Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 10.10.2018
respins

2ds-44/18 — incasarea datoriei

HOTĂRÂRE
10.10.2018
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
incasarea datoriei
Temei legal
corectarea si explicarea deciziei CSJ
Citează această cauză
2ds-44/18 — incasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr.2ds-44/2018 Prima instanță: Judecătoria Ungheni (L. Dașchevici) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (Iu. Grosu, A. Ciobanu, D. Stănilă) Instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiție (Iu.

Sîrcu, G. Stratulat, I. Druță) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (S. Procopciuc, E. Grumeza, N. Chircu) Instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiție (S. Filincova, N. Craiu, V. Burduh) Î N C H E I E R E 10 octombrie 2018 mun.Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componență: Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova judecătorii Nicolae Craiu Victor Burduh examinând cererile depuse de Maria Burlacu privind corectarea greșelilor și explicarea deciziei din 25 iulie 2018 a Curții Supreme de Justiție, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Andrei Ciuperca împotriva lui Veaceslav Burlacu, intervenient principal Maria Burlacu, cu privire la încasarea datoriei, și cererea reconvențională a lui Veaceslav Burlacu împotriva lui Andrei Ciuperca, intervenient accesoriu notarul public Valentina Ciorbă, cu privire la constatarea faptului, c o n s t a t ă : La 10 septembrie 2015 Andrei Ciuperca a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Veaceslav Burlacu solicitând încasarea datoriei în sumă de 7900 euro și compensarea cheltuielilor de judecată.

Totodată, în scopul asigurării acțiunii, Andrei Ciuperca a solicitat aplicarea sechestrului pe bunurile imobile și mobile, care aparțin cu drept de proprietate lui Veaceslav Burlacu, în limita valorii acțiunii (f.d.10, vol.I). Prin încheierea Judecătoriei Ungheni din 11 septembrie 2015 a fost admisă cererea de asigurare a acțiunii și s-a aplicat sechestru asupra bunurilor imobile și mobile, care aparțin cu drept de proprietate lui Veaceslav Burlacu în limita valorii acțiunii (f.d.4-5, vol.I). La 10 februarie 2016, Veaceslav Burlacu a depus acțiune reconvențională împotriva lui Andrei Ciuperca, intervenient accesoriu, notarul public Valentina Ciorba, solicitând constatarea faptului că Veaceslav Burlacu nu a primit careva sume bănești de la Andrei Ciuperca în baza contractului de împrumut din 12 iulie 1 2013, autentificat de notarul public Valentina Ciorba, înregistrat în registru cu nr.10417 (f.d.30-31, vol.I).

La 05 aprilie 2016 Veaceslav Burlacu a declarat recurs împotriva încheierii Judecătoriei Ungheni din 11 septembrie 2015, solicitând casarea încheierii și emiterea unei decizii de respingere a cererii de asigurare a acțiunii (f.d.42-45, vol.I). Prin decizia din 28 iunie 2016 a Curții de Apel Bălți a fost respins recursul declarat de Veaceslav Burlacu și menținută încheierea din 11 septembrie 2015 a Judecătoriei Ungheni, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Andrei Ciuperca împotriva lui Veaceslav Burlacu cu privire la restituirea împrumutului (f.d.51-52, vol.I). La 16 august 2017, Maria Burlacu a depus cerere de revizuire împotriva deciziei din 28 iunie 2018 a Curții de Apel Bălți (f.d.60, vol.I).

Prin încheierea din 01 noiembrie 2016 a Curții de Apel Bălți a fost respinsă cererea Mariei Burlacu privind revizuirea deciziei Curții de Apel Bălți din 28 iunie 2015 prin care a fost menținută încheierea Judecătoriei Ungheni din 11 septembrie 2015 cu privire la asigurarea acțiunii în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Andrei Ciuperca împotriva lui Veaceslav Burlacu cu privire la restituirea datoriei (f.d.183-184, vol.I). La 11 noiembrie 2016, Maria Burlacu a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Bălți din 01 noiembrie 2016, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii, cu dispunerea rejudecării cererii respective (f.d.186, vol.I). Prin decizia din 21 decembrie 2016 a Curții Supreme de Justiție, a fost respins recursul declarat de Maria Burlacu și menținută încheierea Curții de Apel Bălți din 01 noiembrie 2016 (f.d.195-198, vol.I).

La 09 februarie 2017 Andrei Ciuperca a depus cerere de majorare a cuantumului pretențiilor, solicitând încasarea de la Veaceslav Burlacu a dobânzii de întârziere în sumă de 2847 euro (f.d.209 – 210, vol.I). La 03 februarie 2017 Maria Burlacu a depus cerere de intervenție în proces în calitate de intervenient principal, solicitând anularea contractului de împrumut încheiat între Andrei Ciuperca și Veaceslav Burlacu (f.d.218, vol.I). Prin încheierea din 09 februarie 2017 a Judecătoriei Ungheni a fost atrasă în calitate de intervenient principal cu interes propriu Maria Burlacu, cu cererea privind anularea contractului de împrumut încheiat la 12 iulie 2013 între Ciupercă Andrei și Burlacu Veaceslav, fiindu-i comunicat despre necesitatea achitării taxei de stat în sumă de 2488,80 lei cu acordarea termenului până la următoarea ședință de judecată, în caz contrar cererea va fi scoasă de pe rol (f.d.235, vol.I).

Tot la 09 februarie 2017, prin încheierea Judecătoriei Ungheni, a fost respinsă cererea pârâtului Veaceslav Burlacu privind atragerea în proces a notarului public Valentina Ciorbă în calitate de intervenient accesoriu la cererea inițială depusă de Andrei Ciuperca împotriva lui Veaceslav Burlacu cu privire la restituirea împrumutului bănesc (f.d.231, vol.I).

Prin încheierea din 09 februarie 2017 a Judecătoriei Ungheni, a fost primită spre examinare în cadrul procesului de judecată intentat la cererea de chemare în judecată a lui Andrei Ciuperca împotriva lui Veaceslav Burlacu privind restituirea 2 împrumutului bănesc, cererea reconvențională depusă de Veaceslav Burlacu împotriva lui Andrei Ciuperca, intervenient accesoriu, notarul public Valentina Ciorbă, cu privire la constatarea faptului că Veaceslav Burlacu nu a primit careva sume bănești de la Andrei Ciuperca în baza contractului de împrumut al banilor din 12 iulie 2013. A fost respinsă cererea lui Veaceslav Burlacu privind scutirea de la plata taxei de stat, fiindu-i comunicat despre necesitatea achitării taxei de stat în sumă de 100 lei cu acordarea unui termen de până la următoarea ședință de judecată, explicându-i-se că în caz contrar cererea de chemare în judecată va fi scoasă de pe rol (f.d.233, vol.I).

La data de 03 februarie 2017 și 06 februarie 2017, Maria Burlacu a depus cerere de revizuire împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 28 iunie 2016, solicitând casarea deciziei Curții de Apel Bălți din 28 iunie 2016 și emiterea unei decizii noi de anulare în parte a încheierii de asigurare a acțiunii, prin excluderea din dispozitivul acesteia a bunurilor mobile (f.d.242-243, 245, vol.I). Prin încheierea din 09 martie 2017 a Curții de Apel Bălți a fost respinsă cererea Mariei Burlacu privind revizuirea deciziei Curții de Apel Bălți din 28 iunie 2016 (f.d.258-259, vol.I). Prin încheierea din 28 aprilie 2017 a Judecătoriei Ungheni a fost scoasă de pe rol cererea Mariei Burlacu privind anularea contractului de împrumut încheiat la 12 iulie 2013 între Andrei Ciuperca și Veaceslav Burlacu (f.d.271, vol.I).

La 18 mai 2017, Maria Burlacu a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii Curții de Apel Bălți din 09 martie 2017 privind respingerea cererii de revizuire a deciziei Curții de Apel Bălți din 28 iunie 2016, cu dispunerea rejudecării cererii respective (f.d.281, vol.I). Prin încheierea din 28 iunie 2017 a Curții Supreme de Justiție a fost restituit recursul declarat de Maria Burlacu împotriva încheierii Curții de Apel din 09 martie 2017 (f.d.296-299, vol.I). La 05 septembrie 2017 Maria Burlacu a depus cerere de revizuire împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 28 iunie 2016 (f.d.302-303, vol.I). Prin încheierea din 25 septembrie 2017 a Curții de Apel Bălți s-a refuzat în primirea cererii Mariei Burlacu privind revizuirea deciziei Curții de Apel Bălți din 28 iunie 2016, considerîndu-se a fi depusă repetat (f.d.309-311, vol.I).

La 21 septembrie 2017 Maria Burlacu a depus cerere de recurs împotriva încheierii Judecătoriei Ungheni din 28 aprilie 2017 privind scoaterea cererii de pe rol (f.d.6, 8, vol.II). Prin încheierea din 06 noiembrie 2017 a Curții de Apel Bălți recursul declarat de Maria Burlacu împotriva încheierii Judecătoriei Ungheni din 28 aprilie 2017 prin care s-a scos de pe rol cererea Mariei Burlacu privind anularea contractului de împrumut încheiat între Andrei Ciuperca și Veaceslav Burlacu, a fost respins ca tardiv (f.d.18-20, vol.II). La 22 noiembrie 2017 Maria Burlacu a depus cerere de intervenție în proces în calitate de intervenient principal, solicitând anularea contractului de împrumut încheiat între Andrei Ciuperca și Veaceslav Burlacu (f.d.24, vol.II).

3 Tot la 22 noiembrie 2017 Maria Burlacu a depus la Curtea de Apel Bălți cerere de revizuire, iar la Curtea Supremă de Justiție cerere de recurs împotriva încheierii Curții de Apel Bălți din 06 noiembrie 2017, solicitând admiterea cererii de revizuire și recurs, și emiterea deciziei de anulare a încheierii instanței de apel din 06 noiembrie 2017 prin care recursul declarat de Maria Burlacu împotriva încheierii Judecătoriei Ungheni din 28 aprilie 2017 de scoatere de pe rol a cererii Mariei Burlacu privind anularea contractului de împrumut încheiat între Andrei Ciuperca și Veaceslav Burlacu a fost respins, ca tardiv (f.d.28, 29-30 vol.II). Prin încheierea din 14 februarie 2018 a Curții Supreme de Justiție a fost restituit recursul declarat de Maria Burlacu împotriva încheierii Curții de Apel Bălți din 06 noiembrie 2017, ca fiind depus împotriva unei încheieri care potrivit legii nu poate fi atacată cu recurs (f.d.39-41, vol.II).

Prin încheierea din 05 iunie 2018 a Curții de Apel Bălți, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Maria Burlacu împotriva încheierii Curții de Apel Bălți din 06 noiembrie 2017 (f.d.58-60, vol.II) La 18 iunie 2018, Maria Burlacu a depus cerere de recurs împotriva încheierii Curții de Apel Bălți din 05 iunie 2018, solicitând admiterea recursului, anularea încheierii instanței de apel, cu dispunerea rejudecării cererii respective (f.d.61, vol.II).

Prin decizia din 25 iulie 2018 a Curții Supreme de Justiție, s-a respins recursul declarat de Maria Burlacu și s-a menținut încheierea din 05 iunie 2018 a Curții de Apel Bălți, adoptată în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Andrei Ciuperca împotriva lui Veaceslav Burlacu, intervenient principal Maria Burlacu, cu privire la încasarea datoriei și, cererea reconvențională a lui Veaceslav Burlacu împotriva lui Andrei Ciuperca, intervenient accesoriu, notarul public Valentina Ciorbă, cu privire la constatarea faptului (f.d.93-99, vol.II). La data de 21 august 2018, Maria Burlacu a depus cerere privind explicarea deciziei din 25 iulie 2018 a Curții Supreme de Justiție.

În motivarea cererii a indicat că nu este clar conținutul și argumetele din decizia din 25 iulie 2018 a Curții Supreme de Justiție, în recursul declarat la 16 iunie 2018 nu a indicat nimic despre încheierea din 06 noiembrie 2017 a Curții de Apel Bălți, instanța de recurs făcând referiri la anumite acte și împrejurări despre care dînsa nu a scris, iar concluzia din decizia vizată se referă la cu totul altele. La data de 03 septembrie 2018, Maria Burlacu a depus cerere privind corectarea greșelilor admise în decizia din 25 iulie 2018 a Curții Supreme de Justiție.

În motivarea cererii a indicat textul similar din cererea datată cu 21 august 2018 privind explicarea deciziei din 25 iulie 2018 a Curții Supreme de Justiție, anume că în recursul adresat la data de 16 iunie 2018 nu a indicat nimic despre încheierea din 06 noiembrie 2017 a Curții de Apel Bălți, decizia nu este motivată, iar argumentele indicate nu sunt clare și se referă la anumite acte și împrejurări despre care dînsa nici nu a scris. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră cererile privind corectarea 4 greșelilor și explicarea deciziei din 25 iulie 2018 a Curții Supreme de Justiție, neîntemeiate și care urmează a fi respinse din următoarele considerente.

La caz, se constată că prin decizia din 25 iulie 2018 a Curții Supreme de Justiție s-a respins recursul declarat de Maria Burlacu și s-a menținut încheierea din 05 iunie 2018 a Curții de Apel Bălți prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de Burlacu Maria împotriva încheierii Curții de Apel Bălți din 06 noiembrie 2017, adoptată în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Andrei Ciuperca împotriva lui Veaceslav Burlacu, intervenient principal Maria Burlacu, cu privire la încasarea datoriei și, cererea reconvențională a lui Veaceslav Burlacu împotriva lui Andrei Ciuperca, intervenient accesoriu, notarul public Valentina Ciorbă, cu privire la constatarea faptului.

În conformitate cu art.251 alin.(1) Cod de procedura civilă, dacă sînt necesare explicații referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului hotărîrii sau dacă hotărîrea cuprinde dispoziții contradictorii, instanța emitentă, la cererea participanților la proces sau a executorului judecătoresc, dă explicații asupra dispozitivului ori omite dispozițiile contradictorii fără a modifica cuprinsul hotărîrii.

Reieșind din prevederile normei enunțate, avînd în vedere specificul actului judecătoresc asupra căruia se solicită explicații emis în temeiul art.427-428 Cod de procedură civilă, Colegiul consideră că cererea înaintată la 21 august 2018 de Maria Burlacu cu privire la explicarea deciziei din 25 iulie 2018 a Curții Supreme de Justiție este neîntemeiată, deoarece lipsesc condițiile prescrise de art.251 Cod de procedură civilă, care să impună careva explicații referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului, cît și faptul că decizia respectivă nu cuprinde dispoziții contradictorii.

Avînd în vedere problema asupra căreia sa emis decizia din 25 iulie 2018 a Curții Supreme de Justiție, motivele care au determinat concluziile instanței și legea aplicabilă, au rezultat strict din procedura și împuternicirile Curții Supreme de Justiție la examinarea recursurilor declarate împotriva încheierilor emise de către curțile de apel, în cuprins fiind redate în mod cronologic actele judecătorești emise la caz pînă la emiterea încheierii din 05 iunie 2018 a Curții de Apel Bălți prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de Burlacu Maria împotriva încheierii Curții de Apel Bălți din 06 noiembrie 2017. Mai mult, Colegiul reține că conținutul cererii înaintate de Maria Burlacu este abstract și exprimă doar opinia recurentei într-un mod declarativ.

Cît privește cererea de corectare a greșelilor din decizia Curții Supreme de Justiție din 25 iulie 2018, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, de asemenea o consideră ca fiind neîntemeiată or, din cuprinsul deciziei din 25 iulie 2018 a Curții Supreme de Justiție și argumentele Mariei Burlacu din cererea cu privire la corectarea greșelilor, nu se atestă omisiuni, greșeli după cum pretinde Maria Burlacu în cererea sa. În conformitate cu art. 249 alin. (1), (2) Cod de procedură civilă, după pronunțarea hotărîrii, instanța care a adoptat-o nu este în drept să o anuleze nici să o modifice. La cererea participanților la proces sau din oficiu, instanța judecătorească corectează greșelile sau omisiunile din hotărîre care țin de nume, calitatea 5 procesuală, orice alte erori materiale sau de calcul evidente.

Problema corectării unor astfel de greșeli se soluționează în baza dosarului și/sau a materialelor anexate la cererea de corectare a greșelilor sau a omisiunilor, fără citarea participanților la proces. Instanța care examinează problema corectării poate dispune citarea participanților pentru a se pronunța cu privire la temeiurile de corectare. Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea corectării greșelilor.

Astfel, din considerentele menționate și avînd în vedere faptul că decizia din 25 iulie 2018 a Curții Supreme de Justiție, nu cuprinde dispoziții contradictorii, este formulată laconic și nu necesită explicații suplimentare referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că cererile înaintate de Maria Burlacu cu privire la corectarea greșelilor și explicarea deciziei din 25 iulie 2018 a Curții Supreme de Justiție urmează a fi respinse ca neîntemeiate. În conformitate cu art. 249, 251, 269-270 Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e : Se resping cererile depuse de Maria Burlacu privind corectarea greșelilor și explicarea deciziei din 25 iulie 2018 a Curții Supreme de Justiție.

Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova judecătorii Nicolae Craiu Victor Burduh 6

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2018-10-17
0,99
2ds-48/18 — incasarea datoriei
Dosarul nr.2ds-48/2018 Prima instanță: Judecătoria Ungheni (L. Daşchevici) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălţi (Iu. Grosu, A. Ciobanu, D. Stănilă) Instanţa de recurs: Curtea Supremă de Justiţie (Iu. Sîrcu, G. Stratulat, I. Druţă) Instanț
CSJ 2018-07-25
0,97
2r-653/18 — incasarea datoriei
Dosarul nr.2r-653/2018 Prima instanță: Judecătoria Ungheni (L.Daşchevici) Instanța de recurs: Curtea de Apel Bălţi (Iu.Grosu, A.Ciobanu, D.Stănilă) Instanța de revizuire: Curtea de Apel Bălţi (N.Chircu, E.Grumeza, S.Procopciuc) D E C I Z I
CSJ 2018-02-14
0,95
2r-125/18 — incasarea datoriei si dobinzii de intirziere.
Prima instanţă, Judecătoria Ungheni: L. Dașchevici Dosarul nr. 2r-125/18 Instanţa de apel, Curtea de Apel Bălți: Iu. Grosu, Ad. Ciobanu, D. Stănilă Î N C H E I E R E 14 februarie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios
CSJ 2016-12-21
0,95
2r-1090/16 — încasarea datoriei și cheltuielilor de judecată
Prima instanţă, Judecătoria Ungheni: V. Stratulat dosarul nr. 2r-1090/16 Instanţa de apel, Curtea de Apel Bălţi: Iu. Grosu, A. Corcenco, D. Corolevschi D E C I Z I E 21 decembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios
CSJ 2017-06-28
0,95
2r-430/17 — încasarea datoriei
prima instanţă: L. Daşchevici dosarul nr. 2r-430/17 instanţa de apel: I. Grosu, A. Corcenco, A. Ciobanu Î N C H E I E R E 28 iunie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în c
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă