în orașul Edineț.

La fel, reclamantul a menționat că demararea proiectelor de execuție a Parcului

industrial Edineț de către Societatea cu Răspundere Limitată „TB Fruit” în lipsa

avizului pozitiv a expertizei ecologice de stat duce la încălcarea art. 23, 24 din Legea

privind protecția mediului înconjurător și art. 6 din Legea nr. 851 din 29 mai 1996

privind expertiza ecologică.

În acest context, reclamantul a relatat că la 22 iulie 2015 a depus cerere

prealabilă în adresa Inspectoratului Ecologic de Stat, prin care a solicitat de a

recunoaște dreptul pretins conform art. 30 din Legea privind protecția mediului

înconjurător nr.1515 din 16 iunie 1993. Prin răspunsul nr.1249 din 30 iulie 2015 a

Inspectoratului Ecologic de Stat, cererea prealabilă a fost respinsă, reclamantul fiind

informat că prin actele inspectării nr.024278 din 27 decembrie 2013 și nr. 095854

din 7 iulie 2015 a Inspectoratului Ecologic de Stat au fost prescrise indicații

obligatorii factorilor de decizie a Societății cu Răspundere Limitată „TB Fruit” în

vederea înlăturării încălcărilor depistate. Astfel, prin răspunsul enunțat,

Inspectoratul Ecologic de Stat a considerat că a întreprins toate măsurile necesare

pentru încetarea încălcărilor în domeniul protecției mediului.

Reclamantul a menționat că nerespectarea de către pîrît a obligației efectuării

expertizei ecologice de stat a noilor proiecte ce vizează construcția obiectivelor

economice pe teritoriul Parcului industrial Edineț, precum și neexecutarea

obligațiilor privind monitorizarea remedierii încălcărilor depistate și neconformarea

de către Societatea cu Răspundere Limitată „TB Fruit” a legislației ecologice

afectează direct mediul înconjurător.

Reclamantul Asociația Obștească „EcoContact” a solicitat obligarea

Inspectoratului Ecologic de Stat să întreprindă măsuri necesare pentru recuperarea

daunelor cauzate mediului înconjurător din contul Societății cu Răspundere Limitată

„TB Fruit” și Societății cu Răspundere Limitată „Eco Garant”, prin următoarele

acțiuni: sistarea activității agenților economici a Societății cu Răspundere Limitată

„TB Fruit” și Societății cu Răspundere Limitată „Eco Garant”, ca rezultat al

nerespectării cerințelor legislației și normelor ecologice, constatate de către

Inspectoratul Ecologic de Stat, inițierea efectuării auditului ecologic, sau studiului

de evaluare a impactului asupra mediului înconjurător pe teritoriul Parcului

2

industrial Edineț, înaintarea în instanțele judecătorești a acțiunilor civile de

recuperare a daunelor cauzate mediului înconjurător din contul Societății cu

Răspundere Limitată „TB Fruit” și Societății cu Răspundere Limitată „Eco Garant”,

încasarea din contul Inspectoratului Ecologic de Stat în beneficiul reclamantei toate

cheltuielile de judecată.

La 10 august 2015, Asociația Obștească „EcoContact” a depus o cerere de

completare a acțiunii, solicitând interzicerea Societății cu Răspundere Limitată „TB

Fruit” și Societății cu Răspundere Limitată „Eco Garant” executarea tuturor

lucrărilor de construcției, lucrări de conectare la utilitățile publice, folosirea

resurselor naturale și exploatarea subsolului pe teritoriul Parcului industrial Edineț,

pînă cînd hotărârea judecătorească devine definitivă; sistarea activității Societății cu

Răspundere Limitată „TB Fruit” pînă cînd hotărârea judecătorească devine

definitivă (f.d.27-28, vol. I).

Prin hotărârea din 31 iulie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, a fost

respinsă acțiunea depusă de Asociația Obștească „EcoContact” (f.d. 143-149, vol.

II).

Prin decizia din 22 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis apelul

depus de Asociația Obștească „EcoContact”, find casată hotărârea din 31 iulie 2017

a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani și a fost emisă o nouă hotărâre cu privire la

admiterea parțială a acțiunii. A fost obligat Inspectoratul Ecologic de Stat să

întreprindă măsurile legale necesare privind stoparea poluării mediului înconjurător

și pentru recuperarea, din contul Societății cu Răspundere Limitată „TB Fruit”a

daunelor cauzate mediului înconjurător din activitatea acestui agent economic,

inclusiv, prin următoarele acțiuni combinate: inițierea efectuării auditului ecologic

de stat al Societății cu Răspundere Limitată „TB Fruit” și sistarea activității

producătoare de daune mediului înconjurător, ca rezultat al nerespectării legislației

și normelor ecologice în cadrul activității economice sau a altei activități materiale,

desfășurate de Societatea cu Răspundere Limitată „TB Fruit”, care implică folosirea

resurselor naturale și/ sau pot influența negativ asupra stării mediului înconjurător.

În rest, acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată (f.d. 19-60, vol. III).

La 26 martie 2018, Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa participanților

la proces copia deciziei adoptate (f.d. 62 vol. III).

La 4 iunie 2018, Inspectoratul Ecologic de Stat, a depus recurs împotriva

deciziei din 22 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea

recursului, casarea deciziei instanței de apel cu menținerea hotărârii primei instanțe.

Recurentul Inspectoratul Ecologic de Stat, în motivarea recursului, a indicat că

instanța de apel la adoptarea deciziei contestate, a aplicat și interpretat eronat

normele dreptului material aplicabile raportului juridic litigios.

Recurentul a menționat că prin actele inspectării nr.024278 din 27 decembrie

2013 și nr. 095854 din 7 iulie 2015 a Inspectoratului Ecologic de Stat au fost

prescrise indicații obligatorii factorilor de decizie a Societății cu Răspundere

Limitată „TB Fruit” în vederea înlăturării încălcărilor depistate. Astfel, recurentul a

considerat că a întreprins toate măsurile necesare pentru încetarea încălcărilor în

domeniul protecției mediului.

Totodată recurentul a menționat că solicitările conform cererii de chemare în

judecată nu țin de obiectul legii contenciosului administrativ, care prevede că obiect

3

al acțiunii în contencios administrativ îl constituie actele administrative cu caracter

normativ și individual, prin care este vătămat un drept recunoscut de lega al unei

persoane.

Prin urmare, recurentul a afirmat că nu a emis un asemenea act administrativ

cu caracter normativ sau individual în privința reclamantului, care i-ar leza un drept

recunoscut de lege.

De asemenea, recurentul a remarcat că prin hotărârea nr. 1228 din 6 august

2015 a Inspectoratului Ecologic de Stat a fost dispusă sistarea efectuării oricăror

lucrări de construcție la fabrica de producere a sucului concentrat a Societății cu

Răspundere Limitată „TB Fruit”. Recurentul a menționat că auditul ecologic poate

fi inițiat doar la obiectele proiectate și date în exploatare, în caz contrar auditul

ecologic este inoportun.

La 19 iunie 2018, în conformitate art. 439 alin. (2) din Codul de procedură

civilă, Curtea Supremă de Justiție i-a comunicat cererea de recurs Asociației Obștești

„EcoContact”, Societății cu Răspundere Limitată „TB Fruit” și Societății cu

Răspundere Limitată „Eco Garant” informându-i că referința se depune în termen de

o lună de la data primirii scrisorii. In mod corespunzător, dacă referința nu a fost

prezentată în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.

La 23 iulie 2018, Asociația Obștească „EcoContact” a depus referință la cererea

de recurs, prin care a solicitat declararea recursului ca fiind inadmisibil, deoarece a

considerat decizia instanței de apel legală și întemeiată.

La data stabilită pentru examinarea cauzei, Societatea cu Răspundere Limitată

„TB Fruit” și Societatea cu Răspundere Limitată „Eco Garant” nu au înaintat

referință la cererea de recurs depusă de Inspectoratul Ecologic de Stat, prin care să-

și exprime opinia referitor la recursul declarat.

Examinând admisibilitatea recursului, fără prezența participanților la proces,

în acord cu procedura specificată la articolul 440 din Codul de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că cererea de recurs formulată de Inspectoratul

Ecologic de Stat, este inadmisibilă, pentru motivele ce succed.

În conformitate cu articolul 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în

cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433,

completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată

irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform

prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Instanța de judecată subliniază că un stat care dispune de instanțe de recurs

are obligația să se asigure că justițiabilii săi se bucură de principiile unui proces

echitabil prevăzute la articolul 6 parag. (1) din Convenția pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (a se vedea Lebedinschi vs

Republica Moldova, 16 septembrie 2015, parag. 32, Sultan vs Republica Moldova,

5 iunie 2018, parag. 24).

În aceste condiții, procedura de admisibilitate a cererii de recurs va fi efectuată

și analizată prin prisma articolului sus - citat, care cuprinde, în mod particular,

dreptul de acces la justiție și dreptul de a fi auzit.

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate

4

prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie

reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o anumită marjă de

apreciere. În acest sens, criteriile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale

de atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac

ordinară (a se vedea, inter alia, Marc Brauer vs Germania, 1 septembrie 2016, parag.

34; Miessen vs Belgia, 16 octombrie 2016, parag. 64; Samardžić vs Croația, 20 iulie

2017, parag. 28; Zubac vs Croația (Marea Cameră), 5 aprilie 2018, parag. 82).

La început, judecătorul raportor a făcut un raport verbal în fața completului de

judecată instituit în corespundere cu articolul 439 alin. (2) din Codul de procedură

civilă. Așadar, în conformitate cu articolul 433 lit. a1), b), c) și d) din Codul de

procedură civilă, instanța de judecată a verificat dacă actul judecătoresc poate fi

atacat cu recurs, dacă cererea dedusă judecății este formulată de persoana

îndreptățită, dacă aceasta nu a fost depusă în mod repetat și dacă a fost declarată în

termen.

Prin urmare, obiectul prezentei cererii se referă la decizia din 22 februarie

2018 a Curții de Apel Chișinău, care intră în categoria de acte specificate în articolul

429 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Instanța de recurs menționează că cererea de recurs a fost semnată de către

reprezentantul Inspectoratului Ecologic de Stat, Sergiu Melega, care conform

procurii anexate nr. 292 din 26 februarie 2018 valabilă până la 31 decembrie 2018,

deține funcția de specialist principal Secția Juridică, în cadrul aparatului central al

Inspectoratului Ecologic de Stat (f.d. 66, vol. II).

Conform procurii enunțate, reprezentantul Inspectoratului Ecologic de Stat,

Sergiu Melega a fost împuternicită în mod legal să reprezinte interesele recurentului

Inspectoratul Ecologic de Stat”, care este subiectul abilitat cu dreptul de a declara

prezentul recurs în acord cu dispozițiile articolului 430 din Codul de procedură

civilă. În același timp, materialele cauzei confirmă că cererea nu a fost examinată

anterior.

Completul de judecată notează că, în cazul în care, dreptul de acces la justiție

este limitat fie de lege, fie de fapte, instanțele naționale trebuie să verifice dacă aceste

restricții au redus esența dreptului și, în special, dacă ele urmăresc un scop legitim

și dacă există o legătură rezonabilă de proporționalitate între mijloacele utilizate și

scopul care trebuie îndeplinit (a se vedea Levages Prestations Servicii vs Franța, 23

octombrie 1996, parag. 40, Tricard vs Franta, 10 iulie 2001, parag. 29, 33, Freitag

vs Germania, 19 iulie 2007, parag. 37, Marc Brauer, citată mai sus, parag. 34).

În conformitate cu articolul 434 din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel. Termenul respectiv este de decădere și nu poate fi

restabilit.

În același context, potrivit articolului 100 alin. (1), coroborat cu articolul 389

alin. (4) din Codul de procedură civilă, comunicarea eficientă a hotărârii

judecătorești, prin alte mijloace care să asigure transmiterea textului cuprins în act,

poate fi considerată publicarea acesteia pe pagina web a instanței judecătorești. Cu

toate acestea, pentru a evita un formalism excesiv, instanțele de judecată trebuie să

țină cont de personalitatea celui ce contestă și dacă persoana interesată a fost

reprezentată de o persoană cu studii în domeniu juridic pe parcursul procedurilor

5

judiciare. În special, este de așteptat ca un șef al serviciului juridic să cunoască

prevederile legale.

Normele procedurale referitoare la termenele pentru căile de atac sunt, fără

îndoială, menite să asigure buna administrare a justiției și respectarea, în special, a

principiului securității juridice. Persoanele vizate trebuie să se aștepte ca aceste

reguli să fie aplicate (a se vedea Tricard, ibidem, parag. 29, Nicolae Popa vs

România, 9 decembrie 2014, parag. 16, Tence vs Slovenia, 31 mai 2016, parag. 31).

Mai mult, CtEDO a statuat că, în cazul în care termenul pentru o cale de atac ordinară

este prelungit după o perioadă considerabilă de timp, o astfel de decizie poate încălca

principiul securității juridice (a se vedea Ponomaryov vs Ucraina, 3 aprilie 2008,

parag. 41, Ustimenko vs Ucraina, 20 octombrie 2015, parag. 47).

Instanța de recurs observă că Inspectoratul Ecologic de Stat a fost reprezentat,

în cadrul procedurilor judiciare, de către Sergiu Melega, specialist principal Secția

Juridică, din cadrul aparatului central al Inspectoratului Ecologic de Stat (f. d. 240,

vol. I, 83, vol. II). Același reprezentant a fost prezent la ședințele de judecată, fapt

stabilit conform proceselor-verbale ale ședințelor de judecată din prima instanță și

instanța de apel (f. d. 134-136, vol. II, f.d. 179-180, f.d. 101, vol. II, f.d. 1-4, vol.

III).

În același context, potrivit procesului – verbal al ședinței judiciare din 22

februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, reprezentantul Inspectoratului Ecologic de

Stat, Sergiu Melega a participat la examinarea efectivă a cauzei, în special, a oferit

explicații cu privire la fondul cauzei și a asistat la cercetarea înscrisurilor (f. d. 2-4,

vol.III).

Astfel, la 22 februarie 2018, dispozitivul deciziei contestate a fost pronunțat

în prezența reprezentantului Sergiu Melega, fiind definitiv și executoriu în acord cu

articolul 394 din Codul de procedură civilă. Iar, la 26 martie 2018, hotărârea

judecătorească integrală a fost expediată participanților, însă, la materialele cauzei,

nu exista dovada recepționării acesteia (f. d. 62, vol. III).

La 27 martie 2018, decizia din 22 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău a

fost publicată pe pagina web „Portalul instanțelor naționale de judecată”.

Prin urmare, la 12 aprilie 2018, Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani a

recepționat dosarul civil de la Curtea de Apel Chișinău în acord cu articolul 396 din

Codul de procedură civilă.

La 4 iunie 2018, Inspectoratul Ecologic de Stat a declarat recurs împotriva

actului judecătoresc sus - citat, iar la cererea de recurs a fost anexată procura, potrivit

căreia Inspectoratul Ecologic de Stat a împuternicit pe Sergiu Melega pentru a

reprezenta interesele instituției.

În acest sens, instanța de judecată va ține cont de principiul res judicata, care

protejează caracterul definitiv al deciziei din 22 februarie 2018, și de faptul că

recurentul a beneficiat de serviciile unui specialist principal Secția Juridică, din

cadrul aparatului central al Inspectoratului Ecologic de Stat de la începutul

procedurilor judiciare.

Astfel, în hotărârea Gurzhyy vs Ucraina (1 aprilie 2008), în care reclamantul

nu a primit copii ale hotărârilor judecătorești care i-au fost transmise de instanța

locală prin poștă obișnuită, Curtea Europeană a considerat că a fost chemată să

examineze nu numai ce măsuri au fost luate de autoritățile judiciare pentru a se

6

asigura că reclamantului i-au fost comunicate cu promptitudine deciziile, dar și

acțiunile pe care reclamantul le-a luat pentru a se informa cu privire la evoluția

procedurilor sale. De asemenea, CtEDO a remarcat că reclamantul, care nu a primit

informații despre progresele înregistrate în cazul ei de aproximativ un an și jumătate,

ar fi putut aștepta în mod rezonabil să contacteze instanța pentru a verifica statutul

acestuia.

Completul de judecată reține că la 27 martie 2018, decizia din 22 februarie

2018 a fost publicată pe pagina web „Portalul instanțelor naționale de judecată”.

Cauza dată poate fi găsită pe www.cac.instante.justice.md, în rubrica hotărâri, după

numărul dosarului 02-3a-22846-12102017.

În ceea ce privește plasarea hotărârilor judecătorești pe pagina web sus -

menționată, instanța de recurs precizează că această modalitate este prevăzută expres

în punctele 7 – 8 din Regulamentul privind modul de publicare a hotărârilor

judecătorești pe portalul național al instanțelor de judecată și pe pagina web a Curții

Supreme de Justiție, aprobat prin hotărârea nr. 658/30 din 10 octombrie 2017 a

Consiliului Superior al Magistraturii. Potrivit acestor puncte, scopul existenței

portalului național al instanțelor de judecată îl constituie susținerea unui mediu

informațional virtual și accesibil pentru cetățeni. Informațiile publicate pe portalul

național al instanțelor de judecată și pe pagina web a Curții Supreme de Justiție

includ lista cauzelor fixate pentru judecare, hotărârile instanței de judecată, citațiile

în fața instanței și alte informații relevante pentru justițiabili.

Regulamentul respectiv a intrat în vigoare la 24 noiembrie 2017 și a fost

mediatizat pe larg datorită reintroducerii posibilității justițiabililor de a căuta

hotărârea judecătorească după numele părților pe dosar.

În plus, conform punctului 17 din același Regulament, hotărârile judecătorești,

pronunțate de judecătorii și de curțile de apel, sunt transferate din Programul Integrat

de Gestionare a Dosarelor pe portalul unic al instanțelor de judecată, în regim real.

Totuși instanța de recurs evidențiază că orice risc de eșec tehnic în transmiterea

documentelor prin această metodă, care este demonstrată, ar trebui să fie suportat de

autoritatea care a efectuat acțiuni de acest gen.

Cu titlu subsidiar, instanța de recurs notează că, potrivit unei jurisprudențe

constante, instanțele de judecată publică, în mod sistematic, actele lor de dispoziție

pentru o bună - administrare a justiției. De altfel, o atare posibilitate de a aduce la

cunoștință hotărârile judecătorești a fost completată prin Legea nr.17 din 5 aprilie

2018, care este aplicată din 1 iunie 2018. Or, după modificări, articolul 389 alin. (4)

din Codul de procedură civilă prevede că decizia integrală se întocmește în termen

de 30 de zile de la pronunțarea dispozitivului deciziei și se publică pe pagina web a

instanței judecătorești.

Mai mult, la 12 aprilie 2018, instanța de apel a restituit dosarul civil către

Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, ceea ce putea avea loc numai după redactarea

integrală a hotărârii judecătorești.

Sub acest aspect, completul de judecată constată că nu există dubii cu privire

la veridicitatea informației prezentate mai sus, și anume, că, la 27 martie 2018, a fost

plasată decizia Curții de Apel Chișinău pe pagina web sus – citată.

La același capitol, completul de judecată remarcă că reprezentantul

recurentului nu a susținut că nu a fost conștient de cerința de 2 luni pentru depunerea

7

unei cereri de recurs. De fapt, deși reprezentantul nu a fost obligat să depună vreo

cerere de obținere a copiei hotărârii judecătorești mai devreme de 30 zile de la data

pronunțării acesteia, totuși trebuia să-și asume responsabilitatea pentru consecințele

deciziei lui de a se informa despre soarta dosarului și depunerea recursului la 4 iunie

de recurs despre motivul pentru care a așteptat până la 4 iunie 2018 pentru a depune

cerere de recurs (a se vedea Seal vs Regatul Unit 7 decembrie 2010, parag. 82, și

Wyssenbach vs Elveția, 22 octombrie 2013, parag. 39 - 40). Totodată, acesta nu a

solicitat repunerea în termen.

În plus, un raționament aparte al instanței în susținerea poziției sale constă în

faptul că intituția recurentă a fost reprezentată de către Sergiu Melega, specialist

principal Secția Juridică, din cadrul aparatului central al Inspectoratului Ecologic de

Stat, care este o persoană abilitată și calificată. La fel, în virtutea funcției sale, el a

cunoscut cerințele articolului 434 din Codul de procedură civilă și modalitatea de

publicarea a hotărârilor, iar, după caz, trebuia să se aștepte ca aceste reguli să fie

aplicate (a se vedea, mutatis mutandis, Henrioud vs Franța, 5 noiembrie 2015, parag.

61, Trevisanato, ibidem, parag. 45, Sturm, citată mai sus, parag. 40).

Având în vedere cele menționate supra, instanța de judecată constată că

termenul de declarare a recursului a început să curgă din 28 aprilie 2018, după

publicarea deciziei pe pagina web a instanței de apel și a expirat la 28 mai 2018.

Contrar celor stabilite, instanța învederează că recursul a fost înregistrat în

grefa Curții Supreme de Justiție la 4 iunie 2018 (f. d. 62a-65, vol. III).

Exigențele cuprinse în alin. (2) al art. 434 din Codul de procedură civilă

prevăd că omiterea intervalului sus - menționat chiar și cu o singură zi nu poate

constitui o excepție de la regula generală, specificând clar că este un termen de

decădere și nu poate fi restabilit.

Instanța de recurs este convinsă că intervalul de timp de 2 luni este unul

rezonabil și suficient pentru desfășurarea activității indicate în procura, eliberată pe

numele lui Sergiu Melega, în mod special, studierea actului judecătoresc pronunțat,

documentarea juridică adecvată pentru apărarea intereselor recurentului

Inspectoratul Ecologic de Stat, tehnoredactarea cererii de recurs și deplasarea pentru

depunerea cererii menționate sau expedierea acesteia la sediul instanței competente,

prin intermediul serviciul poștal.

Suplimentar la cele expuse, având în vedere dovezile din dosar, instanța de

recurs subliniază că instanța de apel a publicat în mod eficient decizia din 22

februarie 2018, iar lipsa unor acțiuni concrete de a afla soarta dosarului,

demonstrează că recurentul nu a depus suficientă diligență într-un timp rezonabil

pentru a afla motivele admiterii apelului (a se vedea cauză similară Karakutsya vs

Ucraina, 16 februarie 2017, parag. 60 – 61). Instanța de judecată este de părere că

nerespectarea termenului de avansare a unui recurs a fost cauzat în întregime de

comportamentul recurentului și a reprezentantului lui.

În aceeași ordine de idei, completul de judecată reiterează că situații similare

au fost deja examinate în hotărârile Popov vs Moldova (nr. 2), (6 decembrie 2005,

parag. 53), Melnic vs Moldova (14 noiembrie 2006, parag 40 și 41) sau Dacia S.R.L.

vs Moldova (18 martie 2008, parag. 77), în care s-a constatat că, prin neaducerea

vreunui motiv pentru prelungirea termenului de depunere de către pârâți a unui act

8

procedural, instanțele judecătorești naționale au încălcat drepturile reclamanților la

un proces echitabil.

Luând în considerare cele evocate, instanța de judecată constată că

Inspectoratul Ecologic de Stat, a depus cererea de recurs la 4 iunie 2018, în afara

termenului de 2 luni prevăzut în articolul 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

În atare situație și în conformitate cu articolul 433 lit. b) din Codul de

procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul

este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la articolul 434.

Astfel, din considerentele menționate, completul de judecată observă că

esența dreptului de acces al recurentului nu a fost afectată și că restricția în cauză se

întemeiază pe articolul 434 din Codul de procedură civilă, urmărește un scop legitim

și este proporțională. Din această perspectivă, se decide în mod unanim că recursul

declarat de Inspectoratul Ecologic de Stat, este depus peste termen și nu poate fi

acceptat spre examinare în fond, urmând a fi considerat inadmisibil.

În conformitate cu articolul 270, articolul 433 lit. b) și articolul 440 alin. (1)

din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Inspectoratul Ecologic de Stat.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

Judecătorul Tatiana Vieru

Judecători

Victor Burduh

Nina Vascan

9