2ra-2118/18 — anularea ordinului, repararea prejudiciului moral

2ra-2118/18 — anularea ordinului, repararea prejudiciului moral (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr.2ra-2118/18

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (jud: I.Barbacaru)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: S.Gîrbu, V.Buhnaci, M.Guzun)

Î N C H E I E R E

24 octombrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Nina Vascan

Tamara Chișca-Doneva

examinând admisibilitatea recursului declarat de Instituția Publică Centrul de

Excelență în Viticultură și Vinificație din Chișinău,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Maria

Caranda și Valentina Colesnicova împotriva Întreprinderii de Stat ,,Colegiul

Național de Viticultură și Vinificație din Chișinău” (succesor în drepturi Instituția

Publică Centrul de Excelență în Viticultură și Vinificație din Chișinău) cu privire

la anularea ordinului, repararea prejudiciului moral și compensarea cheltuielilor de

judecată,

împotriva deciziei din 6 martie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a

admis apelul declarat de către Maria Caranda și apelul declarat de către Valentina

Colesnicova, s-a casat hotărârea din 30 mai 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Rîșcani și s-a emis o nouă hotărâre de admitere a acțiunii,

c o n s t a t ă:

La 14 ianuarie 2016, Maria Caranda a depus cerere de chemare în judecată

împotriva ÎS ,,Colegiul Național de Viticultură și Vinificație din Chișinău”

(succesor în drepturi Instituția Publică Centrul de Excelență în Viticultură și

Vinificație din Chișinău) cu privire la anularea ordinului, repararea prejudiciului

moral și compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că, din anul 1979 este angajată la ÎS

„Colegiul Național de Viticultură și Vinificație din Chișinău”, iar soțul ei, Dumitru

Caranda a fost angajat prin transfer la aceiași întreprindere, din anul 1979 până în

anul 2014.

Reclamanta a indicat că, fiind angajați prin transfer la ÎS „Colegiul Național

de Viticultură și Vinificație din Chișinău”, familia sa, a eliberat locul precedent de

trai, un apartament cu 3 odăi.

Astfel, conform art.112 Cod de locuințe din 3 iunie 1983 și Regulamentul

căminelor, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Miniștri al RSSM nr.214 din 21

iunie 1984, în baza hotărârii comune a comisiei de cazare, formate din

1

reprezentanții administrației și comitetului sindical, familiei lor, i-a fost acordat

spațiu locativ în camerele (apartamentele) nr. XXXX, XXXX și XXXX ale

căminului din str. XXXX, XXXX, cu suprafața totală de 54 m.p.

Maria Caranda a menționat că, acest fapt este dovedit prin borderoul ordinului

de repartiție din 14 decembrie 1999 și ordinul directorului ÎS „Colegiul Național de

Viticultură și Vinificație din Chișinău” nr.138 din 10 decembrie 1999.

Reclamanta a susținut că, în prezent în încăperile litigioase trăiește familia sa

compusă din 7 persoane, fapt dovedit prin certificatul nr. 441 din 1 iulie 2015,

eliberat de Primăria comunei Stăuceni.

A afirmat că, membrii familiei sale dețin viza de domiciliu în camerele nr.

XXXX, XXXX și XXXX ale căminului din str. XXXX, XXXX, fapt confirmat

prin fișa buletinului de identitate.

Reclamanta a mai indicat că, la 25 noiembrie 2015, a primit de la conducerea

ÎS „Colegiul Național de Viticultură și Vinificație din Chișinău” copia ordinului nr.

39 din 27 octombrie 2015, care prevedea modificarea pct. 1 din ordinul nr. 138 din

10 decembrie 1999 cu privire la cazare, în următoarea redacție: de a transmite

temporar pe perioada relațiilor de muncă dreptul de a locui în căminul studențesc

nr. XXXX din str. XXXX, XXXX, următoarelor persoane: Valentinei Colesnicova

odaia nr.XXXX și Mariei Caranda odaia nr.XXXX.

Maria Caranda a considerat că în lipsa consimțământului său, administrația ÎS

„Colegiul Național de Viticultură și Vinificație din Chișinău” nu a dispus de

dreptul legal să modifice hotărârea comună a comisiei de cazare și ordinul de

repartiție.

A relatat în acest sens că, la 26 noiembrie 2015 s-a adresat administrației ÎS

„Colegiul Național de Viticultură și Vinificație din Chișinău” cu cerere, prin care a

invocat dezacordul cu ordinul menționat, însă până în prezent nu a primit niciun

răspuns.

Reclamanta a accentuat că, familiei sale i-a fost acordat spațiu locativ în

camerele nr.XXXX, XXXX și XXXX ale căminului din str. XXXX, XXXX în

baza hotărârii comune a comisiei de cazare, formate din reprezentanții

administrației și comitetului sindical. În baza hotărârii comune a comisiei de

cazare, administrația a eliberat ordinul de repartiție din 14 decembrie 1999 și a fost

adoptat ordinul directorului ÎS „Colegiul Național de Viticultură și Vinificație din

Chișinău” nr.138 din 10 decembrie 1999, pe care îl consideră ilegal.

Ca urmare, reclamanta a considerat că a fost prejudiciată moral.

Reclamanta a solicitat anularea ordinului nr. 39 din 27 octombrie 2015 a

directorului Întreprinderii de Stat ,,Colegiul Național de Viticultură și Vinificație

din Chișinău” (succesor în drepturi Instituția Publică Centrul de Excelență în

Viticultură și Vinificație din Chișinău) ,,Cu privire la modificarea ordinului nr. 138

din 10 decembrie 1999”, încasarea sumei de 20 000 de lei cu titlu de prejudiciu

moral și compensarea cheltuielilor de judecată în mărime de 1 000 de lei.

La 4 mai 2016, Valentina Colesnicova prin cererea depusă, a solicitat

intervenirea în proces, în calitate de coreclamantă, cerând anularea ordinului nr.39

din 27 octombrie 2015 ,,Cu privire la modificarea ordinului nr.138 din 10

decembrie 1999”, încasarea sumei de 20 000 de lei, cu titlu de prejudiciu moral și

compensarea cheltuielilor de judecată.

2

În motivarea acțiunii a invocat că, prin ordinul nr.39 din 27 octombrie 2015 se

prevede modificarea pct. 1 din ordinul nr.138 din 10 decembrie 1999 cu privire la

cazare, în următoarea redacție ,,de a transmite temporar pe perioada relațiilor de

muncă dreptul de a locui în căminul studențesc nr.XXXX din str. XXXX, XXXX

următoarelor persoane: Valentinei Colesnicova odaia nr. XXXX și Mariei Caranda

odaia XXXX.

A menționat Valentina Colesnicova că, fără consimțământul său,

administrația ÎS „Colegiului Național de Viticultură și Vinificație din Chișinău” nu

a avut drept legal să modifice hotărârea comună a comisiei de cazare și ordinul de

repartiție, aceasta deoarece, din anul 1984 până în prezent dânsa este angajata

întreprinderii.

Valentina Colesnicova a specificat că, conform art.112 Cod de locuințe și

Regulamentului căminelor, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Miniștri al

RSSM nr.214 din 21 iunie 1984, în baza hotărârii comune a comisiei de cazare,

formate din reprezentanții administrației și comitetului sindical, familiei sale i-a

fost acordat spațiu locativ în camerele (apartamentele) nr.XXXX, XXXX și XXXX

ale căminului din str. XXXX, XXXX, cu suprafața totală de 54 m.p. Acest fapt este

demonstrat prin cererea din 24 ianuarie 1996, ordinul ÎS „Colegiul Național de

Viticultură și Vinificație din Chișinău” nr.138 din 10 decembrie 1999 și ordinul de

repartiție din 14 decembrie1999.

A mai relatat că dânsa și fiica sa, își au viza de domiciliu în încăperile

litigioase, fapt confirmat prin fișele buletinelor de identitate.

Reclamanta a considerat că, ordinul directorului ÎS „Colegiul Național de

Viticultură și Vinificație din Chișinău” este ilegal și urmează a fi anulat, or,

familiei sale i-a fost acordat spațiul locativ în camerele nr.XXXX, XXXX și

XXXX ale căminului din str. XXXX, XXXX în baza hotărârii comune a comisiei

de cazare, formate din reprezentanții administrației și a comitetului sindical.

Totodată, a indicat că în baza hotărârii comune a comisiei de cazare

administrația a eliberat ordinul de repartiție din 14 decembrie 1999 și a fost adoptat

ordinul ÎS „Colegiul Național de Viticultură și Vinificație din Chișinău” nr.138 din

10 decembrie 1999.

Astfel că, ordinul ÎS „Colegiului Național de Viticultură și Vinificație din

Chișinău” nr.39 din 27 octombrie 2015 „Cu privire la modificarea ordinului nr.138

din 10 decembrie 1999” urmează a fi anulat ca ilegal.

A mai considerat reclamanta că, administrația urmează să-i repare prejudiciul

moral cauzat, prin plata compensației bănești în sumă de 20 000 de lei, deoarece

prin adoptarea ordinului în cauză i-au fost cauzate suferințe psihice.

Prin hotărârea din 30 mai 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

cererea de chemare în judecată depusă de către Maria Caranda și Valentina

Colesnicova împotriva ÎS ,,Colegiul Național de Viticultură și Vinificație din

Chișinău” (succesor în drepturi Instituția Publică Centrul de Excelență în

Viticultură și Vinificație din Chișinău) cu privire la anularea ordinului, repararea

prejudiciului moral și compensarea cheltuielilor de judecată, a fost respinsă, ca

fiind neîntemeiată.

La 9 iunie 2017, Maria Caranda a declarat apel împotriva hotărârii din 30 mai

2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani.

3

La 16 iunie 2017, Valentina Colesnicova a declarat apel împotriva hotărârii

din 30 mai 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani.

Prin decizia din 6 martie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis apelul

declarat de către Maria Caranda și apelul declarat de către Valentina Colesnicova,

casată hotărârea din 30 mai 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani și a fost

emisă o nouă hotărâre de admitere a cererii de chemare în judecată depusă de către

Maria Caranda și Valentina Colesnicova împotriva ÎS ,,Colegiul Național de

Viticultură și Vinificație din Chișinău” (succesor în drepturi Instituția Publică

Centrul de Excelență în Viticultură și Vinificație din Chișinău) cu privire la

anularea ordinului, repararea prejudiciului moral și compensarea cheltuielilor de

judecată. S-a anulat ordinul ÎS ,,Colegiul Național de Viticultură și Vinificație din

Chișinău” nr. 39 din 27 octombrie 2015 ,,Cu privire la modificarea ordinului nr.

138 din 10 decembrie 1999”. S-a încasat de la Instituția Publică Centrul de

Excelență în Viticultură și Vinificație din Chișinău în beneficiul Mariei Caranda

suma de 5 500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată. În rest, cererea de chemare

în judecată depusă de către Maria Caranda și Valentina Colesnicova, a fost

respinsă.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Chișinău a evidențiat că ordinul nr. 139

din 27 octombrie 2015 emis de ÎS ,,Colegiul Național de Viticultură și Vinificație

din Chișinău” este ilegal și urmează a fi anulat, deoarece intimatul nu a ținut cont

de prevederile art. 110, 112 și 113 ale Codului cu privire la locuințe al RSSM (în

vigoare la data emiterii ordinului contestat).

Astfel, Colegiul a conchis că Codul cu privire la locuințe stabilește în mod

expres condițiile în care persoana poate fi evacuată din încăperile de serviciu, pe

când, în speță, ÎS „Colegiul Național de Viticultură și Vinificație din Chișinău” nu

a indicat nicio condiție stabilită de Codul cu privire la locuințe al RSSM, care să

permită retragerea spațiului locativ de serviciu din posesie și folosință.

Prin urmare, se reține că deși, ÎS „Colegiul Național de Viticultură și

Vinificație din Chișinău” a decis de a modifica ordinul nr. 138 din 10 decembrie

1999, ultima nu a modificat și ordinele de repartiție a spațiilor locative litigioase,

emise pe numele Mariei Caranda și Valentinei Colesnicova.

Mai mult că, Colegiul a menționat că, ordinul nr. 139 din 27 octombrie 2015,

urmează a fi anulat, așa cum acest ordin contravine prevederilor imperative ale

Codului cu privire la locuințe al RSSM, în vigoare la data emiterii ordinului.

Instanța de apel a notat că, deși ÎS „Colegiul Național de Viticultură și

Vinificație din Chișinău” în ordinul contestat a făcut trimitere la mai multe norme

legale, acesta nu a indicat niciun temei de drept, care i-ar permite să retragă din

posesie și folosință o parte din spațiu locativ de serviciu, acordat apelantelor încă

în anul 1999.

Ca urmare din cumulul celor expuse, Colegiul a conchis că probatoriul

administrat, denotă că Maria Caranda domiciliază continuu și perpetuu din 1999 în

camerele XXXX, XXXX și XXXX din căminul nr. XXXX, str. XXXX, XXXX,

XXXX, iar Valentina Colesnicova domiciliază continuu și perpetuu din 1999 în

camerele XXXX, XXXX și XXXX din căminul nr. XXXX, str. XXXX, XXXX,

XXXX și dânsele respectă sarcinile de întreținere, însă de alt spațiu locativ

principal și statornic nu dispun, respectiv este stabilită o legătură indispensabilă

4

între Maria Caranda, Valentina Colesnicova și locuința dată, atașamentul fiind ca

pentru un bun al lor, perceput ca fiind domiciliul lor.

Corespunzător s-a constatat că, locuințele din litigiu cu adevărat reprezintă

locuința statornică a Mariei Caranda și Valentinei Colesnicova, și acestea au

stabilit relații durabile cu bunul imobil, astfel că, camerele XXXX, XXXX, XXXX

din căminul nr. XXXX, din str. XXXX, XXXX, XXXX, reprezintă „domiciliul”

Mariei Caranda în sensul art. 8 din Convenție, iar camerele XXXX, XXXX și

XXXX din căminul nr. XXXX, str. XXXX, XXXX, XXXX reprezintă

„domiciliul” Mariei Colesnicova în sensul art. 8 din Convenție.

Cu referire la prejudiciul moral suportat de Maria Caranda și Valentina

Colesnicova, instanța de apel având în susținere prevederile art. 1422 și 1423 ale

Codului civil, a respins cerințele înaintate privind repararea prejudiciului moral, or,

apelantele nu au prezentat probe prin care să confirme că prin acțiunile intimatei

le-a fost cauzat prejudiciu moral.

La 8 august 2018, prin intermediul oficiului poștal, Instituția Publică Centrul

de Excelență în Viticultură și Vinificație din Chișinău, a declarat recurs împotriva

deciziei din 6 martie 2018 a Curții de Apel Chișinău.

În motivarea recursului a invocat că a aplicat și interpretat eronat normele de

drept material și a fost aplicată o lege ce nu trebuia aplicată.

Instituția Publică Centrul de Excelență în Viticultură și Vinificație din

Chișinău a susținut că nu a fost adus niciun argument și nu a fost prezentată nicio

probă care ar confirma ilegalitatea ordinului contestat, nefiind contestate și

elucidate pe deplin circumstanțele cauzei.

A subliniat recurenta că, instanța de apel a neglijat total poziția pârâtului,

bazându-se doar pe argumentele apelantelor.

Totodată, a remarcat că membrii familiei Mariei Caranda, nu locuiesc în

cămin, nu au fost angajații instituției și nu au dreptul de a fi cazați în căminul

studențesc, iar bonurile de plată și certificatul secției resurse umane, raportul de

vizită și scrisoarea Primăriei com. Stăuceni, atestă cu certitudine că serviciile

comunale se achită doar pentru două persoane. Aceiași situație se constată și la

Valentina Colesnicova, chiar dacă fiica ultimei, Victoria Ruda deține viza de

reședință, dânsa nu locuiește la această adresă.

Mai mult, aplicarea vizei de reședință nu prezumă dreptul de proprietate.

Finalmente, soții Caranda au fost asigurați de către Primăria com. Stăuceni cu

lot de teren în XXXX, str. XXXX, cu suprafața de 0,06 ha, pentru construcția casei

de locuit, fapt confirmat prin titlul de proprietate eliberat la 11 septembrie 2006.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și

menținerea hotărârii primei instanțe.

Prin referinața din 17 octombrie 2018, Valentina Colesnicova a solicitat

declararea recursului ca inadmisibil, precum și compensarea cheltuielilor de

judecată în mărime de 1 500 de lei.

La fel, prin referința din 17 octombrie 2018, Maria Caranda a solicitat

declararea recursului ca inadmisibil, precum și compensarea cheltuielilor de

judecată în mărime de 1 500 de lei.

În conformitate cu art. 434 Cod de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea

5

nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 6 martie 2018, dar

date care ar confirma recepționarea acesteia de către recurentă la dosar lipsesc.

Astfel, recursul declarat la 8 august 2018, este în termen.

Examinând temeiurile recursului declarat de Instituția Publică Centrul de

Excelență în Viticultură și Vinificație din Chișinău, în raport cu materialele cauzei

civile, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate

sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele

indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în

măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii

sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către

instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Instituția Publică Centrul de

Excelență în Viticultură și Vinificație din Chișinău, nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul

recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv

nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii a II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

În această ordine de idei, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură

civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către

instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre

6

probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara

controlului instanței de recurs.

În conformitate cu art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se

invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod

flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură

civilă, însă, din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă

a regulilor de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în

jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției

Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că

nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs,

întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva

sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes

(cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25

februarie 1995, nr.26561/1995).

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera inadmisibil recursul declarat de Instituția Publică Centrul de Excelență în

Viticultură și Vinificație din Chișinău.

În conformitate cu art. 270, 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

dispune:

Recursul declarat de Instituția Publică Centrul de Excelență în Viticultură și

Vinificație din Chișinău, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Nina Vascan

Tamara Chișca-Doneva

7