ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 07.11.2018

2rh-211/18 — stabilirea hotarului inlaturarea obstacolelor

HOTĂRÂRE
07.11.2018
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
stabilirea hotarului inlaturarea obstacolelor
Temei legal
temeiurile declararii revizuirii
Citează această cauză
2rh-211/18 — stabilirea hotarului inlaturarea obstacolelor (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

dosarul nr. 2rh-211/18

prima instanță: Judecătoria Ungheni (jud. V. Șchiopu)

instanța de apel: Curtea de Apel Bălți ( jud. A. Albu, E. Bejenaru, A. Toderaș)

instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiție (jud. O. Sternioală. Iu. Bejenaru, M. Pitic)

07 noiembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Iurie Bejenaru

Mariana Pitic

examinând cererea de revizuire depusă de Ion Poia,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Ion Poia împotriva

Agafiei Pleșco cu privire la înlăturarea obstacolelor în folosirea imobilului,

și la cererea reconvențională depusă de Agafia Pleșco împotriva lui Ion Poia,

intervenienți Primăria orașului Ungheni și Oficiul Cadastral Teritorial Ungheni cu

privire la stabilirea hotarului între terenurile aferente,

împotriva încheierii din 04 aprilie 2018 a Curții Supreme de Justiție, prin care

s-a declarat ca inadmisibil recursul înaintat de Ion Poia,

constată:

La data de 01 decembrie 2014 Larisa Poia (succesor în drepturi Ion Poia) a

depus cerere de chemare în judecată împotriva Agafiei Pleșco cu privire la obligarea

înlăturării obstacolelor în folosirea imobilului.

În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că, locuiește în or. Ungheni, str. A.

Marinescu 27, iar gospodăria sa este învecinată cu gospodăria Agafiei Pleșco

amplasată pe str. A. Marinescu 29.

A menționat că la data de 24 octombrie 2013 a depus la Primăria or. Ungheni o

cerere, prin care a solicitat efectuarea noilor măsurări ale terenurilor pentru a verifica

hotarele între gospodării, iar prin răspunsul Primăriei or. Ungheni a fost informată că,

în rezultatul măsurărilor efectuate s-a stabilit că, în punctele 13-1 din planul terenului

cu nr. cadastral 9201109057, amplasat pe str. A. Marinescu 27, hotarul nu corespunde

cu cel din natură, precum și că pe lotul de teren cu nr. cadastral 9201109058, str. A.

Marinescu 29, este amplasată o construcție accesorie, peretele căreia se află pe

terenul cu nr. 9201109057, fapt ce contravine normelor urbanistice, deoarece o bună

parte a acestor construcții sunt construite pe terenul reclamantului.

A invocat că la data de 14 noiembrie 2013 pârâta a depus cerere de chemare în

judecată împotriva Consiliului orășenesc Ungheni și lui Vladimir Poia, succesor în

1

drepturi Larisa Poia, prin care a solicitat anularea parțială a dispoziției Primăriei or.

Ungheni nr. 312 din 06 noiembrie 2001, anularea titlului de proprietate nr. 3734-01

din 13 noiembrie 2001 eliberat pe numele Agafiei Pleșco, anularea dispoziției

primarului or. Ungheni nr. 144 din 12 iunie 2001 în partea ce ține de atribuirea în

proprietatea lui Vladimir Poia a terenului cu suprafața de 0,1 ha, amplasat în or.

Ungheni, str. A. Marinescu, 27, anularea titlului de proprietate nr. 3054 din 19 iunie

2001 eliberat pe numele lui Vladimir Poia și obligarea Consiliului orășenesc Ungheni

să elibereze titluri de autentificare a drepturilor deținătorilor de teren pe numele

Agafiei Pleșco și al lui Vladimir Poia.

A relevat că prin hotărârea din 30 iulie 2014 a Judecătoriei Ungheni, menținută

prin decizia din 23 octombrie 2014 a Curții de Apel Bălți, a fost respinsă acțiunea

enunțată ca neîntemeiată.

A indicat că pârâta nu a solicitat Primăriei or. Ungheni eliberarea autorizației

pentru construcția anexelor, încălcând, astfel, legislația în domeniul construcțiilor,

gospodăriei comunale, locuințelor și amenajării teritoriului.

A solicitat obligarea pârâtei de a înlătura obstacolele în folosirea imobilului cu

demolarea construcțiilor accesorii casei de locuit, și anume, a garajului, subsolului și

a șurei construite ilegal pe terenul, ce îi aparține cu drept de proprietate.

La data de 22 mai 2015 Agafia Pleșco a depus cerere reconvențională împotriva

Larisei Poia, intervenienți Primăria or. Ungheni și Oficiul Cadastral Teritorial

Ungheni cu privire la stabilirea hotarului între terenurile aferente.

În motivarea acțiunii reconvenționale pârâta a indicat că, la data de 07 februarie

1997 a încheiat cu Ștefan Pleșco contractul de donație, prin care acesta i-a transmis

casa de locuit și terenul aferent cu suprafața de 1627 m2, pe care se aflau și alte

construcții, și anume, un pridvor, viceu, 2 șure, 2 beciuri, gard și poartă, amplasate

pe str. A. Marinescu 29, or. Ungheni.

A menționat că la data încheierii tranzacției, toate anexele enunțate erau deja

construite pe terenul aferent casei.

A atenționat că în planul terenului din 16 mai 1991 deținut în dosarul cadastral și

dosarul tehnic al imobilului sunt indicate toate construcțiile accesorii menționate în

contractul de donație, amplasate pe terenul aferent casei cu suprafața de 1627 m2.

A indicat că Vladimir Poia, contra semnătură, a aplicat pe acest plan mențiunea

prin care a confirmat că nu are pretenții față de construcțiile nr. 3 - șură, 5 - șură, 7 -

beci, IV – șopron și V - șopron. Ulterior, construcția nr. 5 a reutilat-o ca garaj și din

considerentul că sectorul de teren situat după șura nr. 5 nu-l folosea a scos gardul și a

permis să fie folosit de către vecini, familia lui Vladimir Poia. Terenurile aferente

caselor de locuit pe o porțiune de teren au hotar comun.

A relevat că la data de 06 noiembrie 2001, prin dispoziția Primarului or.

Ungheni, terenul aferent casei cu suprafața de 1627 m2 situat pe str. A. Marinescu 29,

or. Ungheni i-a fost transmis în proprietate, iar prin dispoziția din 12 iunie 2001

terenul aferent casei amplasate pe str.A. Marinescu 27, or. Ungheni a fost transmis în

proprietate lui Vladimir Poia, fiind întocmite titlurile de autentificare a dreptului

deținătorului de teren, în care sunt indicate și planurile sectoarelor repartizate,

adiacente, distanța dintre ei și scara.

2

A mai menționat că hotarele sunt generale, însă reieșind din prevederile art. 11

din Codul funciar, era necesar să se atribuie în proprietate terenul care l-a primit prin

contractul de donație și cu acea configurație geometrică care ar permite amplasarea

pe sectorul de teren a casei și a anexelor gospodărești care le-a dobândit cu drept de

proprietate.

A notat că conform planurilor sectoarelor de teren indicate în titlurile de

autentificare a dreptului deținătorului de teren, o parte din anexele gospodărești de pe

str. A. Marinescu 29, care îi aparțin, se încadrează pe terenul aferent casei din str. A.

Marinescu 27, or. Ungheni.

A precizat ca la data de 15 mai 2013 Vladimir Poia a decedat, ulterior, relațiile

cu vecinii s-au înrăutățit, creându-i obstacole în folosirea terenului aferent, iar la 13

mai 2015 aceștia au încercat să schimbe samavolnic gardul care îi desparte,

acaparând încă o porțiune din teren.

A atenționat că în titlurile de autentificare este indicat expres că hotarele sunt

generale, prin urmare, suprafața terenurilor se consideră aproximativă.

De asemenea, a susținut că în scopul de a stabili hotarul, conform posesiunii de

fapt, s-a adresat cu cerere la OCT Ungheni, prin care a solicitat efectuarea lucrărilor

cadastrale și actualizarea planului geometric. Astfel, la data de 19 iulie 2013

reprezentanții Primăriei or. Ungheni și OCT Ungheni au efectuat măsurările necesare,

însă Larisa Poia a refuzat să semneze actele întocmite, iar planul geometric a rămas

fără modificări.

Cu referire la prevederile art. 11 din Codul funciar, consideră că, hotarul între

terenurile lor trebuie să fie linia de demarcare a posesiunii de fapt la momentul

dobândirii dreptului de proprietate a construcțiilor și posesie a terenurilor, și anume,

la data de 07 februarie 1997.

A solicitat stabilirea hotarului între terenul cu nr. cadastral 9201109058

amplasat pe str. A. Marinescu 29, or. Ungheni, care îi aparține cu drept de proprietate

și terenul cu nr. cadastral 9201109057 amplasat pe str. A. Marinescu 27, or. Ungheni,

care aparține cu drept de proprietate Larisei Poia, conform liniei de demarcare a

posesiunii de fapt la data dobândirii dreptului de proprietate asupra construcțiilor și

obligarea Larisei Poia de a înlătura obstacolele în folosirea terenului, de a demola

șoproanele provizorii construite de aceasta peste hotar, precum și încasarea de la

Larisa Poia în beneficiul său a cheltuielilor de judecată.

Pe parcursul examinării cauzei Agafia Pleșco și-a concretizat cerințele,

solicitând stabilirea hotarului între terenul cu nr. cadastral 9201109.058 amplasat în

or. Ungheni, str. A. Marinescu 29, care îi aparține cu drept de proprietate și terenul cu

nr. cadastral 9259109.057 amplasat în or. Ungheni, str. A. Marinescu 27, care

aparține cu drept de proprietate Larisei Poia, conform posesiunii de fapt a terenurilor

și construcțiilor amplasate pe aceste terenuri la data dobândirii dreptului de

proprietate asupra construcțiilor și dreptului de posesiune asupra terenurilor, conform

planulului cadastral întocmit de SRL „Geocad-Prim” la 14 ianuarie 2016, obligarea

Larisei Poia de a înlătura obstacolele în folosirea terenului, de a demola șoproanele

provizorii și gardul construite de aceasta peste hotar, și de a-i permite accesul pe

3

teritoriu pentru întreținerea construcțiilor accesorii - garajul și beciul, precum și

încasarea de la Larisa Poia în beneficiul său a cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 14 aprilie 2016 a Judecătoriei Ungheni reclamanta Larisa

Poia a fost înlocuită în proces cu succesorul său în drepturi – Ion Poia.

Prin hotărârea din 05 decembrie 2016 a Judecătoriei Ungheni a fost admisă

acțiunea inițială și a fost obligată Agafia Pleșco să înlăture obstacolul la folosirea

imobilului amplasat pe str. A. Marinescu 27, or. Ungheni, și anume, să demoleze

construcțiile accesorii casei de locuit, garaj, subsol și șură, care sunt construite parțial

pe terenul lui Ion Poia. A fost respinsă acțiunea reconvențională.

Prin decizia din 03 octombrie 2017 a Curții de Apel Bălți a fost admis apelul

declarat de către Agafia Pleșco, a fost casată hotărârea primei instanțe în partea

admiterii pretenției cu privire la obligarea Agafiei Pleșco de a înlătura obstacolele la

folosirea imobilului și a fost emisă în această parte o nouă hotărâre de respingere a

acestei pretenții, iar în rest hotărârea a fost menținută.

La data de 26 ianuarie 2018 Ion Poia a declarat recurs împotriva deciziei din 03

octombrie 2017 a Curții de Apel Bălți, solicitând admiterea recursului, casarea

deciziei instanței de apel și menținerea hotărârii primei instanțe.

Prin încheierea din 04 aprilie 2018 a Curții Supreme de Justiție a fost declarat

inadmisibil recursul înaintat de Ion Poia pe motivul omiterii termenului de declarare

prevăzut de art. 434 Cod de procedură civilă.

La data de 10 septembrie 2018 Ion Poia a depus cerere de revizuire împotriva

încheierii din 04 aprilie 2018 a Curții Supreme de Justiție, solicitând admiterea cererii

de revizuire, casarea încheierii contestate cu restituirea cauzei spre rejudecare în

instanța de apel.

Ca temei de drept a invocat prevederile art. 449 lit. b) din Codul de procedură

civilă care reglementează că revizuirea se declară în cazul în care au devenit

cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale ale cauzei care nu au fost și nu au

putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedește că a întreprins toate măsurile

pentru a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a cauzei.

În motivare a indicat că cererea de recurs a fost depusă la data de 17 ianuarie

2018, în termenul prevăzut de lege, fapt confirmat și prin încheierea din 22 ianuarie

2018 a Curții Supreme de Justiție, iar nerespectarea de către instanță a normelor

procedurale nu-i pot fi imputate revizuentului.

Examinând materialele dosarului și verificând argumentele invocate în cererea

de revizuire, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră necesar de a respinge cererea de revizuire din

următoarele considerente.

Conform art.3 Cod de procedură civilă, instanțele judecătorești aplică legile

procedurale civile în vigoare la data judecării cauzei civile, efectuării actelor de

procedură sau executării actelor instanței judecătorești (hotărâri, încheieri, decizii,

ordonanțe), precum și a actelor unor alte autorități în cazurile prevăzute de lege.

Noua lege procedurală nu duce la modificarea efectelor juridice deja produse ca

rezultat al aplicării legii abrogate și nu le desființează. De la data intrării în vigoare a

noii legi procedurale, efectele vechii legi încetează dacă noua lege nu prevede altfel.

4

Legea procedurală civilă care impune obligații noi, anulează sau reduce

drepturile procedurale ale participanților la proces, limitează exercitarea unor drepturi

ori stabilește sancțiuni procedurale noi sau suplimentare nu are putere retroactivă.

Prin Legea nr.17 din 05 aprilie 2018, în vigoare din 01 iunie 2018, s-a stabilit

categoriile de încheieri care pot fi separat supuse revizuirii.

Astfel, prevederile art.446 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă stabilesc

că pot fi supuse revizuirii hotărârile, ordonanțele, încheierile și deciziile irevocabile

ale tuturor instanțelor judecătorești, în condițiile prezentului capitol.

Încheierile de încetare a procesului conform art.265 lit.c) și d) precum și cele

prin care se respinge acțiunea ca fiind tardivă conform art.1861 pot fi supuse

revizuirii. Încheierile judecătorești care nu se referă la fondul cauzei, precum și

deciziile emise în privința acestora nu se supun revizuirii.

Materialele dosarului atestă că prin încheierea din 04 aprilie 2018 a Curții

Supreme de Justiție, s-a declarat inadmisibil recursul depus de Ion Poia împotriva

deciziei din 03 octombrie 2017 a Curții de Apel Bălți pe motivul omiterii termenului

de declarare prevăzut de art. 434 Cod de procedură civilă.

Colegiul menționează că încheierile de inadmisibilitate se emit conform

prevederilor art. 270 Cod de procedură civilă și nu conțin nici o referire cu privire la

fondul recursului.

Așadar, ținând cont de faptul că prin modificările operate prin Legea nr.17 din

05 aprilie 2018, în vigoare din 01 iunie 2018, încheierile de inadmisibilitate a Curții

Supreme de Justiție nu pot fi suspuse revizuirii, Colegiul ajunge la concluzia de a

respinge ca drept inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Ion Poia împotriva

încheierii din 04 aprilie 2018 a Curții Supreme de Justiție.

În conformitate cu art. 269-270, art. 446 Cod de procedură civilă, Colegiul civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Ion Poia

împotriva încheierii din 04 aprilie 2018 a Curții Supreme de Justiție, în cauza civilă,

la cererea de chemare în judecată depusă de Ion Poia împotriva Agafiei Pleșco cu

privire la înlăturarea obstacolelor în folosirea imobilului și la cererea reconvențională

depusă de Agafia Pleșco împotriva lui Ion Poia, intervenienți Primăria orașului

Ungheni și Oficiul Cadastral Teritorial Ungheni cu privire la stabilirea hotarului între

terenurile aferente.

Încheierea nu se supune niciunei căi de atac.

Președintele completului,

judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Iurie Bejenaru

Mariana Pitic

5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2018-04-04
0,98
2ra-601/18 — inlaturarea obstacolelor in folosirea imobilului
prima instanţă: V. Șchiopu dosarul nr. 2ra-601/18 instanţa de apel: A. Albu, A. Toderaș, E. Bejenaru Î N C H E I E R E 04 aprilie 2018 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în c
CSJ 2018-11-07
0,93
2rh-213/18 — înlăturarea impedimentelor în folosirea terenului public, obligarea demolării gardului si stabilirea noului gard în conformitate cu titlu de autentificarea a dreptului detinătorului de teren
Dosarul nr. 2rh-213/18 Prima instanţă: Jud. Dubăsari (jud. V. Suciu) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. V. Negru, A. Pahopol, A. Bostan) Instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiție (jud. T. Vieru, O. Sternioală, N. Craiu) Î
CSJ 2020-12-23
0,92
2ra-1666/20 — inlaturarea obstacolelor in folosirea terenului
dosarul nr. 2ra-1666/2020 prima instanţă: Judecătoria Bălți, sediul Central (A. Donos) instanţa de apel: Curtea de Apel Bălți (A. Corcenco, O. Mironov, D. Stănilă) ÎNCHEIERE 23 decembrie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de co
CSJ 2020-05-20
0,92
2ra-587/20 — Înlăturarea obstacolelor
Dosarul nr.2ra-587/20 Prima instanţă: Judecătoria Drochia, sediul Rîşcani, judecător: I. Rabei Instanţa de apel: Curtea de Apel Bălţi, judecători: S. Procopciuc, N. Chircu, E. Grumeza ÎNCHEIERE 20 mai 2020 mun. Chişinău Colegiul Civil, Come
CSJ 2018-03-21
0,92
2rh-59/18 — inlaturarea obstacolelor in folosirea spatiului loctaiv
dosarul nr. 2rh-59/18 Prima instanţă: Judecătoria Râșcani, mun. Chișinău (judecător L. Holevițcaia) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (judecători Bostan A., Pahopol A., Negru V. ) instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiție jud.
Sursă