3ra-1593/18 — anularea facturii fiscale
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- anularea facturii fiscale
- Temei legal
- temeiurile declarării recursului
3ra-1593/18 — anularea facturii fiscale (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Dosarul nr. 3ra-1593/2018 Prima instanță, Judecătoria Chișinău, sediul Central (R. Țurcanu) Instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău (A. Bostan, A. Pahopol, V. Negru). ÎNCHEIERE 21 noiembrie 2018 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu judecătorii Victor Burduh Galina Stratulat examinând admisibilitatea recursului declarat de Societatea pe Acțiuni „Apă-Canal Chișinău”, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Firma Comercială de Producție „Pegas” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Societății pe Acțiuni „Apă-Canal Chișinău” cu privire la anularea facturii, împotriva deciziei din 26 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respins apelul declarat de Societatea pe Acțiuni „Apă-Canal Chișinău” și menținută hotărârea din 19 martie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, c o n s t a t ă : La 17 octombrie 2017 FCP „Pegas” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva SA „Apă-Canal Chișinău” cu privire la anularea facturii.
În motivarea acțiunii reclamantul a menționat că,la 10 august 2017, a recepționat factura fiscală seria AAB nr. 5811747 din 31 iulie 2017 emisă de către SA „Apă-Canal Chișinău” cu privire la achitarea sumei de 76 831,73 de lei cu titlu de tarife diferențiate pentru depășirea concentrațiilor maxime admise în apele uzate. FCP „Pegas” SRL consideră factura fiscală seria AAB nr. 5811747 din 31 iulie 2017 ca fiind una neîntemeiată, ilegală, contrară legislației în vigoare și care urmează a fi anulată, deoarece în pct. 2 al facturii fiscale nominalizate, pârâtul eronat face trimitere la contractul nr. 266433/33 semnat între SA „Apă-Canal Chișinău” și FCP „Pegas” SRL, ori, între părți nu a fost semnat un astfel de contract cu nr. 266433/33 privind recepționarea și prepararea apelor uzate cu concentrații majore de poluanți, respectiv în factura fiscală menționată eronat și nejustificat se indică asupra unui contract inexistent între părțile prezentului litigiu.
Totodată, a indicat că între FCP „Pegas” SRL și SA „Apă-Canal Chișinău” există un singur contract privind recepționarea și epurarea apelor uzate cu concentrații majore de poluanți cu nr. 20-13/15703 din 25 februarie 2010, în care este indicată modalitatea de calcul și condițiile de plată privind recepționarea și epurarea apelor uzate.
A mai menționat că SA „Apă-Canal Chișinău” prin scrisoarea nr. 1200/3821 din 23 martie 2017 a anunțat rezilierea unilaterală a contractului de recepționare și 1 preepurare a apelor uzate cu concentrații majorate de poluanți nr. 20-13/15703 din 25 februarie 2010 încheiat cu FCP „Pegas” SRL, A susținut că SA „Apă-Canal Chișinău” a anunțat public demararea discuțiilor privind semnarea noilor contracte cu stabilirea unei noi metodologii de calcul a tarifelor pentru serviciul de evacuare a apelor reziduale în sistemul de canalizare, fapt menționat public de către reprezentantul directorul general SA „Apă-Canal Chișinău”, Veronica Herța în cadrul ședințelor publice de la sediul SA „Apă-Canal Chișinău” din data de 09 iunie 2017 și 21 iulie 2017. Cu referire la noua metodologie de calcul a apelor uzate cu concentrații majorate de poluanți a menționat că poziția exprimată de SA „Apă-Canal Chișinău” a stârnit largi critici din partea societății civile și a agenților economici privind lipsa de legalitate și previzibilitate a SA „Apă-Canal Chișinău” cât și necesitatea perfecționării cadrului de reglementare în acest domeniu la adoptarea a astfel de decizii.
Consideră că, calculul propus și folosit în practică de către SA „Apă-Canal Chișinău”, constituie un act nefondat și nejustificat, propus unilateral fără a lua în considerație opinia societății civile, fapt care ar induce mai mulți agenți economici spre faliment în cazul imposibilității achitării sumelor destul de mari stabilite ilegal în noile facturi fiscale. Astfel, a relatat că factura fiscală emisă și contestată pentru serviciile de preepurare a apelor uzate constituie o încălcare flagrantă a prevederilor Legii nr. 303 din 13 decembrie 2013 privind serviciul public de alimentare cu apă și canalizare, care reglementează relația operator-consumator în exclusivitate în bază de contract.
Or, furnizorul de servicii, SA „Apă-Canal Chișinău” obligatoriu urma să semneze un nou contract privind recepționarea și preepurarea apelor uzate cu concentrații majorate de poluanți cu consumatorul FCP„Pegas” SRL unde și urma să se opereze în mod bilateral plata pentru preepurarea apelor uzate, iar noua factură fiscală contestată urma să fie înaintată spre achitare către agentul economic numai după semnarea unui astfel de contract, sau o eventuală solicitare privind executarea unei obligațiuni de plată a unui serviciu public în lipsa unui temei juridic, a unui contract, constituie o ilegalitate. Reclamantul a reiterat că contractul încheiat anterior între FCP„Pegas” SRL și SA „Apă-Canal Chișinău” a fost semnat sub nr. 20-13/15703 din 25 februarie 2010, unde la pct. 4.1 a fost stabilită modalitatea de calcul pentru recepționarea și epurarea apelor uzate deversate de la client cu concentrații majorate ale poluanților, cu coeficientul 0,5 la tarif.
Respectiv, anume în baza acestui contract SA „Apă-Canal Chișinău” și-a asumat obligația de a recepționa și epura apele uzate deversate de agent, lunar prin intermediul evacuatoarelor la coeficientul strict stabilit de 0,5 la tarif. A indicat că obligația în cauză de a recepționa și epura apele uzate în practică la coeficientul stabilit în contract, la moment nu este executată și este încălcată de către SA „Apă-Canal Chișinău” fapt, care a generat o apreciere eronată a situației real existente pe acest caz în facturarea unor sume nereale de plată pentru serviciile în cauză.
Consideră reclamantul că înainte de solicitarea pârâtului de a fi încasată suma 76 831, 73 de lei din factura fiscală AAB nr. 5811747 din 31 iulie 2017, se impunea obligatoriu semnarea unui nou contract privind recepționarea și preepurarea apelor uzate cu concentrații majorate de poluanți, în care să fie indicată noua metodologie de calcul a tarifelor pentru serviciul de evacuare a apelor reziduale în sistemul de canalizare. A relatat că SA „Apă-Canal Chișinău” a aplicat noua metodologie de calcul a tarifelor pentru serviciul de evacuare a apelor reziduale din sistemul de canalizare, 2 selectiv, doar față de aproximativ 100 de agenții economici din totalul de 10 400 de agenți deserviți de SA „Apă-Canal Chișinău”, fapt care a generat încălcarea prevederilor art. 8 din Legea cu privire la asigurarea egalității nr. 121 din 25 mai 2012 care expres interzice orice formă de discriminare privind accesul persoanelor la serviciile oferite de autoritățile publice.
Reclamantul a specificat că, agenții economici care evacuează ape uzate cu depășirea normativelor stabilite, achită serviciile de canalizare după un tarif diferențiat calculat proporțional depășirii indicilor de poluare, iar art. 22 alin. (18) din Legea nr. 303 din 13 decembrie 2013 expres stabilește și se indică în contract acest tarif diferențiat. A solicitat anularea facturii fiscale seria AAB nr. 5811747 din 31 iulie 2017 emisă de SA „Apă-Canal Chișinău” prin care s-a obligat FCP „Pegas” SRL de a achita suma de 76 831,73 de lei cu titlu de tarife diferențiate pentru depășirea concentrațiilor maxime admise în apele uzate. Prin hotărârea din 19 martie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central s-a admis acțiunea; s-a anulat factura fiscală seria AAB nr.5811747 din 31 iulie 2017 emisă de SA „Apă-Canal Chișinău” ca fiind emisă contrar legii; s-a încasat de la SA „Apă-Canal Chișinău” în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 270 lei.
La 12 aprilie 2018 SA „Apă-Canal Chișinău” a declarat apel împotriva hotărârii din 19 martie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe cu adoptarea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie respinsă integral. Prin decizia din 26 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost respins apelul declarat de SA „Apă-Canal Chișinău” și menținută hotărârea din 19 martie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central. La 05 octombrie 2018 SA „Apă-Canal Chișinău” a declarat recurs împotriva deciziei din 26 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri de respingere integrală a acțiunii.
În motivarea recursului a indicat că hotărârile instanțelor ierarhic inferioare au fost emise în mod arbitrar, fără a fi constate și elucidate pe deplin circumstanțele importante pentru soluționarea justă a cauzei, iar concluziile expuse în hotărâri sunt în contradicție cu circumstanțele cauzei. A menționat că consideră eronate concluziile instanțelor de judecată precum că nu este reglementat în nici un act normativ aplicarea tarifului diferențiat în cazul depășirii CMA, deoarece formula calculului este prevăzută în art.22 alin. (18) al Legii nr.303 din 13 decembrie 2013 privind serviciul public de alimentare cu apă și canalizare.
A precizat că nu este temei legal de anulare a facturii fiscale seria AAB nr.5811747 din 31 iulie 2017 în sumă de 76 831, 73 de lei, din motiv că SA „Apă-Canal Chișinău” reprezintă subiectul de drept al legii nr.303 din 13 decembrie 2013, iar calculul tarifului diferențiat a fost efectuat strict conform prevederilor contractului nr.266433 din 23 iulie 2004, prin prisma dispozițiilor art.22 alin. (18) din legea dată.
A mai relatat că aplicarea coeficientului de majorare la tariful pentru serviciile de canalizare și mărimea acestui tarif, reprezintă proporția dintre rezultatele investigațiilor de laborator a probei prelevate de facto și normativul aprobat conform anexei nr.1 la Regulamentul privind cerințele de colectare, epurare și diversare a apelor uzate în sistemul de canalizare și/sau în emisaruri de apă pentru localitățile urbane și rurale, aprobat prin hotărârea Guvernului nr.950 din 25 noiembrie 2013. 3 Totodată consideră că instanțele judecătorești inferioare, ilegal și fără temei juridic au dat curs continuității raportului juridic prin prisma contractului din 25 februarie 2010, reziliat începând cu data de 01 mai 2017. A susținut că Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, care reprezintă organul de conducere în activitatea SA „Apă-Canal Chișinău a precizat că ultima este obligată să aplice tarife diferențiate tuturor agenților economici, care deversează apele uzate în sistemul public de canalizare cu concentrații majore de poluanți ce depășesc limitele normative admisibile.
Respectiv, agenții economici sunt obligați să achite tarife diferențiate în toate cazurile în care nu respectă concentrațiile maxim admisibile de poluanți la deversarea apelor uzate în sistemul public de canalizare, generându-i impact negativ semnificativ și nu își onorează obligația impusă de lege de a-și instala stații de epurare a apelor uzate. În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 26 iunie 2018. Recurenta SA „Apă-Canal Chișinău” a recepționat decizia instanței de apel la 06 august 2018, fapt confirmat de recurentă în cererea de recurs.
Astfel, recursul declarat la 05 octombrie 2018, este în termen. În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia. La 23 octombrie 2018 Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa FCP „Pegas” SRL cererea de recurs declarată de SA „Apă-Canal Chișinău” cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței.
În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Audiind raportul verbal al judecătorului raportor și verificând temeiurile invocate în recurs în raport cu materialele cauzei, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive. În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. 4 Completul Colegiului menționează că SA „Apă-Canal Chișinău” în cererea de recurs nu a invocat nici unul din temeiurile de declarare prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) Codul de procedură civilă.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4). În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului. Completul judiciar indică că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, fără a se examina temeinicia lor.
În acest sens, completul reiterează prin prisma jurisprudenței CtEDO că „... art. 6 § 1 al Convenției, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes.” (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). Astfel, din considerentele menționate și având în vedere faptul că, instanța de apel a examinat cauza sub toate aspectele, cu respectarea normelor de procedură și aplicarea corectă a legii materiale, iar în esența lor argumentele recursului au fost verificate minuțios la judecarea cauzei în ordine de apel, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de SA „Apă-Canal Chișinău”, ca inadmisibil.
În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se consideră inadmisibil recursul declarat de Societatea pe Acțiuni „Apă-Canal Chișinău”. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu judecătorii Victor Burduh Galina Stratulat 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.