2rh-175/18 — anularea hotaririi comisiei de privatizare a fondului de locuinte si a contractului de vanzare cumparare, transmitere predare a locuintei in proprietate privata
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- anularea hotaririi comisiei de privatizare a fondului de locuinte si a contractului de vanzare cumparare, transmitere predare a locuintei in proprietate privata
- Temei legal
- temeiurile declarării revizuirii
2rh-175/18 — anularea hotaririi comisiei de privatizare a fondului de locuinte si a contractului de vanzare cumparare, transmitere predare a locuintei in proprietate privata (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Dosarul nr. 2rh-175/18 Prima instanță: Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău (jud: D. Dulghieru) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: N. Cernat, A. Pahopol, A. Gavrilița) Instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiție (jud: N. Clima, I. Corolevschi, I. Druță) Î N C H E I E R E 05 septembrie 2018 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, judecător Ion Druță judecătorii Iulia Sîrcu Galina Stratulat examinând cererea de revizuire declarată de Anatoli Dudnic, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Anatoli Dudnic împotriva Direcției Privatizării Fondului de Locuințe a Primăriei mun.
Chișinău, intervenient accesoriu Igor Yevdochimov, cu privire la anularea hotărârii comisiei de privatizare a fondului de locuințe și a contractului de vânzare-cumpărare, transmitere predare a locuinței în proprietate privată, împotriva încheierii din 12 martie 2015 a Curții Supreme de Justiție, prin care recursul declarat de Anatoli Dudnic împotriva deciziei din 08 iulie 2014 a Curții de Apel Chișinău a fost considerat inadmisibil, c o n s t a t ă: La 02 decembrie 2010 Anatoli Dudnic a depus cerere de chemare în judecată împotriva Direcției Privatizării Fondului de Locuințe a Primăriei mun. Chișinău, intervenient accesoriu Igor Yevdochimov, cu privire la declararea nulității contractului de vânzare-cumpărare, transmitere-predare a locuinței în proprietate privată din 26 decembrie 1995, anularea hotărârii comisiei de privatizare nr. 96 din 09 noiembrie 1995. Prin hotărârea din 15 martie 2012 a Judecătoriei Buiucani mun.
Chișinău, acțiunea a fost admisă parțial, a fost anulat contractul de vânzare-cumpărare, transmitere-predare a locuinței în proprietate privată din 26 decembrie 1995, încheiat între Agenția Teritorială Chișinău a Ministerului Privatizării și Administrării Proprietății de Stat și Irina Leontescu, autentificat notarial de Biroul Notarial nr. 7 mun. Chișinău, notarul Zinaida Volimbovscaia. În rest pretențiile au fost respinse. Prin decizia din 21 martie 2013 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul declarat de către Igor Yevdochimov și menținută hotărârea din 15 martie 2012 a Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău.
Prin decizia din 18 decembrie 2013 a Curții Supreme de Justiție, a fost admis 1 recursul declarat de Igor Yevdochimov, casată decizia din 21 martie 2013 a Curții de Apel Chișinău și încheierea din 13 noiembrie 2012 a Curții de Apel Chișinău cu privire la respingerea propunerii de recuzare a judecătorului Marina Anton, cu restituirea pricinii la rejudecare în instanța de apel la Curtea de Apel Chișinău, de un alt complet de judecată. După rejudecarea cauzei, prin decizia din 08 iulie 2014 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis apelul declarat de Igor Yevdochimov, casată integral hotărârea din 15 martie 2012 a Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău și emisă o nouă hotărâre, prin care acțiunea s-a respins ca tardivă.
Nefiind de acord cu decizia menționată, la 31 octombrie 2014 Anatoli Dudnic a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea integrală a deciziei din 08 iulie 2014 a Curții de Apel Chișinău cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanța de apel. Prin încheierea din 12 martie 2015 a Curții Supreme de Justiție recursul depus de Anatoli Dudnic a fost declarat inadmisibil. La 29 aprilie 2015 Anatoli Dudnic a depus cerere de revizuire împotriva încheierii date, solicitând casarea încheierii din 12 martie 2015 a Curții Supreme de Justiție și reexaminarea cauzei în ordine recurs. Prin încheierea din 09 decembrie 2015 a Curții Supreme de Justiție, cererea de revizuire înaintată de Anatoli Dudnic a fost respinsă ca fiind inadmisibilă.
La 11 aprilie 2016 Anatoli Dudnic a depus o nouă cerere de revizuire, solicitând casarea încheierii din 12 martie 2015 a Curții Supreme de Justiție cât și încheierii din 09 decembrie 2015 a Curții Supreme de Justiție, declararea admisibil a recursului împotriva deciziei din 08 iulie 2014 a Curții de Apel Chișinău și examinarea acestuia. Prin încheierea din 11 mai 2016 a Curții Supreme de Justiție, s-a respins ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire respectivă.
La 04 noiembrie 2016 Anatoli Dudnic a depus o altă cerere de revizuire, solicitând casarea încheierii din 11 mai 2016 a Curții Supreme de Justiție, încheierii din 09 decembrie 2015 a Curții Supreme de Justiție, cât și încheierii din 12 martie 2015 a Curții Supreme de Justiție, declararea admisibil a recursului depus de Anatoli Dudnic împotriva deciziei din 08 iulie 2014 a Curții de Apel Chișinău, examinarea și admiterea acestuia cu casarea deciziei din 08 iulie 2014 a Curții de Apel Chișinău cu restituirea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău în alt complet de judecată. Prin încheierea din 14 decembrie 2016 a Curții Supreme de Justiție a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Anatoli Dudnic la 04 noiembrie 2016. La data de 15 iunie 2017 Anatoli Dudnic a depus cerere de revizuire împotriva încheierii din 14 decembrie 2016 a Curții Supreme de Justiție.
Prin încheierea din 13 septembrie 2017 a Curții Supreme de Justiție cererea de revizuire înaintată de Anatoli Dudnic a fost respinsă ca fiind inadmisibilă. La 21 iunie 2018, Anatoli Dudnic a depus cerere de revizuire împotriva încheierii din 12 martie 2015 a Curții Supreme de Justiție, solicitând repunerea în 2 termen, anularea încheierilor din 12 martie 2015, 09 decembrie 2015, 11 mai 2016 și 14 decembrie 2016 a Curții Supreme de Justiție, cu restituirea pricinii la rejudecare în instanța de apel, în alt complet de judecată. În motivarea cererii de revizuire, reiterând circumstanțele expuse în cererile depuse anterior, întemeind cererea prin prisma prevederilor art. 449 lit. b) CPC, a invocat greșelile strecurate în decizia din 08 iulie 2014 a Curții de Apel Chișinău, corectate prin încheierea din 22 martie 2018 a Curții de Apel Chișinău.
Studiind materialele dosarului și verificând argumentele invocate în cererea de revizuire, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă din considerentele ce urmează. În conformitate cu articolul 446 din CPC, pot fi supuse revizuirii hotărârile, ordonanțele, încheierile și deciziile irevocabile ale tuturor instanțelor judecătorești, în condițiile prezentului capitol. Încheierile de încetare a procesului conform art. 265 lit. c) și d), precum și cele prin care se respinge acțiunea ca fiind tardivă conform art.1861 pot fi supuse revizuirii. Încheierile judecătorești care nu se referă la fondul cauzei, precum și deciziile emise în privința acestora nu se supun revizuirii.
În aceste cazuri, încheierile de inadmisibilitate a revizuirii nu se supun niciunei căi de atac. Articolul 451 alin. (1) – (4) din CPC prevede condițiile de formă și de conținut a unei cereri de revizuire, obligația revizuentului de a depune cererea la instanța competentă și inadmisibilitatea avansării repetate a unei asemenea cereri, care este întemeiată pe aceleași temeiuri. În mod corespunzător, nerespectarea acestor cerințe legale dictează aplicarea articolului 453 alin. (1) lit. a) din CPC. Totuși, în urma modificărilor operate la articolele 446 și 448 din Codul de procedură civilă, prin Legea nr. 17 din 05 aprilie 2018, încheierile judecătorești, care nu se referă la fondul cauzei, nu se supun revizuirii.
Totodată, legislatorul a exclus competența Curții Supreme de Justiție de a examina cererile de revizuire împotriva deciziilor curților de apel în privința cărora Curtea Supremă de Justiție s-a pronunțat printr-o decizie asupra inadmisibilității. Din această perspectivă, Colegiul trebuie să se pronunțe dacă încheierea irevocabilă de inadmisibilitate poate fi supusă revizuirii și dacă Curtea Supremă de Justiție este competentă să judece o atare situație juridică. Cu privire la primul aspect, instanța de judecată notează că articolul 440 alin. (1) din CPC confirmă că încheierea de inadmisibilitate a unui recurs nu se referă la fondul cauzei, ceea ce face aplicabil articolul 446 alin. (2) din CPC.
Cu toate acestea, temeiurile indicate la articolul 433 lit. a1) – d) din CPC pot fi apreciate doar de instanța de recurs, iar lipsa unei căi de a atac, chiar și de retractare, ar afecta dreptul la un proces echitabil, garantat de articolul 20 din Constituția Republicii Moldova și articolul 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene, îndepărtarea de la principiul certitudinii juridice este justificată doar când este impusă de circumstanțe cu caracter substanțial și convingător (cauza Riabik vs Rusia, și Pravednaya vs Rusia, 18 noiembrie 2004). Competența instanțelor superioare de a 3 casa și de modifica hotărâri judecătorești obligatorii și executorii ar trebui exercitată pentru corectarea erorilor judiciare.
Această competență trebuie exercitată astfel încât să facă, atât cât este posibil, un echilibru echitabil între interesele unui individ și nevoia de a asigura eficiența sistemului judiciar (cauza Nikitin vs Rusia). La acest capitol, Colegiul observă că prin încheierea din 12 martie 2015 a Curții Supreme de Justiție a fost declarată inadmisibilă cererea de recurs în baza temeiului prevăzut la articolul 433 lit. a) din Codul de procedură civilă. Drept consecință, instanța de judecată trage concluzia că încheierea sus – citată nu poate fi contestată în procedură de revizuire, iar instanța nu este competentă de a examina cererea de revizuire formulată de Anatoli Dudnic. Or, este evident că hotărârea din 15 martie 2012 a Judecătoriei Buiucani mun.
Chișinău, fiind contestată cu apel, a fost menținută de Curtea de Apel Chișinău prin decizia din 21 martie 2013, care fiind contestată cu recurs, a fost casată prin decizia din 18 decembrie 2013 a Curții Supreme de Justiție, cu restituirea cauzei la rejudecare în instanța de apel, în alt complet de judecată. În continuare, după rejudecarea cauzei, prin decizia din 08 iulie 2014 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis apelul declarat de Igor Yevdochimov, casată integral hotărârea din 15 martie 2012 a Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău și emisă o nouă hotărâre, prin care acțiunea s-a respins ca tardivă. Prin încheierea din 12 martie 2015 a Curții Supreme de Justiție recursul depus de Anatoli Dudnic împotriva deciziei din 08 iulie 2014 a Curții de Apel Chișinău a fost declarat inadmisibil.
Conjunctura descrisă supra determină posibilitatea depunerii revizuirii la Curtea de Apel Chișinău, conform competenței din articolul 448 alin. (2) din Codul de procedură civilă. În aceeași ordine de idei, Colegiul relevă că legislatorul nu a prevăzut o împuternicire expresă a instanței de revizuire în acest caz. Însă, articolul 446 alin. (1) din CPC stabilește fără echivoc că dispozițiile judecătorești se revizuiesc în condițiile capitolului XXXIX. Totodată, alineatul (2) din articolul respectiv folosește sintagma „încheierile de inadmisibilitate”, ce vizează în mod direct doar încheierile judecătorești, care nu se supun revizuirii, întrucât nu se referă la fondul cauzei.
Mai mult, o situație juridică similară a fost introdusă de legislator prin punctul 145 din articolul III din Legea nr. 17 din 05 aprilie 2018. Așadar, potrivit acestor completări, instanța de recurs are competența de a considera inadmisibil recursul în cazul în care este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu excepția cazurilor prevăzute la art.429 alin.(5). Astfel, raționamentele de mai sus fac aplicabile prevederile art. 453 alin. (1) lit. a) din CPC, potrivit căruia după ce examinează cererea de revizuire, instanța emite o încheiere de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă. Pe baza celor prezentate, instanța accentuează că în virtutea argumentelor sus enunțate, instanța de revizuire poate considera o cerere de revizuire ca inadmisibilă în cazul în care revizuirea este depusă împotriva unui act ce nu se supune revizuirii.
Având în vedere articolul 446 și 451 alin. (1) lit. a) din CPC, Colegiul civil, 4 comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide că revizuirea depusă de Anatoli Dudnic urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă. Pentru a respecta certitudinea juridică și buna – administrare a justiției, instanța de judecată explică revizuentului, dar și instanței competente de a examina revizuire, că inadmisibilitatea cererii, nu exclude posibilitatea adresării cu aceeași cerere de revizuire la Curtea de Apel Chișinău, conform competenței. În subsidiar, dreptul revizuentului de a formula cererea de revizuire în fața instanței competente demonstrează că aplicarea unei atare soluții nu derogă de la dispozițiile generale și nu restrânge drepturile procedurale, din moment ce nu este afectat dreptul de acces la justiție.
În conformitate cu art. art. 269-270, art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Anatoli Dudnic, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Anatoli Dudnic împotriva Direcției Privatizării Fondului de Locuințe a Primăriei mun. Chișinău, intervenient accesoriu Igor Yevdochimov, cu privire la anularea hotărârii comisiei de privatizare a fondului de locuințe și a contractului de vânzare-cumpărare, transmitere predare a locuinței în proprietate privată. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Președintele ședinței, judecător Ion Druță judecătorii Iulia Sîrcu Galina Stratulat 5
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.