3ra-1147/18 — contestarea actului administrativ

3ra-1147/18 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 3ra-1147/18

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (Gheorghe Stratulat)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (Marina Anton, Vitalie Cotorobai, Ana Panov)

ÎNCHEIERE

31 octombrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Nina Vascan

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de

Serviciul Vamal,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Andrei

Vremea împotriva Serviciului Vamal cu privire la contestarea actului

administrativ și restabilirea în funcția anterior deținută,

împotriva deciziei din 10 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a

respins apelul declarat de Serviciul Vamal și s-a menținut hotărârea din 02

februarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, prin care s-a admis acțiunea

depusă de Andrei Vremea,

constată:

La 01 martie 2017, Andrei Vremea, reprezentat de avocatul Patriții Miron, a

depus cerere de chemare în judecată împotriva Serviciului Vamal cu privire la

contestarea actului administrativ și restabilirea în funcția anterior deținută.

În motivarea acțiunii a menționat că, în baza Ordinului nr. 103-p emis de

Directorul general al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, la 31 ianuarie 2017,

Andrei Vremea a fost eliberat din funcția de inspector principal al Serviciului

echipe mobile Nord, Direcția servicii operative.

Nefiind de acord cu ordinul nominalizat, la 13 februarie 2017, Andrei Vremea

s-a adresat către Serviciul Vamal cu cerere prealabilă, prin care a solicitat anularea

ordinului și restabilirea în funcție, însă, nu a primit vreun răspuns la aceasta.

Reclamantul a opinat că, emiterea ordinului și eliberarea sa din serviciu, în

baza temeiurilor invocate de angajator, este ilegală și neîntemeiată, deoarece

angajatorul nu a indicat în carnetul de muncă norma legală în baza căreia a fost

eliberat din funcție; nu a respectat procedura preavizării prevăzută de art. 63 din

Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public; nu a prezentat,

cu 30 de zile înainte de eliberare, agenției pentru ocuparea forței de muncă

informațiile privind funcționarii care urmează a fi disponibilizați; nu a ținut cont de

faptul că, prin prisma art. 86 lit. c) și art. 183 din Codul muncii, Andrei Vremea

avea drept preferențial la muncă deoarece are la întreținere doi copii minori și

1

mama căreia i s-a determinat dizabilitate de gradul II, precum și are o vechime în

muncă de 13 ani și nu are sancțiuni disciplinare.

Subsecvent, a relevat că reducerea statelor de personal nu a purtat un caracter

real, deoarece pe pagina oficială a Serviciului Vamal sunt plasate anunțuri cu

privire la desfășurarea concursurilor pentru angajare, atât în perioada în care

Andrei Vremea era angajat, cât și după eliberarea acestuia din funcție, fapt ce

contravine dispozițiilor art. 63 alin. (5) din Codul muncii.

În această ordine de idei, Andrei Vremea, reprezentat de avocatul Patriții

Miron, a solicitat admiterea acțiunii și anularea Ordinului nr. 103-p emis de

Directorul general al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, la 31 ianuarie 2017, cu

restabilirea lui Andrei Vremea în serviciu.

Prin hotărârea din 02 februarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

(f.d. 68, 72-75) s-a admis acțiunea depusă de Andrei Vremea și s-a anulat Ordinul

nr. 103-p din 31 ianuarie 2017 „cu privire la eliberarea d-lui Andrei Vremea din

Aparatul Central” și s-a restabilit Andrei Vremea în funcția anterior deținută de

inspector principal Serviciul echipe mobile Nord, Direcția servicii operative.

Prin decizia din 10 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău (f.d. 95, 96-101),

apelul declarat de Serviciul Vamal a fost respins ca neîntemeiat și s-a menținut

hotărârea din 02 februarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

Prima instanță și instanța de apel și-au întemeiat soluțiile adoptate pe

dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 16 alin. (1) și (2), art. 24 alin. (1), (3) și (4), art. 25

alin. (1) lit. b) și alin. (2), art. 26 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului

administrativ; art. 63 alin. (2) din Legea cu privire la funcția publică și statutul

funcționarului public; art. 89 alin. (1), art. 210 alin. (1) lit. a), b) și c) din Codul

muncii; și pct. 47 din Hotărârea nr. 24 din 14 septembrie 2016 a Curții

Constituționale.

În consolidarea soluțiilor sale, Judecătoria Chișinău, sediul Centru, și Curtea

de Apel Chișinău au reținut că, ordinul de preavizare a lui Andrei Vremea i-a fost

adus la cunoștința ultimului la 02 ianuarie 2017, iar concedierea propriu zisă a avut

loc la 31 ianuarie 2017, adică până la expirarea termenului de 30 de zile de

preavizare. Prin urmare, angajatorul a preavizat în mod defectuos salariatul care

cade sub incidența reducerii de personal, fără respectarea termenului de 30de zile.

La fel, ordinul de concediere a reclamantului nu conține informații cu privire

la termenul în care sancțiunea poate fi contestată sau organul în care poate fi

contestat.

Respectiv, instanțele inferioare au conchis că la întocmirea ordinului de

concediere a lui Andrei Vremea, Serviciul Vamal nu a respectat condițiile

imperativele impuse de lege, fapt prin ce a încălcat procedura de concediere.

La 26 iunie 2018, Serviciul Vamal a declarat recurs împotriva deciziei din 10

mai 2018 a Curții de Apel Chișinău (f.d. 107-109).

În motivarea recursului a invocat că instanța de apel a interpretat în mod

eronat normele de drept material, iar concluziile instanțelor inferioare sunt în

contradicție cu circumstanțele cauzei, deoarece în speță s-au apreciat eronat

probele administrate de Serviciul Vamal.

În acest sens, recurentul a menționat că instanțele de fond nu au ținut cont de

faptul că prin Ordinul nr. 1269-p emis la 24 noiembrie 2016 de Serviciul Vamal, a

fost stabilită procedura de preavizare despre posibila eliberare din funcție a

2

persoanelor ale căror funcții vor fi reduse. Acest ordin a fost adus la cunoștință lui

Andrei Vremea la 02 ianuarie 2017.

Prin urmare, recurenta a considerat că a respectat termenul de preavizare de

30 de zile, deoarece acest termen urmează a fi calculat din ziua contrasemnării

ordinului nr. 1269-p emis la 24 noiembrie 2016, adică de la 02 ianuarie 2017.

Subsecvent, a invocat că instanța de apel nu s-a expus asupra indemnizației

primite de către intimat în mărime de 6 salarii medii lunare, prevăzută de art. 42

alin. (6) din Legea nr. 158 din 04 iulie 2008 cu privire la funcția publică și statutul

funcționarului public, care în cazul restabilirii intimatului la serviciu urma să fie

restituită Serviciului Vamal.

Astfel, recurentul Serviciul Vamal a solicitat admiterea recursului și casarea

deciziei din 10 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău și a hotărârii din 02 februarie

2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cu pronunțarea unei hotărâri noi prin

care să fie respinsă acțiunea depusă de Andrei Vremea.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, acesta este inadmisibil,

din motivele ce succed.

Articolul 431 din Codul de procedură civilă consemnează în alineatul (2) că,

asupra admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

3

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță

din oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4);

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu

excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.

434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Prin prisma art. 434 în alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei

integrale, dacă legea nu prevede altfel.

La caz, instanța de recurs atestă că, din conținutul extrasului din boxmail-ul

cu adresa „doinita.burlacu@justice.md” rezultă că decizia recurată i-a fost

comunicată Serviciului Vamal la 11 iunie 2018 (f.d. 102). Prin urmare, termenul 2

luni pentru exercitarea dreptului de a ataca cu recurs decizia instanței de apel a

început să curgă, prin prisma art. 111 alin. (3) din Codul de procedură civilă, la

12 iulie 2018, ultima zi fiind data de 12 septembrie 2018, ora 24.00.

Astfel, se constată că, în speță, calea de atac a fost demarată în interiorul

termenului legal, deoarece cererea de recurs a fost depusă la 26 iunie 2018.

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de

admisibilitate le apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Instanța de recurs nu poate accepta ipoteza recurentului precum că a

respectat termenul de preavizare de 30 de zile, deoarece acest termen urmează a fi

calculat din ziua contrasemnării ordinului nr. 1269-p emis la 24 noiembrie 2016,

adică de la 02 ianuarie 2017.

În acest sens, este notabil faptul că, articolului 2 din Codul muncii statuează

că, prezentul cod reglementează totalitatea raporturilor individuale și colective de

muncă, controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă,

jurisdicția muncii, precum și alte raporturi legate nemijlocit de raporturile de

muncă. Prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi

organice și prin alte acte normative.

Respectiv, calcularea termenului de preavizare urmează a fi efectuat în

corespundere cu dispozițiile art. 14 alin. (1) din Codul muncii, care statuează că

curgerea termenelor de care prezentul cod leagă apariția sau încetarea raporturilor

de muncă începe în ziua imediat următoarea celei în care a fost determinată

apariția sau încetarea drepturilor și obligațiilor de muncă.

Prin urmare, având în vedere că, în speță, preavizarea lui Andrei Vremea, în

conformitate cu art. 63 alin. (2) din Legea cu privire la funcția publică și statutul

funcționarului public, a avut loc la 02 ianuarie 2017, concedierea propriu zisă nu

putea avea loc mai devreme decât la 02 februarie 2017.

La fel, completul de admisibilitate apreciază ca fiind neviabile criticile

recurentei precum că instanțele de fond nu s-a expus în partea restituirii de către

4

Andrei Vremea a indemnizației primite de către acesta în mărime de 6 salarii medii

lunare, prevăzută de art. 42 alin. (6) din Legea nr. 158 din 04 iulie 2008. Or,

această pretenție nu a format obiectul prezentei acțiuni civile.

În acest sens, urmează a fi accentuat faptul că obiectul acțiunii civile îl

formează pretențiile reclamantului față de pârât, adresate instanței de judecată în

scopul apărării propriilor drepturi și care reies din raportul material-litigios și în

privința cărora instanța de judecată urmează să se expună prin hotărâre.

În condițiile speței, însă, Serviciul Vamal nu a formulat față de Andrei

Vremea pretenții cu privire la restituirea indemnizației primite de către acesta în

mărime de 6 salarii medii lunare, conform art. 42 alin. (6) din Legea nr. 158 din 04

iulie 2008. Respectiv, Judecătoria Chișinău, sediul Centru, și Curtea de Apel

Chișinău nu au avut împuterniciri de a se expune în privința acestor pretenții, or, în

conformitate cu art. 240 alin. (3) din Codul de procedură civilă, instanța

judecătorească adoptă hotărârea în limitele pretențiilor înaintate de reclamant.

În această ordine de idei, completul de admisibilitate constată că, argumentele

invocate de Serviciul Vamal în cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate

în temeiul prevăzut de art. 386 alin.(1) lit. b) din Codul de procedură civilă,

aplicabil doar procedurii de apel și nu se regăsesc în art. 432 din Codul de

procedură civilă, aplicabil recursului. Ba mai mult ca atât, acestea au fost deja

supuse examinării și aprecierii de către instanța de apel prin prisma art. 130 din

Codul de procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile de rigoare și, prin urmare,

nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al

recursului declarat, deoarece Serviciul Vamal nu a invocat niciun argument

plauzibil în vederea justificării ilegalității deciziei instanței de apel. Astfel, se

evidențiază caracterul declarativ al recursului, deoarece este lipsit de conținut și

desprinde simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de instanțele

inferioare, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea

Europeană a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs

efectiv sunt în primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în

principiu, competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (Doorson împotriva Olandei, 26 martie 1996, §67). La acest

capitol instanță de recurs reține că recursul declarat de Serviciul Vamal nu s-a

bazat exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar cuprinde încălcări esențiale sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural, iar ca urmare nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”, fiind lipsit de

șanse de succes și nu este capabil să ofere îndreptarea situației din decizia

recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că prezenta cerere de recurs a

fost depusă după ce Serviciul Vamal a avut posibilitatea de a fi auzit de o instanță

de fond și de o instanță de apel, fiecare dintre care a avut deplină jurisdicție (a se

vedea mutatis mutandis „Levages Prestations Services” împotriva Franței, cererea

nr.21920/93 din 23 octombrie 1996, §48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentului i-a fost asigurat

dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzit combinat cu dreptul la un

recurs efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea

echității procedurii din perspectiva art. 6 §1 din CEDO, rezultă că participanții au

5

reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele pe

care le considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere (Blücher

împotriva Cehiei, cererea nr.58580/00 din 11 aprilie 2005, §65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel

a examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și

procedural, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile

prevăzute de art.432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera

recursul declarat de Serviciul Vamal împotriva deciziei din 10 mai 2018 a Curții

de Apel Chișinău, în baza art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, ca fiind

inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Serviciul Vamal împotriva

deciziei din 10 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, adoptată în cauza civilă

intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Andrei Vremea împotriva

Serviciului Vamal cu privire la contestarea actului administrativ și restabilirea în

funcția anterior deținută.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Nina Vascan

6