2ra-1394/18 — Desfacerea căsătoriei, stabilirea domiciliului copilului minor, încasarea pensiei de întreținere a copilul minor și a cheltuielilor de judecată

2ra-1394/18 — Desfacerea căsătoriei, stabilirea domiciliului copilului minor, încasarea pensiei de întreținere a copilul minor și a cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 2ra-1394/18

Prima instanță: Judecătoria Rîșcani, mun. Chișinău (O. Țurcan)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (N. Simciuc, I. Țurcan și Iu. Cotruță )

ÎNCHEIERE

18 iulie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecător Tatiana Vieru

judecătorii Maria Ghervas

Iuliana Oprea

examinînd admisibilitatea recursului declarat de către Ciubotaru Grigore,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Conișescu Maria

împotriva lui Ciubotaru Grigore cu privire la desfacerea căsătoriei, stabilirea

domiciliului copilului minor, încasarea pensiei de întreținere a copilul minor și a

cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 14 februarie 2018, prin care a

fost respins apelul declarat de Ciubotaru Grigore și admis apelul declarat de

Conișescu Maria, casată parțial hotărîrea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din

24 august 2016, iar în partea casată a fost emisă o nouă hotărîre,

c o n s t a t ă:

La 28 aprilie 2016, Maria Conișescu a depus cerere de chemare în judecată

împotriva lui Grigore Ciubotaru cu privire la desfacerea căsătoriei, stabilirea

domiciliului copilului minor, încasarea pensiei de întreținere a copilul minor și a

cheltuielilor de judecată.

În motivarea pretențiilor reclamanta a indicat că la 24 octombrie 2008, la

OSC sectorul Râșcani, mun. Chișinău a fost înregistrată căsătoria între Conișescu

Maria și Ciubotaru Grigore, care a fost trecută în registrul actelor de stare civilă cu

nr. 981, fiind eliberat certificatul de căsătorie, seria CS-V, nr. 0645432.

Din căsătoria respectivă, la 8 decembrie 2010 s-a născut un copil – XXXXX.

Maria Conișescu a mai specificat că în familie și în relațiile dintre soți persista

o permanentă stare de neînțelegere, ceartă, adică o stare a relațiilor familiale

anormală.

Reclamanta a precizat că în baza Codului Familiei, copilul minor Damian

Ciubotaru urmează să rămână cu domiciliul la ea, care asigură întreținerea și

educarea minorului, iar din contul pârâtului urmează a fi percepută pensia de

întreținere a copilului minor, conform prevederilor legislației în vigoare, până la

atingerea vârstei majoratului.

Totodată, Maria Conișescu a mai punctat că pârâtul este încadrat în cîmpul

muncii ca administrator al Societății cu Răspundere Limitată „Insurance

Consulting & Solutions”, cu sediul în mun. Chișinău, str. Alexandru cel Bun, nr. 9

și are venituri decente care însă nu pot fi probate.

1

Solicită reclamanta desfacerea căsătoriei încheiată la 24 octombrie 2008, între

Conișescu Maria și Ciubotaru Grigore, la OSC sectorul Râșcani, mun. Chișinău,

stabilirea domiciliului copilului minor XXXXX, cu mama, încasarea din contul lui

Ciubotaru Grigore a pensiei de întreținere pentru copilul minor, în mărime de 2810

lei, până la atingerea vârstei majoratului și încasarea tuturor cheltuielilor de

judecată.

Prin hotărârea din 24 august 2016 a Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău, a

fost desfăcut căsătoria încheiată la 24 octombrie 2008 între Ciubotaru Grigore și

Conișescu Maria la OSC Rîșcani, mun. Chișinău și trecută în actele de stare civilă

cu nr. 981.

A fost stabilit domiciliul copilului minor XXXXX cu mama copilului minor

Conișescu Maria.

S-a dispus încasarea din contul lui Ciubotaru Grigore în beneficiul Mariei

Conișescu, pensia pentru întreținerea copilului, în conformitate cu art. 76 Codul

familiei, într-o sumă bănească fixă în mărime de 1000 lei lunar, din momentul

depunerii cererii de chemare în judecată, 28 aprilie 2014, pînă la atingerea

majoratului copilului minor.

S-a dispus încasarea din contul lui Ciubotaru Grigore în beneficiul Mariei

Conișescu, taxa de stat în sumă de 40 lei și parțial cheltuielile de asistență juridică

în mărime de 1000 lei, iar în total 1040 lei.

S-a dispus încasarea din contul lui Ciubotaru Grigore, în beneficiul statului

taxa de stat în mărime de 300 lei (f.d. 41, 50-52).

Prin hotărârea suplimendară din 21 iulie 2017 a Judecătoriei mun. Chișinău,

sediul Rîșcani, au fost respinse pretențiile cu privire la încasarea din contul lui

Ciubotaru Grigore în beneficiul lui Conișescu Maria, a pensiei pentru întreținerea

copilului în mărime de 1810,71 lei și a cheltuielilor de asistență juridică în mărime

de 2 000 lei ca fiind neîntemeiate (f.d. 85-87).

Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanțe, la 23 septembrie 2016,

Ciubotaru Grigore a contestat-o cu apel, solicitînd admiterea apelului, casarea

parțială a hotărârii instanței de fond, în partea stabilirii domiciliului copilului

minor, încasarea pensiei de întreținere a copilul minor și a cheltuielilor de judecată,

cu emiterea în această parte a unei noi hotărîri prin care pretențiile în sensul dat să

fie respinse.

La 24 septembrie 2016, Conișescu Maria a depus cerere de apel împotriva

hotărîrii primei instanțe, solicitînd admiterea acestuia, casarea parțială a hotărîrii

primei instanțe, emiterea unei noi hotărîri prin care acțiunea să fie admisă integral.

Prin decizia din 14 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost respins

apelul declarat de Ciubotaru Grigore și admis apelul declarat de Conișescu Maria,

casată parțial hotărîrea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 24 august 2016, iar

în partea casată a fost emisă o nouă hotărîre, prin care s-a dispus încasarea lunar

din contul lui Ciubotaru Grigore, în beneficiul Mariei Conișescu pensia pentru

întreținerea copilului minor XXXXX, în mărime de 1/4 din tot felul de cîștig,

începînd cu 28 aprilie 2016 și pînă la atingerea majoratului de către copil. În rest,

hotărîrea primei instanțe a fost menținută (f.d. 100, 101-107).

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a conchis că prima instanță nu a dat o

apreciere obiectivă și justă probelor administrate, nu a constatat și elucidat pe

deplin toate circumstanțele care au importanță pentru soluționarea corectă a

pricinii.

2

Totodată, instanța de apel a concluzionat că prima instanță nu a stabilit corect

modalitatea de percepere a pensiei alimentare pentru copilul minor.

Invocînd ilegalitatea deciziei instanței de apel, la 23 mai 2018, Ciubotaru

Grigore a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei

instanței de apel și hotărîrea primei instanțe, în partea stabilirii domiciliului

copilului minor, încasarea pensiei de întreținere a copilul minor și a cheltuielilor de

judecată.

În motivarea recursului s-a invocat că atît instanța de apel, cît și prima

instanță, nu au constatat toate circumstanțele importante pentru soluționarea

corectă a cauzei.

Totodată recurentul a mai indicat că instanțele de judecată nu au ținut cont de

decizia nr. 46/1 din 23 decembrie 2015 a Comisiei pentru protecția copilului aflat

în dificultate, prin care s-a stabilit că copilul minor XXXXX se va afla cu mama în

I-a și a III-a săptămînă din lună și cu tata în II-a și a IV-a săptămînă din lună.

Potrivit art. 434 CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data

comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de

decădere și nu poate fi restabilit.

Instanța de recurs constată că la dosar este atașată scrisoarea Curții de Apel

Chișinău din 21 martie 2018 prin care a fost expediată în adresa părților copia

deciziei instanței de apel (f.d. 108), însă la dosar nu sunt atașate probe care ar

certifica data recepționării de către recurent a copiei deciziei recurate.

Prin urmare, Colegiul costată că recursul a fost declarat în termen.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) CPC, după parvenirea dosarului un

complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune

expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea

depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acestuia.

La 15 iunie 2018, în adresa intimatei a fost expediată copia recursului, însă

pînă la data stabilită pentru examinarea admisibilității recursului, în adresa Curții

Supreme de Justiție nu a parvenit referința prin care intimata să-și expună poziția

față de temeiurile invocate în recurs.

Examinând temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele

cauzei civile, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil.

În favoarea concluziei enunțate se invocă următoarele argumente.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul

raportor a verificat dacă recursul este formulat de persoana în drept să-l declare,

dacă este depus în termen și dacă nu a fost examinat anterior, și a făcut un raport

verbal în fața completului de judecată instituit în mod legal.

Materialele cauzei certifică faptul că recursul nu a fost examinat anterior,

fiind respectate, totodată, dispozițiile art. 430 din Codul de procedură civilă.

Audiind raportul verbal al judecătorului-raportor și verificând încadrarea în

dispozițiile art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă a temeiurilor

invocate în recurs, precum și având în vedere poziția formulată în referință,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție constată existența temeiului prevăzut la art. 433 lit. a) CPC,

din următoarele considerente.

Ab initio, în conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă,

părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se

3

invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural. În cazul respectiv, judecarea recursului exercitat

conform Secțiunii a II-a, Capitolul XXXVIII din Codul de procedură civilă, are un

caracter devolutiv și privește doar problemele de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în fapt.

În același context, instanța de judecată subliniază că un stat care dispune de

instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se bucură de

principiile unui proces echitabil garantate de articolul 6 parag. (1) din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în special, de

dreptul de acces la o instanță și de dreptul de a fi auzit (a se vedea, de exemplu,

Erfar – Avef v. Grecia, 27 martie 2014, parag. 39 – 40; Lebedinschi v. Republica

Moldova, 16 septembrie 2015, parag. 32).

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal al unei persoane poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității

contestațiilor înaintate prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura

sa, recursul trebuie reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o

anumită marjă de apreciere. În acest sens, condițiile pentru autorizarea unei cereri

introduse pe o cale de atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite

pentru o cale de atac ordinară (a se vedea, inter alia, Marc Brauer v. Germania, 1

septembrie 2016, parag. 34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, parag. 64;

Samardžić v. Croația, 20 iulie 2017, parag. 28).

Astfel, în conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă,

cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).

În aceeași ordine de idei, alin. (2) și (3) ale art. 432 din Codul de procedură

civilă prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material

sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alineatul (4)

stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar

fi putut conduce la soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară

sau în cazul în care erorile comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Prin urmare, reglementările referitoare la formalitățile și termenele impuse de

articolele 433 și 432 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă sunt formulate

suficient de clar și urmăresc protejarea interesului părții, dar și competența

asigurării interpretării unitare a legii de către Curtea Supremă de Justiție. Aceste

limitări urmăresc un scop legitim, îndeplinind cerințele securității juridice și bunei-

administrări a justiției (a se vedea, mutatis mutandis, Beniamin Nersesyan v.

Armenia, 19 ianuarie 2010, parag. 22; Erfar – Avef, ibidem, parag. 41, Marc

Brauer, ibidem, parag. 35; Miessen, ibidem, parag. 67; Trevisanato v. Italia, 16

decembrie 2016, parag. 36 – 37, Sturm v. Luxemburg, 27 iunie 2017, parag. 36).

Din perspectiva acestor drepturi garantate de Convenția Europeană, completul

Colegiului de control judiciar își propune să verifice esența și temeiurile recursului,

inclusiv dacă argumentele recurentului referitoare la ilegalitatea deciziei atacate, în

limitele în care au fost formulate, întrunesc condițiile necesare pentru a declara

admisibilă cererea acestuia.

4

În speță, instanța observă că recurentul Ciubotaru Grigore a criticat decizia

Curții de Apel Chișinău din 14 februarie 2018 în baza articolului 432 alin. (2), (3)

și (4) din Codul de procedură civilă, așa cum este prevăzut, în mod obligatoriu, la

articolul 437 alin. (1), lit. f) din același cod.

Din analiza minuțioasă a conținutului cererii de recurs în raport cu decizia

contestată/procedura în ansamblu, reiese în mod cert că recurenții a reluat criticile

formulate în faza procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel s-a

pronunțat detaliat, în special asupra condițiilor prelevării apelor uzate.

Pe baza celor prezentate, completul Colegiului constată că observațiile lui

Ciubotaru Grigore nu dezvăluie nici o aparență a încălcării normelor de drept

material sau procedural, dar nici a încălcării drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului. Prin urmare, temeiurile inserate în recurs nu pot fi calificate ca

esențiale și nu ar putea obliga instanța de recurs să primească cererea acestuia spre

examinarea în fond și, eventual, să caseze/modifice hotărârea judecătorească

contestată. În mod corespunzător, punctele de vedere al recurentului nu sunt

compatibile cu cerințele prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de

procedură civilă, iar, în consecință, recursul dedus judecății nu corespunde

condiției de a fi „efectiv” (a se vedea, de exemplu, Petrovic v. Luxemburg, 17

februarie 2011, parag. 31 – 33, Sturm v. Luxemburg, ibidem, parag. 32).

Din aceste raționamente, instanța de judecată reține existența temeiului

prevăzut la art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă. În atare situație,

conjunctura stabilită mai sus confirmă lipsa unui formalism excesiv și respectarea

unui raport rezonabil de proporționalitate dintre scopul urmărit și mijloacele

folosite, iar, în opinia instanței, însăși substanța dreptului de acces la instanță nu a

fost afectată.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi audiat”, garantat de art. 6 parag. 1

din Convenție, instanța notează că obligația de a motiva o hotărâre judecătorească

poate varia în funcție de natura deciziei în cauză (a se vedea, inter alia, Helle v.

Finlanda, 19 decembrie 1997, parag. 55; Latourniere v. Franța, 10 decembrie 2002,

parag. 2; Hansen v. Norvegia, 2 octombrie 2014, parag. 71 – 74). De fapt, în

concepția instanței europene, art. 6 parag. (1) nu impune motivarea detaliată a

deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice,

respinge un recurs ca fiind „lipsit de șanse de succes”, ceea ce s-a constatat în

prezenta cauză (a se vedea, mutatis mutandis, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), 13

ianuarie 2009, parag. 24; Beniamin Nersesyan, ibidem, parag. 23 – 24; Akaki

Tchaghiashvili, ibidem, parag. 34 sau Papaioannou v. Grecia, 2 iunie 2016, parag.

45).

În conformitate cu art. 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Astfel, având în vedere circumstanțele stabilite supra, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide

în mod unanim că recursul declarat de Ciubotaru Grigore nu ridică probleme de

drept și nu poate fi acceptat spre examinarea în fond, urmând a fi considerat

inadmisibil.

5

În conformitate cu art. 269-270, 432, 433 lit. a), 440 alin. (1) CPC al RM,

completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

dispune

Recursul declarat de Ciubotaru Grigore se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Tatiana Vieru

judecătorii Maria Ghervas

Iuliana Oprea

6