2ra-2010/18 — anularea actului

2ra-2010/18 — anularea actului (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

dosarul nr. 2ra-2010/18

prima instanță: Judecătoria Bălți, sediul Sîngerei, judecător – Hristina Craveț

instanța de apel: Curtea de Apel Bălți, jud. – Aliona Corcenco, Dumitru Corolevschi, Diana Stănila

Î N C H E I E R E

14 noiembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componență:

Președintele completului, judecător Iulia Sîrcu

judecători Valeriu Burduh

Galina Stratulat

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Iulia Pînzari,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Iulia Pînzari

împotriva Consiliului raional Sîngerei cu privire la anularea actului administrativ,

recuperarea valorii averii confiscate ca urmare a represiunilor politice, încasarea

prejudiciului moral și a cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 07 iunie 2018 a Curții de Apel Bălți, prin care s-a respins

apelul declarat de Iulia Pînzari, s-a menținut hotărârea din 13 martie 2018 a

Judecătoriei Bălți, sediul Sîngerei,

c o n s t a t ă:

La 07 noiembrie 2017, Iulia Pînzari a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Consiliului raional Sîngerei, solicitând anularea deciziei nr. 1/4 din 22

septembrie 2017 a Comisiei Speciale privind restituirea valorii bunurilor prin

achitarea de compensații persoanelor supuse represiunilor politice de pe lângă

Consiliul raional Sîngerei, prin care s-a respins cererea ei privind recuperarea valorii

averii confiscate de la Vasilica Gheorghe, în legătură cu represiunile politice;

recuperarea din bugetul de stat, prin intermediul Consiliului raional Sîngerei, a valorii

averii confiscate de la Vasilica Gheorghe în urma represiunilor politice în cuantum de

250485,00 de lei; încasarea de la Consiliul raional Sîngerei a prejudiciului moral în

mărime de 30000,00 de lei și compensarea cheltuielilor de judecată (f.d. 3-5).

În motivarea acțiunii, reclamanta a indicat că, prin hotărârea din 19 august 2015

a Judecătoriei Sîngerei, a fost recunoscută moștenitor legal al unchiul său pe linie

maternă Vasilica Gheorghe, decedat la 16 iulie 1961. Totodată menționând că, potrivit

certificatului de reabilitare nr. 21 (13)-3051/89 din 16 aprilie 2008, eliberat de

Procuratura Generală a R. Moldova, Vasilica Gheorghe a fost recunoscut victima

represiunilor politice.

1

A remarcat că, abia la 12 iunie 2014 a avut posibilitate de primi lista bunurilor

confiscate de la Vasilica Gheorghe, fapt confirmat prin scrisoarea de însoțire nr.

16/710, eliberată de Serviciul de Arhivă de pe lângă Primăria municipiului Bălți.

În motivarea acțiunii, reclamanta a mai menționat că mama sa nu a solicitat

recuperarea averii confiscate de la defunct în perioada anilor 1992-1997, în temeiul

Legii nr. 1225 din 08 decembrie 1992 privind reabilitarea victimelor represiunilor

politice, deoarece era în etate, având vârsta peste 100 ani, iar ea a avut posibilitatea

să solicite actele din arhivă doar începând cu anul 2008, când a primit certificatul de

reabilitare a unchiului.

A mai completat că, abia în anul 2014 a fost posibilă obținerea informației

privind averea care a fost confiscată de la Vasilica Gheorghe în legătură cu

represiunile politice, din acest considerent s-a adresat Comisiei speciale de pe lângă

Consiliul raional Sîngerei cu solicitarea de recuperare a valorii bunurilor confiscate și

naționalizate în urma represiunilor politice la care a fost supus unchiul său, doar după

deschiderea procedurii succesorale și eliberarea certificatului de moștenitor, la 29

martie 2017.

La 06 octombrie 2017 a recepționat răspunsul de la Consiliul raional, prin care

i s-a comunicat că cererea sa a fost respinsă ca fiind depusă cu omiterea termenului

de prescripție, anexând-i la răspuns decizia nr. 1/4 din 22 septembrie 2017 cu privire

la examinarea cererii Iuliei Pînzari.

Nefiind de acord cu decizia nominalizată, a înaintat prezenta acțiune, invocând

faptul că nu a omis termenul de adresare către organele competente, argumentând că

a dobândit certificatul de moștenitor legal la data de 29 martie 2017, informația

referitoare la întreg patrimoniul l-a obținut abia la 29 iunie 2017, iar rapoartele de

expertiză privind valoarea averii confiscate au fost întocmite la 08 iulie 2017 și

respectiv 12 iulie 2017.

Prin hotărârea din 13 martie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul Sîngerei, acțiunea

înaintată de Iulia Pînzari a fost respinsă ca neîntemeiată (f.d. 89, 95-100).

La 17 aprilie 2018, Iulia Pînzari a declarat apel împotriva hotărârii din 13 martie

2018 a Judecătoriei Bălți, sediul Sîngerei, solicitând admiterea cererii de apel, casarea

hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care acțiunea să fie

admisă integral (f.d. 104).

Colegiul civil al Curții de Apel Bălți, prin decizia din 07 iunie 2018, a respins

apelul declarat de Iulia Pînzari și a menținut hotărârea din 13 martie 2018 a

Judecătoriei Bălți, sediul Sîngerei (f.d.127-133).

Instanța de apel a considerat că concluziile instanței de fond în vederea

respingerii acțiunii Iuliei Pînzari sunt legale și întemeiate, corespund împrejurărilor

cazului și drept urmare, au fost menține, iar apelul declarat de Iulia Pînzari a fost

respins odată ce argumentele acestuia nu și-au găsit confirmare în cadrul examinării

cererii de apel.

Colegiul civil al Curții de Apel Bălți a reținut ca fiind întemeiată și legală

decizia Comisiei speciale a Consiliului raional Sîngerei nr. 1/4 din 22 septembrie

2017, prin care s-a respins cererea Iuliei Pînzari ca depusă cu omiterea termenului de

prescripție, întrucât cea din urmă s-a adresat cu cerere privind compensarea valorii

2

averii confiscate unchiului ei peste 8 ani de la apariția dreptului, adică la data de 07

noiembrie 2017, fără a solicita repunerea în termen.

Nefiind de acord cu soluția instanței de apel, la 02 august 2018, Iulia Pînzari a

declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, prin care a solicitat casarea

hotărârii din 13 martie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul Sîngerei și a deciziei din 07

iunie 2018 a Curții de Apel Bălți, cu pronunțarea unei noi decizii prin care cererea de

chemare în judecată depusă de Iulia Pînzari împotriva Consiliului raional Sîngerei cu

privire la anularea actului administrativ și încasarea prejudiciului moral să fie admisă

integral (f.d. 138-141).

Reiterând motivele de fapt și de drept invocate în fazele procedurale anterioare,

recurentul în cererea de recurs și-a exprimat dezacordul cu decizia instanței de apel și

hotărârea primei instanțe, considerând că instanțele ierarhic inferioare la emiterea

deciziilor sale au apreciat eronat circumstanțele de fapt ale cauzei, considerent din

care decizia instanței de apel și hotărârea instanței de fond sunt pasibile de a fi casate

integral, și emisă o nouă hotărâre de admitere integrală a acțiunii.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) Cod de procedură civilă, după parvenirea

dosarului, un complet din trei judecători decide asupra admisibilității recursului,

dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea

depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul

neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în

lipsa acesteia.

La 23 august 2018, Curtea Supremă de Justiție a expediat intimatului o copie a

cererii de recurs depuse de Iulia Pînzari, informând pe acesta despre necesitatea

depunerii obligatorii a referinței în termen de o lună de la data primirii scrisorii (f. d.

145).

În termenul acordat de instanță, intimatul Consiliul raional Sîngerei a depus

referință la cererea de recurs, prin care a solicitat respingerea recursul declarat de Iulia

Pînzari, cu menținerea hotărârii instanței de apel și deciziei instanței de apel (f.d.147-

148).

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Cod de procedură civilă, judecătorul raportor

verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face un raport

verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2).

Verificând argumentele invocate de recurent în cererea de recurs, în baza

materialelor din dosar, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Iulia

Pînzari este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art. 433 lit. a1) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul este depus împotriva unui act ce nu se

supune recursului, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin.(5).

În conformitate cu art. 429 alin. (4) și (5) Cod de procedură civilă, nu pot fi

atacate cu recurs:

a) deciziile de trimitere a cauzei la rejudecare care nu se supun niciunei căi de

atac;

b) hotărârile în privința cărora apelul a fost retras în modul prevăzut la art. 374;

3

c) deciziile emise de instanța de apel, fără drept de recurs.

Nu pot fi atacate cu recurs hotărârile în a căror privință persoanele indicate la

art. 430 nu au folosit calea apelului prevăzută de lege. Persoana care nu a folosit apelul

poate ataca cu recurs decizia instanței de apel prin care i s-a înrăutățit situația, în

partea care se referă la înrăutățirea situației. O hotărâre susceptibilă de apel și de

recurs poate fi atacată, în cadrul termenului de apel, direct cu recurs dacă părțile

consimt expres în fața primei instanțe prin înscris autentic sau prin declarație verbală

consemnată expres în procesul-verbal. În acest caz, recursul poate fi exercitat numai

pentru încălcarea sau aplicarea eronată a normelor de drept material.

În speță, recursul este declarat împotriva deciziei din 07 iunie 2018 a Curții de

Apel Bălți, care poate fi atacată cu recurs și respectiv recursul depus de Iulia Pînzari

nu poate fi declarat inadmisibil în temeiul art. 433 lit. a1) Cod de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. b) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul este depus cu omiterea termenului de

declarare prevăzut la art. 434.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Potrivit înscrisurilor anexate la materialele dosarului judiciar, copia deciziei din

07 iunie 2018 a Curții de Apel Bălți a fost expediată în adresa Iuliei Pînzari la data de

26 iunie 2018 (f.d. 134) și recepționată de aceasta la 29 iunie 2018 (f.d. 137), prin

urmare recursul declarat la 02 august 2018 este depus în interiorul termenului stabilit

de lege.

În conformitate cu art. 433 lit. c) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care persoana care a înaintat recursul nu este în

drept să-l declare.

În speță, recursul a fost declarat de către Iulia Pînzari, care este parte a procesului

civil, prin urmare, nu este incident cazului nici temeiul prevăzut de art. 433 lit. c) Cod

de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. d) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul se depune în mod repetat după ce a

fost examinat o dată. În acest caz, Completul reține că temeiul prevăzut de art. 433

lit. d) Cod de procedură civilă nu este incident.

Având în vedere cele constatate supra, Completul conchide că recursul declarat

de către Iulia Pînzari nu poate fi considerat inadmisibil în baza temeiurilor enumerate

de art. 433 lit. a1), b), c) sau d) Cod de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

În conformitate cu art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă, se

consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul

în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

4

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă prevede că, săvârșirea altor încălcări

decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și

în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau

în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța

judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Aceste dispoziții legale fundamentează ideea potrivit căreia judecarea recursului

exercitat conform Secțiunii a 2-a, Cap. XXXVIII, Cod de procedură civilă, are un

caracter devolutiv și privește în exclusivitate probleme de drept material și procedural,

verificîndu-se legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în fapt.

Astfel, sarcina instanței de recurs la această etapă este de a verifica temeiurile

recursului și argumentele privind caracterul ilegal al deciziei atacate, în limitele în care

au fost formulate și prin prisma drepturilor garantate de Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

În speță, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate. Iar, din conținutul cererii de recurs rezultă că, în mare parte,

recurentul a reluat criticile formulate în fazele procesuale anterioare, asupra cărora

instanța de apel și instanța de fond s-au pronunțat cu suficientă putere de convingere,

iar invocarea pretinselor încălcări admise de instanțele inferioare nu sunt suficient de

fundamentate și nu au vocația de a conduce la modificarea soluției în prezenta cauză

civilă.

Completul evidențiază că, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor

Omului, procedura de examinare a admisibilității unui recurs în materie civilă trebuie

să corespundă în principiu garanțiilor unui proces echitabil, consfințite de art. 6 din

CEDO, în special cu referire la dreptul de acces liber la justiție și la dreptul subsecvent

5

de a fi audiat de o instanță judecătorească (hotărârile Delcourt contra Belgiei din 17

ianuarie 1970 și Erfar-Avef contra Greciei din 27 martie 2014).

În acest context, completul reține că dreptul unei persoane de acces liber la

justiție poate fi limitat, inclusiv prin instituirea procedurii de examinare a admisibilității

recursului, or, prin însăși natura lor, condițiile pentru examinarea unei cereri introduse

pe o cale de atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile stabilite pentru o cale

de atac ordinară. Asemenea rigori urmăresc scopul de aplicare și interpretare unitară a

legislației și îndeplinesc funcțiile de administrare eficientă a justiției, fiind în deplină

concordanță cu art. 6 din CEDO (hotărârea Trevisanato contra Italiei din 15 septembrie

2016).

Completul învederează că obligația de a motiva un act judecătoresc poate varia

în funcție de natura actului în cauză (hotărârea Hansen contra Norvegiei din 2

octombrie 2014), iar în concepția CtEDO, nu se impune motivarea detaliată a deciziei

unei instanțe de recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge un

recurs ca fiind „lipsit de șanse de succes” (hotărârea Nersesyan contra Armeniei din 19

ianuarie 2010).

Potrivit art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, în cazul în care se constată

existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide

în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității

recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire

cu privire la fondul recursului.

Din considerentele nominalizate și având în vedere faptul că instanța de apel și

instanța de fond au examinat cauza sub toate aspectele, cu respectarea normelor de

procedură și aplicarea corectă a legii materiale, iar în esența lor, argumentele principale

ale recursului, care sunt similare argumentelor invocate în instanța de apel, au fost

verificate minuțios la judecarea cauzei în ordinea de apel, completul ajunge în mod

unanim la concluzia de a considera recursul declarat de către Iulia Pînzari inadmisibil.

În conformitate cu art. 269-270, 433 lit. a) și 440 alin. (1) Cod de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de către Iulia Pînzari, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecător Iulia Sîrcu

judecători Victor Burduh

Galina Stratulat

6