2ra-1819/18 — anularea contractului de plata a pensiei de intretinere a copilului minor si modificarea cuantumului pensiei de intretinere

2ra-1819/18 — anularea contractului de plata a pensiei de intretinere a copilului minor si modificarea cuantumului pensiei de intretinere (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

dosarul nr. 2ra-1819/18

Instanța de fond: Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana (Judecător: Iraida Secrieru)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (Judecători: A.Bostan, A.Pahopol, V.Negru)

Î N C H E I E R E

10 octombrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

având în componență sa:

Președintele completului,

judecător: Svetlana Filincova

judecători: Nicolae Craiu și Dumitru Visternicean

examinând admisibilitatea recursurilor declarate de către Alina Ninicu și

de către Artur Ninicu,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Artur

Ninicu împotriva Alinei Ninicu cu privire la anularea contractului de plată a

pensiei de întreținere a copilului minor și modificarea cuantumului pensiei de

întreținere și,

la acțiunea reconvențională înaintată de către Alina Ninicu împotriva lui

Artur Ninicu cu privire la stabilirea domiciliului copilului minor,

împotriva deciziei din 29 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

fost admis apelul declarat de către Artur Ninicu, casată parțial hotărârea din 15

februarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana în partea respingerii

cererii de chemare în judecată înaintată de către Artur Ninicu cu pronunțarea în

această parte a unei noi hotărâri, de admitere a acțiunii, în rest hotărârea primei

instanțe a fost menținută,

c o n s t a t ă :

La 5 octombrie 2017, reclamantul Artur Ninicu a depus cerere de chemare

în judecată împotriva Alinei Ninicu cu privire la anularea contractului de plată a

pensiei de întreținere a copilului minor și modificarea cuantumului pensiei de

întreținere.

În motivarea acestei acțiuni, reclamantul a indicat că, a înregistrat căsătoria

cu pârâta Alina Ninicu la 31 mai 2013, la Oficiul Stării Civile Ciocana, mun.

Chișinău cu nr. de înregistrare 250. Din căsătorie și viață în comun au un copil

minor, fiul Alexei Ninicu, născut la xxxx.

Din considerentul că timp îndelungat, din cauza neînțelegerilor apărute pe

fonul incompatibilității caracterelor, lipsa stimei și ajutorului reciproc la

îndeplinirea obligațiilor de întreținere a familiei, de îngrijire și educație a

1

copilului, părțile nu duc gospodărie comună și domiciliază separat, iar

încercările de a aplana conflictele, nu au dat rezultate, a fost nevoit să depună

cerere de chemare în judecată privind desfacerea căsătoriei, care prin hotărîrea

din 6 aprilie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, acțiunea a fost

admisă, iar căsătoria dintre părți a fost desfăcută.

În continuare, Artur Ninicu a susținut că între timp, la 20 februarie 2017 a

încheiat cu pârâta Alina Ninicu contractul nr. 314, autentificat notarial, prin care

au stabilit modalitatea de plată a pensiei pentru întreținerea copilului minor și

anume câte 4000 lei/lunar și participarea la cheltuielile suplimentare în

proporție de 50%.

Potrivit reclamantului, la moment situația sa materială s-a înrăutățit și este

în imposibilitate de a-i mai achita pârâtei suma de 4 000 lei/lunar cu titlu de

ajutor material pentru întreținerea copilului minor, motiv pentru care i-a propus

ultimei rezilierea contractului cu încheierea unui alt contract în care să

stabilească mărimea pensiei de întreținere a copilului minor în sumă de 1 500

lei/lunar, însă dânsa a refuzat.

În opinia reclamantului, suma de 1 500 lei/lunar este suficientă și asigură

un trai decent pentru copil luând în considerație faptul că părinții au drepturi și

obligații egale față de copii.

Din acest considerent, Artur Ninicu a depus prezenta cerere de chemare în

judecată, prin care a solicitat anularea contractului privind plata pensiei de

întreținere nr. 314 din 20 februarie 2017 încheiat cu pârâta Alina Ninicu,

autentificat notarial de către notarul public Carolina Panuș, prin care s-a obligat

la plata pensiei de întreținere în sumă de 4 000 lei/lunar și aportul la cheltuielile

suplimentare în proporție de 50%, cu dispunerea încasării din contul său în

beneficiul Alinei Ninicu a pensiei alimentare pentru întreținerea copilului

minor, în sumă de 1500 lei/lunar, până la atingerea majoratului de către copil,

precum și încasarea cheltuielilor de judecată.

Pe parcursul examinării cauzei în fond, până la începerea dezbaterilor

judiciare, la 13 decembrie 2017, Alina Ninicu a depus cerere reconvențională

împotriva lui Artur Ninicu cu privire la determinarea domiciliului copilului

minor cu ea, în motivarea căreia a indicat că, după desfacerea căsătoriei cu

reclamantul, copilul minor a rămas să locuiască cu dânsa și prin urmare, având

în vedere faptul că copilul are o vîrstă fragedă și are nevoie de sfaturile și

îndrumările mamei, iar stabilirea acestuia cu mama va permite o mai bună

dezvoltare intelectuală și culturală a acestuia, i-ar promova abilitățile în privința

dezvoltării intelectuale și oferirea unui echilibru psihologic, consideră rezonabil

și în interesul copilului minor ca acesta și în continuare să domicilieze cu ea,

motiv pentru care a fost depusă prezenta acțiune reconvențională, solicitând

stabilirea domiciliului copilului minor Alexei Ninicu, născut la xxxx cu mama și

încasarea din contul reclamantului Artur Ninicu în beneficiul său a cheltuielilor

de judecată suportate pe marginea prezentului litigiu.

Prin hotărârea din 15 februarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Ciocana, cererea de chemare în judecată înaintată de către Artur Ninicu a fost

2

respinsă ca fiind neîntemeiată, iar acțiunea reconvențională înaintată de către

Alina Ninicu a fost admisă, fiind determinat domiciliul copilului minor Alexei

Ninicu cu mama Alina Ninicu. S-a încasat din contul lui Artur Ninicu în

beneficiul Alinei Ninicu cheltuielile de judecată în sumă totală de 1 600 lei,

alcătuite din suma de 100 lei cu titlu de taxă de stat achitată la depunerea cererii

de chemare în judecată reconvențională și suma de 1 500 lei cu titlu de

cheltuieli pentru acordarea asistenței juridice.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că legea nu stabilește

modalitate de desființare a contractului privind plata pensiei de întreținere prin

anularea acestuia, reglementând alte pârghii legale – modificare, nulitate și/ sau

reziliere, iar la caz, s-a solicitat anume anularea contractului, motiv pentru care

prin prisma art. 240 Cod de procedură civilă s-a impus respingerea solicitării

enunțate invocate în cererea de chemare în judecată inițială.

În aceeași ordine de idei, prima instanță a respins subsecvent și a doua

solicitare a reclamantului invocată în cererea de chemare în judecată privind

stabilirea pensiei de întreținere în sumă bănească fixă, odată ce conform soluției

expuse supra contractul încheiat în acest sens este valabil, nefiind posibilă

impunerea plății pensiei de întreținere concomitent prin act juridic – contract și

hotărâre de judecată, posibilitatea fiind alternativă. Soluția dată impunându-se și

prin prisma reglementărilor naționale și internaționale de luare în considerație la

examinarea litigiilor ce implică dreptul copiilor, interesul superior al acestuia,

ceea ce se realizează la caz.

Referitor la cererea reconvențională, instanța de judecată a constatat că

pârâtul Artur Ninicu nu este împotrivă ca domiciliul copilului minor să fie

stabilit cu reclamanta reconvențională – Alina Ninicu, cu atât mai mult că

aceasta dispune de condiții de trai și calități morale corespunzătoare pentru

creșterea și dezvoltarea copilului minor, ceea ce implică necesitatea admiterii

cererii reconvenționale.

În susținerea opiniei enunțate, prima instanță a reiterat prevederile art. 212

alin. (5) Cod de procedură, potrivit cărora în cazul recunoașterii acțiunii de către

pîrît și admiterii ei de către instanță, se pronunță o hotărîre de admitere a

pretențiilor reclamantului (f.d.79-85).

Prin încheierea din 19 februarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Ciocana s-a respins cererea lui Artur Ninicu privind emiterea unei hotărâri

suplimentare privind încasarea cheltuielilor de judecată.

Prin decizia din 29 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis apelul

declarat de către Artur Ninicu, casată parțial hotărârea din 15 februarie 2018 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana în partea respingerii cererii de chemare în

judecată înaintată de către Artur Ninicu cu pronunțarea în această parte a unei

noi hotărâri, prin care acțiunea a fost admisă, fiind dispusă rezilierea

contractului nr. 314 din 20 februarie 2017 privind plata pensiei de întreținere,

încheiat între Artur Ninicu și Alina Ninicu, începând cu data de 5 octombrie

2017, cu încasează din contul lui Artur Ninicu în beneficiul Alinei Ninicu a

pensiei alimentare pentru întreținerea copilului minor, Alexei Ninicu în sumă de

3

1500 lei/lunar, începând cu 5 octombrie 2017 și până la atingerea majoratului de

către copil.

În consolidarea soluției adoptate, instanța de apel a concluzionat că

aprecierile instanței de fond în partea respingerii cererii de chemare în judecată

înaintată de către Artur Ninicu sunt greșite. Or, faptul că reclamantul a solicitat

anularea și nu a solicitat rezilierea contractului, aceasta nu constituie drept temei

absolut pentru respingerea acțiunii, or, conform Dicționarului explicativ al

limbii române prin „reziliere” se înțelege - s. (JUR.) anulare, desfacere (~ unui

contract.) (https://dexonline.ro/definitie/reziliere%20), cu atât mai mult că la caz

Artur Ninicu chiar în cererea prealabilă i-a solicitat intimatei Alina Ninicu

rezilierea contractului.

Pe cale de consecință, instanța de apel a conchis că concluzia primei

instanțe despre necesitatea respingerii acțiunii inițiale ca neîntemeiată

contravine circumstanțelor cauzei, or, nimeni nu poate fi obligat la încheierea

unui contract, mai mult obligarea de a încheia un contract este interzis de lege,

cu atât mai mult că instanța de fond nu a luat în considerație faptul că starea

materială a lui Artur Ninicu s-a înrăutățit și după cum susține acesta este în

imposibilitate de a mai achita suma de 4 000 lei/lunar, motiv ce-a impus

admiterea apelului și casarea hotărârii în partea vizată sub aspectele sus-

enunțate.

Totodată, urmare a rezilierii contractului privind plata pensiei de întreținere

a copilului minor și având în vedere faptul că reclamantul – apelant Artur

Ninicu este de acord să achite pensie de întreținere, instanța de apel a considerat

necesar de a încasa din contul acestuia în beneficiul Alinei Ninicu pensie pentru

întreținerea copilului minor în sumă bănească fixă în mărime de 1 500 lei/lunar,

sumă care în opinia instanței a fost considerată rezonabilă și pe care a fost de

acord să o achite apelantul, ținând cont de faptul că conform informației

eliberate de Biroul Național de Statistică, valoarea minimului de existență în

medie pentru o lună în orașele mari constituie suma de 1690,30 lei, iar la

întreținerea copilului urmează să participe ambii părinți.

În rest, concluzia primei instanțe despre necesitatea admiterii acțiunii

reconvenționale depuse de către Alinei Ninicu cu privire la stabilirea

domiciliului copilului minor este justă, ea având la bază cumulul dovezilor

administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, cărora le-a fost dată aprecierea

juridică cuvenită, conform cerințelor art. 130 Cod de procedură civilă, motiv

pentru care a fost menținută.

Invocând netemeinicia și ilegalitatea deciziei sus-enunțate, la 20 iulie 2018

Alina Ninicu a contestat-o cu recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea

parțială a deciziei instanței de apel în partea admiterii cererii de chemare în

judecată înaintată de către Artur Ninicu cu privire la anularea contractului de

plată a pensiei de întreținere a copilului minor și modificarea cuantumului

pensiei de întreținere, cu menținerea în această parte a hotărârii primei instanțe,

prin care cererea vizată a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

4

În susținerea recursului s-a indicat că, la examinarea cauzei instanța de apel

a interpretat eronat normele de drept material, nefiind constatate și elucidate pe

deplin circumstanțele care au importanță pentru soluționarea cauzei, pe când

prima instanță a examinat cauza sub toate aspectele, stabilind cu certitudine

raportul juridic litigios, circumstanțele de fapt, caracteristice raportului juridic

litigios, legea materială ce guvernează raportul juridic. De asemenea, în cadrul

judecării cauzei, instanța de judecată a creat participanților la proces, condiții

obiective și echitabile, pentru exercitarea drepturilor și obligațiunilor

procedurale, fapt ce se încadrează în asigurarea părților dreptul la un proces

echitabil, garantat și asigurat prin art. 6 al Convenției Europene pentru Apărarea

a Drepturilor Omului.

La fel s-a menționat că, la caz decizia instanței de apel este neîntemeiată în

partea contestată, deoarece legea nu stabilește modalitate de desființare a

contractului privind plata pensiei de întreținere prin anularea acestuia,

reglementând alte pârghii legale – modificare, nulitate și/ sau rezilie, iar la caz,

anume anularea s-a solicitat, motiv pentru care prima instanță corect și întemeiat

a dispus respingerea cererii inițiale.

Potrivit recurentei, constatarea instanței de apel precum că situația

materială și familiară a intimatului a suferit o modificare esențială, veniturile

acestuia micșorându-se considerabil este una nemotivată, declarativă și lipsită

de un oarecare suport probatoriu.

De asemenea, invocarea de către instanța de apel a prevederilor art. 666 și

667 Cod civil în susținerea soluției dispuse nu este una temeinică, deoarece

contractul nr. 314 din 20 februarie 2017 care s-a solicitat a fi anulat de către

reclamant prin cererea de chemare în judecată inițială a fost încheiat de părțile

din litigiu cu respectarea tuturor prevederilor legale, nimeni din părțile

contractuale nu a fost impus la încheierea contractului menționat,

consimțămândul acestora nefiind viciat într-un mod sau altul. Plus la aceasta,

prima instanță nu a dispus impunerea intimatului la încheierea unui contract.

În rezultat, instanța de apel s-a eschivat în partea contestată de la

exercitarea obligației impusă prin lege, de înfăptuire a actului de justiție, a

examinat superficial circumstanțele cauzei, nu a intrat în esența litigiului și nu a

apreciat toate circumstanțele și probele existente ale cauzei, pronunțând hotărâre

neîntemeiată de admitere a acțiunii, pe când prima instanță a examinat cauza

având la bază cumulul dovezilor administrate în cadrul dezbaterilor judiciare,

cărora le-a fost dată aprecierea juridică cuvenită, conform cerințelor art. 130

Cod de procedură civilă (f.d.169-175).

La 20 august 2018, Artur Ninicu manifestând dezacord cu decizia din 29

mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, a contestat-o cu recurs, solicitând

admiterea acestuia, casarea parțială a deciziei instanței de apel în partea

menținerii hotărârii primei instanțe, prin care a fost dispusă încasarea din contul

lui Artur Ninicu în beneficiul Alinei Ninicu a cheltuielilor de judecată în sumă

totală de 1 600 lei, cu pronunțarea în această parte a unei noi hotărâri, prin care

cheltuielile de judecată să fie încasate proporțional pretențiilor admise.

5

În motivarea recursului, Artur Ninicu a indicat că pretențiile acestuia

invocate în cererea de chemare în judecată inițială și pretențiile Alinei Ninicu

invocate în acțiunea reconvențională au fost admise în volum deplin, prin

urmare, instanța de apel urma să dispună încasarea de la părți (de la reclamant în

beneficiul pârâtei și de la pârâtă în beneficiul reclamantului) a cheltuielilor de

judecată, proporțional pretențiilor admise, condiții ce nu se atestă la caz, motiv

pentru care decizia instanței de apel în partea repectivă urmează a fi casată.

La 31 iulie 2018 și respectiv la 5 septembrie 2018 în adresa părților au fost

expediate copia recursurilor declarate de către Alina Ninicu și de către Artur

Ninicu, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței (f.d.179,187), iar

la 20 august 2018 Artur Ninicu și-a exercitat dreptul său procedural și a depus

referință în termenul stabilit de lege, solictând declararea recursului depus de

către Alina Ninicu ca inadmisibil, deoarece recursul vizat nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă

(f.d.188-189). Totodată, recurenta – intimată Alina Ninicu nu și-a exercitat

dreptul procedural și nu a depus referință în termenul stabilit de lege, motiv

pentru care admisibilitatea recursurilor s-a dispus în lipsa acesteia.

Conform art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei

integrale, dacă legea nu prevede altfel.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție consideră că recursurile înaintate de către Alina

Ninicu și de către Artur Ninicu la 20 iulie 2017 (f.d.169) și, respcetiv la 20

august 2018 (f.d.181) sunt declarate în termen, având în vedere faptul că la

dosar nu sunt date confirmative despre comunicarea recurenților a deciziei

integrale motivate din 29 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău.

Examinând temeiurile recursurilor declarate de către Alina Ninicu și de

către Artur Ninicu, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursurile vizate

urmează a fi declarate inadmisibile.

În favoarea concluziei enunțate se invocă următoarele argumente.

În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă,

părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care

se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material

sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care

se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost

încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări

decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în

cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea

greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea

probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care

erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

6

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție consideră că, recursurile declarate de către Alina

Ninicu și de către Artur Ninicu nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.

432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Astfel, argumentele invocate în recursurile declarate de către Alina Ninicu

și de către Artur Ninicu se referă la dezacordul recurenților cu soluția

pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform

secțiunii II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material

și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în

fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură

civilă.

În această ordine de idei, completul Colegiului precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de

procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de

către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia,

coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma

probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă

se invocă faptul că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând

în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de

procedură civilă, însă, din recursul declarat nu rezultă argumentul privind

încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în

jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției

Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale,

că nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de

recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat

împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de

succes (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor

Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995, hotărârea Nersesyan contra

Armeniei din 19 ianuarie 2010).

7

Instanța de recurs mai reține că CtEDO, în jurisprudența sa, a constatat că,

dreptul de acces la instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit

admise (cauza Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva

Bulgariei (MC), pct. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de

admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o

reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită

marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages

Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 CEDO

procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare, depinde de caracteristicile

speciale ale procedurilor respective. Trebuie ținut cont de totalitatea

procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic

superioare în acest sistem (Botten împotriva Norvegiei, hotărâre din 19

februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la

admisibilitatea căii de atac și procedurile, care implică doar chestiuni de drept,

și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers

împotriva Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera inadmisibile recursurile declarate de către Alina Ninicu și de către

Artur Ninicu.

În conformitate cu art. 269-270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 Cod

de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Recursurile declarate de către Alina Ninicu și de către Artur Ninicu, se

consideră inadmisibile.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecător: Svetlana Filincova

judecători: Nicolae Craiu

Dumitru Visternicean

8