2ra-74/19 — restabilirea la locul de muncă ș.a.
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- restabilirea la locul de muncă ş.a.
- Temei legal
- temeiurile declarării recursului
2ra-74/19 — restabilirea la locul de muncă ș.a. (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Dosarul nr. 2ra-74/19 prima instanță: Judecătoria Criuleni (Aurelia Cazacliu) instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (Iulia Cimpoi, Aliona Danilov, Ion Secrieru) ÎNCHEIERE 16 ianuarie 2019 mun.
Chișinău Colegiul civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Dumitru Mardari Mariana Pitic examinând admisibilitatea recursului declarat de Primăria s. Coșernița, r-nul Criuleni, reprezentată de suplinitorul atribuțiilor primarului s. Coșernița, r-nul Criuleni, Olga Josan, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Nichita Țurcan împotriva Primăriei s. Coșernița, r-nul Criuleni, cu privire la anularea dispoziției, restabilirea în funcția anterior deținută, încasarea salariului pentru perioadă de absență forțată de la muncă și repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei din 12 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a respins apelul declarat de Primăria s. Coșernița, r-nul Criuleni, și s-a menținut hotărârea din 11 septembrie 2017 a Judecătoriei Criuleni, prin care s-a admis acțiunea depusă de Nichita Țurcan, constată: La 14 februarie 2017, Nichita Țurcan a depus cererea de chemare în judecată împotriva Primăriei s. Coșernița, r-nul Criuleni, cu privire la anularea dispoziției, restabilirea în funcția anterior deținută, încasarea salariului pentru perioadă de absență forțată de la muncă și repararea prejudiciului moral.
În motivarea acțiunii a menționat că, prin hotărârea din 23 noiembrie 2016 a Judecătoriei Criuleni a fost restabilit în funcția de paznic la Centrul pentru tineret din s. Coșernița, r-nu1 Criuleni. Astfel, întru executarea acestei hotărâri judecătorești, la 25 noiembrie 2016, Primarul s. Coșernița, r-1 Criuleni, Alexei Cibotar, a emis Dispoziția nr. 82, prin care a dispus reîncadrarea lui Nichita Țurcan în funcția de paznic la Centrul pentru tineret din s. Coșernița, începând cu data de 25 noiembrie 2016 până la 31 decembrie 2016, în baza contractului de muncă.
Tot la această dată a fost încheiat și contractul individual de muncă nr. 2/1, pe durată determinată începând cu 25 noiembrie 2016 până la 31 decembrie 2016. Ulterior, la 16 decembrie 2016, suplinitorul atribuțiilor primarului s. Coșernița, r-nul Criuleni, a emis Dispoziția nr. 97, prin care a dispus încetarea contractului individual de muncă pe durată determinată încheiat cu Nichita Țurcan, de la 01 ianuarie 2017. 1 Reclamantul a considerat că, Dispozițiile nr. 82 din 25 noiembrie 2016, nr. 97 din 16 decembrie 2016, precum și Contractul individual de muncă nr. 2/1 din 25 noiembrie 2016, încheiat între dânsul și Primăria s. Coșernița, r-nul Criuleni, contravin atât dispozițiilor hotărârii din 23 noiembrie 2016 a Judecătoriei Criuleni, cât și legislației muncii, fapt ce-i lezează drepturile legitime de salariat.
Or, până la restabilirea în funcția de paznic la Centrul de tineret din s. Coșernița, r-nul Criuleni, în baza hotărârii din 23 noiembrie 2016 a Judecătoriei Criuleni, a fost angajat pe durată nedeterminată. Respectiv, la restabilirea în funcție în baza acestei hotărâri judecătorești, angajatorul nu avea dreptul de a modifica perioada de angajare, ci trebuia să-l restabili tot pe durată nedeterminată. În acest sens, reclamantul a relevat că, nu și-a exprimat voința la încheierea contractului individual de muncă nr. 2/1 din 25 noiembrie 2016 pe durată determinată. Mai mult decât atât, la semnarea acestui contract a fost indus în eroare, deoarece nu cunoaște alfabetul latin și nu a putut lua cunoștință de conținutul acestuia, iar reprezentanții angajatorului nu i-au explicat că este repus în funcție doar pe durată determinată.
Astfel, a semnat acest contract deoarece a considerat că vine întru executarea hotărârii din 23 noiembrie 2016 a Judecătoriei Criuleni este reîncadrat în funcție în condițiile perioadei nedeterminate de muncă. Prin urmare, reclamantul a apreciat eliberarea sa nelegitimă și repetată din funcția deținuta ca fiind o persecuție din partea conducerii Primăriei s. Coșernița, r- nului Criuleni, prin care i-a fost încălcat dreptul la muncă și drepturile constituționale, fapt ce i-a cauzat un prejudiciu material și moral, manifestat prin emoții, retrăiri, suferințe psihice și fizice.
În această ordine de idei, reclamantul Nichita Țurcan a solicitat - anularea Dispoziției nr. 82 din 25 noiembrie 2016 emisă de Primarul s. Coșernița, r-nu1 Criuleni, în partea indicării duratei determinate de angajare până la 31 decembrie 2016; - declararea nulității contractului individual de muncă nr. 2/1 din 25 noiembrie 2016; - anularea Dispoziției nr. 97 din 16 decembrie 2016 emisă de suplinitorul atribuțiilor primarului s. Coșernița, r-nul Criuleni; - repunerea lui Nichita Țurcan în funcția anterior deținută de paznic la Centrul pentru Tineret din s. Coșernița, r-nu1 Criuleni; - încasarea din contul Primăriei s. Coșernița, r-nul Criuleni, în beneficiul său a salariului mediu pentru perioadă de absență forțată de la muncă, începând cu data de 01 ianuarie 2017 și până în data repunerii în funcție; - încasarea din contul Primăriei s. Coșernița, r-nul Criuleni, în beneficiul său a sumei de 15 000 de lei, cu titlu de reparare a prejudiciului moral cauzat.
Prin hotărârea din 11 septembrie 2017 a Judecătoriei Criuleni (f.d.
55, 62-63 recto-verso) s-a admis acțiunea depusă de Nichita Țurcan; s-a anulat ca ilegală Dispoziția Primăriei satului Coșernița, r-nul Criuleni nr. 82 din 25 noiembrie 2016 „Cu privire la reîncadrarea dlui Nichita Țurcan în funcție de paznic la Centrul de tineret din s. Coșernița” în partea ce tine de perioada determinată de până la 31 decembrie 2016”; 2 s-a anulat ca ilegală Dispoziția Primăriei satului Coșernița, r-nul Criuleni nr. 97 din 16 decembrie 2016 prin care s-a încetat contractul individual de muncă pe durată determinată cu Nichita Țurcan, de la 01 ianuarie 2017”; s-a anulat ca ilegal contractul individual de muncă nr. 2/1 din 25 noiembrie 2016; s-a reintegrat Nichita Țurcan în funcția de paznic la Centrul pentru Tineret din s. Coșernița, r-nul Criuleni; s-a încasat din contul Primăriei s. Coșernița, r-nul Criuleni, în beneficiul lui Nichita Țurcan salariului pentru perioadă de absență forțată de la muncă în sumă totală de 10 400 de lei, cu deducerea reținerilor salariale, și suma de 3 000 de lei cu titlu de reparare a prejudiciului moral.
Prin decizia din 12 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău (f.d. 102, 103-110) s- a respins apelul declarat de Primăria s. Coșernița, r-nul Criuleni, și s-a menținut hotărârea din 11 septembrie 2017 a Judecătoriei Criuleni. Prima instanță și instanța de apel și-au întemeiat soluțiile adoptate pe dispozițiile art. 55 alin. (1) lit. f), art. 68 alin. (1), art. 90 alin. (1) și (2) art. 329 alin. (1) și (2) și art. 355 alin. (1) din Codul muncii. Instanțele inferioare și-au argumentat concluzia prin faptul că, în condițiile speței nu era necesară încheierea unui alt contract individual de muncă, deoarece prin hotărârea din 23 noiembrie 2016 a Judecătoriei Criuleni Nichita Țurcan a fost repus în funcția anterior deținută.
Respectiv, între dânsul și angajatorul Primăria s. Coșernița, r-nul Criuleni, erau valabile relațiile de muncă născute în baza contractului individual de muncă nr. 2 din 01 mai 2015 (f.d. 17-18). În altă ordine de idei, instanțele inferioare au notat că, prin contractul individual de muncă nr. 2/1 din 25 noiembrie 2016, încheiat pe durată determinată de timp, și anume de 1 lună și 5 zile, angajatorul a încălcat dispozițiile art. 55 alin. (1) lit. f) din Codul muncii, care prevede posibilitatea încheierii contractului individual de muncă pe durată determinată, cu persoanele pensionate și nu sunt încadrate în câmpul muncii – pe o perioadă de până la 2 ani. Cu atât mai mult că, angajatorul a prevăzut la pct. 14 al contractului că durata concediului de odihnă anual suplimentar este de 28 zile calendaristice, circumstanță care este absurdă în condițiile în care însăși contractul este încheiat pe o perioadă de 1 lună și 5 zile.
La 12 octombrie 2018, Primăria s. Coșernița, r-nul Criuleni, reprezentată de suplinitorul atribuțiilor primarului s. Coșernița, r-nul Criuleni, Olga Josan, a declarat recurs împotriva deciziei din 12 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău (f.d. 116-118, 120, 124-126). În motivarea recursului a invocat că, instanța de apel a interpretat în mod eronat norma art. 55 alin. (1) lit. f) coroborată cu dispozițiile art. 54 alin. (2) din Codul muncii, conform căreia contractul individual de muncă poate fi încheiat pe durată determinată, cu persoanele pensionate pentru limită de vârstă ori vechime în muncă și nu sunt încadrate în câmpul muncii – pe o perioadă de până la 2 ani. Prin urmare, concluziile instanței de apel privind necesitatea încheierii contractului individual de muncă pe un termen de minim 2 ani contravin prevederilor legale.
La fel, recurenta a considerat ca fiind greșită concluzia instanțelor de fond privind lipsa necesității încheierii unui nou contract de muncă pe perioadă determinată. Or, contractul individual de muncă nr. 2/1 din 25 noiembrie 2016 a 3 fost încheiat prin manifestarea liberă a voinței părților. Recurenta a indicat că, deoarece Nichita Țurcan este pensionar nu poate beneficia de drepturile altor categorii de salariați la încheierea și încetarea raporturilor de muncă. Prin urmare, încheierea contractului individual de muncă cu acesta poate avea loc doar pe durată determinată de până la 2 ani. Astfel, recurenta a opinat că inițierea raporturilor de muncă cu Nichita Țurcan, cât și încetarea acestora au fost legale și întemeiate.
Deopotrivă, recurenta a relevat că instanțele inferioare nu s-au expus asupra argumentelor referitor la exceptarea de la controlul judecătoresc a Dispoziției nr. 82 din 25 noiembrie 2016, în temeiul art. 4 lit. h) din Legea nr. 793 din 25 noiembrie 2000, or, această dispoziție a fost emisă în vederea executării unei hotărârii judecătorești. În această ordine de idei, recurenta Primăria s. Coșernița, r-nul Criuleni, reprezentată de suplinitorul atribuțiilor primarului s. Coșernița, r-nul Criuleni, Olga Josan, a solicitat casarea deciziei din 12 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău și a hotărârii din 11 septembrie 2017 a Judecătoriei Criuleni, cu pronunțarea unei hotărâri noi în sensul respingerii acțiunii depuse de Nichita Țurcan.
Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile, completul de admisibilitate al Colegiului civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil, din motivele ce succed. Articolul 431 din Codul de procedură civilă consemnează în alineatul (2) că, asupra admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători. În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data și ora ședinței de judecată; c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a procesului; d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată; f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.
4 (4) Săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. (5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din oficiu.
Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4); a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5); b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434; c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare; d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat. Prin prisma art. 434 în alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel.
În conformitate cu art. 111 alin. (3) din Codul de procedură civilă, termenul de procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare datei calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii evenimentului ori momentului care a condiționat începutul lui. Instanța de recurs atestă că, în speță, calea de atac a fost demarată în interiorul termenului legal, deoarece din materialele cauzei nu poate fi stabilită data când decizia din 12 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost comunicată Primăriei s. Coșernița, r-nul Criuleni, iar drept consecință nu poate fi stabilit momentul când începe să curgă termenul de exercitare a dreptului acestuia de a ataca hotărârea judecătorească.
In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de admisibilitate le apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate. Or, conform prevederilor art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs trebuie să fie dactilografiată și trebuie să cuprindă esența și temeiurile recursului, argumentul ilegalității deciziei atacate, solicitările recurentului, propunerile respective. Analizând cuprinsul cererii de recurs depuse de Primăria s. Coșernița, r-nul Criuleni, reprezentată de suplinitorul atribuțiilor primarului s. Coșernița, r-nul Criuleni, Olga Josan, completul de admisibilitate evocă faptul că argumentele invocate în recurs, în esența lor, sunt similare alegațiilor inserate în cererea de apel (f.d.
76 recto-verso). Astfel se deduce că cererea de recurs de facto este o transpunere a motivelor din cererea de apel. Mai mult decât atât, acest fapt este certificat și prin solicitările formulate de recurentă față de instanța de recurs, și anume „...a admite cererea de apel...” (f.d. 118, 126). Prin urmare, acestea nu pot fi reținute de către completul de admisibilitate, deoarece recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept, vizând în exclusivitate legalitatea 5 actului de dispoziție contestat. La acest capitol, instanța de recurs atestă că recurentul nu a evidențiat în cererea de recurs formulată memoriul ilegalității și netemeiniciei deciziei recurate, limitându-se doar la reiterarea unor circumstanțe care au fost supuse examinării în ordine de apel.
În acest sens, urmează a se evidenția faptul că nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.
Astfel, este de menționat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii. În această ordine de idei, instanța de recurs constată că, argumentele invocate în cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiul prevăzut de art. 386 alin.(1) lit. b) din Codul de procedură civilă, aplicabil doar procedurii de apel și nu se regăsesc în art. 432 din Codul de procedură civilă, aplicabil recursului. Ba mai mult ca atât, acestea au fost deja supuse examinării și aprecierii de către instanța de apel prin prisma art. 130 din Codul de procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile de rigoare și, prin urmare, nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs.
Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al recursului declarat, deoarece Primăria s. Coșernița, r-nul Criuleni, reprezentată de suplinitorul atribuțiilor primarului s. Coșernița, r-nul Criuleni, Olga Josan, nu a invocat niciun argument plauzibil în vederea justificării ilegalității deciziei instanței de apel. Astfel, se evidențiază caracterul declarativ al recursului, deoarece este lipsit de conținut și desprinde simplul fapt al dezacordului recurentei cu soluția dată de instanțele inferioare, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului. În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea Europeană a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs efectiv sunt în primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în principiu, competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei cereri de acest tip (Doorson împotriva Olandei, 26 martie 1996, §67).
La acest capitol instanță de recurs reține că recursul declarat de Primăria s. Coșernița, r- nul Criuleni, reprezentată de suplinitorul atribuțiilor primarului s. Coșernița, r-nul Criuleni, Olga Josan, nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar cuprinde încălcări esențiale sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, iar ca urmare nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”, fiind lipsit de șanse de succes și nu este capabil să ofere îndreptarea situației din decizia recurată. Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că prezenta cerere de recurs a 6 fost depusă după ce Primăria s. Coșernița, r-nul Criuleni, a avut posibilitatea de a fi auzită de o instanță de fond și de o instanță de apel, fiecare dintre care a avut deplină jurisdicție (a se vedea mutatis mutandis „Levages Prestations Services” împotriva Franței, cererea nr.21920/93 din 23 octombrie 1996, §48-50).
Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentei i-a fost asigurat dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzită combinat cu dreptul la un recurs efectiv.
De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea echității procedurii din perspectiva art. 6 §1 din CEDO, rezultă că participanții au reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele pe care le considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere (Blücher împotriva Cehiei, cererea nr.58580/00 din 11 aprilie 2005, §65-67) Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel a examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și procedural, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Primăria s. Coșernița, r-nul Criuleni, reprezentată de suplinitorul atribuțiilor primarului s. Coșernița, r-nul Criuleni, Olga Josan, împotriva deciziei din 12 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, în baza art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, ca fiind inadmisibil.
În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție dispune: Se consideră inadmisibil recursul declarat de Primăria s. Coșernița, r-nul Criuleni, reprezentată de suplinitorul atribuțiilor primarului s. Coșernița, r-nul Criuleni, Olga Josan, împotriva deciziei din 12 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, adoptată în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Nichita Țurcan împotriva Primăriei s. Coșernița, r-nul Criuleni, cu privire la anularea dispoziției, restabilirea în funcția anterior deținută, încasarea salariului pentru perioadă de absență forțată de la muncă și repararea prejudiciului moral.
Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Dumitru Mardari Mariana Pitic 7
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.