3r-197/18 — contestarea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ
- Temei legal
- temeiurile de explicare a deciziei
3r-197/18 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
dosarul nr. 3r-197/18 Prima instanță: Judecătoria Centru, mun. Chișinău ( jud. A. Gafton) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău ( jud. N. Simciuc, V. Sîrbu, I. Muruianu) DECIZIE 31 octombrie 2018 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Oleg Sternioală judecătorii Iurie Bejenaru Mariana Pitic examinând recursul declarat de către Societatea cu răspundere limitată „Wall Coninvest & Co”, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu răspundere limitată „Wall Coninvest & CO” împotriva Consiliului municipal Chișinău cu privire la recunoașterea ca ilegal a răspunsului și obligarea examinării cererii, împotriva încheierii din 21 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respinsă cererea cu privire la explicarea deciziei din 03 mai 2017 a Curții de Apel Chișinău, constată: La data de 27 mai 2016, SRL „Wall Coninvest & CO” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului municipal Chișinău cu privire la recunoașterea ca ilegal a răspunsului și obligarea de a examina cererea.
Prin hotărârea din 06 decembrie 2016 a Judecătoriei Centru mun. Chișinău, acțiunea depusă de SRL „Wall Coninvest & CO” a fost respinsă ca nefondată. Prin decizia din 03 mai 2017 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis apelul declarat de SRL „Wall Coninvest & CO”, a fost casată hotărârea din 06 decembrie 2016 a Judecătoriei Centru mun. Chișinău și a fost emisă o nouă hotărâre, de admitere a acțiunii. A fost declarat ilegal refuzul Consiliului municipal Chișinău de a soluționa cererea SRL „Wall Coninvest & CO” și a fost obligat Consiliul municipal Chișinău să examineze cererea SRL „Wall Coninvest & CO” din 13 iulie 2015 privind aprobarea Planului urbanistic în detaliu. La data de 27 noiembrie 2017, Consiliul municipal Chișinău a declarat recurs împotriva deciziei din 03 mai 2017 a Curții de Apel Chișinău.
Prin încheierea din 14 februarie 2018 a Curții Supreme de Justiție recursul declarat de Consiliul municipal Chișinău a fost considerat inadmisibil.
La data de 27 aprilie 2018 și ulterior la data de 20 iunie 2018 SRL „Wall Coninvest & CO” a depus cerere privind explicarea deciziei din 03 mai 2017 a Curții de Apel Chișinău, solicitând explicarea sensului și extinderea dispozitivului deciziei din 03 mai 2017 a Curții de Apel Chișinău și anume urmează sau nu Consiliul municipal Chișinău să examineze și pretenția din cererea din 13 iulie 2015 cu privire la modificarea prin excludere a sintagmei „se dă în arendă provizoriu, fără drept de privatizare, pentru exploatarea parcării auto de serviciu” din deciziile Consiliului 1 municipal Chișinău nr. 11/53-11 din 17 iunie 2004 și nr. 12/18-1 din 27 noiembrie 2009 și a acordurilor adiționale ulterioare, în sintagma „se dă în arendă SRL „Wall Coninvest & Co” lotul de teren cu nr. cadastral 0100422063 pentru proiectarea și construirea unui obiectiv comercial cu parcare auto”.
În motivarea cererii a indicat că, în cererea din 13 iulie 2015, care urmează să fie examinată de către Consiliul mun. Chișinău, conform deciziei din 03 mai 2017 a Curții de Apel Chișinău, SRL „Wall Coninvest & CO” a solicitat și modificarea prin excludere din deciziile Consiliului municipal Chișinău nr. 11/53-11 din 17 iunie 2004 și nr. 12/18-1 din 27 noiembrie 2009 și a cordurilor adiționale, în sintagma „se dă în arendă provizoriu, fără drept de privatizare, pentru exploatarea parcării auto de serviciu, cu includerea sintagmei „se dă în arendă SRL „Wall Coninvest & CO” lotul de teren cu nr. cadastral 0100422063 pentru proiectarea și construirea unui obiectiv comercial cu parcare auto„. A susținut că cerința nominalizată a fost indicată în solicitarea reclamantului SRL „Wall Coninvest & CO” la depunerea cererii de chemare în judecată, cât și în decizia instanței de apel din care rezultă temeinicia acțiunii.
Însă, deși instanța de apel indică în dispozitivul deciziei că admite acțiunea SRL „Wall Coninvest & CO”, a constatat că soluția pronunțată este una incertă și neclară în partea expusă. Or, această pretenție este accesorie cerinței de bază despre obligarea Consiliului municipal Chișinău să examineze cererea SRL „Wall Coninvest & CO” din 13 iulie 2015. Prin încheierea din 21 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost respinsă cererea SRL „Wall Coninvest & CO” cu privire la explicarea deciziei din 03 mai 2017 a Curții de Apel Chișinău. La data de 22 august 2018 SRL „Wall Coninvest & CO” a declarat recurs împotriva încheierii din 21 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii contestate și emiterea unei noi încheieri cu privire la admiterea cererii privind explicarea sensului și dispozitivului deciziei din 03 mai 2017 a Curții de Apel Chișinău.
În susținerea recursului SRL „Wall Coninvest & CO” a invocat că încheierea din 21 iunie 2018 a fost emisă de către Curtea de Apel Chișinău cu încălcarea și aplicarea eronată a normelor de drept material și procedural, nu au fost constatate, elucidate și dovedite circumstanțele care au importanță pentru soluționarea cauzei. A declarat că desi, instanța de apel prin decizia adoptată a admis acțiunea SRL „Wall Coninvest & CO”, în dispozitivul deciziei a omis să indice toate circumstanțele solicitate care erau indicate în cererea din 13 iulie 2015, expunându-se doar asupra uneia din ele. A afirmat că concluziile instanței de recurs expuse în încheierea din 21 iunie 2018 cu privire la respingerea cererii de explicare a deciziei din 03 mai 2017 a Curții de Apel Chișinău nu sunt argumentate.
La data de 26 septembrie 2018, în adresa intimatului Consiliul municipal Chișinău a fost expediată spre cunoștință copia recursului declarat de către SRL „Wall Coninvest & CO” cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței. Intimatul nu și-a valorificat dreptul procedural respectiv și nu au depus referință în termenul stabilit. În conformitate cu art. 425 Cod de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. 2 Curtea de Apel Chișinău a pronunțat încheierea contestată la data de 21 iunie 2018. Recurentul a recepționat încheierea instanței de apel la data de 07 august 2018 (f.d.169). Astfel, recursul, declarat la data de 22 august 2018, este în termen.
În conformitate cu art. 426 alin.(3) Cod de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pa baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Examinând recursul declarat, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție îl consideră neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii instanței de apel din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea.
Din materialele dosarului rezultă că, la 27 aprilie 2018 și ulterior la data de 20 iunie 2018 SRL „Wall Coninvest & CO” a depus cerere privind explicarea deciziei din 03 mai 2017 a Curții de Apel Chișinău. Fiind învestită cu examinarea cererii, Curtea de Apel Chișinău prin încheierea din 21 iunie 2018, a respins cererea SRL „Wall Coninvest & CO” cu privire la explicarea deciziei din 03 mai 2017 a Curții de Apel Chișinău. În conformitate cu art. 251 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă sunt necesare explicații referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii sau dacă hotărârea cuprinde dispoziții contradictorii, instanța emitentă, la cererea participanților la proces sau a executorului judecătoresc, dă explicații asupra dispozitivului ori omite dispozițiile contradictorii fără a modifica cuprinsul hotărârii.
Din dispozițiile normei de drept citate rezultă că partea interesată poate solicita instanței de judecată, care a pronunțat hotărârea, să explice dispozitivul acesteia sau să înlăture dispozițiile contradictorii sau neclare, în condițiile când dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar și sunt necesare lămuririi privind înțelesul, extinderea și aplicarea acestuia, care ar putea duce la crearea dificultăților la executare. La fel, prin această procedură nu se poate modifica cuprinsul hotărârii și nici dispozitivul acesteia, ci doar se fac anumite precizări pentru a se asigura posibilitatea punerii în executare, cu înlăturarea dispozițiilor care eventual se contrazic.
În susținerea opiniei enunțate, Colegiul civil și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează că prin decizia din 03 mai 2017 a Curții de Apel Chișinău s-a admis apelul declarat de SRL „Wall Coninvest & CO”, s-a casat hotărârea din 06 decembrie 2016 a Judecătoriei Centru, mun. Chișinău și s-a emis o nouă hotărâre de admitere a acțiunii. S-a declara ilegal refuzul Consiliului municipal Chișinău de a soluționa cererea SRL „Wall Coninvest & CO” din 13 iulie 2015 cu privire la aprobarea Planului urbanistic în detaliu.
În circumstanțele expuse și reieșind din prevederile normei de drept citate supra, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că cererea formulată de către SRL „Wall Coninvest & CO” este neîntemeiată, or, atât din conținutul, cât și din dispozitivul deciziei din 03 mai 2017 a Curții de Apel Chișinău nu rezultă că sunt necesare careva explicații referitoare la 3 sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului sau că decizia ar cuprinde careva dispoziții contradictorii. Dimpotrivă, din decizia instanței de apel clar rezultă care motive au stat la baza emiterii unei atare soluții, iar constatările expuse sunt certe, exprese și destul de explicite, prin urmare nu lasă loc de interpretare.
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că solicitarea SRL „Wall Coninvest & CO” privind explicarea deciziei din 03 mai 2017 a Curții de Apel Chișinău nu se încadrează în prevederile art. 251 alin. (1) din Codul de procedură civilă, or, acesta pune în discuție întrebări ce se referă la concluziile reflectate în decizia din 03 mai 2017 a Curții de Apel Chișinău, obiect examinat în cadrul instanței de apel. Prin urmare, solicitarea SRL „Wall Coninvest & CO”, în care, de fapt, se abordează întrebări ce țin de fondul cauzei, nu se încadrează în prevederile art. 251 alin. (1) din Codul de procedură civilă, circumstanță ce indică la netemeinicia cererii.
Din considerentele menționate și având în vedere că încheierea din 21 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău este întemeiată și legală, iar argumentele invocate în cererea de recurs nu au suport legal, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul cu menținerea încheierii contestate. În conformitate cu art. 427 lit. a), 428 Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide: Se respinge recursul declarat de către Societatea cu răspundere limitată „Wall Coninvest & Co”. Se menține încheierea din 21 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu răspundere limitată „Wall Coninvest & CO” împotriva Consiliului municipal Chișinău cu privire la recunoașterea ca ilegal a răspunsului și obligarea examinării cererii.
Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Oleg Sternioală judecătorii Iurie Bejenaru Mariana Pitic 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.