3ra-982/19 — contestarea actului administrativ

3ra-982/19 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

dosarul nr. 3ra-982/19

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul central (D. Crigan)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (N. Budăi, I. Secrieru, I. Muruianu)

ÎNCHEIERE

11 septembrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție,

în componență:

Președintele completului, judecătorul Ion Druță

Judecătorii Sveatoslav Moldovan

Iurie Bejenaru

examinând admisibilitatea recursului depus de Societatea cu Răspundere

Limitată „Rikipal”, reprezentată de vocatul Garaz Elena,

în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată depusă

de Societatea cu Răspundere Limitată „Rikipal” împotriva Biroului Vamal Centru

cu privire la contestarea actului administrativ, repararea prejudiciului moral și

încasarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 14 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care

a fost admis apelul declarat de Biroul Vamal Centru, a fost casată hotărârea din 17

octombrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul central și a fost emisă o hotărâre

nouă de respingere a acțiunii,

c o n s t a t ă

La 02 iunie 2017 Societatea cu Răspundere Limitată „Rikipal” a depus cerere

de chemare în judecată împotriva Biroului Vamal Centru cu privire la contestarea

actului administrativ, repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de

judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că la data de 17 martie 2017 și 23

martie 2017, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr.13/16 din 20 mai

2016, în baza declarațiilor vamale nr. 2070 I 20996, 2070 I 21242, nr. 1120 I 151,

SRL „Rikipal” a importat din Federația Rusă pe teritoriul Republicii Moldova

mărfuri, pe care le-a declarat în termen, prezentând organului vamal toate actele

necesare întru confirmarea corectitudinii valorii mărfii în baza declarației încheiate.

A menționat că SRL „Rikipal” a contractat servicii de transport de la

„Transliancom” SRL, companie de expediție potrivit contractului dc transport nr.

din 01 septembrie 2016, contractelor-comenzi de transport nr. 2530 din 14 martie

2017, nr. 2528 din 13 martie 2017, SRL „Rikipal” acceptând prestarea serviciilor de

transport al mărfii sale de către respectiva companie din or. Breansk (Federația

Rusă) în Chișinău (Republica Moldova) la prețul de 750 dolari SUA per camion.

Ulterior, în temeiul aceluiași contract, SRL „Rikipal”, frecvent, un timp

îndelungat importa așa gen de marfă din Rusia, iar prețul serviciilor de transport

fiind practic identic celor declarate în cazul celor două importuri din 20 martie 2017

și din 23 martie 2017, fapt incontestabil cunoscut colaboratorilor vamali care, având

acces la Sistemul Informațional Integrat ASYCUDA, pot verifica fiecare tranzacție

de import și a o compara cu celelalte tranzacții ale importatorului, în caz de

necesitate. Drept dovadă a anexat suplimentar și informația de la SRL

„Transliancom” din 27.04.2017, prin care se confirmă că prețul de 750 de dolari

SUA se formează reieșind din cererea și oferta pe itinerarul Moldova - Rusia

(Breansk) și Rusia (Breansk) -Moldova, având în vedere că camioanele pentru

export sunt suprasolicitate, iar la import nu prea se găsește marfa și importatorii

negociază cu companiile de transport costul serviciilor pentru import care este mult

mai mic față de cel de export (750 USD transportul mărfii importate față de 2 500

USD pentru transportul mărfii exportate).

A afirmat că perfectarea actelor vamale s-a blocat de către colaboratorii PVI,

Industrială, din cadrul Biroului Vamal Chișinău, invocându-se argumentul „Nivelul

cheltuielilor de transport este esențial inferior celor uzual practicate ”.

Reclamanta a susținut că cheltuielile de transport suportate, atât în cazul

importurilor vizate, cât și în toate cazurile de import, sunt reale și confirmate prin

contracte-comenzi de transport încheiate cu transportatorul, prin facturile de

expediție, prin ordinele de plată privind achitarea serviciilor de transport conform

facturilor, cheltuielile de transport nefiind artificial micșorate întru diminuarea

taxelor vamale la import, prețul serviciilor de transport fiind stabilit în rezultatul

negocierilor cu transportatorul în baza principiului liberei concurențe și corelației

între cererea și oferta pe piața acestor servicii.

A mai indicat reclamanta că importurilor sus numite și efectuate pot fi

atribuite la norma inclusă în pct.23 alin.(3) din Hotărârea Guvernului nr.974 din

15.08.2016 din simplul motiv că transportul este contractat de la o companie de

transport licențiată contra cost, cu prețul stipulat expres în contractul de transport,

transportul nefiind gratuit și nici asigurat de cumpărător (reclamantă). Astfel,

inspectorii vamali eronat au interpretat sintagma „asigurat de către cumpărător”, or,

în versiunea rusă a actului normativ sensul acestei sintagme este „непосредственно

транспортным средством покупателя”, adică, dacă nu există justificare a prețului

contractat, pornind de la faptul că transportul este gratuit sau cu camioanele proprii,

atunci biroul vamal urmează să aplice prețul mediu pe ramură. Legiuitorul nu a

stabilit că în toate cazurile cheltuielile de transport până la locul de introducere, se

calculează potrivit tarifelor prevăzute la pct.24 practicate pentru același tip de

transport se includ în valoarea în vamă, ci a prevăzut doar situația când importatorul

nu are documente justificative privind prețul serviciului de transport.

A indicat că suma cu care s-a majorat artificial serviciile de transport se

include în sinecostul mărfii, ceea ce majorează neargumentat produsul finit,

actualmente SRL „Rikipal” optimizând la maxim toate procesele de producere

pentru a propune pieții un produs acceptat de cumpărători.

De asemenea, a invocat că baza de calcul este absolut neîntemeiată, contrară

legii, situație care cauzează companiei prejudicii considerabile de ordin material și

moral.

Ulterior, reclamanta și-a concretizat cerințele din cererea de chemare în

judecată și a solicitat anularea actului de inspecție emis de Biroul Vamal Chișinău la

data de 20 martie 2017 referitor la declarația vamală nr.2070 I 20996 din 23 martie

2

2017 în partea ce ține de rectificarea valorii cheltuielilor de transport pînă la 17 739

de lei și actului de inspecție emis de Biroul Vamal Chișinău la 17 martie 2017,

referitor la declarația vamală nr.2070 I 21242 din 17 martie 2017, încasarea din

contul Biroului Vamal Nord a prejudiciului material cauzat prin încasarea

suplimentară a drepturilor de import în baza actelor de inspecție contestate în

mărime de 1 188,42 de lei, precum și încasarea din contul Biroului Vamal Centru a

cheltuielilor pentru asistență juridică în mărime de 5 000 de lei.

În motivarea cererii de concretizare, suplimentar celor invocate în cererea de

chemare în judecată inițială, a invocat că la 17 martie 2017 SRL „Rikipal”, prin

intermediul brokerului vamal „Broker Union” SRL, a depus la Biroul Vamal

Chișinău declarațiile vamale electronice nr. 2070 I 20996 din data de 17 martie

2017, iar prin Actul de inspecție din 20 martie 2017 și actul de inspecție din 23

martie 2017 referitor la DV 21242, organul vamal a majorat valoarea în vamă a

cheltuielilor de transport indicând că nivelul cheltuielilor declarate sunt esențial

inferioare tarifelor uzuale practicate în temeiul pct. 23 alin. (3) din Hotărârea

Guvernului nr. 974/15.08.2016 potrivit căreia, se rectifică cheltuielile de transport

din Federația Rusă (Breansk) - Chișinău până la 17 739 lei.

Astfel, prin actele de inspecție contestate, organul vamal a rectificat

valoarea cheltuielilor de transport pentru importul mărfurilor declarantului SRL

„Rikipal” din declarațiile vamale menționate cu suma de 2 901,37 de lei pentru

fiecare, respectiv fiind majorate și drepturile de import pentru declarațiile vamale

20996 și 21242 cu 594,21 de lei pentru fiecare.

A susținut că prin cererile prealabile nr.7105/290317 și nr.7106/290317 a

solicitat organului ierarhic superior - Serviciul Vamal, anularea actelor de inspecție,

iar prin răspunsul Serviciului Vamal din 28 aprilie 2017, recepționat la 02 mai 2017

cererile prealabile au fost respinse. Având în vedere că actele de inspecție contestate

nu stau la baza unui proces-verbal privind săvârșirea unei contravenții vamale cu

caracter material sau care propune prezentarea de acte suplimentare pentru stabilirea

valorii în vamă, iar în același timp, produc efecte juridice prin obligarea

declarantului „Rikipal” SRL de a modifica declarația vamală și a majora prețul

transportului și respectiv, drepturile de import, acestea pot fi contestate separat în

ordinea contenciosului administrativ, mai ales, având în vedere că careva alte

decizii referitoare la declarațiile vamale din speță nu există.

A afirmat că în declarațiile vamale, valoarea în vamă a mărfii a fost stabilită

de către declarant în baza metodei determinării valorii în vamă a mărfii în baza

valorii tranzacției cu marfa respectivă, fiind prezentate actele care justifică prețul

plătit pentru transport, și anume, în ce privește cheltuielile de transport efectiv

suportate, declarantul a prezentat pentru declarația vamală nr. 21242, contractul-

comandă nr.2528 din data de 13 martie 2017 și factura fiscală seria/nr. WH

1877637 din 17 martie 2017, iar pentru declarația vamală nr. 20996, contractul-

comandă nr.2530 din data de 14 martie 2017, factura fiscală nr. WH 1877636 din 17

martie 2017, acte suficiente conform legii, pentru confirmarea prețului de plată

pentru transport, organul vamal nesolicitând alte acte necesare confirmării costului

de transport declarat.

3

A mai indicat că în instanța de judecată a prezentat și ordinul de plată nr.4466

din 03 aprilie 2017 care confirmă achitarea efectivă a facturii fiscale seria/nr. WH

1877637 din 17 martie 2017 și facturii fiscale seria/nr. WH 1877636 din 17 martie

2017, fapt ce confirmă că costurile sunt reale și corespund înțelegerii între agenții

economici (beneficiar și transportator).

Prin hotărârea din 17 octombrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul central

din 17 octombrie 2018, acțiunea a fost admisă în parte; s-a anulat actul de inspecție

emis de Biroul Vamal Chișinău aferent declarației vamale nr. 2070 I 20996 din 17

martie 2017 și actul de inspecție emis de Biroul Vamal aferent declarației vamale

nr. 2070 I 21242 din 17 martie 2017, ca fiind emise contrar prevederilor legii; s-a

încasat de la Biroul Vamal Centru în beneficiul „Rikipal” SRL diferența calculată

nejustificat în mărime de 1188, 42 de lei; s-a încasat de la Biroul Vamal Centru în

beneficiul SRL „Rikipal” cheltuieli de asistență juridică în mărime de 3000 de lei,

în rest acțiunea a fost respinsă, ca fiind nefondată.

La 24 octombrie 2018 Biroul Vamal Centru a declarat apel împotriva hotărârii

instanței de fond, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe în

partea admiterii acțiunii și emiterea unei hotărâri de respingere integrală a cererii de

chemare în judecată ca fiind neîntemeiată.

Prin decizia din 14 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău a fost admis

apelul declarat de Biroul Vamal Centru, a fost casată hotărârea din 17 octombrie

2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul central și a fost emisă o hotărâre nouă de

respingere a acțiunii.

Colegiul a constatat că dovada de legalitate a întocmirii actului de inspecție

servește faptul că organul vamal, la momentul vămuirii la etapa verificării actelor

prezentate de către declarant, în baza cărora a fost declarată marfa importată, a

respectat prevederile legale în vigoare, or, organul vamal antrenat în vămuirea

mărfurilor poate dispune de informații pe care nu le are declarantul, inclusiv despre

cheltuielile suferite la importul mărfurilor din circuitul comerțului extern.

În asemenea circumstanțe, instanța de apel a considerat că prima instanță

neîntemeiat a concluzionat privind admiterea pretențiilor cu privire la anularea

actului de inspecție pentru declarațiile vamale nr. 2070 I 20996 din 17 martie 2017,

nr. 2070 I 21242 din 17 martie 2017, dispunînd încasarea dc la Biroul vamal Centru

în beneficiul SRL „Rikipal” a sumei în mărime de 1 188,42 de lei, încasată

suplimentar, or în ședința de judecată cu certitudine s-a stabilit că actele de inspecție

contestate au fost emise cu respectarea legislației în vigoare, competenței și

procedurii.

În această ordine de idei, Curtea de Apel a remarcat faptul că intimatul la

declararea mărfii nu a prezentat toate documentele care permit calcularea valorii în

vamă a mărfii/sau a prezentat eronat acele date.

La 10 iunie 2019 SRL „Rikipal”, reprezentată de avocatul Garaz Elena, a

depus recurs împotriva deciziei din 14 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău,

solicitând casarea acesteia și menținerea hotărârii primei instanțe.

În motivarea recursului s-a invocat aplicarea eronată a legii, instanța de apel a

aplica o lege care nu trebuia să fie aplicată.

4

De asemenea, a indicat că instanța de apel nelegitim a menținut valoarea în

vamă stabilită de organul vamal în lipsa probelor care ar justifica anume acest

cuantum.

Examinând admisibilitatea recursului, Completul specializat pentru

examinarea acțiunilor în contenciosul administrativ al Colegiului civil, comercial și

de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează următoarele.

După cum rezultă din speță litigiul a fost soluționat în baza Legii

contenciosului administrativ nr. 793-XIV din data de 10 februarie 2000.

Prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018 a fost adoptat Codul administrativ al

Republicii Moldova.

În conformitate cu art. 257 alin. (1) din Codul administrativ, prezentul cod

intră în vigoare la 01 aprilie 2019, iar potrivit alin. (2), la data intrării în vigoare a

prezentului cod se abrogă Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din data

de 10 februarie 2000.

În conformitate cu art. 258 alin. (3) din Codul administrativ, procedurile de

contencios administrativ inițiate până la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor

examina în continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform

prevederilor prezentului cod. Prin derogare, admisibilitatea unei astfel de acțiuni în

contenciosul administrativ se va face conform prevederilor în vigoare până la

intrarea în vigoare a prezentului cod. Prevederile prezentului alineat se vor aplica

corespunzător pentru procedurile de apel, de recurs și de contestare cu recurs a

încheierilor judecătorești.

Din sensul normei de drept enunțate urmează că, legiuitorul a optat pentru

principiul aplicării imediate a noilor reglementări procedurale.

Prin urmare, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contenciosul administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție va aprecia condițiile de admisibilitate a

recursului în conformitate cu prevederile art. 258 alin. (3) din Codul administrativ,

adică conform reglementărilor anterioare intrării în vigoare a Codului

administrativ.

În conformitate cu art. 195 Cod administrativ, procedura acțiunii în

contenciosul administrativ se desfășoară conform prevederilor prezentului cod.

Suplimentar se aplică corespunzător prevederile Codului de procedura civilă, cu

excepția art.169–171.

În conformitate cu art. 434 Cod de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea

nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

Completul denotă că Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa recurentului

copia deciziei integrale, însă la materialele dosarului nu se regăsește dovada

recepționării acesteia, din care considerente recursul depus la 10 iunie 2019 este în

termen.

În conformitate cu art. 439 alin. (2, 3) Cod de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

5

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acesteia. În cazul neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea

recursului se decide în lipsa acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în

prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face un raport verbal în fața

completului de judecată instituit în conformitate cu alin.(2).

Examinând temeiurile recursului, Completul specializat pentru examinarea

acțiunilor în contenciosul administrativ al Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2,3) și (4)

al Codului de procedură civilă.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate

la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în

care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul

în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța

judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contenciosul

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul depus de Societatea cu Răspundere

Limitată „Rikipal”, reprezentată de avocatul Garaz Elena, nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Astfel, argumentele invocate în recursul depus se referă la dezacordul

recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie

temei de casare a deciziei recurate.

Totodată, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contenciosul

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii II-a are caracter

devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se

doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contenciosul administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

6

În această ordine de idei, completul Colegiului precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură

civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către

instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre

probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara

controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă,

din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor

de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în

jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției

Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu

se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs,

întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva

sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza

Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie

1995, nr.26561/1995).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, în cazul în care se

constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art.270 și nu

conține nicio referire cu privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, Completul specializat pentru examinarea

acțiunilor în contenciosul administrativ al Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul depus

de Societatea cu Răspundere Limitată „Rikipal”, reprezentată de avocatul Garaz

Elena, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2,3,4) al Codului de

procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 193, 195, 230, 258 alin. (3) ale Codului administrativ

și art. 433 lit. a) al Cod de procedură civilă, Completul specializat pentru

examinarea acțiunilor în contenciosul administrativ al Colegiului civil, comercial și

de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul depus de Societatea cu Răspundere Limitată „Rikipal”, reprezentată

de avocatul Garaz Elena, se declară inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Ion Druță

Judecătorii Sveatoslav Moldovan

Iurie Bejenaru

7