2ra-2229/18 — Apărarea drepturilor consumatorilor, încasarea sumei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- Apărarea drepturilor consumatorilor, încasarea sumei
- Temei legal
- Aprecierea arbitrară a probelor, interpretarea eronată a normelor de drept material
2ra-2229/18 — Apărarea drepturilor consumatorilor, încasarea sumei (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Dosarul nr. 2ra–2229/18 Instanța de fond: Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani), (jud. R. Pascari) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, (jud. N. Simciuc, I. Țurcan, Iu. Cotruță) D E C I Z I E 12 decembrie 2018 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție În componența: Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Tamara Chișca-Doneva Nina Vascan Victor Burduh Svetlana Filincova Examinând recursul declarat de către Cimpoieș Ana și Cimpoieș Gheorghe reprezentați de avocatul Patrachi Mircea, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Cimpoieș Ana și Cimpoieș Gheorghe împotriva SRL „Ambianța ADI” cu privire la restituirea contravalorii produsului necorespunzător, încasarea penalității, prejudiciului moral și a cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei din 20 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost admisă cererea de apel depusă de SRL „Ambianța ADI”, casată hotărârea din 29 septembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani) și emisă o nouă hotărâre de respingere a acțiunii, c o n s t a t ă: La 04 mai 2016, Cimpoieș Ana a depus o cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Ambianța ADI” privind restituirea contravalorii produsului necorespunzător, încasarea penalității și compensarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii a indicat că, la 20 august 2014, a încheiat contractul de antrepriză cu SRL „Ambianța ADI”, în baza căruia ultima s-a obligat să execute mobilă: „bucătărie din lemn stejar și dulap cupe cu uși din „mdf” cu furnir, mecanisme de glisare”, în schimbul sumei de 2 850 de euro. 1 Reclamanta a susținut că termenul de finisare a lucrărilor era prevăzut - 01 octombrie 2014. Mobila a fost executată necalitativ și cu încălcarea termenului prevăzut de contract, ultimele lucrări de montare având loc în luna octombrie anul 2015, acestea nefiind finisate. Or, pârâta abia la 14 ianuarie 2015 a propus reclamantei să aleagă modelul fațadei de la dulapul din dormitor, adică cu 3 luni mai târziu de termenul final de executare a contractului.
Cimpoieș Ana a menționat un șir de pretenții față de calitatea mobilei, și anume în ceea ce privește bucătăria: nu este acoperită țeava hotei; lipsește ușa de la dulap; gaură în plus pentru țeava de gaz; elemente de mobilier cu zgârieturi; elemente de mobilier fixate defectuos; tăietură disproporționată cu mărimea țevii; ușile de la dulap montate defectuos, cu decalaj neuniform; lipsa (colțurilor) capacelor de la plintă; tăieturi neuniforme; plintă tăiată; mecanism instalat defectuos; șase găuri inutile în peretele dulapului; găuri în plus în perete comparativ cu peretele opus; poliță montată oblic, din dulapul de jos; șuruburi în găuri disproporționate; tăietură disproporționată cu mărimea țevii.
La fel, reclamanta a mai indicat alte pretenții referitor la dulapul din dormitor: colțuri tăiate fără nici un motiv; se dezlipește buretele de pe fiecare ușă. În scopul exprimării pretențiilor existente față de modul în care a fost executat contractul de antrepriză, la 12 februarie 2016, a înaintat pârâtei o reclamație, prin care a solicitat restituirea banilor achitați pentru executarea mobilei împreună cu demontarea acesteia. Pârâta a răspuns la această reclamație la 17 februarie 2016 și a respins pretențiile invocate. În opinia reclamantei prin refuzul SRL „Ambianța ADI” de a satisface cerințele invocate, aceasta a încălcat drepturile prevăzute la art.18 al Legii privind protecția consumatorilor, or, pârâta nu s-a referit la nici o expertiză tehnică efectuată de o terță parte competentă în domeniu când a respins pretențiile înaintate în reclamația depusă în cadrul termenului de garanție.
Cimpoieș Ana a invocat că faptul neîndeplinirii corespunzătoare a obligațiilor contractuale - defecțiunile mobilei, instalarea neconformă a bucăților de mobilier - sunt probate și de martorii XX, XX, XX, XX. Prin recipisa din 30 august 2015 se probează că ultima tranșă pentru achitarea integrală pentru mobila comandată a fost achitată abia la 30 august 2015, adică abia atunci au avut loc ultimele lucrări de montare a mobilei și nicidecum mai devreme. Or, însăși în contractul de antrepriză, la pct. 1.5.7 se menționează că suma restantă se achită la momentul transportării mobilei la domiciliu. Mai mult ca atât, prin scrisoarea din 11 aprilie 2016, pârâta a recunoscut că încă nu a montat piese de mobilier, și anume ușa cu sticlă de la bucătărie, capacele de la plintă.
Cu trimitere la art. 32 alin. (1) al Legii privind protecția consumatorilor, reclamanta a susținut că pentru încălcarea termenelor pârâta urmează să-i achite o penalitate în mărime de 10 830 de euro pentru 76 zile de întârziere. 2 Astfel, prin cererea de chemare în judecată Cimpoieș Ana a solicitat: obligarea SRL „Ambianța ADI” să restituie contravaloarea produsului necorespunzător ce constituie 2 850 de euro; obligarea SRL „Ambianța ADI” să achite reclamantei o penalitate în mărime de 10 830 de euro; obligarea pârâtei să achite reclamantei suma de 5 000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Tot la 04 mai 2016, Cimpoieș Ghoerghe a depus o cerere de chemare în judecată către SRL”Ambianța ADI” privind restituirea contravalorii produsului necorespunzător, încasarea penalității și compensarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea acesteia a indicat că, la 11 aprilie 2014, a semnat cu SRL „Ambianța ADI” un contract de antrepriză, în baza căruia ultima s-a obligat să execute: uși din pin acoperite cu furnir de stejar în cantitate de 4 bucăți, dintre care una dublă pe rotile, vopsite alb, patină sură și lac acril mat. Termenul limită de executare a lucrărilor a fost stabilit până la 15-20 mai 2014. Reclamantul a susținut că toate lucrările executate de pârâtă în baza acestui contract sunt necorespunzătoare, precizând că: materialele din care au fost executate ușile sunt necorespunzătoare; montarea este necalitativă; sunt zgârieturi și crăpături; cornișa de la ușa dublă nu este vopsită pe interior; culoarea vopselei de pe uși diferă de culoarea cadrului în care acestea sunt montate; termenul de montare a fost depășit cu mult față de cel prevăzut în contract.
Cimpoieș Ghoerghe a specificat că multiplele discuții telefonice nu au dus la soluționarea litigiului, iar prin reclamația recepționată de pârâtă la 05 aprilie 2016 a fost declarată rezilierea contractului de antrepriză. La fel, a indicat că faptul neîndeplinirii corespunzătoare a obligațiilor contractuale - defecțiunile mobilei, instalarea neconformă a bucăților de mobilier - sunt probate inclusiv de martorii XX, XX, XX, XX. Cu trimitere la art. 32 alin.(2) al Legii privind protecția consumatorilor, reclamantul a susținut că pentru încălcarea termenelor pârâta urmează să achite o penalitate în mărime de 29 880 euro, calculate pentru 6 luni de întârziere.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată Cimpoieș Ghoerghe a solicitat: obligarea pârâtei să restituie suma achitată pentru executarea contractului ca urmare a rezilierii acestuia în mărime de 1 660 de euro; obligarea SRL „Ambianța ADI” să achite reclamantului o penalitate în mărime de 29 880 de euro; obligarea pârâtei să achite reclamantului suma de 4 000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin încheierea din 15 iulie 2016 Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău acțiunile menționate au fost conexate într-o singură procedură. Pe parcursul examinării cauzei reclamanții au depus o cerere de completare a pretențiilor acțiunii. În susținerea acesteia s-a evidențiat raportul de constatare tehnico-științifică nr. 0412, întocmit de expertul judiciar Achimov Anatol, potrivit căruia la produsele comercializate și montate de SRL „Ambianța ADI” s-au constatat mai multe defecte tehnice.
De asemenea, cu referire la același raport, prin cererea suplimentară s-a 3 indicat că starea tehnică a produselor comercializate confecționate și montate de antreprenorul SRL „Ambianța ADI” nu corespunde standardelor, materialului și calității declarate de către antreprenor și coordonate de beneficiar. Iar materialul produselor comercializate confecționate și montate nu poate fi utilizat pentru construcția unui mobilier analogic. Suplimentar au specificat că societatea pârâtă le-a cauzat reclamanților un prejudiciu moral pe care îl estimează la suma de 100 000 lei, pentru fiecare. Această sumă fiind, în opinia reclamanților suficientă pentru perioada de timp pe parcursul căreia reclamanții nu au putut beneficia de drepturile lor garantate prin Legea privind protecția consumatorilor.
În fine, reclamanții au solicitat în instanță: încasarea sumei de 2 850 de euro și 1 660 de euro, ceea ce constituie contravaloarea ușilor și mobilierului confecționat și montat de SRL „Ambianța ADI” conform contractelor de antrepriză din 11 aprilie 2014 și 20 august 2014; încasarea penalității în mărime de 10 830 de euro și respectiv 29 880 de euro; încasarea prejudiciului moral în mărime de 100 000 lei, pentru fiecare reclamant; încasarea cheltuielilor de judecată în mărime totală de 9 000 lei. Tot în cadrul examinării cauzei, reclamanții au redus cuantumul penalităților pretinse în următorul mod: în beneficiul lui Cimpoieș Gheorghe au solicitat suma de 1000 euro și în beneficiul Anei Cimpoieș - 1500 euro.
Suplimentar au solicitat încasarea în contul reclamantei Cimpoieș Ana a sumei de 7000 lei cu titlu de cheltuieli pentru întocmirea Raportului de constatare tehnico-științifică. Prin hotărârea din 29 septembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani), a fost admisă parțial acțiunea înaintată de Cimpoieș Ana și Cimpoieș Gheorghe împotriva SRL „Ambianța ADI”. S-a încasat de la SRL „Ambianța ADI” în folosul Anei Cimpoieș, suma de 5000 lei cu titlu de prejudiciu moral și suma de 4350 de euro, compusă din contravaloarea mobilierului confecționat și montat în mărime de 2850 euro și din penalitate în mărime de 1500 euro. S-a încasat de la SRL „Ambianța ADI” în folosul lui Cimpoieș Gheorghe, suma de 5000 lei cu titlu de prejudiciu moral și suma de 2660 de euro, compusă din contravaloarea mobilierului confecționat și montat în mărime de 1660 de euro și penalitate în mărime de 1000 euro.
S-a admis în parte cererea reclamantei Cimpoieș Ana privind compensarea cheltuielilor de judecată în sumă de 12 000 lei, inclusiv pentru servicii juridice în mărime de 5000 lei și pentru întocmirea Raportului de constatare tehnico-științifică 7000 lei, proporțional părții admise din pretenții. S-a încasat de la SRL „Ambianța ADI” în folosul Anei Cimpoieș, cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 6 292,8 de lei, proporțional părții admise din pretenții de 52,44 %. S-a admis în parte cererea reclamantului Cimpoieș Gheorghe privind 4 compensarea cheltuielilor de judecată în sumă de 4000 lei pentru servicii juridice, proporțional părții admise din pretenții.
S-a încasat de la SRL „Ambianța ADI” în folosul lui Cimpoieș Gheorghe, cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 1639,60 de lei, proporțional părții admise din pretenții de 40,99 %. S-a încasat de la SRL „Ambianța ADI” în folosul statului taxa de stat în mărime de 5 022,54 de lei, inclusiv pentru pretențiile patrimoniale de 4822,54 lei și pentru pretențiile nepatrimoniale de 200 lei. Prin hotărârea suplimentară din 30 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani), a fost respinsă acțiunea înaintată de Cimpoieș Ana în partea ce excede suma de 5000 lei încasată cu titlu de prejudiciu moral și privind compensarea cheltuielilor de judecată în partea ce excede suma încasată de 6292,8 lei. S-a respins acțiunea înaintată de Cimpoieș Gheorghe în partea ce excede suma de 5000 lei încasată cu titlu de prejudiciu moral și privind compensarea cheltuielilor de judecată în partea ce excede suma încasată de 1639,60 lei.
Prin decizia din 20 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost admisă cererea de apel depusă de SRL „Ambianța ADI”, casată hotărârea din 29 septembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani) și emisă o nouă hotărâre de respingere a acțiunii. La 03 septembrie 2018, Cimpoieș Ana și Cimpoieș Gheorghe reprezentați de avocatul Patrachi Mircea au depus cerere de recurs împotriva deciziei din 20 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea acesteia cu menținerea hotărârii instanței de fond.
În motivarea recursului declarat, Cimpoieș Ana și Cimpoieș Gheorghe reprezentați de avocatul Patrachi Mircea au invocat că instanța de apel la pronunțarea deciziei nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată precum și a săvârșit alte încălcări care au dus la soluționarea greșită a cauzei, aprecierea probelor de către instanța a fost arbitrară, erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. La 12 noiembrie 2018, SRL „Ambianța ADI” reprezentată de avocatul Astafiev Valeri a depus referință la cererea de recurs declarată de Cimpoieș Ana și Cimpoieș Gheorghe reprezentați de avocatul Patrachi Mircea, prin care a solicitat considerarea recursului ca fiind inadmisibil.
Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 14 noiembrie 2018, recursul declarat de Cimpoieș Ana și Cimpoieș Gheorghe reprezentați de avocatul Patrachi Mircea a fost considerat admisibil. În conformitate cu art. 434 alin. (1) al Codului de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Instanța de recurs constată că, decizia recurată a fost pronunțată la din 20 iunie 2018, expediată părților la 25 iulie 2018, fără a fi anexate probe ce ar 5 confirma data recepționării acesteia, iar recursul a fost declarat la 03 septembrie 2018, fapt ce atestă că recurenții s-au conformat normelor procedurale legale și au declarat în termen recursul.
În conformitate cu art. 444 al Codului de procedură civilă, recursul se examinează fără înștiințarea participanților la proces. Astfel, recursul s-a examinat fără înștiințarea participanților la proces, însă data și ora ședinței a fost plasată pe pagina web a Curții Supreme de Justiție. Colegiul judiciar a decis inoportună invitarea acestora, întrucât argumentele expuse în cererea de recurs au fost formulate cu suficientă precizie pentru a permite instanței controlul actelor judecătorești contestate.
Mai mult, nici un participant nu a solicitat audierea publică a cauzei sale (a se vedea, mutatis mutandis, cauza Auza Vilho Eskelinen și alții vs Finlanda, hotărârea din 19 aprilie 2007, § 72 – 75, cauza Eriksson vs Suedia, hotărârea din 12 aprilie 2012, § 66, 72, cauza Pönkä vs Estonia, hotărârea din 08 noiembrie 2016, § 33 – 34). Verificând hotărârea contestată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Cimpoieș Ana și Cimpoieș Gheorghe reprezentați de avocatul Patrachi Mircea este întemeiat și care urmează a fi admis cu casarea deciziei recurate și menținerea hotărârii instanței de fond, din considerentele ce urmează.
În corespundere cu prevederile art. 445 alin. (1) lit. f) al Codului de procedură civilă, instanța, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanței de apel și să mențină hotărârea primei instanțe. Pe parcursul examinării cauzei în fazele procesuale anterioare s-a constatat cu certitudine, iar părțile procesului nu contestă faptul că, între Cimpoieș Ana, Cimpoieș Ghoerghe și SRL „Ambianța ADI” au fost stabilite raporturi juridice născute din contractele de antrepriză. Reieșind din cele constatate Colegiul lărgit ajunge la concluzia că, între părțile litigante s-a stabilit un raport juridic în baza contractelor sinalagmatice în care fiecare dintre părți s-a obligat reciproc, astfel încât obligația fiecăreia din ele să fie corelativă obligației celeilalte, iar pentru a nu face repetări inutile, se vor însuși constatările instanțelor inferioare ce țin de aceste raporturi juridice.
În corespundere cu actul de primire-predare a lucrărilor din 03 aprilie 2015, semnat între SRL „Ambianța ADI” și Cimpoieș Ana se confirmă executarea lucrărilor prevăzute de contractul încheiat. În conformitate cu conținutul acestui act, a fost indicată calitatea lucrărilor ca fiind bună și mențiunea că la ușița de sticlă de acoperit există o ruptură. În urma adresării prealabile a reclamanților, SRL „Ambianța ADI” a refuzat satisfacerea cerințelor Cimpoieș Anei pe motivul că termenul de executare a lucrărilor a fost depășit datorită multiplelor modificări solicitate de reclamantă, iar lui Cimpoieș Ghoerghe, deși i-a comunicat despre netemeinicia cererii, și-a expus 6 dorința de a conlucra în vederea rezolvării pe cale amiabilă a tuturor neînțelegerilor apărute.
Totuși, la 11 aprilie 2016, SRL „Ambianța ADI” a solicitat de la Cimpoieș Ana să-i comunice despre timpul disponibil pentru instalarea unor detalii. Prin urmare, instanțele corect au stabilit că raportului juridic litigios îi sunt aplicabile prevederile Legii cu privire la protecția consumatorilor. Iar potrivit art. 5 lit. c) al Legii menționate, orice consumator are dreptul la remedierea sau înlocuirea gratuită, restituirea contravalorii produsului, serviciului ori reducerea corespunzătoare a prețului, repararea prejudiciului, inclusiv moral, cauzat de produsul, serviciul corespunzător.
Astfel, art.13 alin. (1) al Legii privind protecția consumatorilor prevede că remedierea gratuită a deficiențelor apărute la produs, serviciu, înlocuirea gratuită sau restituirea contravalorii produsului, serviciului necorespunzător în cadrul termenului de garanție sau termenului de valabilitate, deficiențe care nu sunt imputabile consumatorului, se face necondiționat de către vânzător, prestator într- un termen de cel mult 14 zile calendaristice de la data înaintării reclamației de către consumator sau în termenul stabilit prin contract.
În continuare, prin alin (2) al aceluiași articol, legislatorul pune sarcina probațiunii a deficiențelor indicate pe seama prestatorului, astfel, dacă prestatorul refuză să satisfacă reclamația consumatorului conform prevederilor alin. (1), el este obligat să dovedească vina consumatorului în ceea ce privește deficiențele apărute la produsul vândut, serviciul prestat prin expertiza tehnică efectuată de o terță parte competentă în domeniu, abilitată în conformitate cu legislația, într-un termen de cel mult 14 zile calendaristice de la data înaintării pretenției de către consumator. În caz contrar, este obligat să îndeplinească cerințele prevăzute la alin.(1). Este justă concluzia primei instanțe potrivit căreia, SRL „Ambianța ADI” în pofida prevederilor legale menționate și reclamațiilor înaintate de Cimpoieș Ana și Cimpoieș Ghoerghe, nu și-a executat cu bună credință obligațiile contractuale.
În contextul raportului juridic născut în baza contractului încheiat între Cimpoieș Ana și SRL „Ambianța ADI”, Colegiu lărgit reține că, deși părțile au semnat actul de predare – primire din 03 aprilie 2015, însăși administratorul societății intimate, Dodița Vasile și persoana responsabilă de instalare a mobilei, Dodița Dorin pe parcursul examinării cauzei au recunoscut că, la data semnării actului, contractul de antrepriză nu a fost executat integral de către SRL „Ambianța ADI”.
Deși, ambele instanțe au constatat că, potrivit recipisei anexate la materialele cauzei, restul sumei pentru mobila confecționată a fost achitată la 30 august 2015, iar potrivit pct. 1.5.7 al contractului de antrepriză, suma restantă se achită la momentul transportării mobilei la domiciliu, instanța de apel eronat a apreciat circumstanțele cauzei concluzionând că termenul de garanție urma a fi calculat din data semnării actului de predare – primire din 03 aprilie 2015. 7 Or, din coroborarea probelor prezentate de părți și administrate de instanțele inferioare, este cert că lucrările nu au fost finisate odată cu semnarea actului de predare – primire din 03 aprilie 2015, ci au continuat să fie executate treptat de către SRL „Ambianța ADI”.
Mai mult, prin scrisoarea din 11 aprilie 2016, adică peste mai mult de un an de la semnarea actului de predare – primire, SRL „Ambianța ADI” intenționa să instaleze unele piese la mobila comandată. În contextul raportului juridic născut în baza contractului încheiat între Cimpoieș Gheroghe și SRL „Ambianța ADI”, la fel urmează a fi reținut că deși termenul executării contractului a fost stabilit 15-20 mai 2014, potrivit chitanței de plată a 700 de euro din 07 iulie 2014, ce reprezintă a doua parte din prețul contractului, precum și aceleiași scrisori din 11 aprilie 2016, în care se indică despre oportunitatea instalării pieselor de la ușile comandate de Cimpoieș Ghoerghe (elementelor de sus ale ușilor pe rotile), este cert că lucrările nu au fost finisate în termenul prevăzut de contract.
Astfel, în conformitate cu pct. 1.9 ale ambelor contracte încheiate între Cimpoieș Ghoerghe, Cimpoieș Ana și SRL „Ambianța ADI”, termenul de garanție este de 12 luni din data finisării lucrărilor, iar reținând că la 11 aprilie 2016 lucrările încă nu au fost finisate, raportul de constatare tehnico-științifică nr. 0412, întocmit de expertul judiciar Achimov Anatol la 29 decembrie 2016, a fost efectuat în interiorul termenului de garanție prevăzut de contract.
Prima instanță corect a reținut în ansamblu cu alte probe constatările din raportul de constatare tehnico-științifică menționat, potrivit căruia, la produsele comercializate și montate de SRL „Ambianța ADI” s-au constatat mai multe defecte tehnice; starea tehnică a produselor comercializate confecționate și montate de antreprenorul SRL „Ambianța ADI” nu corespunde standardelor, materialului și calității declarate de către antreprenor și coordonate de beneficiar; materialul produselor comercializate confecționate și montate nu poate fi utilizat pentru construcția unui mobilier analogic. În coerența celor expuse supra, se atestă că instanța de apel apreciind arbitrar probatoriul prezentat a interpretat eronat legea materială aplicabilă speței, inversând sarcina probațiunii pe reclamanți, fapt ce a dus la emiterea unei soluții greșite la caz.
Ca urmare, SRL „Ambianța ADI” era în drept să refuze cerințele reclamanților doar în cazul dovedirii vinovăției lor în ceea ce privește deficiențele apărute la serviciul prestat prin expertiza tehnică, iar asemenea expertize efectuate de către pârâtă la materialele cauzei nu se regăsesc. Nici pe parcursul examinării cauzei în instanțele inferioare, asemenea probe care să demonstreze conformitatea și calitatea serviciului prestat n-au fost prezentate. Or, reieșind din prevederile art. 27 alin. (1) al Codului civil coroborat cu prevederile art. 56 alin.(1) al Codului civil, SRL „Ambianța ADI” n-a făcut uz de dreptul său prevăzut de lege de a cere instanței dispunerea efectuării unei expertize în privința mobilei confecționate.
8 În circumstanțele descrise, prima instanță corect a stabilit încălcările comise de SRL „Ambianța ADI” la executarea obligațiilor contractuale născute între ultima, Cimpoieș Gheorghe și Cimpoieș Ana, precum și a aplicat corect prevederile Legii privind protecția consumatorilor, încasând contravaloarea mobilierului confecționat și montat. Cu privire la argumentele participanților la proces, însușite consecutiv de către instanțele inferioare pentru a admite și respectiv a respinge acțiunea, în special argumente cu privire la penalitate, prejudiciul moral și cheltuieli de judecată, Colegiul trage concluzia că acestea urmează a fi apreciate în raport cu temeiul principal al acțiunii – executarea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale în cazul consumatorilor.
În acest context, ținând cont de natura litigiului și de marja de apreciere a instanței de judecată, Colegiul judiciar opinează că a examinat principalele întrebări juridice puse în prezenta cerere și că nu este necesar să se pronunțe separat în privința motivelor invocate, cu privire la fondul cauzei civile. De fapt, acestea sunt circumstanțe accesorii care depind în funcție de pretenția principală, fiind apreciate sub aspectul constatării executării necorespunzătoare a obligațiilor contractuale de către prestatorul de servicii.
Acestea, în esență, nu au forță juridică de a influența prezenta soluție pe caz (a se vedea, printre alte autorități, cauza Kamil Uzun vs Turcia, hotărârea din 10 mai 2007, § 64; cauza Centrul pentru Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu vs România (Marea Cameră), hotărârea 17 iulie 2014, § 156). Astfel, din considerentele arătate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a admite recursul, de a casa decizia din 20 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău cu menținerea hotărârii din 29 septembrie 2017 și a hotărârii suplimentare din 30 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani).
Având în vedere cele expuse și în conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) al Codului de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se admite recursul declarat de către Cimpoieș Ana și Cimpoieș Gheorghe reprezentați de avocatul Patrachi Mircea. Se casează decizia din 20 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău. Se menține hotărârea din 29 septembrie 2017 și hotărârea suplimentară din 30 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani), emise în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Cimpoieș Ana și Cimpoieș Gheorghe împotriva SRL „Ambianța ADI” cu privire la restituirea contravalorii produsului necorespunzător, încasarea penalității, prejudiciului moral și a cheltuielilor de 9 judecată.
Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Tamara Chișca-Doneva Nina Vascan Victor Burduh Svetlana Filincova 10
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.