ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 31.10.2018

2r-821/18 — constatarea nulității contractului de donație

HOTĂRÂRE
31.10.2018
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
constatarea nulităţii contractului de donaţie
Temei legal
împuternicirile reprezentantului în judecată
Citează această cauză
2r-821/18 — constatarea nulității contractului de donație (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 2r-821/18

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani (jud: A. Negru)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: M. Anton, V. Buhnaci, A. Panov)

31 octombrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Nina Vascan

Tamara Chișca-Doneva

examinând recursul declarat de Irina Samburschi reprezentată de avocatul

Radion Bordian,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Ion Hodorogea

împotriva Irinei Samburschi, intervenienți accesorii notarul Rodica Semionova și

Alexandra Hodorogea cu privire la constatarea nulității contractului de donație,

împotriva încheierii din 25 ianuarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care

a fost restituit apelul declarat de avocatul Radion Bordian în interesele Irinei

Samburschi, ca fiind depus de o persoană care nu este în drept să declare apel,

c o n s t a t ă :

La 22 noiembrie 2016 Ion Hodorogea a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Irinei Samburschi cu privire la constatarea nulității contractului de

donație.

Prin încheierea din 26 ianuarie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani,

au fost atrași în proces în calitate de intervenienți accesorii, notarul Rodica

Semionova și Alexandra Hodorogea.

Prin hotărârea din 28 iunie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani,

cererea de chemare în judecată a fost admisă parțial, fiind declarat nul contractul

de donație a bunului imobil cu numărul cadastral xxxxx - teren agricol cu suprafața

de 0, 2944 ha, situat în extravilanul or. Durlești, încheiat la 22 aprilie 2016 între

Ion Hodorogea și Alexandra Hodorogea pe de o parte în calitate de donator și Irina

Samburschi pe de altă parte în calitate de donatar, autentificat de notarul public

Rodica Semionova la nr. 6649, cu repunerea părților în poziția inițială. În rest,

acțiunea a fost respinsă.

La 28 iunie 2017, Irina Samburschi reprezentată de avocatul Radion Bordian a

declarat apel împotriva hotărârii din 28 iunie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Buiucani.

Prin încheierea din 25 ianuarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost restituit

apelul declarat de avocatul Radion Bordian în interesele Irinei Samburschi, ca fiind

depus de o persoană care nu este în drept să declare apel.

1

La 15 iunie 2018, Irina Samburschi reprezentată de avocatul Radion Bordian a

declarat recurs împotriva încheierii din 25 ianuarie 2018 a Curții de Apel Chișinău.

În motivarea recursului s-a invocat dezacordul cu încheierea contestată,

considerând-o ilegală și neîntemeiată prin faptul că au fost încălcate normele

legale.

Astfel, a considerat greșită constatarea instanței de apel în privința faptului că

la cererea de apel nu a fost anexat mandatul avocatului care ar atesta

împuternicirile delegate de către apelantă.

A susținut în acest sens că, la materialele dosarului încă la faza judecării

cauzei în prima instanță, a fost anexat mandatul avocatului, în temeiul căruia a și

fost contestată cu apel hotărârea primei instanțe.

La fel, a apreciat ca neîntemeiată și concluzia instanței de apel referitoare la

faptul că apelul a fost declarat în lipsa dreptului de a contesta hotărârea

judecătorească, deoarece a arătat că, pe partea verso a mandatului avocațional, a

fost indicat manuscris ,,toate actele procedurale pot fi exercitate, inclusiv cele cu

titlu de excepție prevăzute de art. 81 Cod de procedură civilă”.

Prin urmare, a semnalat că, prin mențiunea indicată pe versoul mandatului,

este evident că se include și dreptul avocatului de a contesta hotărârea

judecătorească, iar din acest motiv instanța de apel urma să aprecieze ca fiind

legale împuternicirile acordate.

Recurentul a solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului,

admiterea recursului, casarea încheierii din 25 ianuarie 2018 a Curții de Apel

Chișinău și restituirea cauzei la rejudecare în instanța de apel, în alt complet de

judecată.

În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de

declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea ei.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat încheierea contestată la 25 ianuarie 2018,

dar careva date ce ar confirma recepționarea acesteia de către recurent, la dosar

lipsesc.

Astfel, recursul declarat la 15 iunie 2018, este depus cu respectarea termenului

prevăzut de lege.

Examinând recursul declarat, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție îl consideră neîntemeiat și care urmează

a fi respins, cu menținerea încheierii contestate, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 427 lit. a) Cod de procedură civilă, instanța de recurs

după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul

și să mențină încheierea.

Din materialele dosarului s-a constatat că, prin hotărârea din 28 iunie 2017 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, a fost admisă parțial cererea de chemare în

judecată depusă de Ion Hodorogea împotriva Irinei Samburschi, intervenienți

accesorii notarul Rodica Semionova și Alexandra Hodorogea cu privire la

constatarea nulității contractului de donație.

Împotriva hotărârii menționate, la 28 iunie 2017 Irina Samburschi

reprezentată de avocatul Radion Bordian a declarat apel.

2

Curtea de Apel Chișinău prin încheierea din 25 ianuarie 2018 a dispus

restituirea apelul declarat de avocatul Radion Bordian în interesele Irinei

Samburschi, ca fiind depus de o persoană care nu este în drept să declare apel.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție conchide că, instanța de apel prin încheierea din 25 ianuarie 2018,

întemeiat a restituit cererea de apel ca fiind depusă de o persoană care nu este în

drept să declare apel.

În conformitate cu prevederile art. 369 alin. (1) lit. d) Cod de procedură civilă

(în vigoare până la 01 iunie 2018), instanța de apel restituie, printr-o încheiere,

cererea, dacă cererea de apel a fost depusă de o persoană care nu este în drept să

declare apel, cu excepția cazului în care cererea depusă de persoana incapabilă se

referă la contestarea hotărârii privind declararea incapacității.

Articolul 75 alin. (1) Cod de procedură civilă, stipulează că în proces civil,

persoanele fizice își pot apăra interesele personal, prin avocat sau avocat stagiar.

Iar articolul 80 alin. (7) Cod de procedură civilă, reglementează că

împuternicirile date avocatului sau avocatului stagiar se atestă printr-un mandat,

eliberat de reprezentat și certificat de avocat.

Conform art. 60 alin. (2) al Legii cu privire la avocatură nr. 1260-XV din 19

iulie 2002, împuternicirile avocatului și ale avocatului stagiar se confirmă prin

mandat. Formularul mandatului este un document de strictă evidență. Conținutul,

forma și modul de utilizare a mandatului se aprobă de către Guvern.

Pct. 2 din hotărârea Guvernului nr. 158 din 28 februarie 2013 cu privire la

aprobarea formularului și modului de utilizare a mandatului avocatului și al

avocatului stagiar, prevede că formularul mandatului avocatului și al avocatului

stagiar sunt documente de strictă evidență, care confirmă împuternicirile acestora.

Potrivit pct. 6 alin. (2) lit. a) și b) din aceiași hotărâre, formularul mandatului

avocatului conține un șir de elemente obligatorii, inclusiv, pe versou se inserează

împuternicirile avocatului și semnătura clientului sau, după caz, a avocatului.

Totodată, pct. 8 al hotărârii Guvernului nr. 158 din 28 februarie 2013 cu

privire la aprobarea formularului și modului de utilizare a mandatului avocatului și

al avocatului stagiar, prevede că împuternicirile avocatului și ale avocatului stagiar

în procesul civil, stabilite conform art.81 din Codul de procedură civilă, urmează a

fi consemnate pe versoul mandatului sau, după caz, în procura întocmită la cererea

clientului, în modul stabilit de lege.

Actele cauzei atestă că cererea de apel a fost semnată și depusă în interesele

Irinei Samburschi de către avocatul Radion Bordian.

La materialele dosarului se regăsește mandatul avocatului Radion Bordian nr.

0985117 din 26 ianuarie 2017 privind acordarea asistenței juridice în prezenta

cauză în interesele Irinei Samburschi (f.d.16).

În conformitate cu art. 81 Cod de procedură civilă, împuternicirea de

reprezentare în judecată acordă reprezentantului dreptul de a exercita în numele

reprezentatului toate actele procedurale, cu excepția dreptului de a semna cererea și

de a o depune în judecată, de a recurge la arbitraj pentru soluționarea litigiului, de a

renunța total sau parțial la pretențiile din acțiune, de a majora sau reduce

cuantumul acestor pretenții, de a modifica temeiul sau obiectul acțiunii, de a o

recunoaște, de a recurge la mediere, de a încheia tranzacții, de a intenta acțiune

3

reconvențională, de a transmite împuterniciri unei alte persoane, de a ataca

hotărârea judecătorească, de a-i schimba modul de executare, de a amâna sau

eșalona executarea ei, de a prezenta un titlu executoriu spre urmărire, de a primi

bunuri sau bani în temeiul hotărârii judecătorești, drept care trebuie menționat

expres, sub sancțiunea nulității, în procura eliberată reprezentantului persoanei

juridice sau în mandatul eliberat avocatului.

Prin urmare, dreptul de a ataca hotărârea judecătorească urmează a fi prevăzut

expres în mandatul avocatului, sub sancțiunea nulității, pe când în mandatul

avocatului Radion Bordian, nu este inserat expres acest drept.

Respectiv, formularul mandatului, care nu conține pe verso în mod expres

împuternicirile avocatului de a ataca hotărârea judecătorească, nu poate fi acceptat

drept dovadă a împuternicirilor avocatului, deoarece nu corespunde prevederilor

art. 80 alin. (7) Cod de procedură civilă și nu face dovada dreptului de a exercita

actele procedurale prevăzute expres la art. 81 din același cod.

În acest sens, nu poate fi reținut argumentul recurentului precum că pe verso

mandatului a fost indicată manuscris mențiunea ,,toate actele procedurale pot fi

exercitate, inclusiv cele cu titlu de excepție prevăzute de art. 81 Cod de procedură

civilă”, fiind inclus astfel și dreptul de a contesta hotărârea judecătorească.

Or, după cum s-a menționat, formularul mandatului avocatului este un

document de strictă evidență, care confirmă împuternicirile avocatului în instanța

de judecată, iar împuternicirile strict prevăzute în art. 81 Cod de procedură civilă,

urmează a fi menționate expres în mandatul eliberat avocatului, iar în cazul dacă

nu sunt menționate în mandat, avocatul are dreptul de a exercita în numele

reprezentatului toate actele procedurale, însă fără împuterniciri, care se necesită a fi

menționate expres.

În asemenea circumstanțe, instanța de recurs relevă că, formularul mandatului

avocatului Radion Bordian, anexat la materialele cauzei, în lipsa indicării exprese a

dreptului de a ataca hotărârea judecătorească, îl privează pe acesta de a contesta cu

apel hotărârea primei instanțe din numele apelantei Irina Samburschi.

De altfel, instanța de recurs notează că, admiterea pentru examinare a cererii

de apel în condițiile în care a fost depusă, reprezintă o încălcare a principiului

egalității în drepturi procedurale a părților și vine în contradicție cu prevederile art.

6 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Așa fiind, se constată ca întemeiată soluția instanței de apel cu privire la

restituirea cererii de apel, fiind cert stabilită lipsa împuternicirilor avocatului de a

contesta hotărârea judecătorească.

Instanța de recurs menționează că o asemenea soluție este compatibilă cu

standardele Curții Europene a Drepturilor Omului, care a relatat în practica sa

constantă faptul că, dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut (cauza

Golder vs the United Kingdom §-36 din 21 februarie 1975), ci unul care poate

implica anumite limitări din partea statelor contractante (Ashingdane vs the United

Kingdom, 28 mai 1985).

Față de cele relatate, instanța de recurs conchide că argumentele invocate în

cererea de recurs sunt neîntemeiate și nu constituie temei de casare a încheierii

recurate.

4

Din considerentele expuse, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge

recursul și a menține încheierea contestată.

În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 Cod de procedură civilă, Colegiul

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d e c i d e :

Se respinge recursul declarat de Irina Samburschi reprezentată de avocatul

Radion Bordian.

Se menține încheierea din 25 ianuarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, în

cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Ion Hodorogea împotriva

Irinei Samburschi, intervenienți accesorii notarul Rodica Semionova și Alexandra

Hodorogea cu privire la constatarea nulității contractului de donație.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Nina Vascan

Tamara Chișca-Doneva

5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2021-12-22
0,95
2ra-1871/21 — anularea actului juridic
Dosarul nr. 2ra-1871/2021 prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (jud: C. Vlah) instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud: N. Budăi, V. Mihaila, I. Cotruţă) Î N C H E I E R E 22 decembrie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil,
CSJ 2017-06-21
0,94
2ra-553/17 — declararea nulității contractelor de donație a bunurilor imobile
prima instanţă: S. Daguţa dosarul nr. 2ra-553/17 instanţa de apel: N. Cernat, A. Pahopol, L. Bulgac D E C I Z I E 21 iunie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie În c
CSJ 2018-11-21
0,94
2r-894/18 — cu privire la revocarea parțială a contractului de donație
Dosarul nr. 2r-894/18 prima instanţă: Judecătoria Chişinău sediul Rîşcani (jud. I. Barbacaru) instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. L. Bulgac, G. Daşchevici, S. Gîrbu) DECIZIE 21 noiembrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comerc
CSJ 2018-01-31
0,93
2r-78/18 — recunoașterea nulității contractului
prima instanţă: R. Moşneguţu dosarul nr. 2r-78/18 instanţa de apel: A. Bostan, A. Pahopol, V. Negru D E C I Z I E 31 ianuarie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în compon
CSJ 2016-12-07
0,93
2ra-2756/16 — declararea nulității contractului de donație
dosarul nr. 2ra-2756/16 prima instanţă: I. Sandu instanţa de apel: N. Vascan, E. Fistican, V. Negru ÎNCHEIERE 07 decembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componen
Sursă