3ra-1204/18 — contestarea actului administrativ

3ra-1204/18 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 3ra-1204/18

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (Gheorghe Stratulat)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (Natalia Simciuc, Ion Țurcan, Iurie Cotruță)

ÎNCHEIERE

07 noiembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Nina Vascan

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de

societatea cu răspundere limitată „Bujor-Trans”, reprezentată de avocatul Victor

Brînză,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de

societatea cu răspundere limitată „Bujor-Trans” împotriva Serviciului Vamal cu

privire la contestarea actului administrativ,

împotriva deciziei din 21 martie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a

respins apelul declarat de societatea cu răspundere limitată „Bujor-Trans” și s-a

menținut hotărârea din 12 septembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

prin care s-a respins acțiunea depusă de societatea cu răspundere limitată „Bujor-

Trans”,

constată:

La 13 februarie 2017, societatea cu răspundere limitată „Bujor-Trans”

(denumirea prescurtată SRL „Bujor-Trans”), reprezentată de avocatul Victor

Brînză, a depus cerere de chemare în judecată împotriva Serviciului Vamal cu

privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acțiunii a menționat că, în baza contractului de vânzare-

cumpărare din 23 noiembrie 2016, a importat pe teritoriul vamal al Republicii

Moldova, din Turcia, produse (legume) în asortiment.

În scopul determinării valorii în vamă a mărfii, în baza valorii tranzacției,

respectiv în baza prețului efectiv plătit, a fost întocmită declarația vamală

nr. I17542 din 04 decembrie 2016 (declarație primară și declarație complimentară)

prezentată la Postul Vamal Intern Petricani, mun. Chișinău (cod3030), împreună cu

documentele confirmative.

Reclamanta a evocat că la completarea declarației inițiale s-a folosit de

metoda de calcul nr. 1 de determinare a valorii mărfurilor în vamă, valoarea

acestora fiind de 229 716,33 de lei, cu calcularea drepturilor de import, în mărime

de 46 809,87 de lei. Însă, invocând existența unei discrepanțe între prețul declarat

și valoarea mărfurilor identice, importate anterior, economistul Postului Vamal

1

Intern nu a acceptat valoarea mărfurilor declarate și a dispus aplicarea determinării

valorii în vamă în baza metodei de calcul nr. 6 (din prețuri indicative).

Astfel, acțiunile Serviciului Vamal au dus la majorarea valorii în vamă a

mărfurilor, constituind 316 577,63 de lei, cu calcularea drepturilor de import în

mărime de 64 143,70 de lei, adică cu 17 333,83 de lei mai mult decât prevedea

legislația în vigoare.

Nefiind de acord cu acțiunile organului vamal, SRL „Bujor-Trans” a depus o

cerere la Serviciul Vamal privind restituirea drepturilor de import plătite/percepute

în plus. Însă, prin răspunsul nr. 28/11-550 eliberat la 12 ianuarie 2017 de Serviciul

Vamal, cererea SRL „Bujor-Trans” a fost respinsă.

În această ordine de idei, reclamanta a considerat drept eronat și neîntemeiat

actul de inspecție întocmit la 04 decembrie 2016 de Serviciul Vamal, prin care s-a

dispus aplicarea determinării valorii în vamă a mărfii în baza metodei de calcul

nr. 6. Or, SRL „Bujor-Trans” a prezentat colaboratorilor vamali actele care

confirmă tranzacția efectuată și prețul efectiv plătit. Astfel, prin respingerea

declarației vamale nr. I17542 din 04 decembrie 2016, Serviciul Vamal a încălcat

prevederile art. 10, alin. (2) din Legea cu privire la tariful vamal.

SRL „Bujor-Trans” a opinat că, prin prisma normelor legale și a

documentelor prezentate, unica metodă corectă de determinare a valorii în vamă

pentru mărfurile prezentate spre import la 04 decembrie 2016 era metoda în baza

valorii tranzacției, respectiv în baza prețului efectiv plătit. Prin urmare, organul

vamal eronat a respins metoda de declarare și calcul a valorii în vamă a mărfii

introduse pe teritoriul vamal în baza metodei de calcul nr. 1. Drept consecință a

acțiunilor organului vamal, a fost silit să declare valoarea în vamă a mărfurilor prin

utilizarea metodei de rezervă ce a dus la mărirea valorii în vamă și respectiv a

sumei drepturilor de import cu 17 333,83 de lei mai mult decât prevedea legislația

în vigoare.

Reclamanta SRL „Bujor-Trans”, reprezentată de avocatul Victor Brînză, a

solicitat anularea actului de inspecție întocmit la 04 decembrie 2016 de Serviciul

Vamal, ca fiind unul eronat; și restituirea în beneficul SRL „Bujor-Trans” a

drepturilor de import percepute eronat în sumă de 17 333,83 de lei.

Prin hotărârea din 12 septembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

(f.d. 38, 41-44) acțiunea depusă de SRL „Bujor-Trans” s-a respins ca neîntemeiată

parțial.

Prin decizia din 21 martie 2018 a Curții de Apel Chișinău (f.d. 65, 66-71) s-a

respins apelul declarat de SRL „Bujor-Trans” și s-a menținut hotărârea din 12

septembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

Prima instanță și instanța de apel și-au întemeiat soluțiile adoptate pe

dispozițiile art. 7 alin. (4) din Legea tarifului vamal, art. 27 alin. (1), art. 59

alin. (1), art. 130 din Codul de procedură civilă; și art. 25 alin. (1) lit. a) din Legea

contenciosului administrativ.

În consolidarea soluțiilor sale, Judecătoria Chișinău, sediul Centru, și Curtea

de Apel Chișinău au reținut că, raportul material obligațional stabilit conține

drepturi și obligații corelative exclusive dintre subiecți strict determinați, și anume

Postul Vamal Intern Petricani, care este reprezentat de Biroul vamal Centru, și

SRL „Bujor-Trans”.

Astfel, instanțele de fond au constatat că, la formularea pretențiilor aferente

legalității actului de inspecție din 04 decembrie 2016, emis de către Postul Vamal

2

Intern Petricani, reclamanta nu a individualizat just identitatea procesuală a părții

pârâte, adică a autorității emitente, omițând să înainteze pretenția către pârâtul

corespunzător.

La 09 iulie 2018, SRL „Bujor-Trans”, reprezentată de avocatul Victor

Brînză, a declarat recurs împotriva deciziei din 21 martie 2018 a Curții de Apel

Chișinău (f.d. 74-76 recto-verso).

În motivarea recursului au invocat că instanța de apel a interpretat și aplicat în

mod eronat legea și a apreciat arbitrar probele, fapt ce a dus la soluționarea greșită

a cauzei.

În acest sens, recurenta și reprezentantul acesteia au menționat că, prin prisma

art. 9 și 11 din Codul vamal, cât și a prevederilor art. 2 din Regulamentul privind

organizarea și funcționarea Serviciului Vamal, aprobat prin Hotărârea Guvernului

nr. 4 din 02 ianuarie 2007, organele vamale ale Republicii Moldova, indiferent de

statutul său juridic, constituie un sistem unic, subordonat Ministerului Finanțelor,

iar Serviciul Vamal poate fi atras în proces pentru acțiunile sau inacțiunile oricăror

colaboratori vamali indiferent de statutul acestora.

Astfel, prin respingerea acțiunii din motiv că nu a fost înaintată față de pârâtul

corespunzător, SRL „Bujor-Trans” i-a fost îngrădit drepturile de acces liber la

justiție și la un proces echitabil.

Recurenta SRL „Bujor-Trans”, reprezentată de avocatul Victor Brînză, a

solicitat admiterea recursului, casarea integrală a deciziei din 21 martie 2018 a

Curții de Apel Chișinău și a hotărârii din 12 septembrie 2017 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Centru, cu pronunțarea unei hotărâri noi, prin care să fie admisă

integral acțiunea depusă de SRL „Bujor-Trans”.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil,

din motivele ce succed.

Articolul 431 din Codul de procedură civilă consemnează în alineatul (2) că,

asupra admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

3

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță

din oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4);

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu

excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.

434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Prin prisma art. 434 în alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei

integrale, dacă legea nu prevede altfel.

Instanța de recurs atestă că, în speță, calea de atac a fost demarată în interiorul

termenului legal, deoarece din materialele cauzei nu poate fi stabilită data când

decizia din 21 martie 2018 a Curții de Apel Chișinău i-a fost comunicată

SRL „Bujor-Trans” și reprezentantului acesteia, avocatului Victor Brînză, iar

drept consecință nu poate fi stabilit momentul când începe să curgă termenul de

exercitare a dreptului acestuia de a ataca hotărârea judecătorească.

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de

admisibilitate le apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, conform prevederilor art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă,

cererea de recurs trebuie să fie dactilografiată și trebuie să cuprindă esența și

temeiurile recursului, argumentul ilegalității deciziei atacate, solicitările recurentei,

propunerile respective.

Analizând cuprinsul cererii de recurs depusă de SRL „Bujor-Trans”,

reprezentată de avocatul Victor Brînză, completul de admisibilitate evocă faptul că

argumentele invocate în recurs, în esența lor, sunt similare alegațiilor inserate în

cererea de apel (f.d. 54-55 recto-verso). Astfel se deduce că cererea de recurs de

facto este o transpunere a motivelor din cererea de apel. Prin urmare, acestea nu

pot fi reținute de către completul de admisibilitate, deoarece recursul împotriva

deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept, vizând în exclusivitate

legalitatea actului de dispoziție contestat.

La acest capitol, instanța de recurs atestă că reprezentantul recurentei nu a

4

evidențiat în cererea de recurs formulată memoriul ilegalității și netemeiniciei

deciziei recurate, limitându-se doar la reiterarea unor circumstanțe care au fost

supuse examinării în ordine de apel.

În acest sens, urmează a se evidenția faptul că nu este suficientă simpla

expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului

cu indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea

lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul

de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din

punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată. Aderent,

recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția legală a

dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate

instanței de apel, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și

indicarea probelor pe care se bazează.

Astfel, este de menționat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o

motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care,

circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera

nelegalitatea hotărârii.

În această ordine de idei, instanța de recurs constată că, argumentele invocate

în cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiul prevăzut de art. 386

alin.(1) lit. b) din Codul de procedură civilă, aplicabil doar procedurii de apel și nu

se regăsesc în art. 432 din Codul de procedură civilă, aplicabil recursului. Ba mai

mult ca atât, acestea au fost deja supuse examinării și aprecierii de către instanța de

apel prin prisma art. 130 din Codul de procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile

de rigoare și, prin urmare, nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al

recursului declarat, deoarece SRL „Bujor-Trans”, reprezentată de avocatul Victor

Brînză, nu a invocat niciun argument plauzibil în vederea justificării ilegalității

deciziei instanței de apel. Astfel, se evidențiază caracterul declarativ al recursului,

deoarece este lipsit de conținut și desprinde simplul fapt al dezacordului

reprezentantului recurentei cu soluția dată de instanțele inferioare, precum și lipsa

temeiurilor legale de declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea

Europeană a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs

efectiv sunt în primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în

principiu, competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (Doorson împotriva Olandei, 26 martie 1996, §67). La acest

capitol instanță de recurs reține că recursul declarat de SRL „Bujor-Trans”,

reprezentată de avocatul Victor Brînză, nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de

drept, ce ar cuprinde încălcări esențiale sau aplicarea eronată a normelor de drept

material sau a normelor de drept procedural, iar ca urmare nu corespunde cerinței

de a fi „efectiv”, fiind lipsit de șanse de succes și nu este capabil să ofere

îndreptarea situației din decizia recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că prezenta cerere de recurs a

fost depusă după ce SRL „Bujor-Trans” a avut posibilitatea de a fi auzită de o

instanță de fond și de o instanță de apel, fiecare dintre care a avut deplină

jurisdicție (a se vedea mutatis mutandis „Levages Prestations Services” împotriva

Franței, cererea nr.21920/93 din 23 octombrie 1996, §48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentei i-a fost asigurat

5

dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzită combinat cu dreptul la un

recurs efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea

echității procedurii din perspectiva art. 6 §1 din CEDO, rezultă că participanții au

reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele pe

care le considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere (Blücher

împotriva Cehiei, cererea nr.58580/00 din 11 aprilie 2005, §65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel

a examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și

procedural, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile

prevăzute de art.432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera

recursul declarat de societatea cu răspundere limitată „Bujor-Trans”, reprezentată

de avocatul Victor Brînză, împotriva deciziei din 21 martie 2018 a Curții de Apel

Chișinău, în baza art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, ca fiind

inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de societatea cu răspundere

limitată „Bujor-Trans”, reprezentată de avocatul Victor Brînză, împotriva deciziei

din 21 martie 2018 a Curții de Apel Chișinău, adoptată în cauza civilă intentată la

cererea de chemare în judecată depusă de societatea cu răspundere limitată

„Bujor-Trans” împotriva Serviciului Vamal cu privire la contestarea actului

administrativ.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Nina Vascan

6