2ra-1723/18 — declararea nulitatii actului juridic si incasarea venitului ratat

Dosarul nr. 2ra-1723/18

Prima instanță: (Judecătoria Comrat, sediul Ceadîr-Lunga) A. Peni

Instanța de apel: (Curtea de Apel Comrat) Șt. Starciuc, L. Caraianu, A. Curdova

Î N C H E I E R E

19 septembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Societatea cu Răspundere

Limitată ”Aydar-Merasi”,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu

Răspundere Limitată ”Aydar-Merasi” împotriva Mariei Curu și Societății cu

Răspundere Limitată ”Uzvic-Com”, intervenient accesoriu Primăria satului Gaidar,

raionul Ceadîr-Lunga cu privire la declararea nulității contractului și încasarea

venitului ratat,

împotriva deciziei din 15 martie 2018 a Curții de Apel Comrat, prin care s-au

admis apelurile declarate de Curu Maria, Societatea cu Răspundere Limitată ”Uzvic-

Com” și Primăria s. Gaidar, și casată hotărârea din 30 octombrie 2017 a Judecătoriei

Comrat, sediul Ceadîr-Lunga și pronunțată o nouă hotărâre, prin care acțiunea a fost

respinsă.

c o n s t a t ă :

La 22 februarie 2017 Societatea cu Răspundere Limitată ”Aydar-Merasi” a

depus cerere de chemare în judecată împotriva Mariei Curu și Societății cu

Răspundere Limitată ”Uzvic-Com” cu privire la declararea nulității contractului și

încasarea venitului ratat.

În motivarea acțiunii, Societatea cu Răspundere Limitată ”Aydar-Merasi” a

menționat că la 01 februarie 2012 a încheiat cu pârâta contractul de arendă a terenului

de pământ cu suprafața de 1,64 ha pe un termen de 3 ani (pînă la 01 februarie 2015).

La fel a menționat că în temeiul pct. 3.2 din contractul de arendă, termenul de

arendă a fost prelungit încă pe un an.

A relatat că la 17 noiembrie 2015 și 25 martie 2016 în adresa pârâtei au fost

expediate solicitările referitor la prelungirea contractului de arendă pe un nou termen,

însă răspuns nu a parvenit.

La 25 noiembrie 2016 în adresa pârâtei a fost expediată reclamația privind

achitarea sumei de 12 806,26 de lei cu titlu de venit ratat și încălcarea dreptului

1

prioritar la încheierea contractului de arendă, însă răspuns nu a parvenit.

A relevat că la 24 martie 2016 Curu Maria a încheiat contractul de arendă a

terenului cu Societatea cu Răspundere Limitată ”Uzvic-Com”.

Reclamantul Societatea cu Răspundere Limitată ”Aydar-Merasi” solicită

declararea nulității a contractului de arendă a terenului de pământ încheiat între Curu

Maria și Societatea cu Răspundere Limitată ”Uzvic-Com” la 25 noiembrie 2015 și

încasarea sumei de 12 806,16 de lei cu titlu de venit ratat.

La 12 iulie 2017 Societatea cu Răspundere Limitată ”Aydar-Merasi” a depus

cerere de concretizare a cerințelor, prin care a solicitat încasarea sumei de 10 062,94

de lei cu titlu de venit ratat (f.d. 100 Vol. I).

Prin hotărârea din 30 octombrie 2017 a Judecătoriei Comrat, sediul Ceadîr-

Lunga, acțiunea depusă de Societatea cu Răspundere Limitată ”Aydar-Merasi” a fost

admisă.

S-a încasat de la Curu Maria în beneficiul Societății cu Răspundere Limitată

”Aydar-Merasi” suma de 10 062,94 de lei cu titlu de venit ratat.

S-a declarat nul contractul de arendă a terenului de pământ încheiat între Curu

Maria și Societatea cu Răspundere Limitată ”Uzvic-Com” din 25 noiembrie 2015.

Prin decizia din 15 martie 2018 a Curții de Apel Comrat, s-au admis apelurile

declarate de Curu Maria, Societatea cu Răspundere Limitată ”Uzvic-Com” și

Primăria s. Gaidar, și casată hotărârea din 30 octombrie 2017 a Judecătoriei Comrat,

sediul Ceadîr-Lunga și pronunțată o nouă hotărâre, prin care acțiunea a fost respinsă.

Pentru a decide astfel, instanța de apel cu referire la circumstanțele cauzei a

reținut că contractul de arendă a terenului cu suprafața de 1,64 ha încheiat între Curu

Maria și Societatea cu Răspundere Limitată ”Aydar-Merasi” la 01 februarie 2012 nu

a fost înregistrat la Primăria satului Gaidar, raionul Ceadîr-Lunga.

Astfel, instanța de apel a reținut că în temeiul prevederilor art. 10 alin. (5) din

Legea cu privire la arenda în agricultură nr. 198 din 15 mai 2002, arendașul

înregistrează contractul de arendă în termen de 3 luni de la data încheierii acestuia.

Neînregistrarea contractului are ca efect inopozabilitatea contractului față de terț.

Prin urmare, instanța de apel a concluzionat referitor la netemeinicia cerinței

privind declararea nulității contractului de arendă încheiat între Curu Maria și

Societatea cu Răspundere Limitată ”Uzvic-Com” la 25 noiembrie 2015, precum și a

pretențiilor ce țin de încasarea venitului ratat.

La 19 iunie 2018 Societatea cu Răspundere Limitată ”Aydar-Merasi” a declarat

recurs împotriva deciziei instanței de apel, prin care a solicitat admiterea recursului,

casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărârii primei instanțe.

Recurentul Societatea cu Răspundere Limitată ”Aydar-Merasi”, în motivarea

recursului a menționat că instanța de apel a interpretat în mod eronat legea.

De asemenea, a menționat că instanța de apel eronat a ajuns la concluzia că

lipsește înregistrarea contractului de arendă la Primăria s. Gaidar.

Or, contrar celor stabilite de instanța de apel, la data de 28 mai 2012 acest

contract a fost înregistrat la Primăria s. Gaidar cu nr. 690.

Cu referire la termenul de declarare a recursului, instanța de recurs

menționează că, Curtea de Apel Comrat a emis dispozitivul deciziei la 15 martie

2018, iar la 26 aprilie 2018 recurentul a recepționat decizia integrală a instanței de

apel (f. d. 190 Vol. II).

2

În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu

prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Recursul a fost declarat la 19 iunie 2018, respectiv se consideră depus în

termenul prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin. (2).

Examinînd temeiurile recursului completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține, că examinarea admisibilității recursului presupune

verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile

prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform

secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Completul colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei

probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în

urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa

constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări

implicit admise (Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva

Bulgariei (MC), pct. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a

unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului,

3

care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva

Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât

pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național

și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea Botten v.

Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt

pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se

constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Societatea cu

Răspundere Limitată ”Aydar-Merasi”, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și, drept urmare, este

inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de procedură

civilă, Completul colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Societatea cu Răspundere Limitată

”Aydar-Merasi”.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Dumitru Mardari

4