2ra-118/19 — Obligarea eliberării certificatului de mostenitor, recunoasterea dreptului de proprietate

Dosarul nr. 2ra-118/19

Prima instanță: Judecătoria Cimișlia, sediul Central, judecător – S. Aramă

Instanța de apel: Curtea de Apel Comrat, judecători – Ș. Starciuc, L. Caraianu, G. Colev

Î N C H E I E R E

16 ianuarie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Nicolae Craiu

Svetlana Filincova

examinând admisibilitatea recursului declarat de Vasilisa Hîrjeu,

în cauza civilă la cererea înaintată de Vasilisa Hîrjeu către Simion Camerzan,

notarul public Irina Floreanu, cu privire la obligarea eliberării certificatului de

moștenitor, recunoașterea dreptului de proprietate,

împotriva deciziei din 20 septembrie 2018 a Curții de Apel Comrat, prin care a

fost respins apelul declarat de Vasilisa Hîrjeu, prin intermediul avocatului Andrei

Cojocaru, fiind menținută hotărârea din 18 ianuarie 2018 a Judecătoriei Cimișlia,

sediul Central,

c o n s t a t ă:

La 15 noiembrie 2016, Vasilisa Hîrjeu a înaintat cerere de chemare în judecată

împotriva notarului public Irina Floreanu și Simion Camerzan cu privire la

eliberarea certificatului de moștenitor și recunoașterea dreptului de proprietate.

În motivarea acțiunii, a menționat că este fiica lui Gheorghe Pruteanu și a

Aculinei Camerzan. Tatăl său, Gheorghe Pruteanu, a decedat la 02 decembrie 1993

și după el au rămas loturile de pământ agricole cu numerele cadastrale XXX;

XXX; XXX; XXX. Astfel, Vasilisa Hîrjeu împreună cu mama sa, Aculina

Camerzan, au acceptat moștenirea lăsată de tatăl său, Gheorghe Pruteanu, îngrijând

și prelucrând loturile respective, strângând roada de pe ele toți anii, începând din

1993 și până în prezent. Fratele său, Simion Camerzan, nu a dorit să accepte

succesiunea după moartea tatălui.

Suplimentar, reclamanta a indicat că mama sa, Aculina Camerzan, a decedat în

anul 1998. După moartea mamei sale, au rămas loturile de pământ menționate, pe

care le-a primit ca moștenire în baza testamentului lăsat de către mama sa cu

numărul 82 din 04 iulie 1996. Acest testament, în anul 1998 l-a prezentat notarului

public Irina Floreanu, însă ea nu i-a eliberat certificat de moștenitor, afirmând că a

pierdut testamentul, iar apoi că nu i-a prezentat testamentul respectiv.

În anul 2016, reclamanta a obținut de la Primăria XXX, duplicatul

testamentului mamei sale din 1996, pe care l-a prezentat notarului public Irina

1

Floreanu pentru a primi certificat de moștenitor, însă notarul nu a dorit să o asculte

și a alungat-o din oficiu. Tot în anul 2016, s-a prezentat la notarul respectiv cu un

avocat pentru a depune testamentul, însă iarăși au fost alungați din oficiu, notarul

refuzând să primească cererea de eliberare a certificatului de moștenitor, astfel

reclamanta fiind nevoită să expedieze o cerere prin intermediul oficiului poștal, la

care până în prezent nu a primit nici un răspuns ce la notar.

Reieșind din cele expuse, Vasilisa Hîrjeu a solicitat obligarea notarului public

Irina Floreanu să-i elibereze certificat de moștenitor conform voinței mamei sale

din testamentul cu numărul 82 din 04 iulie 1996 pentru toată averea rămasă după

decesul ei, inclusiv pentru loturile de pământ agricol cu numerele cadastrale XXX;

XXX; XXX; XXX, amplasate în XXX, și recunoașterea dreptului de proprietate

asupra terenurilor menționate, precum și a terenurilor din XXX, acceptate de ea

după decesul tatălui său, Gheorghe Pruteanu.

Prin hotărârea din 18 ianuarie 2018 a Judecătoriei Cimișlia, sediul Central,

cererea înaintată de Vasilisa Hîrjeu către Simion Camerzan, notarul public Irina

Floreanu, cu privire la obligarea eliberării certificatului de moștenitor,

recunoașterea dreptului de proprietate, a fost respinsă.

Prin decizia din 20 septembrie 2018 a Curții de Apel Comrat, a fost respins

apelul declarat de Vasilisa Hîrjeu, prin intermediul avocatului Andrei Cojocaru,

fiind menținută hotărârea din 18 ianuarie 2018 a Judecătoriei Cimișlia, sediul

Central.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a ajuns la concluzia că, obiectul

litigiului nu este o contestație împotriva refuzului notarului de a îndeplini actul

notarial, ci este o acțiune prin care se solicită în mod direct obligarea pârâtei de a

emite certificatul de moștenitor, astfel încât, în mod evident, pretenția Vasilisei

Hîrjeu este inadmisibilă, or dânsa are posibilitatea să solicite notarului emiterea

actului notarial, urmare, să fie întocmit refuzul notarului, ulterior să atace acesta în

fața instanței prin procedura legală de rigoare. Astfel, s-a constatat că după decesul

cet. Aculina Camerzan, Vasilisa Hîrjeu nu a depus la biroul notarial declarația de

acceptare a succesiunii în termenul stabilit de legislație de 6 luni din momentul

decesului și nici nu a fost dovedit faptul acceptării succesiunii prin intermediul

instanței de judecată.

La 19 noiembrie 2018, Vasilisa Hîrjeu a contestat cu recurs decizia din 20

septembrie 2018 a Curții de Apel Comrat, solicitând casarea acesteia și a hotărârii

din 18 ianuarie 2018 a Judecătoriei Cimișlia, sediul Central, cu pronunțarea unei

decizii prin care să fie respinsă integral cererea de chemare în judecată.

În motivarea recursului a invocat faptul că instanța de apel a aplicat eronat

normele de drept material, nu a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele

importante pentru soluționarea pricinii, a apreciat arbitrar probele prezentate de

către participanții la proces, iar concluziile instanței sunt în contradicție cu

circumstanțele pricinii. Potrivit recurentei, instanțele inferioare au evitat să se

expună asupra circumstanțelor de fapt și de drept, invocate de către participanții la

proces, astfel litigiul rămânând nesoluționat.

La 29 noiembrie 2018 și 14 decembrie 2018, Vasilisa Hîrjeu a depus explicații

pe marginea cererii de recurs.

La 02 ianuarie 2019, notarul Irina Floreanu a repus referință la cererea de

recurs, solicitând respingerea acesteia.

2

Analizând temeiurile invocate în cererea de recurs în raport cu materialele

pricinii și prevederile legale, Completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul

declarat de Vasilisa Hîrjeu este neîntemeiat și urmează a fi declarat inadmisibil, din

considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, termenul de

declarare a recursului este de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei

integrale. Alineatul (2) al aceluiași articol prevede că termenul de 2 luni este

termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Potrivit materialelor cauzei, decizia Curții de Apel Comrat a fost pronunțată la

20 septembrie 2018, fiind expediată participanților la proces la 18 octombrie 2018

(f.d. 56, vol. II), fiind recepționată de recurentă la 24 octombrie 2018 (f.d. 57, vol.

II). Astfel, având în vedere faptul că recursul declarat împotriva deciziei din 20

septembrie 2018 a Curții de Apel Comrat a fost înregistrat la 19 noiembrie 2018, în

conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, acesta se consideră declarat

în termen.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și

alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de

procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei

curții de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al din

Codul de procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, Completul reține că

reieșind din prevederile art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă, în

sarcina recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și

argumentării acelei/acelor încălcări esențiale și/sau a acelor circumstanțe ce indică

la aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural, și care ar dicta

necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil.

În speță, însă criticile invocate de recurentă nu pot duce la admisibilitatea

recursului, or, acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 din Codul de

procedură civilă, în condițiile în care se insistă în mod exclusiv asupra reaprecierii

circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității soluției instanței de

apel. În acest context este de menționat faptul că recursul exercitat conform

secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursului, fiind lipsit de esență, care

evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentei cu soluția dată de instanța de

apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului, având în vedere

3

faptul că, rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de

legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului

strict prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Abordarea recurentei, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul

acesteia cu soluția dată de instanța de apel, iar argumentele recursului nu permit

identificarea omisiunilor sau erorilor care ar impune declararea acestuia ca fiind

admisibil.

Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie

capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a

îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este

evidențiată în cererea de recurs declarată de Vasilisa Hîrjeu.

Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea

declarării recursului ca fiind admisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din

Codul de procedură civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Vasilisa Hîrjeu.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

Judecătorul Ala Cobăneanu,

Judecătorii Nicolae Craiu,

Svetlana Filincova

4