2ra-2409/18 — încasarea datoriei

Dosarul nr. 2ra-2409/2018

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Central (jud: N. Șova)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: N. Simciuc, I. Țurcan, Iu. Cotruță)

Î N C H E I E R E

28 noiembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Mariana Pitic

Galina Stratulat

examinând admisibilitatea recursului declarat de Dumitru Lozovan,

reprezentat de avocatul Feodosia Tîșciuc,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Întreprinderea

Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr. 2 din Chișinău împotriva lui

Dumitru Lozovan, intervenient accesoriu Societatea pe Acțiuni „Termoelectrica”

cu privire la încasarea datoriei și

la cererea reconvențională depusă de Dumitru Lozovan împotriva

Întreprinderii Municipale de Gestionare a Fondului Locativ nr. 2 din Chișinău și

Societății pe Acțiuni „Termoelectrica” cu privire la anularea datoriei,

recunoașterea nulității facturilor, obligarea de a nu calcula plăți, excluderea

apartamentului de la facturarea lunară și încasarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 23 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

respins apelul declarat de Dumitru Lozovan, reprezentat de avocatul Feodosia

Tîșciuc și a fost menținută hotărârea din 28 martie 2017 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Central

c o n s t a t ă :

La 09 iulie 2014, ÎMGFL nr. 2 din Chișinău a depus cerere de chemare în

judecată împotriva lui Dumitru Lozovan, intervenient accesoriu SA

„Termoelectrica”, concretizată pe parcurs, prin care a solicitat încasarea datoriei

pentru serviciile comunale în sumă de 4 301,48 lei și cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a indicat că lui Dumitru Lozovan, care domiciliază în

mun. Chișinău, XXXXX, i-au fost prestate servicii comunale (încălzire și agent

termic) pe care ultimul nu le-a achitat pe deplin, astfel datoria pentru serviciile

prestate constituind suma de 4 301,48 lei.

A relatat că toate încercările de soluționare a litigiului pe cale extrajudiciară,

au eșuat, deoarece pârâtul a ignorat obligația de achitare a datoriei la agentul

termic.

Ulterior, Dumitru Lozovan, reprezentant de avocatul Feodosia Tîșciuc a

depus cerere reconvențională împotriva ÎMGFL nr. 2 din Chișinău și SA

„Termoelectrica” prin care a solicitat anularea sumei datoriei pentru serviciile

1

locativ-comunale, recunoașterea nulității facturilor impuse de ÎMGFL nr. 2 din

Chișinău începând cu anul 2004 și până la momentul adresării cu acțiune în

instanță, obligarea ÎMGFL nr. 2 din Chișinău de a nu calcula plăți pentru energia

termică, excluderea apartamentului de la facturarea lunară și încasarea

prejudiciului moral în sumă de a câte 100 000 de lei de la ÎMGFL nr. 2 din

Chișinău și de la SA „Termoelectrica”.

În motivarea cererii reconvenționale a indicat că solicitarea ÎMGFL nr. 2 din

Chișinău privind încasarea sumei datoriei este neîntemeiată, deoarece nu are

contract încheiat. Mai mult el nu a solicitat serviciul prestat, precum și nici nu i-a

fost prestat serviciul pretins.

A notat că începând cu anul 2004 apartamentul a fost deconectat de la

sistemul central de încălzire și nu a folosit și nici nu a solicitat serviciile respective

pârâților; nu i-a fost prestat serviciul, nu i-a fost furnizată în nici un mod energia

termică de către pârâți. Nu se află cu pârâții în raporturi contractuale de prestare a

energiei termice, ce i-ar impune anumite obligații față de pârâți. Facturile lunare

spre achitare a plăților sunt nejustificate, însă i se impun spre achitare timp de 12

ani, fără un temei legal.

Dumitru Lozovan, reprezentant de avocatul Feodosia Tîșciuc, a relevat că

unele acte normative invocate de către pârâți în cererea de chemare în judecată

inițială, sunt abrogate, altele nu sunt relevante litigiului inițiat de pârâți.

Dumitru Lozovan a remarcat că, Regulamentul nr. 191 aprobat prin Hotărârea

de Guvern din 19 februarie 2002, contravine Legii serviciilor publice de

gospodărie comunală nr. 1402-XV din 24 octombrie 2002 și nu poate fi aplicat.

Facturile expediate spre achitare conțin sume nejustificate, care de fiecare dată îi

provoacă stare de neliniște sufletească și suferințe psihice și morale. Consideră că

este impus să plătească niște servicii care de fapt nu-i sunt prestate, din contul

pensiei care este unica sursă de întreținere.

A relatat că la adresările sale către pârâți de a i se justific legalitatea sumelor

impuse, inclusiv la cererea din 18 februarie 2013 de a se lua măsuri legale și de a

încheia un contract de prestare a energiei termice, care ar prevedea drepturile și

obligațiile reciproce, până în prezent nu i s-a dat niciun răspuns, încălcându-i

dreptul ca consumator și ca cetățean la informație. În loc de răspuns la cerere este

acționat în judecată ca un rău plătitor. În același timp, pârâții nu au investit niciun

ban pentru menținerea funcționalității sistemului de încălzire pe timp de iarnă, dar

și a încălzirii în spațiile comune. Ferestrele nu se închid, radiatoarele din spațiile

comune au fost scoase de lucrătorii pârâților.

De asemenea, a menționat că procesul-verbal din 16 mai 2016 privind

controlul instalațiilor tehnice de încălzire în blocul de locuit din bd. Dacia 7/2,

mun. Chișinău, anexat de către pârâți la materialele dosarului, nu corespunde

realității și nu conține informația obiectivă despre starea funcționalității sistemului

de încălzire.

A relevat că raporturile prestatorilor de servicii comunale cu persoanele fizice

se bazează pe prevederile legislației în vigoare privind protecția consumatorilor,

inclusiv ale Legii nr. 105-XV din 13 martie 2003.

Astfel, a susținut că din anul 2004 de către pârâți îi sunt încălcate permanent

interesele economice.

A mai invocat că pârâții prin impunerea la plăți neîndreptățite și nemotivate,

acționează contrar prevederilor legislației, iar la adresările sale verbale și în scris

2

privind netemeinicia impunerii plăților nejustificate au rămas fără răspunsuri, iar

pârâții nu i-au indicat temeiul legal, care l-ar obliga la aceste plăți.

Respectiv a susținut că, Regulamentul cu privire la modul de prestare și

achitare a serviciilor locative, comunale și necomunale pentru fondul locativ,

contorizarea apartamentelor și condițiile deconectării acestora de la/ reconectării la

sistemele de încălzire, nu corespunde prevederilor Legii nr. 1402-XV din 24

octombrie 2002, act normativ imperativ, cu aplicare obligatorie.

A relevat că, încălzirea furnizată de pârâți nu corespundea parametrilor legali,

solicitând să i se permită deconectarea de la sistemul centralizat ca să-și poată

asigura o încălzire adecvată și apă caldă de bună calitate. Astfel, a fost nevoit să

investească din cont propriu suma de 5 200 de euro pentru procurarea materialelor

pentru încălzirea pereților exteriori și balconul exterior-interior, a pereților din

scara blocului, care nu este întreținut corespunzător de către gestionar – 1 300 de

euro, procurarea și instalarea ferestrelor noi pentru balcon – 900 de euro,

procurarea și instalarea ferestrelor din odăi și bucătărie - 700 de euro, procurarea

cazanului - 950 de euro, proiectul sistemului de încălzire, materiale pentru instalare

și instalarea sistemului – 1 350 de euro.

Reclamantul a afirmat că începând cu luna iulie a anului 2004, apartamentul

său a fost deconectat de la sistemul termic centralizat, după executarea condiției

părții reclamante de izolare a rețelei de tranzit a energiei termice prin apartamentul

său către alți locatari, în așa mod, că partea pârâților să nu aibă pierderi. Totodată,

prin aceasta, din contul său, păstrând și îmbunătățind, calitatea căldurii către alte

apartamente.

Prin hotărârea din 28 martie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central a

fost admisă integral acțiunea inițială depusă de ÎMGFL nr. 2 din Chișinău. A fost

încasat de la Dumitru Lozovan în beneficiul ÎMGFL nr. 2 din Chișinău suma de

4301,48 lei cu titlu de datorie pentru servicii comunale, scadentă la data de 01

martie 2016 și suma de 270 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată. A fost respinsă

cererea reconvențională depusă de Dumitru Lozovan.

La 25 aprilie 2017, Dumitru Lozovan, reprezentat de avocatul Feodosia

Tîșciuc a declarat apel împotriva hotărârii din 28 martie 2017 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Central, iar la data de 09 februarie 2018 a depus apel suplimentar

prin care a solicitat casarea acesteia cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a

acțiunii inițiale și respectiv admiterea cererii reconvenționale.

Prin decizia din 23 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost respins apelul

declarat de Dumitru Lozovan, reprezentat de avocatul Feodosia Tîșciuc și a fost

menținută hotărârea din 28 martie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central.

La 04 octombrie 2018, Dumitru Lozovan, reprezentat de avocatul Feodosia

Tîșciuc a depus cerere de recurs împotriva deciziei instanței de apel și a solicitat

casarea acesteia cu restituirea cauzei spre rejudecare în instanța de apel, în alt

complet de judecată.

În motivarea recursului a indicat că este neîntemeiată și ilegală decizia

instanței de apel, deoarece instanța de judecată a examinat superficial cauza, fără a

reține spre examinare argumentele și probele prezentate în susținerea acțiunii

reconvenționale, precum și a aplicat și interpretat eronat normele de drept material,

aplicabile speței.

Au reiterat în susținerea recursului motive de fapt și de drept similare celor

invocate pe parcursul examinării cauzei în instanțele inferioare.

3

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 23 mai 2018, dar

date care ar confirma recepționarea deciziei motivate de către recurent la actele

cauzei lipsesc.

Astfel, recursul, declarat la data de 04 octombrie 2018, este în termen.

Examinând temeiurile recursului declarat de Dumitru Lozovan, reprezentat de

avocatul Feodosia Tîșciuc, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul drept inadmisibil din

următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate

sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele

indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în

măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei

sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către

instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În temeiul prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4).

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Dumitru Lozovan,

reprezentat de avocatul Feodosia Tîșciuc, nu se încadrează în temeiurile prevăzute

la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul

recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv

nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează că procedura admisibilității

constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele

prevăzute în art. 432. alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

În această ordine de idei, completul Colegiului precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură

civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către

instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre

probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara

controlului instanței de recurs.

4

Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

faptul că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod

flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură

civilă, însă din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă

a regulilor de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în

jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției

Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că

nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs,

întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva

sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes

(cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25

februarie 1995, nr.26561/1995).

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera inadmisibil recursul declarat de Dumitru Lozovan, reprezentat de

avocatul Feodosia Tîșciuc.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Cod de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Dumitru Lozovan, reprezentat

de avocatul Feodosia Tîșciuc.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Mariana Pitic

Galina Stratulat

5