2ra-1432/18 — incasarea sumei, dobinzii de intirziere si a cheltuielilor de judecata

2ra-1432/18 — incasarea sumei, dobinzii de intirziere si a cheltuielilor de judecata (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 2ra-1432/18

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Central (jud: R. Pulbere)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Minciuna, V. Mihaila, V. Sîrbu)

D E C I Z I E

3 octombrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Iurie Bejenaru

Nicolae Craiu

Victor Burduh

Tamara Chișca-Doneva

examinând recursul declarat de către Iulia Tofan, reprezentată de avocatul

Fiodor Gujuman,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Iulia Tofan

împotriva Oxanei Eșanu cu privire la restituirea mijloacelor bănești, dobânzii de

întârziere și încasarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 21 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-

a respins apelul declarat de către Iulia Tofan, s-a admis apelul declarat de către

Oxana Eșanu, s-a casat parțial hotărârea din 21 septembrie 2017 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Central și în partea casată s-a emis o nouă hotărâre de respingere a

acțiunii,

c o n s t a t ă :

La 9 septembrie 2015 Iulia Tofan a depus o cerere de chemare în judecată

împotriva Oxanei Eșanu cu privire la încasarea mijloacelor bănești în mărime de 2

500 de euro și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a indicat că la 2 mai 2015 Iulia Tofan, prin intermediul

operatorului de transfer al mijloacelor bănești ,,WESTERN UNION”, a transferat

Oxanei Eșanu suma de 2 500 de euro, pe care ultima a încasat-o, fapt confirmat prin

dispoziția de transfer a mijloacelor bănești.

Reclamanta a menționat că la 9 iulie 2015 a somat pârâta despre necesitatea

restituirii sumei menționate, însă aceasta a rămas fără răspuns și executare.

Iulia Tofan a comunicat că din motiv că dispoziția de transfer a mijloacelor

bănești conține informații despre părțile contractului și suma concretă, aceasta

reprezintă expunerea unui act juridic civil și corespunde exigenților legale, iar

dovada transferului bănesc este confirmată prin semnătura părților, astfel fiind

respectată forma scrisă actului juridic civil.

1

Ulterior, pe parcursul examinării cauzei, reclamanta a depus o cerere de

majorare a pretențiilor, prin care a solicitat și încasarea dobânzii de întârziere în

mărime de 999,60 de euro, în baza prevederilor art. 619 Cod civil.

Reclamanta a susținut că suma de 2 500 de euro care a fost transferată pârâtei

Oxana Eșanu, a fost în scopul transmiterii de către ultima a acestei sume SA

,,MOLDAGROTEHNICA”, adică a fost încheiat un contract de mandat, pe care

pârâta nu l-a îndeplinit, fapt confirmat prin certificatul din 26 mai 2015, semnat de

către directorul general SA ,,MOLDAGROTEHNICA”.

A menționat reclamanta că, deoarece banii au fost ridicați de către Eșanu Oxana

la 2 mai 2015, însă nu au fost virați conform destinației către SA

,,MOLDAGROTEHNICA”, ultima nu și-a onorat obligațiile și anume, mandatarul

a refuzat să îndeplinească cerințele mandatului deși conform art. 1040 Cod civil, era

obligată să le îndeplinească.

Reclamanta a mai indicat că potrivit art. 1044 Cod civil, mandatarul nu are

dreptul de a folosi în interesul său avantajele sau bunurile pe care le primește, ori pe

care este obligat să le folosească în interesul mandatului, precum și dacă nu are

consimțământul mandatarului, pe când la caz, pârâta până în prezent se folosește de

bunurile reclamantei.

Iulia Tofan a solicitat încasarea de la Oxana Eșanu în beneficiul său a sumei de

2 500 de euro în baza contractului de mandat, a dobânzii de întârziere în sumă de

999,60 de euro, precum și a cheltuielilor de judecată suportate în legătură cu acest

proces.

Prin hotărârea din 21 septembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central,

a fost admisă parțial acțiunea. S-a încasat de la Oxana Eșanu în beneficiul Iuliei

Tofan suma de 2 500 de euro și cheltuielile de judecată în mărime de 2 264,45 de

lei. În rest, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prin decizia din 21 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins

apelul declarat de către Iulia Tofan, admis apelul declarat de către Oxana Eșanu, a

fost casată hotărârea din 21 septembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central

în partea admiterii acțiunii și în partea casată a fost emisă o nouă hotărâre de

respingere a pretențiilor Iuliei Tofan cu privire la restituirea mijloacelor bănești în

sumă de 2 500 de euro și a cheltuielilor de judecată. În rest, hotărârea din 21

septembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central a fost menținută.

La 24 mai 2018 Iulia Tofan, reprezentată de avocatul Fiodor Gujuman, a

declarat recurs împotriva deciziei din 21 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău.

În motivarea recursului a indicat că instanța de apel în mod neîntemeiat a făcut

referire la relațiile de împrumut, dat fiind faptul că reclamanta și-a modificat temeiul

acțiunii încă în instanța de fond.

A susținut că pârâta Oxana Eșanu niciodată nu a participat în calitate de

apărător în cauza penală pornită împotriva lui Oleg Curicheru și niciodată nu a

prestat servicii juridice reclamantei Iulia Tofan, astfel nici nu există contracte de

asistență juridică sau mandate.

A comunicat că suma de 2 500 de euro a fost virată prin dispoziție de plată

bancară de către Iulia Tofan din numele și contul său pârâtei Oxana Eșanu, care prin

2

înșelăciune și abuz de încredere nu a transmis-o terțului SA

,,MOLDAGROTEHNICA”, precum a fost înțelegerea între părți.

A reiterat că drept probă pertinentă că a avut loc consimțământul părților cu

privire la virarea sumei de bani unui terț determinat, servesc declarațiile făcute de

părți în cadrul ședințelor de judecată.

Recurenta a afirmat că raporturile juridice dintre părți sunt guvernate de

prevederile art. 1030 – 1032 Cod civil.

A solicitat admiterea recursului, casarea integrală a deciziei instanței de apel și

modificarea hotărârii primei instanțe prin admiterea tuturor cerințelor.

Prin referința depusă la 17 septembrie 2018 Oxana Eșanu, reprezentată de

avocatul Roman Doroftei, a solicitat respingerea recursului cu menținerea deciziei

instanței de apel.

În conformitate cu art. 434 Cod de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea

nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 21 februarie 2018,

reprezentantul recurentei, avocatul Fiodor Gujuman a recepționat-o la 27 aprilie

2018 (f. d. 10, vol. II).

Astfel, recursul declarat la 24 mai 2018, este în termen.

Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 12 septembrie 2018, recursul

declarat de către Iulia Tofan, reprezentată de avocatul Fiodor Gujuman, a fost

considerat admisibil.

În conformitate cu art. 444 Cod de procedură civilă, recursul se examinează

fără înștiințarea participanților la proces.

Studiind materialele dosarului Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de

către Iulia Tofan, reprezentată de avocatul Fiodor Gujuman, este întemeiat și

urmează a fi admis cu casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărârii primei

instanțe, din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) Cod de procedură civilă, instanța,

după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanței

de apel și să mențină hotărârea primei instanțe.

Din materialele cauzei rezultă cu certitudine că, la 25 februarie 2015, Iulia

Tofan a transferat prin intermediul sistemului ,,WESTERN UNION”, pe numele

Oxanei Eșanu suma de 2 500 de euro, fapt confirmat prin dispoziția de transfer al

mijloacelor bănești nr. 9134371126 (f. d. 8-9, vol. I).

Prin somația din 9 iulie 2015, Iulia Tofan a solicitat de la Oxana Eșanu

restituirea în termen de 30 de zile a sumei de 2 500 de euro ridicată de către ultima

în baza dispoziției de transfer al mijloacelor bănești din 25 februarie 2015, însă

aceasta a rămas fără executare (f. d. 10, vol. I).

Actele cauzei atestă că prin certificatul nr. 07/56 din 26 mai 2015 eliberat de

SA ,,MOLDAGROTEHNICAʼʼ s-a confirmat faptul că în perioada anilor 2014 –

2015 în beneficiul societății nu au fost efectuate plăți direct nici de către Oleg

3

Curicheru și nici prin intermediul reprezentantului acestuia sau altor persoane terțe

(f. d. 11).

Fiind învestită cu examinarea speței în cauză și având ca obiect restituirea

mijloacelor bănești, dobânzii de întârziere și încasarea cheltuielilor de judecată,

prima instanță a ajuns la concluzia admiterii parțiale a acțiunii și s-a încasat de la

Oxana Eșanu în beneficiul Iuliei Tofan suma de 2 500 de euro și cheltuielile de

judecată în mărime de 2 264,45 de lei. În rest, acțiunea a fost respinsă ca

neîntemeiată.

Întru susținerea poziției sale, prima instanță a reținut că conform art. 602 Cod

civil, în cazul în care nu execută obligația, debitorul este ținut să-l despăgubească pe

creditor pentru prejudiciul cauzat, astfel dacă nu dovedește că neexecutarea

obligației nu-i este imputabilă. Neexecutarea include orice încălcare a obligațiilor,

inclusiv executarea necorespunzătoare sau tardive.

S-a constatat că, în baza dispoziției de transfer al mijloacelor bănești din 25

februarie 2015, între părțile litigante s-au stabilit relații obligaționale.

Astfel, instanța de judecată a conchis că, în lipsa unor probe contrare, actul

juridic – dispoziția de transfer al mijloacelor bănești din 25 februarie 2015, produce

efecte juridice pentru semnatar, generând obligația pârâtei de a restitui suma indicată

în aceasta.

Totodată, instanța de fond a reiterat că nu pot fi reține afirmațiile reclamantei

precum că, speței date îi sunt aplicabile prevederile cu privire la contractul de

mandat, or, la materialele cauzei nu a fost anexată nici procura și nici contractul de

asistență juridică și mandatul semnat de către părțile litigante, care să le confere

drepturile și obligațiile prevăzute le legislație.

Judecând apelul declarat de către Iulia Tofan și apelul declarat de către Oxana

Eșanu, Curtea de Apel Chișinău a ajuns la concluzia respingerii apelului Iuliei Tofan

și admiterii celui depus de către Oxana Eșanu, casând parțial hotărârea primei

instanțe și în partea casată pronunțând o nouă hotărâre de respingere a acțiunii.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că actul juridic civil este

manifestarea de către persoanele fizice și juridice a voinței îndreptate spre nașterea,

modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor civile, pentru producerea

anumitor efecte juridice a actului juridic încheiat acesta urmează să corespundă

condițiilor de valabilitate instituite de art. 119, 206 207 și 208 ale Codului civil,

adică consimțământ, obiect, cauză și formă.

Curtea de Apel Chișinău a stabilit că în vederea calificării sau atribuirii

dispoziției de transfer bănesc din 25 februarie 2015 a calității de act juridic, care

atestă existența unui raport juridic de împrumut, dispoziția respectivă urmează să

întrunească condițiile de valabilitate ale actului juridic instituite prin art. 119, 206,

207 și 208 ale Codului civil.

A constatat că dispoziția de transfer din 25 februarie 2015 este un act juridic,

care atestă faptul, că Iulia Tofan a transferat suma de 2 500 de euro Oxanei Eșanu,

dar, nefiind de altfel stabilit scopul și cauza transferului.

Însă această dispoziție de transfer, în opinia instanței de apel, nu poate fi

considerată drept un act juridic asimilat unui contract de împrumut sau unui înscris,

4

în baza căruia să fie demonstrată încheierea contractului de împrumut și, la caz, să

fie solicitată încasarea împrumutului, dat fiind că în conținutul acesteia nu se indică

scopul acordării sumei date.

Ori, instanța de apel a indicat că, faptul încheierii contractului de împrumut în

formă scrisă poate fi demonstrat printr-un înscris, semnat de părți, prin telegrame,

telefonograme, solicitarea scrisă din partea împrumutatului de amânare a termenului

achitării împrumutului, scrisoarea - garanție cu afirmația că împrumutul va fi restituit

și altele asemenea, semnate de partea care le-a expediat, însă așa cum rezultă din

materialele cauzei civile, dispoziția de transfer nu prevede condițiile la care a fost

acceptat împrumutul, precum și condițiile de rambursare a acestuia (data restituirii,

suma), acesta nefiind semnată de către Oxana Eșanu, iar la rubrica din dispoziția de

transfer - scopul transferului – nu este indicat că suma este transferată cu scop de

împrumut.

De altfel, instanța de apel a considerat că scopul actului juridic este obiectivul

urmărit la încheierea acestuia și acel interes pe care părțile actului juridic caută să îl

satisfacă, iar așa cum rezultă din materialele cauzei Iulia Tofan nu a probat, în modul

stabilit de art. 118 Cod de procedură civilă, că actul juridic – dispoziția de transfer

din 25 februarie 2015, prin care a fost transferat pe numele Oxanei Eșanu suma de 2

500 de euro, a fost acordată cu titlu de împrumut, astfel, din conținutul dispoziției

respective acesta nu se referă și nu pot fi stabilite însușirile prestației, la caz a

acordării sumei cu titlu de împrumut.

Prin urmare, așa cum se atestă din materialele cauzei, dispoziția de transfer

bănesc efectuată de către Iulia Tofan, în lipsa scopului efectuării transferului, nu

poate genera obligații pentru Oxana Eșanu, la caz a obligației de restituire a sumei

de 2 500 de euro.

Instanța de recurs constată, însă, că deși la soluționarea speței au fost stabilite

pe deplin circumstanțele care au importanță pentru judecarea cauzei în fond,

concluziile instanței de apel cu privire la netemeinicia hotărârii primei instanțe sunt

incorecte, rezultate din aplicarea greșită și interpretarea eronată de către instanța de

apel a normelor de drept material aplicabile la caz, precum și aprecierea incorectă a

probelor prezentate.

Fiind definit în conținutul art. 195 Cod civil, actul juridic civil este manifestarea

de către persoane fizice și juridice a voinței îndreptate spre nașterea, modificarea sau

stingerea drepturilor și obligațiilor civile.

Manifestarea de voință trebuie să fie îndreptată spre producerea efectelor

juridice: nașterea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor civile. Intenția

de a produce efecte juridice este un element necesar al actului juridic civil, astfel

încât aceste efecte nu se pot produce, conform legii, decât dacă o asemenea intenție

a existat.

Conform prevederilor art. 514 Cod civil, obligațiile se nasc din contract, fapt

ilicit (delict) și din orice alt act sau fapt susceptibil de a le produce în condițiile legii.

Art. 512 alin. (1) Cod civil stipulează că, în virtutea raportului obligațional,

creditorul este în drept să pretindă de la debitor executarea unei prestații, iar

debitorul este ținut să o execute, iar conform art. 572 alin. (1), (2) Cod civil, temeiul

5

executării rezidă în existența unei obligații. Obligația trebuie executată în modul

corespunzător, cu bună-credință, la locul și în momentul stabilit.

Astfel, obligația trebuie executată cu bună-credință. Buna-credință este o

cerință legală, potrivit căreia părțile contractante trebuie să-și execute obligațiile

asumate astfel încât efectele contractului să corespundă, în cel mai înalt grad, voinței

lor reale.

Instanța de recurs reiterează că obligația este un raport juridic de drept civil în

care o parte, numită creditor, are posibilitatea de a pretinde celeilalte părți, numită

debitor, să execute o prestație sau mai multe prestații ce pot fi de a da, a face sau a

nu face, de regulă, sub sancțiunea constrângerii de stat.

Mai mult că, pentru existența raportului obligațional urmează a fi întrunite cele

trei elemente esențiale și anume, părțile (creditorul – subiectul activ și debitorul -

subiectul pasiv), conținutul raportului obligațional, ce constă în toate drepturile de

creanță și obligațiile corelative care aparțin sau incumbă subiectelor sale și obiectul

raportului juridic de obligații, ce reprezintă conduita concretă la care este îndreptățit

subiectul activ și de care este ținut subiectul pasiv.

Prin urmare, raportând prevederile legale citate supra la circumstanțele cauzei,

instanța de recurs constată că actul juridic – dispoziția de transfer al mijloacelor

bănești nr. 9134371126 din 25 februarie 2015, prin care Iulia Tofan a transferat prin

intermediul sistemului ,,WESTERN UNION”, pe numele Oxanei Eșanu suma de 2

500 de euro, corespunde condițiilor de valabilitate ale actului juridic, totodată

întrunește cele trei elemente esențiale ale raportului juridic obligațional, și anume:

părțile – subiectul activ – Iulia Tofan, iar cel pasiv – Oxana Eșanu; conținutul

raportului obligațional care constă în dreptul de creanță și obligațiile corelative ale

subiecților, precum și obiectul raportului juridic, ce reprezintă obligația -

creditorului Iulia Tofan de a acorda debitorului Oxana Eșanu suma în mărime de 2

500 de euro, - debitorului Oxana Eșanu de a restitui suma în termen de 30 de zile de

la data la care a primit cererea de restituire (somația).

Din cele relatate rezultă cu certitudine că în baza dispoziției de transfer al

mijloacelor bănești nr. 9134371126 din 25 februarie 2015, între părțile litigante s-au

stabilit relații obligaționale.

Conform art. 602 Cod civil, în cazul în care nu execută obligația, debitorul este

ținut să-l despăgubească pe creditor pentru prejudiciul cauzat, astfel dacă nu

dovedește că neexecutarea obligației nu-i este imputabilă. Neexecutarea include

orice încălcare a obligațiilor, inclusiv executarea necorespunzătoare sau tardive.

În speță este important a menționa că pe parcursul examinării cauzei,

reclamanta Iulia Tofan a susținut că suma de 2 500 de euro a fost transferată pârâtei

Oxana Eșanu în scopul transmiterii mijloacelor bănești respective în contul SA

,,MOLDAGROTEHNICAʼʼ.

Iar, pârâta Oxana Eșanu, pe parcursul examinării cauzei a afirmat că suma în

mărime de 2 500 de euro a fost împrumutată reclamantei și transmisă la 24 februarie

2015 contabilei SA ,,MOLDAGROTEHNICAʼʼ, cu titlu de prejudiciu material, și

doar ulterior la 25 februarie 2015 Iulia Tofan i-a restituit suma prin transfer bancar.

6

Astfel, instanța de recurs constată în mod indubitabil faptul că în pofida

pozițiilor contradictorii ale părților, ambele au indicat asupra aceluiași scop a

transferului bancar, și anume virarea sumei de 2 500 de euro în beneficiul SA

,,MOLDAGROTEHNICAʼʼ.

Prin urmare, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție reține că Iulia Tofan a transferat suma de 2500 euro

Oxanei Eșanu, având drept scop ca mijloacele bănești respective să fie transmise SA

,,MOLDAGROTEHNICAʼʼ.

Prin prisma celor constatate, instanța de recurs apreciază critic argumentul

intimatei Oxana Eșanu potrivit căruia suma în mărime de 2 500 de euro a fost

împrumutată reclamantei și transmisă la 24 februarie 2015 contabilei SA

,,MOLDAGROTEHNICAʼʼ, cu titlu de prejudiciu material, în vederea soluționării

chestiunii privind încetarea cauzei penale intentate pe numele lui Oleg Curicheru,

din următoare considerente.

Prin ordonanța procurorului în Procuratura mun Bălți din 8 iunie 2015 a fost

încetată urmărirea penală pe cauza penală nr. 2012040718 în privința lui Oleg

Curicheru în baza art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal în legătură cu împăcarea părților

și a fost clasată cauza penală (f. d. 122-124, vol. I).

Potrivit ordonanței menționate, temei de încetare a urmăririi penale a servit

cererea reprezentantului părții vătămate SA ,,MOLDAGROTEHNICAʼʼ din 24

februarie 2015, motivată prin faptul că a fost restituit prejudiciul material integral și

nu există pretenții (f. d. 121, vol. I).

Respectiv, la materialele dosarului nu se atestă probe prin care să se confirme

faptul că cererea de încetare a urmăririi penale a fost depusă de reprezentantul părții

vătămate SA ,,MOLDAGROTEHNICAʼʼ numai după ce pârâta, Oxana Eșanu, la 24

febuarie 2015 a transmis suma în mărime de 2 500 de euro contabilei societății.

Mai mult că, argumentul dat este combătut prin certificatul eliberat de către

directorul și contabila-șef a SA ,,MOLDAGROTEHNICAʼʼ, anexat la materialele

cauzei, din care se desprinde cu exactitate că, în perioada anilor 2014 - 2015, de către

Oleg Curicheru sau de către reprezentantul său, precum și de către alte terțe persoane

nu au fost efectuate anumite plăți în beneficiul SA ,,MOLDAGROTEHNICAʼʼ (f.

d. 11).

În același context, instanța de recurs remarcă că din ordonanța cu privire la

încetarea urmăririi penale și clasarea cauzei penale din 8 iunie 2015, cât și din

recipisa eliberată de către procurorul Procuraturii mun. Bălți, se atestă că,

reprezentantul părții vătămate SA ,,MOLDAGROTEHNICAʼʼ a recepționat toate

bunurile sustrase, bunuri care au fost recunoscute corpuri delicte în dosarul penal nr.

2012040718, fiind astfel restituit integral prejudiciul material în mărime de 48

702,40 lei (f. d. 132-133).

Prin urmare, faptul transmiterii de către Oxana Eșanu a sumei de 2 500 euro în

beneficiul societății sus menționate, urma a fi contabilizat și probat, iar în lipsa unor

acte confirmative, nu poate fi reținut acest argument și se respinge ca declarativ.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme

de Justiție complinește că, probatoriu administrat la dosar denotă incontestabil că

7

actul juridic – dispoziția de transfer al mijloacelor bănești nr. 9134371126 din 25

februarie 2015, produce efecte juridice pentru semnatar, generând obligația pârâtei

de a restitui suma indicată în aceasta.

Astfel, este absolut neîntemeiată constatarea instanței de apel potrivit căreia

dispoziția de transfer din 25 februarie 2015 este un act juridic, care atestă că Iulia

Tofan a transferat suma de 2 500 de euro Oxanei Eșanu, dar nu a fost stabilit scopul

și cauza transferului.

Totodată, este important a reitera că în speță nu sunt aplicabile prevederile

referitoare la contractul de împrumut. Ori, conform art. 867 alin. (1) Cod civil, prin

contractul de împrumut o parte (împrumutător) se obligă să dea în proprietate

celeilalte părți (împrumutatul) bani sau alte bunuri fungibile, iar aceasta se obligă să

restituie banii în aceeași sumă sau bunuri de același gen, calitate și cantitate la

expirarea termenului pentru care i-au fost date.

În sensul normei citate, este de înțeles că contractul de împrumut reprezintă o

înțelegere (acord) conform căreia împrumutătorul se obligă să dea în proprietate

împrumutatului bani sau alte bunuri fungibile, iar ultimul se obligă să restituie

aceiași sumă de bani sau bunuri de același gen, calitate sau cantitate.

Reieșind din cele mai sus expuse, se confirmă faptul că între părțile din litigiu

Iulia Tofan și Oxana Eșanu există raporturi juridice obligaționale, iar în baza

dispoziției de transfer al mijloacelor bănești nr. 9134371126 din 25 februarie 2015

pârâta urmează să restituie reclamantei suma de 2 500 de euro.

În vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă, la 9 iulie 2015, în adresa

pârâtei Oxana Eșanu a fost expediată somația (f. d. 10), prin care i s-a solicitat

achitarea sumei în mărime de 2 500 de euro, însă aceasta a rămas fără răspuns și

executare.

Așa fiind, față de considerentele expuse și în raport cu dispozițiile citate, se

reține drept corectă mențiunea primei instanțe cu privire la temeiniciei acțiunii în

partea încasării sumei și admiterii acestui capăt de cerere, or la caz s-a stabilit

incontestabil că prin dispoziția de transfer al mijloacelor bănești nr. 9134371126

din 25 februarie 2015 se confirmă faptul că Oxanei Eșanu i-a fost transferată

suma de 2 500 de euro, fără indicarea termenului de restituire.

În temeiul celor constatate, din considerentele că până în prezent, pârâta nu a

prezentat probe pertinente care ar confirma faptul lipsei datoriei față de reclamantă,

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de

Justiție conchide că hotărârea primei instanțe a fost adoptată în limitele competenței,

reieșind din temeiurile și obiectul acțiunii, cu aplicarea corectă a legii materiale care

guvernează raportul juridic litigios, și corect a fost încasată suma de 2 500 de euro

de la Oxana Eșanu în beneficiul Iuliei Tofan.

Cu privire la pretenția privind încasarea de la pârâtă a dobânzii de întârziere din

folosirea în avantajul ei a bunurilor primite în vederea exercitării mandatului, fără

consimțământul mandantului instanța de recurs reține următoarele.

Conform prevederilor art. 1030 alin. (1) Cod civil, prin contractul de mandat o

parte (mandant) împuternicește cealaltă parte (mandatar) de a o reprezenta la

8

încheierea de acte juridice, iar aceasta, prin acceptarea mandatului, se obligă să

acționeze în numele și pe contul mandantului.

Mandatul presupune raporturi de reprezentare, iar conform definiției legale,

contractul de mandat se atribuie la categoria obligațiilor juridico-civile de prestare a

serviciilor juridice. Conținutul mandatului sau împuternicirea de a încheia acte

juridice urmează să fie explicit formulată în contract.

De obicei, pentru încheierea contractelor și săvârșirea altor acțiuni cu mijloace

bănești este necesară procura, funcțiile acesteia, în astfel de situații, sunt

următoarele: în lipsa contractului de mandat, perfectat în formă scrisă, procura atestă

existența unui astfel de contract, procura este o condiție de executare a contractului

de mandat, deoarece în lipsa ei nu pot fi săvârșite de către mandatar unele acțiuni

juridice și, respectiv, procura concretizează și specifică volumul împuternicirilor

mandatarului, drepturile și obligațiile lui.

Însă, la caz nu poate fi reținut argumentul reclamantei potrivit căruia Iulia

Tofan a apelat la serviciile pârâtei Oxana Eșanu, ce rezultă din funcții pe care le

exercită acesta în calitate de avocat, și anume pentru acordarea serviciilor de

asistență juridică în legătură cu cauza penală intentată în privința lui Oleg Curicheru.

Analizând situația creată, sunt apreciate critic afirmațiile recurentei precum că,

speței date îi sunt aplicabile prevederile cu privire la contractul de mandat, or, la

materialele cauzei nu a fost anexată nici procura și nici contractul de asistență

juridică și mandatul semnat de către părțile litigante, care să le confere drepturile și

obligațiile prevăzute le legislație.

Totodată, prima instanță în mod temeinic a respins pretenția reclamantei cu

privire la încasarea dobânzii de întârziere, or, la caz nu pot fi aplicate nici prevederile

art. 619 Cod civil, obligațiilor pecuniare li se aplică dobânzi pe perioada întârzierii.

Dobânda de întârziere reprezintă 5% peste rata dobânzii prevăzută la art.585 dacă

legea sau contractul nu prevede altfel. Este admisă proba unui prejudiciu mai redus.

Astfel, raportului juridic obligațional stabilit între părți nu-i pot fi aplicate

dobânzi de întârziere, din motiv că Iulia Tofan, din inițiativă proprie, la 25 februarie

2015 a transferat Oxanei Eșanu suma de 2 500 de euro, fără a fi stabilite condițiile

sau efectele în cazul în care mijloacele bănești nu vor fi virate la destinația finală în

contul SA ,,MOLDAGROTEHNICAʼʼ.

Mai mult că, Iulia Tofan nu a fost pusă în întârziere și nu există nicio clauză

contractuală sau o înțelegere între părți în care să fie prevăzute consecințele nevirării

sumei de bani în beneficiul societății.

Or, în acest sens urmează a fi precizat și faptul că pârâta Oxana Eșanu este

obligată să restituie suma de 2 500 de euro, din motiv că nu a transmis-o conform

destinației stabilite, însă nu-i poate fi imputabilă și încasarea dobânzii de întârziere.

În această ordine de idei, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție conchide că instanța de fond just a

stabilit că în speță nu s-au constatat raporturile de mandat între Iulia Tofan și Oxana

Eșanu și cerința cu privire la încasarea dobânzii de întârziere urmează a fi respinsă.

Referitor la încasarea cheltuielilor de judecată, instanța de recurs menționează

că art. 94 alin. (1) Cod de procedură civilă prevede că, instanța judecătorească obligă

9

partea care a pierdut procesul să plătească, la cerere, părții care a avut cîștig de cauză

cheltuielile de judecată. Dacă acțiunea reclamantului a fost admisă parțial, acestuia

i se compensează cheltuielile de judecată proporțional părții admise din pretenții, iar

pîrîtului - proporțional părții respinse din pretențiile reclamantului.

În conformitate cu art. 96 alin. (1) și (11) din Codul de procedură civilă prevede

că, instanța judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să compenseze părții

care a avut câștig de cauză cheltuielile ei de asistență juridică, în măsura în care

acestea au fost reale, necesare și rezonabile. Cheltuielile menționate la alin .(1) se

compensează părții care a avut câștig de cauză dacă aceasta a fost reprezentată în

judecată de un avocat.

În baza art. 63 alin.(4) din Legea cu privire la avocatură nr. 1260 din 19 iulie

2002, cheltuielile suportate de client în legătură cu acordarea de către avocat a

asistenței juridice la apărarea drepturilor și intereselor lui legitime în cauzele penale,

civile și administrative urmează a fi compensate integral și proporțional cerințelor

admise (respinse) de partea adversă.

În acest sens, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție, subliniază că sumele cheltuite de părți cu ocazia

îndeplinirii actelor de procedură corespunzătoare poziției lor procesuale, pe

parcursul desfășurării procesului civil reprezintă cheltuieli de judecată, iar conform

art. 90 lit. i) din Codul de procedură civilă, cheltuielile de asistență juridică fac parte

din cheltuielile de judecare a pricinii.

Cheltuielile de judecare a cauzei pornesc de la principiul independenței

procesuale a fiecărei părți în procesul civil și au caracter de sancțiune procedurală,

iar ca fundament răspunderea civilă delictuală și culpa procesuală a părții care a

pierdut procesul. Prin obligarea la plata acestora trebuie să se realizeze acoperirea

integrală a prejudiciului cauzat părții care a câștigat procesul.

Aici necesită a fi evidențiat că pentru a determina cuantumul compensației

acordate și pentru a face o apreciere corectă, se va ține cont de: a) complexitatea

cauzei; noutatea și dificultatea întrebărilor juridice ridicate de speță; b) aportul

avocatului la soluționarea cauzei; c) timpul și munca depusă de avocat; d)

aptitudinile speciale necesare pentru a acorda asistența (cunoștințe tehnice speciale,

cunoașterea profundă a unor reglementări de profil, cunoașterea limbilor străine, a

altor procedee de comunicare cu clienți specifici etc.); e) faptul în ce măsură munca

avocatului în cauza respectivă îi limitează capacitatea de a lucra în alte dosare; f)

rezultatul obținut; g) restricțiile de timp impuse de client și de circumstanțele cauzei;

h) natura și durata relației dintre avocat și client; i) experiența, reputația și abilitatea

avocatului; j) justificarea și ponderea mijloacelor de apărare utilizate în cauză; k)

suma despăgubirilor pretinse în cauză; l) alți factori, la discreția instanței.

Pornind de la practica CEDO, cheltuielile pentru asistența juridică trebuie să

fie necesare, realmente angajate și rezonabile ca mărime.

În speță, reclamanta Iulia Tofan a pretins suma de 500 de lei pentru costuri și

cheltuieli de asistență juridică, prezentând mandatul avocatului Fiodor Gujuman nr.

0520514 (f. d. 7) și bonul de plată seria XL nr. 980573 din 11 iulie 2016 (f. d. 135,

vol. I).

10

Așadar, instanța de recurs notează că reclamanta Iulia Tofan a fost reprezentată

în instanțele de judecată de avocatul Fiodor Gujuman, iar suma de 500 de lei indicată

în bonul de plată seria XL nr. 980573 din 11 iulie 2016 pentru prestarea serviciilor

de asistență juridică este una efectivă, reală, rezonabilă și proporțională cu munca

depusă.

În conformitate cu prevederile art. 98 alin. (1) Cod de procedură civilă,

cheltuielile aferente judecării cauzei, suportate de instanța judecătorească, precum și

taxa de stat, de a căror plată reclamantul a fost scutit, se încasează la buget de la

pârât proporțional părții admise din acțiune dacă piratul nu este scutit de plata

cheltuielilor de judecată.

Astfel, luând în considerație faptul că, acțiunea reclamantei a fost admisă

parțial, instanța de fond just a încasat de la pârâtă cheltuielile de judecare a cauzei

cu titlu de taxă de stat achitată de către reclamantă la depunerea cererii de chemare

în judecată în mărime de 1 616 de lei (f. d. 6, vol. I), 13,90 de lei pentru serviciile

poștale (f. d. 15, vol. I), 14,55 de lei pentru serviciile poștale (f. d. 16, vol. I) și 120

de lei pentru serviciile prestate de ÎCS CRIS „Registru” (f. d. 134, vol. I).

La capitolul dat, instanța de recurs consideră parțial întemeiate și solicitările

Iuliei Tofan indicate în cererea de recurs cu privire la încasarea cheltuielilor de

judecată suportate în instanța de apel și în instanța de recurs în legătură cu achitarea

taxei de stat.

Astfel, prin prisma prevederilor art. 94 alin. (1), (3) Cod de procedură civilă,

care indică că instanța judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să

plătească părții care a avut câștig de cauză toate cheltuielile de judecată, iar

prevederile alin. (1) și (2) se aplică și la repartizarea între părți a cheltuielilor de

judecată în instanța de apel, în instanța de recurs și în cadrul revizuirii, Colegiul

consideră necesar de a încasa de la Oxana Eșanu în beneficiul Iuliei Tofan

cheltuielile de judecată în mărime de 1 118,20 de lei achitate în instanța de recurs cu

titlu de taxă de stat (f. d. 12, vol. II).

În această ordine de idei, este de remarcat că deși, recurenta Iulia Tofan solicită

și încasarea sumei de 465,30 de lei cu titlu de taxă de stat achitată în instanța de apel,

această cerință nu poate fi admisă, deoarece Iulia Tofan a contestat hotărârea primei

instanțe doar în partea respingerii pretenției cu privire la încasarea dobânzii de

întârziere, cerință care a fost respinsă atât în instanța de apel, cât și în instanța de

recurs.

În conexiunea celor relatate se constată că instanța de apel nu a calificat corect,

din punct de vedere juridic, acțiunea cu care a fost învestită, ce a dus la emiterea unei

soluții greșite, pe când instanța de fond în mod temeinic și legal a admis parțial

acțiunea.

Pentru observațiile arătate, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de

către Iulia Tofan, reprezentată de avocatul Fiodor Gujuman, urmează a fi admis cu

casarea integrală a deciziei instanței de apel și menținerea hotărârii primei instanțe

și încasarea de la Oxana Eșanu în beneficiul Iuliei Tofan suma de 1 118,20 de lei

achitată în instanța de recurs cu titlu de taxă de stat.

11

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) Cod de procedură civilă, art. 445 alin.

(3) Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme

de Justiție

d e c i d e :

Se admite recursul declarat de către Iulia Tofan, reprezentată de avocatul

Fiodor Gujuman.

Se casează decizia din 21 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău și se menține

hotărârea din 21 septembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, în cauza

civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Iulia Tofan împotriva Oxanei

Eșanu cu privire la restituirea mijloacelor bănești, dobânzii de întârziere și încasarea

cheltuielilor de judecată.

Se încasează de la Oxana Eșanu în beneficiul Iuliei Tofan suma de 1 118 (o mie

o sută optsprezece), 20 de lei cu titlu de taxă de stat achitată în instanța de recurs.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței,

judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Iurie Bejenaru

Nicolae Craiu

Victor Burduh

Tamara Chișca-Doneva

12