3rh-65/18 — contestarea actului administrativ

3rh-65/18 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 3rh-65/18

prima instanță: Curtea de Apel Chișinău (Ala Nogai)

instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiție (A. Cobăneanu, T. Răducanu, N. Clima,

V. Doagă, Sv. Moldovan)

ÎNCHEIERE

17 octombrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Ala Cobăneanu

Svetlana Filincova

Tamara Chișca-Doneva

Nina Vascan

examinând cererea de revizuire depusă de Gheorghe Sobieski-Camerzan,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de

Gheorghe Sobieski-Camerzan împotriva Primăriei municipiului Chișinău,

intervenient accesoriu Sindicatul Colaboratorilor Organelor de Forță din Republica

Moldova cu privire la contestarea actului administrativ,

împotriva deciziei din 05 iunie 2013 a Curții Supreme de Justiție, prin care s-a

respins recursul declarat de Gheorghe Sobieski-Camerzan și s-a menținut

hotărârea din 18 februarie 2013 a Curții de Apel Chișinău,

constată:

La 13 octombrie 2012, Gheorghe Sobieski-Camerzan a depus cerere de

chemare în judecată împotriva Primăriei mun. Chișinău, intervenient accesoriu

Sindicatul Colaboratorilor Organelor de Forță din Republica Moldova (denumirea

prescurtată SCOF RM) cu privire la contestarea actului administrativ (f.d. 3, 14).

În motivarea acțiunii a invocat că este posesor de bună credință a unor

încăperi amplasate peXXXXXX, suprafața totală a cărora constituie aproximativ

80 m.p.

La fel, Gheorghe Sobieski-Camerzan a menționat că la 30 iunie 2004,

consilierul municipal Svetlana Popa i-a sustras toate actele în privința acestor

imobile. Ulterior, la 01 iulie 2004, a fost deposedat ilegal de aceste imobile, astfel

încât la 22 decembrie 2004, Consiliul municipal Chișinău a adoptat Decizia nr.

16/42-154, prin care a dat imobilul litigios în folosință SCOF RM, pe un termen

de trei ani, adică până la 18 februarie 2012.

Succesiv, reclamantul a evocat că după expirarea termenului contractului de

locațiune, acesta nu a fost prelungit. Respectiv, la 16 iulie 2012 și 28 august

2012, s-a adresat Consiliului municipal Chișinău cu cereri prin care a solicitat

restituirea încăperilor nelocuibile dinXXXXX, cu suprafața de 78,6 m.p., care îi

1

aparțin cu drept de proprietate. Însă, prin răspunsul nr. 02-09/965 din 13

septembrie 2012, Consiliul municipal Chișinău a refuzat să adopte decizie prin

care să-i returneze imediat în posesie acest bun imobil.

Gheorghe Sobieski-Camerzan a solicitat obligarea Primarului municipiului

Chișinău să emită o dispoziție, prin care să returneze lui Gheorghe Sobieski-

Camerzan bunul imobil din XXXXX.

Prin cererea de completare și concretizare a pretențiilor din acțiunea depusă

la 18 februarie 2013, Gheorghe Sobieski-Camerzan a solicitat obligarea

Primarului municipiului Chișinău să emită o dispoziție, prin care să returneze lui

Gheorghe Sobieski-Camerzan bunul imobil dinXXXXX, care reprezintă un bun

imobil unic și complex, cu reinstalarea sa în ele; și încasarea din contul Primăriei

municipiului Chișinău în beneficiul său a sumei de 200 000 de lei, cu titlu de

reparare a prejudiciului material, și a sumei de 800 000 de lei, cu titlu de reparare

a prejudiciului moral (f.d. 33, 203-206).

Prin hotărârea din 18 februarie 2013 a Curții de Apel Chișinău (f.d. 207,

208-211) acțiunea depusă de Gheorghe Sobieski-Camerzan a fost respinsă ca

neîntemeiată.

Soluția primei instanțe s-a întemeiat pe dispozițiile art. 16 alin. (1), art. 25

alin. (1) lit. a) din Legea contenciosului administrativ; art. 118 alin. (1) și art. 123

alin. (2) din Codul de procedură civilă.

În consolidarea soluției sale, Curtea de Apel Chișinău a reținut că, prin

hotărârea din 14 aprilie 2009 a Judecătoriei Centru, mun. Chișinău, a fost

constatat că Gheorghe Sobieski-Camerzan s-a instalat neautorizat în încăperile

din subsolul imobilului amplasat peXXXXX.

Dealtfel, prin hotărârea din 13 decembrie 2007 a Judecătoriei Economice de

Circumscripție s-a constatat că dreptul de proprietate asupra încăperilor litigioase

aparține autorității publice locale, dar care nu a fost înregistrat în registrul

bunurilor imobile. Însă, această circumstanță nu justifică instalarea lui Gheorghe

Sobieski-Camerzan în aceste încăperi, în lipsa unor temeiuri legale. Drept

consecință, acest fapt nu poate genera dobândirea de către acesta a dreptului de

proprietate asupra acestor încăperi.

În această ordine de idei, Curtea de Apel Chișinău a concluzionat că

Gheorghe Sobieski-Camerzan nu a probat faptul că a obținut dreptul de

proprietate asupra bunurilor imobile litigioase.

Prin decizia din 05 iunie 2013 a Curții Supreme de Justiție (f.d. 227-230) a

fost respins recursul declarat de Gheorghe Sobieski-Camerzan și s-a menținut

hotărârea din 18 februarie 2013 a Curții de Apel Chișinău.

La 27 iunie 2018, Gheorghe Sobieski-Camerzan a depus cerere de revizuire

împotriva deciziei din 05 iunie 2013 a Curții Supreme de Justiție.

În motivarea revizuirii a indicat că, la 13 februarie 2018, Curtea Europeană a

Drepturilor Omului a adoptat și pronunțat hotărâre pe cauza Sobieski-Camerzan

v. Republica Moldova (cererea nr. 3792/02), prin care a declarat că a avut loc

violarea articolelor 8 și 13 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la

Convenție.

La fel, revizuentul a menționat că, în pofida acestei hotărâri CtEDO, el nu a

fost repus în poziția inițială, prin restituirea în întregime a bunului imobil litigios.

Ba mai mult decât atât, acest bun se află în continuare abuziv în posesia și

folosința SCOF RM.

2

În altă ordine de idei, Gheorghe Sobieski-Camerzan a remarcat că a moștenit

bunul imobil litigios de la mătușa sa – D. Malinovski. Respectiv, Consiliul

municipal Chișinău și Primăria municipiului Chișinău nu pot fi proprietari ai

acestuia. Iar Hotărârea Sovietului de Miniștri al RSSM nr. 124 din 15 februarie

1946, în baza căreia intimatul pretinde că a devenit proprietar al acestor bunuri

imobile, de fapt a fost modificată prin Hotărârea nr. 728 din 06 aprilie 1947, prin

care s-a dispus deznaționalizarea acestuia.

Gheorghe Sobieski-Camerzan a solicitat admiterea revizuirii și casarea

hotărârii din 18 februarie 2013 a Judecătoriei Centru, mun. Chișinău.

În conformitate cu prevederile art. 450 lit. f) din Codul de procedură civilă,

cererea de revizuire se depune în termen de 6 luni de la pronunțarea hotărârii sau

deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului – în cazul prevăzut la art. 449 lit. h).

Instanța de revizuire consideră că, în speță, calea extraordinară de atac este

demarată în interiorul termenului legal, deoarece hotărârea Curții Europene a

Drepturilor Omului, în baza căreia se întemeiază revizuirea, datează cu 13

februarie 2018, iar cererea de revizuire a fost depusă la 27 iunie 2018.

În debut, până a se expune în privința criticilor formulate de Gheorghe

Sobieski-Camerzan în cererea de revizuire, Colegiul evocă faptul că, acesta a

solicitat casarea hotărârii din 18 februarie 2013 a Judecătoriei Centru,

mun. Chișinău. Însă, prezenta cauză civilă nu a format obiectul de examinare în

Judecătoria Centru, mun. Chișinău, respectiv, în cadrul examinării acesteia

apriori nu a putut fi adoptată vreo hotărâre a Judecătoriei Centru, mun. Chișinău.

Prin urmare, Colegiul deduce că, deși revizuentul solicită casarea hotărârii

din 18 februarie 2013 a Judecătoriei Centru, mun. Chișinău, totuși din conținutul

cererii de recurs rezultă în afara oricărui dubiu rezonabil că aceasta este

îndreptată împotriva deciziei din 05 iunie 2013 a Curții Supreme de Justiție, prin

care a fost menținută hotărârea din 18 februarie 2013 a Curții de Apel Chișinău.

În această ordine de idei, instanța de revizuire va examina criticile formulate

de Gheorghe Sobieski-Camerzan, prin prisma deciziei din 05 iunie 2013 a Curții

Supreme de Justiție.

Examinând cererea de revizuire, prin prisma argumentelor și în limitele

temeiurilor de drept invocate, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că aceasta este

inadmisibilă, din motivele ce succed.

În conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă,

după ce examinează cererea de revizuire, instanța emite încheiere de respingere a

cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă.

Colegiul consideră oportun de a evoca faptul că, revizuirea este o cale

extraordinară de atac – de retractare, prin intermediul căreia se poate obține

desființarea unei hotărâri judecătorești irevocabile și reînnoirea judecății în cazurile

expres determinate de lege, dar și cu respectarea principiilor fundamentale ale

unui proces echitabil. Totuși, o derogare de la acest principiu este permisă doar

atunci când este necesară, datorită unor circumstanțe esențiale și convingătoare.

În acest sens, urmează a fi notat că unul din aspectele fundamentale ale

preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care cere

inter alia ca atunci când instanțele judecătorești dau o apreciere finală unei

chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuție. Securitatea

raporturilor juridice presupunând respectarea principiului res judicata, adică

3

principiul caracterului irevocabil al hotărârilor judecătorești. Acest principiu cere

ca nicio parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărâri irevocabile și

obligatorii doar cu scopul de a obține o reexaminare și o nouă determinare a

cauzei.

Prin urmare, redeschiderea unui proces civil este condiționată de respectarea

exigențelor de exercitare a căii extraordinare de atac prevăzute expres în Codul de

procedură civilă, iar scopul urmărit de titular nu trebuie să rezide în reexaminarea

cauzei în vederea pronunțării unei noi hotărâri favorabile sie.

Or, competența instanțelor de revizuire trebuie exercitată întru corectarea

erorilor judiciare și omisiunilor justiției, dar nu pentru a efectua o nouă

examinare. Revizuirea nu trebuie considerată un apel camuflat, iar simpla

existență a două opinii diferite cu privire la aceeași chestiune nu este un temei de

reexaminare. O derogare de la acest principiu este justificată doar atunci când

este necesară, datorită unor circumstanțe esențiale și convingătoare (Brumărescu

v. România, nr. 28342/95, § 61-62 și Roșca v. Moldova, nr.6267/02, §24-25,

Riabîh v. Rusia, § 52).

Reieșind din ipoteza relevată, Colegiul menționează că legiuitorul a prevăzut

mecanisme ce acordă posibilitatea desființării hotărârilor judecătorești

irevocabile, în cazul în care urmează a fi corectate anumite erori judiciare și

omisiuni în cadrul înfăptuirii justiției. Revizuirea fiind o cale de retractare și nu

de reformare a hotărârii, astfel încât redeschiderea procesului având loc doar în

baza unor temeiuri strict prevăzute de lege.

Astfel, legiuitorul a prevăzut exhaustiv la art. 449 din Codul de procedură

civilă temeiurile pentru declararea revizuirii.

În condițiile speței, Gheorghe Sobieski-Camerzan a depus cerere de

revizuire în baza art. 449 lit. h) din Codul de procedură civilă, întemeind-o pe

hotărârea din 13 februarie 2018 a Curții Europene a Drepturilor Omului adoptată

în cauza Sobieski-Camerzan v. Republica Moldova (cererea nr. 3792/02).

Conform art. 449 lit. h) din Codul de procedură civilă, revizuirea se declară

în cazul în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, printr-o

hotărâre, fie Guvernul Republicii Moldova a recunoscut, printr-o declarație, o

încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale care poate fi remediată, cel

puțin parțial, prin anularea hotărîrii pronunțate de o instanță de judecată

națională.

Colegiul notează că invocarea acestui temei de declarare a revizuirii impune

necesitatea respectării a două condiții: 1) să fie raportat la consecințele grave ale

încălcării drepturilor sau libertăților fundamentale și care continuă să se producă;

și 2) imposibilitatea remedierii consecințelor produse în alt mod decât prin

revizuirea hotărârii pronunțate.

Respectiv, acest temei de revizuire este aplicabil în situația în care este

necesară reabilitarea cetățenilor în drepturile și libertățile fundamentale încălcate

printr-un act judecătoresc de dispoziție irevocabil, în situația în care acest fapt a

fost constatat printr-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului.

În sensul temeiului de revizuire prevăzut de art. 449 lit. h) din Codul de

procedură civilă, pentru aplicarea acestuia urmează a fi constatată legătura de

cauzalitate între actul judecătoresc de dispoziție supus revizuirii și drepturile și

libertățile fundamentale declarate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca

fiind violate.

4

Implicit circumstanțelor cauzei, instanța de revizuire taxează că, prin

hotărârea din 13 februarie 2018 a CtEDO, în baza căreia Gheorghe Sobieski-

Camerzan își întemeiază revizuirea, s-a constatat încălcarea prevederilor art. 8 și

13 (coroborat cu art. 8) din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că ingerința autorităților

publice în dreptul revizuentului garantat de art. 8 din Convenție nu a fost

prevăzută de lege, și anume, că la momentul desfășurării evenimentelor nu era

înregistrat dreptul de proprietate asupra bunului imobil în litigiu și apărarea

drepturilor civile urma a se realiza pe cale judiciară, astfel încât evacuarea lui

Gheorghe Sobieski-Camerzan s-a efectuat cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor

legale.

Sub alt aspect, a fost constatată încălcarea drepturilor lui Gheorghe

Sobieski-Camerzan garantate de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, în partea

ce ține de punerea sub sechestru doar a bunurilor mobile.

De asemenea, în partea ce ține de încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la

Convenție, Curtea a ajuns la concluzia că, odată ce bunurile mobile ce aparțineau

revizuentului se aflau în încăperile sigilate, iar din elementele de care dispune, nu

rezultă că acesta ar fi putut să recupereze bunurile mobile în cauză, urmare a

constatării încălcării art. 8 din Convenție, a avut loc o violare și a art. 1 din

Protocolul nr. 1 la Convenție ca urmare a ingerinței în dreptul reclamantului fără

o bază legală în acest sens.

Prin urmare, coroborând constatările Curții Europene a Drepturilor Omului

din hotărârea în cauza Sobieski-Camerzan v. Moldova, Colegiul nu a stabilit

legătura de cauzalitate între constatările Înaltei Curți și pretențiile lui Gheorghe

Sobieski-Camerzan care au format obiectul material al prezentei cauze civile. Or,

CtEDO a constatat, prin hotărârea din 13 februarie 2018, violarea art. 1 din

Protocolul nr. 1 la Convenție doar în privința bunurilor mobile ale lui Gheorghe

Sobieski-Camerzan, și nu a făcut o asemenea constatare în privința bunurilor

imobile la care pretinde revizuentul. Iar, obiectul material al prezentei acțiuni

civile l-a format obligarea Primarului municipiului Chișinău de a emite o

dispoziție, prin care să returneze lui Gheorghe Sobieski-Camerzan bunul imobil

dinXXXXX, care reprezintă un bun imobil unic și complex, cu reinstalarea sa în

ele.

Mai mult decât atât, însăși Curtea Europeană a Drepturilor Omului a

constatat că Gheorghe Sobieski-Camerzan a suferit prejudicii materiale și morale

în rezultatul sigilării cabinetului și a bunurilor sale mobiliare din interiorul

acestuia, nu și din cauza sigilării bunurilor imobile aflate în proprietate sa.

Totodată, Curtea a reținut că Gheorghe Sobieski-Camerzan nu deținea drept de

proprietate asupra bunurilor imobile asupra cărora pretinse (§18 din hotărârea

CtEDO), fapt confirmat inclusiv și prin hotărârea din 13 decembrie 2007 a

Judecătoriei Economice de Circumscripție, prin care s-a constatat dreptul de

proprietate a Primăriei mun. Chișinău asupra bunurilor imobile litigioase.

Astfel, corelând circumstanțele descrise supra cu scopul temeiului de

revizuire prevăzut de art. 449 lit. h) din Codul de procedură civilă, Colegiul

ajunge la concluzia că hotărârea din 13 februarie 2018 a Curții Europene a

Drepturilor Omului, în cauza Sobieski-Camerzan v. Moldova (cererea

nr. 3792/02), nu poate servi drept temei de redeschidere a procedurii judiciare în

prezenta cauză civilă. Or, Curtea nu a constatat faptul că prin hotărârea

5

judecătorească irevocabilă, revizuirea căreia se solicită, s-au încălcat drepturile

și/sau libertățile fundamentale ale lui Gheorghe Sobieski-Camerzan.

Din considerentele menționate, instanța de revizuire apreciază drept

irelevante și lipsite de substanță argumentele invocate de Gheorghe Sobieski-

Camerzan întru susținerea cererii de revizuire. Drept consecință, Colegiul civil,

comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție

ajunge la concluzia necesității respingerii cererii de revizuire depuse de Gheorghe

Sobieski-Camerzan, ca inadmisibilă.

În conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă,

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție

dispune:

Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Gheorghe

Sobieski-Camerzan împotriva deciziei din 05 iunie 2013 a Curții Supreme de

Justiție, adoptată în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă

de Gheorghe Sobieski-Camerzan împotriva Primăriei municipiului Chișinău,

intervenient accesoriu Sindicatul Colaboratorilor Organelor de Forță din Republica

Moldova cu privire la contestarea actului administrativ.

Încheierea nu se supune nici unei căi de atac.

Președintele ședinței,

judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Ala Cobăneanu

Svetlana Filincova

Tamara Chișca-Doneva

Nina Vascan

6