3ra-857/18 — recalcularea pensiei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- recalcularea pensiei
- Temei legal
- temeiurile inadmisibilităţii recursului
3ra-857/18 — recalcularea pensiei (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
dosarul nr. 3ra-857/2018 prima instanță, Judecătoria Bălți, sediul Sîngerei: I. Malcoci instanța de apel, Curtea de Apel Bălți: A. Garbuz, A. Ciobanu, Iu. Grosu Î N C H E I E R E 18 iulie 2018 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Victor Burduh Galina Stratulat examinând admisibilitatea recursului declarat de către Melnițchi Vasile, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Melnițchi Vasile împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale cu privire la recalcularea pensiei, împotriva deciziei din 15 martie 2018 a Curții de Apel Bălți, prin care s-a respins cererea de apel depusă de Melnițchi Vasile și s-a menținut hotărârea din 24 noiembrie 2017 a Judecătoriei Bălți, sediul Sîngerei, c o n s t a t ă : La 18 septembrie 2017, Melnițchi Vasile a depus cerere de chemare în judecată împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale cu privire la recalcularea pensiei.
În motivarea acțiunii a indicat că la data de 04 martie 1979 i-a fost acordat dreptul la pensie. La data de 26 mai 1982 a suferit un accident de muncă, în rezultatul căruia i-a fost stabilit gradul III de dizabilitate, fiindu-i calculată o pensie în mărime de 47 de ruble lunar pe viață. În urma reexaminării gradului de invaliditate, la data de 02 februarie 2006 a fost încadrat în gradul II de dizabilitate, pensia de invaliditate fiindu-i majorată la suma de 215 ruble.
A menționat că Casa Națională de Asigurări Sociale incorect i-a calculat pensia de invaliditate, deoarece, în calculul stagiului total de cotizare, nu a fost inclusă toată perioada de muncă până la data de 04 martie 1979. Concomitent a indicat reclamantul că cuantumul pensiei urma a fi modificat de către pârât ca urmare a includerii în stagiu de cotizare a perioadei de 66 zile pe care le- a lucrat în colhozul “Moldova Socialistă” din raionul Drochia în perioada 01 octombrie 1971-23 noiembrie 1971, fapt confirmat prin adeverința nr. 84 din 07 martie 1982, primind un salariu de 514 de ruble.
În anul 1972 a lucrat 210 zile, primind un 1 salariu lunar în mărime de 2 999,80 de ruble iar, în perioada 09 aprilie 1973 – 01 octombrie 1973 a lucrat constructor în colhozul “Puti Ilicia” din raionul Uspensc regiunea Pavlodar, fapt confirmat prin adeverința nr. 159 din 24 septembrie 1973. La fel a relatat că, la 14 iulie 2017 a depus la Casa Națională de Asigurări Sociale o cerere privind recalcularea cuantumului pensiei, prezentând actele susmenționate, însă a fost respinsă. Totodată a insistat, că a prezentat actele necesare la care are acces, iar motivul că, de către CTAS Sângerei au fost luate în calcul toate circumstanțele la determinarea coeficientului individual al salariului, fiind recalculat periodic, îl consideră neîntemeiat.
Reclamantul a specificat, cu referire la prevederile art. 33 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 290, din 16 decembrie 2016, că Casa Națională de Asigurări Sociale urmează a fi obligată să efectueze calculele necesare și să stabilească mărimea pensiei ce urmează să o primească. Melnițchi Vasile a solicitat obligarea Casei Naționale de Asigurări Sociale să efectueze recalculul mărimii pensiei sale. Prin hotărârea din 24 noiembrie 2017 a Judecătoriei Bălți, sediul Sîngerei, acțiunea depusă de Melnițchi Vasile împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale cu privire la recalcularea pensiei, a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. La 18 decembrie 2017 Melnițchi Vasile a declarat apel împotriva hotărârii din 24 noiembrie 2017 a Judecătoriei Bălți, sediul Sîngerei, solicitând casarea acesteia cu pronunțarea unei noi hotărâri de admitere integrală acțiunii.
Prin decizia din 15 martie 2018 a Curții de Apel Bălți, s-a respins cererea de apel depusă de Melnițchi Vasile și s-a menținut hotărârea din 24 noiembrie 2017 a Judecătoriei Bălți, sediul Sîngerei. La 03 mai 2018, prin trimitere poștală Melnițchi Vasile, a declarat recurs împotriva deciziei din 15 martie 2018 a Curții de Apel Bălți, solicitând admiterea acestuia și casarea deciziei contestate, cu emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii. La 11 aprilie 2018, Curtea de Apel Bălți a expediat în adresa participanților la proces copia deciziei din 15 martie 2018 (f.d. 128). În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel.
Astfel, prin prisma dispoziției citate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Melnițchi Vasile, la 03 mai 2018, împotriva deciziei instanței de apel din 15 martie 2018, este declarat în termen, în situația în care din materialele cauzei poate fi stabilit că recurentul a recepționat încheierea instanței de apel la 17 aprilie 2018, avizul de recepție nr. DS3100042757AS (f.d. 129). În motivarea cererii, recurentul a invocat că instanța de apel nu s-a expus asupra tuturor argumentelor invocate în cererea de apel. Concomitent recurentul a invocat că concluziile instanței de apel sunt în contradicție cu circumstanțele cauzei.
În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune 2 expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia. La 30 mai 2018, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimatului cererea de recurs cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței. Casa Națională de Asigurări Sociale nu și-a exercitat dreptul respectiv și nu a depus referință.
În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Audiind raportul verbal al judecătorului raportor și verificând temeiurile invocate în recurs în raport cu materialele cauzei civile, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive. În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, menționează că, Melnițchi Vasile, în cererea de recurs nu a invocat nici unul din temeiurile de declarare a recursului prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) Codul de procedură civilă.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4). În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu privire la fondul recursului. Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție indică că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, fără a se examina temeinicia lor.
Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt. 3 În acest sens, completul reiterează prin prisma jurisprudenței CEDO că „... art. 6 § 1 al Convenției, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes.” (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).
Astfel, din considerentele menționate și având în vedere faptul că, instanța de apel a examinat sub toate aspectele, cu respectarea normelor de procedură și aplicarea corectă a legii materiale, iar în esența lor argumentele recursului, au fost verificate minuțios, la judecarea cauzei în ordine de apel, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Melnițchi Vasile, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Recursul declarat de Melnițchi Vasile, se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Victor Burduh Galina Stratulat 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.