2ra-1941/18 — restabilire în funcție ș.a.

2ra-1941/18 — restabilire în funcție ș.a. (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 2ra-1941/18

Prima instanță: Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău (judecător O. Parfeni)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (judecători N. Simciuc, I. Țurcan și I. Cotruță)

Î N C H E I E R E

28noiembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecător Valeriu Doagă

judecătorii Tamara Chișcă-Doneva

Nina Vascan

Examinând admisibilitatea recursului declarat de Cancelaria de Stat,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Nicolae

Uncuța împotriva Cancelariei de Stat cu privire la anularea ordinelor Cancelariei

de Stat, restabilirea în funcție, obligarea de radiere din carnetul de muncă a

înscrierilor, încasarea despăgubirii pentru perioada de absență forțată de la muncă

și a ajutorului material, restabilirea dreptului la concediul de odihnă anual

nefolosit, repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 14 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care

apelurile declarate de Cancelaria de Stat și de Nicolae Uncuța au fost respinse, iar

hotărârea din 09 februarie 2016 a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău, a fost

menținută,

c o n s t a t ă :

La 27 octombrie 2015, Nicolae Uncuța a depus cerere de chemare în

judecată (vol. I, f.d. 3-11) împotriva Cancelariei de Stat cu privire la anularea

ordinului Cancelariei de Stat nr. 142-p din 12 octombrie 2015, restabilirea în

funcția de șef adjunct al Oficiului teritorial Bălți al Cancelariei de Stat, responsabil

de mun. Bălți, obligarea de radiere din carnetul de muncă a înscrierii privind

eliberarea din funcție, încasarea despăgubirii pentru întreaga perioadă de absență

forțată de la muncă în sumă de 13 600 de lei, restabilirea dreptului la concediul de

odihnă anual nefolosit de 73 de zile, repararea prejudiciului moral în sumă de

25 000 de lei și încasarea cheltuielilor de asistență juridică în sumă de 3 000 de lei,

precum și a cheltuielilor de transport.

În motivarea acțiunii, Nicolae Uncuța a relatat că prin ordinul Cancelariei de

Stat nr. 157-p din 13 martie 2010, fiind învingător al concursului, a fost numit,

începând cu data de 15 martie 2010, în funcția de șef adjunct al Oficiului teritorial

1

Bălți al Cancelariei de Stat.

A susținut că la 05 octombrie 2010, a intrat în vigoare Legea nr. 199 din 16

iulie 2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică, prin

care funcția de șef adjunct al oficiului teritorial al Cancelariei de Stat a devenit de

demnitate publică, dar a precizat că în data angajării, a obținut anume calitatea de

funcționar public.

A indicat că pe durata exercitării funcției de șef adjunct al Oficiului teritorial

Bălți al Cancelariei de Stat, angajatorul nu l-a informat despre modificarea

regimului juridic aplicabil funcției.

A arătat că nu a fost sancționat disciplinar pentru neîndeplinirea sau

îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, de altfel, fiind chiar

stimulat pentru succese în muncă.

A subliniat calitățile și competențele sale profesionale.

A punctat că prin ordinul Cancelariei de Stat nr. 139-p din 09 octombrie

2015,în temeiul art. 22 alin. (3) din Legea nr. 199 din 16 iulie 2010 cu privire la

statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică,a fost eliberat din funcția

deținută.

A opinat că acest temei era inaplicabil, fiindcă a fost angajat pe o durată

nedeterminată.

În context, a invocat că în conformitate cu art. 68 alin. (2) din Codul muncii,

orice schimbare ce se referă la durata contractului individual de muncă constituie o

modificare a acestuia.

De asemenea, a declarat că în contradicție cu art. 23 alin. (3) din Legea nr.

199 din 16 iulie 2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate

publică,cauza eliberării din funcție nu i-a fost adusă la cunoștință.

A menționat că în contradicție cu art. 81 alin. (3) din Codul muncii, ordinul

nr. 139-p din 09 octombrie 2015 nu i-a fost comunicat la data eliberării din

serviciu, ci abia la 14 octombrie 2015.

A evidențiat că potrivit fișei postului, avea atribuția de coordonare a

serviciilor publice desconcentrate, cât și de control al actelor autorităților

administrației publice locale, ceea ce ar reprezenta obligații de stat.

În această conjunctură, a afirmat că este aplicabil art. 86 alin. (2) din Codul

muncii, care prevede inadmisibilitatea concedierii salariatului în perioada

îndeplinirii de către acesta a obligațiilor de stat.

A relevat că a fost încălcat și art. 88 alin. (1) din Codul muncii.

A notat că în contradicție cu art. 66 alin. (5) din Codul muncii, angajatorul

nu i-a restituit carnetul de muncă în ziua eliberării din serviciu.

A calificat faptul nefolosirii integrale a concediului de odihnă anual drept

prejudiciu material cauzat de angajator.

A specificat că, conform art. 119 alin. (1) din Codul muncii, în caz de

încetare a contractului individual de muncă, salariatul nu poate fi obligat să accepte

compensarea tuturor concediilor de odihnă anuale nefolosite.

A invocat că suferințele psihice i-au fost cauzate de modificarea fără

consimțământul său a fișei postului, cât și de șantajul la care a fost expus din partea

2

reprezentanților diferitor partide.

Cu referire la ilegalitatea ordinului Cancelariei de Stat nr. 142-p din 12

octombrie 2015, prin care Elena Covaliuc a fost numită în funcția de șef adjunct al

Oficiului teritorial Bălți al Cancelariei de Stat, responsabil de mun. Bălți, a explicat

că nu s-a organizat un concurs în vederea ocupării funcției date, ceea ce este

contrar art. 6 alin. (4) din Legea nr. 199 din 16 iulie 2010 cu privire la statutul

persoanelor cu funcții de demnitate publică și principiului transparenței în procesul

decizional al autorităților publice.

În plus, a indicat că nu s-a ținut cont de pct. 13 lit. j) din Regulamentul cu

privire la organizarea și funcționarea oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat,

aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 845 din 18 decembrie 2009, or șeful

Oficiului teritorial Bălți al Cancelariei de Stat a fost înlăturat de la procesul de

numire a șefului adjunct.

La 09 decembrie 2015, Nicolae Uncuța a depus o cerere (vol. I, f.d. 73-79;

80) prin care a înaintat pretenții noi, și anume: anularea ordinului Cancelariei de

Stat nr. 139-p din 09 octombrie 2015, anularea ordinului Cancelariei de Stat nr.

266-Pe din 09 iulie 2010, obligarea de radiere din carnetul de muncă a înscrierii

privind modificarea statutului juridic al șefilor adjuncți ai oficiilor teritoriale ale

Cancelariei de Stat din funcție publică în funcție de demnitate publică, încasarea

ajutorului material pentru anul 2015 în sumă de 1 577 de lei. Totodată, a

reformulat pretenția privind încasarea despăgubirii pentru perioada de absență

forțată de la muncă, solicitând încasarea despăgubirii pentru perioada 09 iulie 2010

– 09 octombrie 2015. De asemenea, a precizat că, cheltuielile de transport

constituie suma de 1 500 de lei.

În motivarea modificării acțiunii, Nicolae Uncuța a susținut că ordinul

Cancelariei de Stat nr. 266-Pe din 09 iulie 2010, prin care s-a modificat statutul

juridic al șefilor adjuncți ai oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat din funcție

publică în funcție de demnitate publică, înfrânge principiul stabilității al serviciului

public, statuat la art. 5 din Legea nr. 158 din 04 iulie 2008 cu privire la funcția

publică și statutul funcționarului public.

A arătat că Legea nr. 158 din 04 iulie 2008 cu privire la funcția publică și

statutul funcționarului public nu prevede dreptul de modificare a statutului juridic

al șefilor adjuncți ai oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat.

A menționat că un astfel de drept nu se conține nici în Regulamentul cu

privire la organizarea și funcționarea oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat,

aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 845 din 18 decembrie 2009.

A punctat că ordinul Cancelariei de Stat nr. 266-Pe din 09 iulie 2010

contravine art. 18 alin. (3) Legea nr. 158 din 04 iulie 2008 cu privire la funcția

publică și statutul funcționarului public.

A atras atenția că ordinul dat a fost emis înainte de intrarea în vigoare a

Legii nr. 199 din 16 iulie 2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcții de

demnitate publică, iar prin modificarea statutului juridic al șefilor adjuncți ai

oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat, s-a schimbat și sistemul de salarizare al

acestora.

3

A afirmat că în condițiile în care Legea nr. 158 din 04 iulie 2008 cu privire

la funcția publică și statutul funcționarului public nu reglementează modificarea

statutului juridic al persoanelor din funcție publică în funcție de demnitate publică,

instanța de judecată, potrivit art. 12 alin. (3) din Codul de procedură civilă,

urmează să aplice norma de drept care reglementează raporturi similare (analogia

legii), iar în lipsa unei astfel de norme, se conduce de principiile de drept și de

sensul legislației în vigoare (analogia dreptului).

În acest sens, a declarat că instanța de judecată trebuie să se conducă de

prevederile Codului muncii în materie de modificare a contractului individual de

muncă.

Prin hotărârea din 09 februarie 2016 a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău

(vol. I, f.d. 119-129), acțiunea înaintată de Nicolae Uncuța a fost admisă parțial. S-

a anulat ordinul Cancelariei de Stat nr. 139-p din 09 octombrie 2015. S-a obligat

Cancelaria de Stat să-l restabilească pe Nicolae Uncuța în funcția de șef adjunct al

Oficiului teritorial Bălți al Cancelariei de Stat, începând cu data de 09 octombrie

funcțiedin carnetul de muncă al lui Nicolae Uncuța. S-a încasat în beneficiul lui

Nicolae Uncuța, din contul Cancelariei de Stat, despăgubirea pentru perioada de

absență forțată de la muncă (09 octombrie 2015 – 09 februarie 2016) în sumă de

29 385, 68 lei. S-a încasat în beneficiul lui Nicolae Uncuța, din contul Cancelariei

de Stat, suma de 7 346, 42 lei cu titlu de reparare a prejudiciului moral. În rest,

acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

La 16 februarie 2016, Cancelaria de Stat a declarat apel (vol. I, f.d. 117-118)

împotriva hotărârii primei instanțe.

La 11 martie 2016, Nicolae Uncuța a declarat apel (vol. I, f.d. 137) împotriva

hotărârii primei instanțe.

Prin decizia din 27 aprilie 2016 a Curții de Apel Chișinău (vol. I, f.d. 162-

169), apelul declarat de Cancelaria de Stat a fost admis, iar apelul declarat de

Nicolae Uncuța a fost respins. S-a casat integral hotărârea primei instanțe și s-a

emis o nouă hotărâre sub formă de încheiere, prin care procesul a fost încetat.

La 16 iunie 2016, Nicolae Uncuța a declarat recurs (vol. I, f.d. 186-196; 197)

împotriva deciziei din 27 aprilie 2016 a instanței de apel.

Prin încheierea din 05 octombrie 2016 a Curții Supreme de Justiție (vol. I,

f.d. 205-210), recursul declarat de Nicolae Uncuța a fost considerat inadmisibil.

La 18 octombrie 2016, Nicolae Uncuța a depus o cerere de revizuire (vol. II,

f.d. 1-8; 39) împotriva încheierii din 05 octombrie 2016 a instanței de recurs,

invocând hotărârea Curții Constituționale nr. 22 din 22 iulie 2016 privind excepția

de neconstituționalitate a unor prevederi din Anexa la Legea contenciosului

administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000.

Prin încheierea din 07 decembrie 2016 a Curții Supreme de Justiție (vol. II,

f.d. 71-76), cererea de revizuire înaintată de Nicolae Uncuța a fost admisă. S-au

casat decizia din 27 aprilie 2016 a instanței de apel și încheierea din 05 octombrie

2016 a instanței de recurs, cauza fiind trimisă spre rejudecare în instanța de apel, în

alt complet de judecată.

4

Prin decizia din 14 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău (vol. II, f.d.

176-183), apelurile declarate de Cancelaria de Stat și de Nicolae Uncuța au fost

respinse, iar hotărârea primei instanțe a fost menținută.

În consolidarea soluțiilor sale, instanțele ierarhic inferioare au evidențiat că

Nicolae Uncuța, fiind învingător al concursului, a fost numit pe o perioadă

nedeterminată, începând cu data de 15 martie 2010, în funcția de șef adjunct al

Oficiului teritorial Bălți al Cancelariei de Stat, anume în condițiile art. 61 din

Legea nr. 158 din 04 iulie 2008 cu privire la funcția publică și statutul

funcționarului public.

Astfel, instanțele au conchis că și raportul său de muncă urma să înceteze în

baza legii respective.

În continuare, a fost dezvoltată ideea că, Cancelaria de Stat nu era în drept să

înceteze raportul de muncă al lui Nicolae Uncuța pe baza Legii nr. 199 din 16 iulie

2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică, aceasta

nefiind în vigoare la data angajării reclamantului.

În aceeași conjunctură, cu referire la încetarea raportului de muncă,

instanțele au constatat că ordinul de eliberare din funcție nu conține motivele

eliberării, ceea ce este contrar Legii nr. 158 din 04 iulie 2008 cu privire la funcția

publică și statutul funcționarului public.

La 10 mai 2018, Cancelaria de Stat a declarat recurs (vol. II, f.d. 186-190)

împotriva deciziei din 14 februarie 2018 a instanței de apel, solicitând casarea

acesteia și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care acțiunea să fie respinsă ca

neîntemeiată.

În motivarea recursului, Cancelaria de Stat a invocat că instanța de apel nu a

aplicat legea care trebuia să fie aplicată, și anume Legea nr. 199 din 16 iulie 2010

cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică.

A explicat că la 09 iulie 2010, ca efect al completării legislative, funcția de

șef adjunct al oficiului teritorial al Cancelariei de Stat a fost inclusă în Anexa nr. 2

la Legea nr. 158 din 04 iulie 2008 cu privire la funcția publică și statutul

funcționarului public, adică a devenit funcție de demnitate publică.

A notat că la 05 octombrie 2010, anexa dată a fost abrogată, iar Legea nr.

199 din 16 iulie 2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate

publică a intrat în vigoare, regimul juridic al funcției de șef adjunct al oficiului

teritorial al Cancelariei de Stat fiind reglementat anume de această lege.

A relevat că instanța de apel a interpretat în mod eronat prevederile legale ce

țin de destituirea din funcție a demnitarilor publici, asimilându-le prevederilor

referitoare la concedierea funcționarilor publici.

În context, a specificat că legea nu prevede în mod expres criteriile de

numire și destituire din funcție a șefilor adjuncți ai oficiilor teritoriale ale

Cancelariei de Stat, fapt determinat de incidența voinței politice unilaterale, în

acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

A invocat și jurisprudența constantă a Curții Supreme de Justiție în această

privință.

5

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil,

din motivele ce succed.

Articolul 431 din Codul de procedură civilă consemnează în alineatul (2) că,

asupra admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță

din oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4);

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu

excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

6

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.

434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Prin prisma art. 434 în alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Având în vedere că la dosar nu există probe ce țin de recepționarea de către

Cancelaria de Stat a deciziei integrale a instanței de apel, recursul este în termen.

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de

admisibilitate le apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, conform prevederilor art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă,

cererea de recurs trebuie să fie dactilografiată și trebuie să cuprindă esența și

temeiurile recursului, argumentul ilegalității deciziei atacate, solicitările

recurentului, propunerile respective.

Analizând cuprinsul cererii de recurs depuse de Cancelaria de Stat, completul

de admisibilitate evocă faptul că argumentele invocate în recurs, în esența lor, sunt

similare alegațiilor inserate în cererea de apel (vol. I, f.d. 143-148). Astfel se

deduce că cererea de recurs de facto este o transpunere a motivelor din cererea de

apel. Prin urmare, acestea nu pot fi reținute de către completul de admisibilitate,

deoarece recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept,

vizând în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat.

Astfel, este de menționat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o

motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care,

circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera

nelegalitatea hotărârii.

În această ordine de idei, instanța de recurs constată că, argumentele invocate

în cererea de recurs, după esența lor,nu se regăsesc în art. 432 din Codul de

procedură civilă, aplicabil recursului. Ba mai mult ca atât, acestea au fost deja

supuse examinării și aprecierii de către instanța de apel prin prisma art. 130 din

Codul de procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile de rigoare și, prin urmare,

nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Prin urmare, ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de

substanță al recursului declarat.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea

Europeană a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs

efectiv sunt în primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în

principiu, competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (Doorson împotriva Olandei, 26 martie 1996, §67). La acest

capitol instanță de recurs reține că recursul declarat de Cancelaria de Statnu

corespunde cerinței de a fi „efectiv”, fiind lipsit de șanse de succes și nu este

capabil să ofere îndreptarea situației din decizia recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că prezenta cerere de recurs a

fost depusă după ce Cancelaria de Stata avut posibilitatea de a fi auzit de o

instanță de fond și de o instanță de apel, fiecare dintre care a avut deplină

7

jurisdicție (a se vedea mutatis mutandis „Levages Prestations Services” împotriva

Franței, cererea nr.21920/93 din 23 octombrie 1996, §48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentului i-a fost asigurat

dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzit combinat cu dreptul la un

recurs efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea

echității procedurii din perspectiva art. 6 §1 din CEDO, rezultă că participanții au

reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele pe

care le considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere (Blücher

împotriva Cehiei, cererea nr.58580/00 din 11 aprilie 2005, §65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel

a examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și

procedural, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile

prevăzute de art.432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera

recursul declarat de Cancelaria de Statîmpotriva deciziei din 14 februarie 2018 a

Curții de Apel Bălți, în baza art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, ca fiind

inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Cancelaria de Statîmpotriva

deciziei din 14 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, adoptată în cauza civilă

intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Nicolae Uncuța împotriva

Cancelariei de Stat cu privire la anularea ordinelor Cancelariei de Stat,

restabilirea în funcție, obligarea de radiere din carnetul de muncă a înscrierilor,

încasarea despăgubirii pentru perioada de absență forțată de la muncă și a

ajutorului material, restabilirea dreptului la concediul de odihnă anual nefolosit,

repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de judecată.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, Valeriu Doagă

judecătorul

judecătorii Tamara Chișcă-Doneva

Nina Vascan

8

9