Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 28.11.2018
respins

2ds-58/18 — declararea nulității facturii, încasarea datoriei

HOTĂRÂRE
28.11.2018
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
declararea nulităţii facturii, încasarea datoriei
Temei legal
emiterea deciziei suplimentare
Citează această cauză
2ds-58/18 — declararea nulității facturii, încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr.2ds-58/18 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (Jud.:I.

Barbacaru) Instanța de recurs: Curtea de Apel Chișinău (Jud.: A. Bostan, V. Negru, A. Pahopol) Instanța de revizuire: Curtea de Apel Chișinău (Jud.: A. Bostan, V. Negru, A. Pahopol) Instanța de recurs: Curtea Suporemă de Justiție (Jud.: T. Vieru, M. Ghervas, N. Craiu) ÎNCHEIERE 28 noiembrie 2018 mun.Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru judecătorii Maria Ghervas Nicolae Craiu examinând cererea depusă de Iuri Sorochin, cu privire la emiterea unei decizii suplimentare la decizia din 31 octombrie 2018 a Curții Supreme de Justiție, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Iuri Sorochin împotriva Societății pe Acțiuni „Apă-Canal Chișinău” cu privire la declararea nulității facturii și cererea de chemare în judecată depusă de către Societatea pe Acțiuni „Apă-Canal Chișinău” împotriva lui Iuri Sorochin cu privire la încasarea datoriei, c o n s t a t ă : La 2 aprilie 2014, Iurii Sorochin a depus cerere de chemare în judecată împotriva Societății pe Acțiuni „Apă-Canal Chișinău” cu privire la declararea nulității facturii.

La 3 mai 2014, Societatea pe Acțiuni „Apă-Canal Chișinău” a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Iuri Sorochin cu privire la încasarea datoriei în sumă de 12 605,84 de lei. Prin încheierea din 18 aprilie 2014 a Judecătoriei Rezina, au fost conexate într-un singur proces, cauzele civile la cererea de chemare în judecată depusă de către Iuri Sorochin împotriva Societății pe Acțiuni „Apă-Canal Chișinău” cu privire la declararea nulității facturii și cererea de chemare în judecată depusă de către S Societatea pe Acțiuni „Apă-Canal Chișinău” împotriva lui Iuri Sorochin cu privire la încasarea datoriei. La 7 martie 2017, Iuri Sorochin a depus cerere cu privire la aplicarea măsurilor de asigurare a acțiunii, solicitând interzicerea Societății pe Acțiuni „Apă-Canal Chișinău”, de a conecta sau debranșa de la rețeaua de aprovizionare cu apă a bunului 1 imobil din str. V. Alexandrii 33, satul Goianul Nou, mun.

Chișinău, pînă la devenirea hotărârii definitive. Prin încheierea din 13 martie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea depusă de către Iuri Sorochin cu privire la aplicarea măsurilor de asigurare (f.d. 74). Prin decizia din 22 iunie 2017 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă cererea de recurs depusă de Iurii Sorochin și menținută încheierea din 13 martie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani (f.d. 88-91). La 9 august 2017, Iuri Sorochin a depus cerere de revizuire împotriva deciziei din 22 iunie 2017 a instanței de apel, prin care a solicitat admiterea cererii, casarea deciziei din 22 iunie 2017 a Curții de Apel Chișinău, cu pronunțarea unei noi decizii prin care cererea cu privire la aplicarea măsurilor de asigurare să fie admisă.

Prin încheierea din 20 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Iuri Sorochin (f.d. 116-118). La 20 iulie 2018, Iuri Sorochin a depus cerere de recurs împotriva încheierii din 20 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea cererii de recurs, casarea încheierii instanței de apel, cu pronunțarea unei noi decizii, prin care cererea de revizuire să fie admisă. Prin decizia din 31 octombrie 2018 a Curții Supreme de Justiție, a fost respins recurs depus de Iuri Sorochin, fiind menținută încheierea din 20 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău (f.d. 143-146, vol. II).

La 5 noiembrie 2018, Iuri Sorochin a depus cerere privind emiterea unei decizii suplimentare la decizia din 31 octombrie 2018 a Curții Supreme de Justiție, prin care instanța să se expună asupra cerinței privind transmiterea cauzei de la Judecătoria Orhei, sediul Rezina la Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani . În motivarea cererii a invocat că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei pretenții privind transmiterea cauzei de la Judecătoria Orhei, sediul Rezina la Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, cererea depusă de Iuri Sorochin cu privire la emiterea unei decizii suplimentare este neîntemeiată și urmează a fi respinsă, din motivele ce succed.

În conformitate cu art. 250 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanța care a pronunțat hotărârea emite, din oficiu sau la cererea participanților la proces, o hotărâre suplimentară dacă: a) nu s-a pronunțat asupra unei pretenții formulate de către părți sau de către intervenientul principal; b) rezolvând problema dreptului în litigiu, nu a indicat suma adjudecată, bunurile ce urmează a fi remise sau acțiunile pe care pîrîtul trebuie să le îndeplinească; c) nu a rezolvat problema repartizării între părți a cheltuielilor de judecată ori a omis să se pronunțe asupra cererilor martorilor, experților, specialiștilor, interpreților sau reprezentanților cu privire la cheltuielile de judecată a căror compensare li se cuvine.

2 În condițiile speței, Colegiul învederează că cererea cu privire la emiterea deciziei suplimentare, este întemeiată pe dispozițiile art. 250 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă. Din argumentele invocate întru susținerea necesității de a emite o decizie suplimentară, Colegiul reiterează că Iuri Sorochin a înaintat instanței de recurs o singură revendicare, și anume de a transmite cauza de la Judecătoria Orhei, sediul Rezina la Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani. Prin urmare, este incertă poziția recurentului precum că instanța de recurs nu sa pronunțat asupra pretenții privind transmiterea cauzei de la Judecătoria Orhei, sediul Rezina la Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, din moment ce Iuri Sorochin nu a formulat o asemenea pretenție conform cererii de recurs declarate.

În subsidiar, instanța remarcă că Iuri Sorochin a depus cerere de recurs nemotivată, iar instanța s- a expus în limitatele pretențiilor invocate. Astfel, Colegiul apreciază criticile formulate în cererea privind emiterea unei decizii suplimentare ca fiind neviabile și lipsite de substanță. Or, scopul emiterii hotărârii suplimentare este de a-i da hotărârii inițiale caracterul deplinătății, deoarece hotărârea judecătorească trebuie să fie certă, să nu producă confuzii și să nu creeze disensiuni pentru cei care urmează să-și conformeze conduita prescrierilor acesteia. Respectiv, o hotărâre suplimentară poate fi emisă doar în cazul când trebuie să aducă o certitudine necondiționată și deplinătate hotărârii judecătorești inițiale.

În acest sens, este notabil faptul că solicitările recurentei exced împuternicirile instanței de recurs la etapa dată, deoarece după pronunțarea deciziei aceasta nu poate fi nici anulată, nici modificată. Finalmente, Colegiul ajunge la concluzia că rectificarea deciziei din 31 octombrie 2018 a Curții Supreme de Justiție, în sensul propus de Iuri Sorochin, ar afecta esența soluției pronunțate de instanța de recurs prin acest act judecătoresc de dispoziție, deoarece aceste rectificări nu țin de circumstanțele cauzei și concluziile instanței de recurs. Astfel, admiterea cererii recurentului, în formula propusă de acesta, ar afecta memoriul ce a format poziția instanței de recurs cu privire la soluția adoptată, și respectiv ar crea o discrepanță între partea motivată a deciziei și soluția pronunțată, circumstanță ce contravine principiilor unui proces echitabil, în sensul art. 6 CEDO.

Din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea depusă de Iuri Sorochin cu privire la emiterea unei decizii suplimentare la decizia din 31 octombrie 2018 a Curții Supreme de Justiție. În conformitate cu art. 250 din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție D i s p u n e: Se respinge cererea depusă de Iuri Sorochin cu privire la emiterea unei decizii suplimentare la decizia din 31 octombrie 2018 a Curții Supreme de Justiție, adoptată în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Iuri Sorochin 3 împotriva Societății pe Acțiuni „Apă-Canal Chișinău” cu privire la declararea nulității facturii și cererea de chemare în judecată depusă de către Societatea pe Acțiuni „Apă- Canal Chișinău” împotriva lui Iuri Sorochin cu privire la încasarea datoriei.

Încheierea este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru judecătorii Maria Ghervas Nicolae Craiu 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2018-10-31
0,98
2r-842/18 — declararea nulității facturii, încasarea datoriei
Dosarul nr.2r-842/18 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Rîșcani (I. Barbacaru) Instanța de recurs: Curtea de Apel Chişinău (A. Bostan, V. Negru, A. Pahopol) Instanța de revizuire: Curtea de Apel Chişinău (A. Bostan, V. Negru, A. P
CSJ 2021-12-08
0,97
2r-642/21 — recunoasterea nulitatii facturii, incasarea datoriei
Dosarul nr. 2r-642/21 Prima instanță, Judecătoria Chișinău, sediul Centru: (jud. V. Holban) Instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău: (jud. A. Panov, A. Pahopol, O. Cojocaru) Instanța de revizuire, Curtea de Apel Chișinău: (jud. M. Guzun,
CSJ 2016-07-06
0,96
2r-599/16 — recunoasterea nulitatii facturii
Prima instanţă: Gh. Bîrnaz dosarul nr. 2r-599/16 Instanţa de recurs:N. Traciuc, Iu. Cotruță, E. Clim D E C I Z I E 06 iulie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în compone
CSJ 2020-08-05
0,96
2r-362/20 — recunoasterea nulitatii a facturii; incasarea datoriei
Dosarul nr. 2r-362/20 Prima instanță, Judecătoria Chișinău, sediul Centru: (jud. V. Holban) Instanța de recurs, Curtea de Apel Chișinău: (jud. M. Guzun, V. Clima, G. Dașchevici) Instanța de revizuire, Curtea de Apel Chișinău: (jud. M. Guzun
CSJ 2023-02-22
0,95
2ra-1722/22 — anularea facturii, incasarea datoriei
rea depusă de către Iuri Sorochin cu privire la aplicarea măsurilor de asigurare. Prin decizia din 22 iunie 2017 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă cererea de recurs depusă de Iurii Sorochin și menținută încheierea din 13 martie 201
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă