2rac-358/18 — obligarea executării obligației

2rac-358/18 — obligarea executării obligației (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 2rac-358/18

Prima instanță - Judecătoria Chișinău, sediul Centru ( S. Stratan)

Instanța de apel - Curtea de Apel Chișinău (I. Cimpoi, A. Danilov, I. Secrieru )

Î N C H E I E R E

19 septembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de Societatea de Asigurări

Reasigurări „Moldcargo” Societate pe Acțiuni,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea de

Asigurări Reasigurări „Moldcargo” Societate pe Acțiuni împotriva Biroului Național

al Asiguratorilor de Autovehicule privind constatarea ilegalității refuzului, încasarea

prejudiciului material și venitului ratat,

împotriva deciziei din 27 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

fost respins apelul declarat de Societatea de Asigurări Reasigurări „Moldcargo”

Societate pe Acțiuni și menținută hotărârea din 26 mai 2017 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Centru,

c o n s t a t ă :

La 24 noiembrie 2014, Societatea de Asigurări Reasigurări „Moldcargo”

Societate pe Acțiuni s-a adresat în instanța de judecată cu cerere de chemare în

judecată împotriva Biroului Național al Asigurătorilor de Autovehicule prin care a

solicitat obligarea pârâtului de a elibera reclamantei, în termen maxim de 5 zile,

formularele certificatului de asigurare "Carte Verde", iar în cazul neexecutării acestei

obligații, să autorizeze reclamanta să tipărească de sine stătător formularele

certificatului de asigurare "Carte Verde".

La 24 aprilie 2015, reclamanta a depus cerere privind modificarea obiectului

acțiunii solicitând constatarea ilegalității refuzului Biroului Național al Asiguratorilor

de Autovehicule, expus în scrisoarea nr. 01-2387/14 din 7 octombrie 2014, prin care

s-a refuzat eliberarea formularelor certificatelor de asigurare "Carte Verde".

La 19 iulie 2016, a depus o altă cerere de concretizare a pretențiilor prin care a

solicitat constatarea ilegalității refuzului Biroului Național al Asiguratorilor de

Autovehicule, expus în scrisoarea nr. 01-2387/14 din 7 octombrie 2014, prin care s-a

refuzat eliberarea formularelor certificatelor de asigurare "Carte Verde", încasarea

din contul Biroului Național al Asiguratorilor de Autovehicule a sumei de 48 920,82

lei cu titlu de prejudiciu material, 650 000 de lei cu titlu de venit ratat și încasarea

1

cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a indicat că la 30 noiembrie 2012, prin

Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a membrilor cu drepturi depline al

Biroului Național al Asiguratorilor de Autovehicule, Societatea de Asigurări

Reasigurări „Moldcargo” Societate pe Acțiuni a fost sancționată cu suspendarea

temporară a calității de membru cu drepturi depline și dreptul de emitere a

certificatelor de asigurare „Carte Verde" începând cu 10 decembrie 2012 pentru o

perioadă de 6 luni.

Ulterior, prin Hotărârea Adunării generale ordinare a membrilor Biroului

Național al Asiguratorilor de Autovehicule din 04 februarie 2013-06 februarie 2013,

Societatea de Asigurări Reasigurări „Moldcargo” Societate pe Acțiuni a fost exclusă

din componența membrilor cu drepturi depline.

Prin actele de predare-primire din 18 aprilie 2013, 19 aprilie 2013, 25 aprilie

2013, 22 mai 2013 și 05 iunie 2013, Societatea de Asigurări Reasigurări

„Moldcargo” Societate pe Acțiuni a transmis Biroului Național al Asiguratorilor de

Autovehicule formularele pentru asigurarea externă „Carte Verde".

La 05 septembrie 2014, prin Hotărârea nr. 44/8 Comisiei Națională a Pieții

Financiare s-a reperfectat licența Societății de Asigurări Reasigurări „Moldcargo”

Societate pe Acțiuni cu includerea în anexa la licență, inclusiv a dreptului practicării

asigurării obligatorii civile auto externă.

În temeiul art. 31 alin. (21) al Legii nr. 414 din 22 decembrie 2006, prin cererile

din 19 septembrie 2014 și 25 septembrie 2014 Societatea de Asigurări Reasigurări

„Moldcargo” Societate pe Acțiuni a solicitat Biroului Național al Asiguratorilor de

Autovehicule eliberarea formularelor certificatului de asigurare „Carte Verde" pe

care ultima le are în posesie conform Actelor de predare-primire menționate mai sus,

cât și tipărirea, eliberarea altor formulare ale certificatului de asigurare „Carte

Verde".

Prin scrisoarea nr. 01-2398/14 din 07 octombrie 2014, Biroului Național al

Asiguratorilor de Autovehicule a refuzat eliberarea formularelor certificatului de

asigurare „Carte Verde" condiționând eliberarea acestora de achitarea totală a

garanției bancare externe și contribuția specială în Fondul de Compensare.

Reclamantul a relatat că la 28 noiembrie 2014, a fost publicată Hotărârea

Guvernului nr. 968 din 17 noiembrie 2014 prin care s-au operat modificări la anexa

nr.2 la Hotărârea Guvernului nr. 294 din 17 martie 1998. Potrivit acestor modificări,

în cazul în care Biroul Național al Asiguratorilor de Autovehicule nu a eliberat, în

termen de 30 de zile, asigurătorului licențiat pentru asigurarea obligatorie de

răspundere civilă auto externă formularele certificatului de asigurare "Carte Verde"

conform comenzii, ultimul este îndreptățit să încheie cu întreprinderea de Stat Editura

de Imprimate "Statistica" contract de tipărire și eliberare a cantității de formulare cu

regim special Certificat de asigurare "Carte Verde", indicată în comandă.

În temeiul acestor modificări operate la actele normative, la 31 decembrie 2014,

Societatea de Asigurări Reasigurări „Moldcargo” Societate pe Acțiuni a primit de la

întreprinderea de Stat Editura de Imprimate "Statistica" formulare de certificate de

asigurare „Carte Verde".

Societatea de Asigurări Reasigurări „Moldcargo” Societate pe Acțiuni a

specificat că în perioada 07 octombrie 2014-31 decembrie 2014 a suportat pierderi

2

prin nerealizarea polițelor de asigurare „ Carte Verde" din motivul refuzului Biroului

Național al Asiguratorilor de Autovehicule de a restitui formularele certificatelor de

asigurare, transmise în total 22 003 de formulare.

Astfel, consideră că este în drept să solicite contravaloarea acestora, în cuantum

de 48 920,82 lei.

Reclamantul consideră că prejudiciul suportat de către Societatea de Asigurări

Reasigurări „Moldcargo” Societate pe Acțiuni ce rezultă din imposibilitatea

practicării asigurării obligatorii de răspundere civilă auto externă pentru perioada 07

octombrie 2014 – 31 decembrie 2014, constituie suma de 650 000 de lei.

Prin hotărârea din 26 mai 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru cererea de

chemare în judecată depusă de Societatea de Asigurări Reasigurări „Moldcargo”

Societate pe Acțiuni, s-a respins ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că scrisoarea nr.01-2387/14 din 7

octombrie 2014 prin care s-a refuzat eliberarea formularelor certificatelor de

asigurare „Carte Verde” a fost emisă ca urmare a examinării scrisorilor expediate de

către reclamantă în adresa Biroului Național al Asiguratorilor Auto.

Prin răspunsul Biroului Național al Asiguratorilor Auto, pârâtul și-a menținut

disponibilitatea de a soluționa demersurile reclamantei, doar după obținerea dovezii

onorării de către aceasta a obligațiunilor financiare de membru în fondurilor de

gestionate de Biroul Național al Asiguratorilor Auto.

Prima instanță a reținut că transmiterea certificatelor „Carte Verde” către Biroul

Național al Asiguratorilor de Autovehicule a avut drept temei prevederile pct. 5.1 din

Regulamentul aprobat prin decizia Consiliului de Administrare al Biroului Național

al Asiguratorilor Auto din 1 noiembrie 2013 și anume, retragerea licenței pe care o

deținea la etapa faptelor Societatea de Asigurări Reasigurări „Moldcargo” Societate

pe Acțiuni.

Totodată, a constatat că nici Regulamentul menționat supra și nici actele

normative din domeniul asigurării, nu pun în sarcina Biroului Național al

Asiguratorilor Auto obligația, ca atunci când în viitor asiguratorul își redobândește

dreptul de a practica asigurarea civilă obligatorie auto externă, să întoarcă formulare

respective.

Cu referire la pretenția privind încasarea prejudiciului material instanța a

constatat că retragerea licenței reprezintă o sancțiune care duce automat la obligația

asiguratorului de a restituit formularele respective, fără drept de compensare a

contravalorii acestora.

Cu referire la pretenția privind încasarea venitului ratat instanța a constatat

imposibilitatea nepracticării asigurării obligatorii de răspundere civilă externă, nu

este în legătură cauzală directă cu nerestituirea formularelor de către Biroul Național

al Asiguratorilor Auto.

Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 05 iunie 2017, Societatea de

Asigurări Reasigurări „Moldcargo” Societate pe Acțiuni a declarat apel împotriva

hotărârii din 26 mai 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând casarea

hotărârii menționate și admiterea cererii de chemare în judecată.

Prin decizia din 27 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost respins

apelul declarat de Societatea de Asigurări Reasigurări „Moldcargo” Societate pe

Acțiuni și menținută hotărârea din 26 mai 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul

3

Centru.

La 03 iulie 2018, Societatea de Asigurări Reasigurări „Moldcargo” Societate pe

Acțiuni a declarat recurs împotriva deciziei din 27 februarie 2018 a Curții de Apel

Chișinău și a hotărârii din 26 mai 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru

solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor menționate supra și emiterea unei

noi hotărâri de admitere a cererii de chemare în judecată.

Ca temei de drept recurentul a indicat prevederile art. 432 alin.2) lit. c) Cod de

procedură civilă care statuează că se consideră că normele de drept material au fost

încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească a interpretat în

mod eronat legea.

În motivare a indicat că la examinarea cauzei în fond atât instanța de apel cât și

instanța de fond au evitat să se expună asupra preteției privind constatarea ilegalității

refuzului Biroului Național al Asiguratorilor de Autovehicule, și astfel, au încălcat

prevederile art. 238 alin.(2), 240 alin. (3) și 241 alin.(5) din Codul de procedură

civilă.

Recurentul invocă că instanța de apel urma să înlăture lacunele primei instanțe

și să se expună asupra preteției privind constatarea ilegalității refuzului Biroului

Național al Asiguratorilor de Autovehicule, precum și asupra tuturor probelor

administrate în susținerea acțiunii.

Totodată, la examinarea apelului instanța de apel, nu s-a expus și nu a dat nici o

apreciere înscrisurilor prezentate de Societatea de Asigurări Reasigurări „Moldcargo”

Societate pe Acțiuni.

Societatea de Asigurări Reasigurări „Moldcargo” Societate pe Acțiuni susține că

prin prisma prevederilor art. 512 din Codul civil, este în drept de a solicita

contravaloarea blanchetelor aflate în posesia Biroului Național al Asiguratorilor de

Autovehicule, deoarece la caz Societatea de Asigurări Reasigurări „Moldcargo”

Societate pe Acțiuni are calitate de creditor, iar Biroul Național al Asiguratorilor de

Autovehicule calitate de debitor.

La emiterea decizei instanța de apel nu a ținut cont de prevederile art. 390 din

Codul de procedură civilă, în conținutul ei nu sunt agrumente referitoare la

respingerea probelor, ci doar conține expuneri precum că instanța de fond corect a

reținut toate circumstanțele de fapt și de drept.

În opinia recurentului, instanța de apel nu s-a expus asupra argumnelor invocate

de Societatea de Asigurări Reasigurări „Moldcargo” Societate pe Acțiuni în

susținerea poziției sale și nici asupra practicii judiciare existentă în materie.

La 17 august 2018, Biroul Național al Asiguratorilor de Autovehicule a depus

referință la cererea de recurs. A menționat că argumentele recursului Societății de

Asigurări Reasigurări „Moldcargo” Societate pe Acțiuni, nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă,

deoarece nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept

de către instanța de apel. A pledat pentru inadmisibilitatea recursului.

Cu referire la termenul de depunere a recursului, instanța de recurs menționează

că Curtea de Apel Chișinău a pronunțat dispozitivul deciziei la 27 februarie 2018.

Conform art.434 Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni

de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

Recurentul a indicat că decizia motivată, a recepționat-o la 03 mai 2018, fapt

4

confirmat prin copia plicului poștal (f.d.15 Vol. II)

Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Cererea de recurs a fost declarată la 03 iulie 2018, respectiv în termenul

prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art.439 alin. (2) și (3) Cod de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin. (2).

Examinând temeiurile recursului completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

Cod de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține, că examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de

recurs cu temeiurile prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform

secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei

probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în

urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces

la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva

Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acest este în

special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa

necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o

anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

5

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages

Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național

și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea Botten v.

Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt

pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, în cazul în care se

constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu

privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Societatea de

Asigurări Reasigurări „Moldcargo” Societate pe Acțiuni, nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și,

drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Societatea de Asigurări Reasigurări

„Moldcargo” Societate pe Acțiuni.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii

Tamara Chișca-Doneva

Dumitru Mardari

6