ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 11.07.2018

2r-580/18 — repararea prejudiciului moral ș.a.

HOTĂRÂRE
11.07.2018
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
repararea prejudiciului moral ş.a.
Temei legal
Disponibilitatea în drepturi a participanţilor la proces
Citează această cauză
2r-580/18 — repararea prejudiciului moral ș.a. (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr.2r-580/18

prima instanță: Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău (V. Muntean)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (M. Anton, V. Cotorobai, A. Panov)

11 iulie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Nina Vascan

examinând recursul declarat de Olga Cumpătă, reprezentată de avocatul Aureliu

Scorțescu,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Olga Cumpătă și

Nicolae Buguș împotriva Ministerului Justiției, Ministerul Finanțelor, intervenienții

accesorii Primăria or. Sîngerei, Consiliul raional Sîngerei și executorul judecătoresc

Borș Aureliu cu privire la constatarea încălcării dreptului la executarea în termen

rezonabil a hotărârii judecătorești, repararea prejudiciului moral și încasarea

cheltuielilor de judecată,

împotriva încheierii din 15 martie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

fost respinsă cererea avocatului Aureliu Scorțescu cu privire la emiterea unei decizii

suplimentare,

c o n s t a t ă:

La data de 24 iunie 2016 Olga Cumpătă și Nicolae Buguș au depus cerere de

chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției, Ministerul Finanțelor,

intervenienții accesorii Primăria or. Sîngerei, Consiliul raional Sîngerei și executorul

judecătoresc Borș Aureliu prin care au solicitat constatarea încălcării dreptului la

executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești, repararea prejudiciului moral

cauzat prin încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii

judecătorești în sumă de 1000 000 de lei din bugetul de stat, în beneficiul

reclamanților a câte 500 000 de lei, pentru fiecare și încasarea cheltuielilor de

judecată.

Prin hotărârea din 30 septembrie 2016 a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău,

cererea de chemare în judecată înaintată de Cumpătă Olga și Buguș Nicolae

împotriva Ministerului Justiției, Ministerul Finanțelor, intervenienți accesorii

Primăria or. Sîngerei, Consiliul raional Sîngerei și executorul judecătoresc Borș

Aureliu, privind constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a

hotărârii judecătorești, repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de

judecată a fost respinsă (f.d. 201, 209-218 vol. I).

Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanțe, la 4 octombrie 2016, Olga

Cumpătă și Buguș Nicolae, reprezentați de avocatul Aureliu Scorțescu, a depus cerere

de apel, solicitând casarea hotărîrii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri de

respingere a acțiunii.

Prin decizia din 9 februarie 2017 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis apelul

declarat de Cumpătă Olga și Nicolae Buguș, a fost casată hotărârea din 30 septembrie

2016 a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău cu emiterea unei noi hotărâri de

admitere parțială a acțiunii, a fost constatat încălcarea dreptului Olgăi Cumpătă la

executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești, a fost încasat din bugetul de

stat prin intermediul Ministerului Justiției, în beneficiul Olgăi Cumpătă prejudiciul

moral cauzat prin încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii

judecătorești irevocabile în cuantum de 10 000 de lei, au fost compensate cheltuielile

de asistență juridică suportate de către Cumpătă Olga în mărime proporțională

pretențiilor admise. În rest, acțiunea depusă de Olga Cumpătă și Nicolae Buguș a fost

respinsă (f.d. 36, 37-50 vol. II).

Invocând ilegalitatea deciziei instanței de apel, la 21 iunie 2017, Ministerul

Justiției al RM, a contestat-o cu recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei

instanței de apel și menținerea hotărârii primei instanțe.

Nefiind de acord cu decizia instanței de apel, la 25 iulie 2017, Olga Cumpătă,

reprezentată de avocatul Aureliu Scorțescu, a contestat-o cu recurs, solicitând

admiterea acestuia, modificarea deciziei instanței de apel în sensul admiterii integrale

a pretențiilor.

Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 27 septembrie 2017 au fost

declarate inadmisibile recursurile declarate de Olga Cumpătă și Ministerul Justiției.

La data de 16 noiembrie 2017, Olga Cumpătă, reprezentată de avocatul Aureliu

Scorțescu a depus cerere cu privire la explicarea dispozitivului deciziei Colegiului

civil și de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău din 09 februarie 2017

cu privire la întinderea acestuia în partea încasării cheltuielilor în sumă de 10 000 de

lei.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 18 ianuarie 2018 a fost respinsă

cererea privind explicarea dispozitivului deciziei Curții de Apel Chișinău din 09

februarie 2017.

Ulterior, la data de 05 martie 2018 Olga Cumpătă, reprezentată de avocatul

Aureliu Scorțescu, a depus cerere cu privire la emiterea unei decizii suplimentare la

decizia Curții de Ape Chișinău din 09 februarie 2017.

În motivarea cererii a invocat că instanța de apel nu a indicat în dispozitivul

deciziei suma adjudecată a cheltuielilor de asistență juridică și în temeiul art. 250

CPC poate solicita emiterea unei decizii suplimentare.

Prin încheierea din 15 martie 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost respinsă

cererea avocatului Aureliu Scorțescu privind emiterea unei decizii suplimentare la

decizia Curții de Apel Chișinău din 09 februarie 2017.

La data de 23 aprilie 2018, Olga Cumpătă, reprezentată de avocatul Aureliu

Scorțescu a declarat recurs împotriva încheierii din 15 martie 2018 a Curții de Apel

Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii contestate cu emiterea

unei încheieri de admitere a cererii privind emiterea unei decizii suplimentare.

2

În motivarea recursului a indicat că instanța de apel în decizia emisă la 09

februarie 2018 a concluzionat că cheltuielile de asistență juridică se compensează

însă nu a indicat suma adjudecată.

A menționat că este necesară emiterea unei decizii suplimentare prin care să fie

stabilit care este mărimea cheltuielilor de judecată dispuse spre încasare de către

instanța de judecată, proporțional mărimii prejudiciului încasat. Bonul de plată a

cheltuielilor de judecată a fost anexat la depunerea cererii de chemare în judecată.

În conformitate cu prevederile art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului

împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat încheierea contestată la data de 15 martie

încheierea contestată la 20 aprilie 2018 (f.d.74, vol. II). Astfel recursul, declarat la

data de 23 aprilie 2018, este în termen.

În conformitate cu art. 426 al. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva

încheierii se examinează în termen de trei luni într-un complet din 3 judecători, pe

baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și

fără participarea părților.

Studiind recursul și actele administrate în speță, Colegiul civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat

și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii instanței de apel din

considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanța de recurs,

după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și

să mențină încheierea.

Din materialele pricinii rezultă că prin decizia din 09 februarie 2017 a Curții de

Apel Chișinău s-a admis apelul declarat de Olga Cumpătă și Nicolae Buguș, a fost

casată hotărârea din 30 septembrie 2016 a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău și a

emis o nouă hotărâre de admitere a acțiunii prin care a fost constatată încălcarea

dreptului Olgăi Cumpătă la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești, a

fost încasat din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Justiției, în beneficiul

Olgăi Cumpătă prejudiciul moral cauzat prin încălcarea dreptului la executarea în

termen rezonabil a hotărârii judecătorești irevocabile în cuantum de 10 000 de lei, au

fost compensate cheltuielile de asistență juridică suportate de către Cumpătă Olga în

mărime proporțională pretențiilor admise. În rest, acțiunea depusă de Olga Cumpătă

și Nicolae Buguș a fost respinsă.

În conformitate cu art. 240 alin. (3) Codul de procedură civilă, instanța

judecătorească adoptă hotărîrea în limitele pretențiilor înaintate de reclamant.

În conformitate cu art. 373 alin. (1) Codul de procedură civilă, instanța de apel

verifică, în limitele cererii de apel, ale referințelor și obiecțiilor înaintate, legalitatea

și temeinicia hotărîrii atacate în ceea ce privește constatarea circumstanțelor de fapt și

aplicarea legii în primă instanță.

Așadar, instanța de apel s-a pronunțat în limitele pretențiilor invocate în cererea

de apel.

3

Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 27 septembrie 2017 au fost

declarate inadmisibile recursurile declarate de Olga Cumpătă și Ministerul Justiției,

astfel că decizia Curții de Apel Chișinău din 09 februarie 2017 a devenit irevocabilă.

La data de 05 martie 2018, Olga Cumpătă, reprezentată de avocatul Aurelui

Scorțescu a depus cerere privind emiterea unei decizii suplimentare.

În conformitate cu art. 250 alin. (1) și (2) Codul de procedură civilă, instanța

care a pronunțat hotărârea poate, din oficiu sau la cererea participanților la proces, să

emită o hotărâre suplimentară dacă:

a) nu s-a pronunțat asupra unei pretenții în a cărei privință participanții la proces

au prezentat probe și au dat explicații;

b) rezolvând problema dreptului în litigiu, nu a indicat suma adjudecată,

bunurile ce urmează a fi remise sau acțiunile pe care pârâtul trebuie să le

îndeplinească;

c) nu a rezolvat problema repartizării între părți a cheltuielilor de judecată ori a

omis să se pronunțe asupra cererilor martorilor, experților, specialiștilor, interpreților

sau reprezentanților cu privire la cheltuielile de judecată a căror compensare li se

cuvine.

Problema pronunțării unei hotărâri suplimentare poate fi pusă în termenul

executării silite a hotărârii. Instanța emite, după examinare în ședință de judecată,

hotărârea suplimentară, care poate fi atacată în ordinea stabilită de prezentul cod.

Participanților la proces li se comunică locul, data și ora ședinței. Neprezentarea

lor însă nu împiedică examinarea problemei.

Motivele invocate de Olga Cumpătă, reprezentată de avocatul Aureliu Scorțescu

în cererea de emitere a deciziei suplimentare nu se încadrează în prevederile art. 250

Codul de procedură civilă. Or, actele dosarului denotă că la data de 16 noiembrie

2017 avocatul Aureliu Scorțescu a depus recurs împotriva deciziei Curții de Apel

Chișinău din 09 februarie 2017, inclusiv și în partea cheltuielilor de asistență juridică,

astfel instanța de recurs prin încheierea emisă la 27 septembrie 2017 s-a expus asupra

legalității cheltuielilor de asistență juridică încasate de către instanța de apel.

În conformitate cu art. 27 alin. (1) Codul de procedură civilă, disponibilitatea în

drepturi se afirmă în posibilitatea participanților la proces, în primul rînd a părților, de

a dispune liber de dreptul subiectiv material sau de interesul legitim supus judecății,

precum și de a dispune de drepturile procedurale, de a alege modalitatea și mijloacele

procedurale de apărare.

În astfel de circumstanțe și conform normelor de drept procedural enunțate,

instanța de recurs conchide că avocatul Aureliu Scorțescu la judecarea cauzei în apel

nu a prezentat bonul de plată, ce ar confirma cheltuielile de asistență juridică și nici

nu a solicitat să i se compenseze cheltuielile de judecată, or, în conformitate cu art. 94

alin. (1) CPC instanța judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să

plătească la cerere părții care a avut câștig de cauză cheltuielile de judecată.

Prin urmare, nu pot fi reținute argumentele recurentului precum că a anexat la

dosar bonul cheltuielilor de asistență juridică, cu atât mai mult că la emiterea deciziei

Curții de Apel Chișinău din 09 februarie 2017 nu s-au prezentat probe privind

achitarea asistenței juridice și nici nu s-a solicitat încasarea acestora.

4

Astfel, din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că recursul

declarat de Olga Cumpătă, reprezentată de avocatul Aureliu Scorțescu, este

neîntemeiat și necesită să fie respins cu menținerea încheierii contestate.

În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d e c i d e:

Se respinge recursul declarat de Olga Cumpătă, reprezentată de avocatul Aureliu

Scorțescu.

Se menține încheierea din 15 martie 2018 a Curții de Apel Chișinău, în cauza

civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Olga Cumpătă și Nicolae

Buguș împotriva Ministerului Justiției, Ministerul Finanțelor, intervenienții accesorii

Primăria or. Sîngerei, Consiliul raional Sîngerei și executorul judecătoresc Borș

Aureliu cu privire la constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil

a hotărârii judecătorești, repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de

judecată.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Nina Vascan

5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-09-27
0,96
2ra-1540/17 — Constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești, repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de judecată.
Dosarul nr. 2ra-1540/17 Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău Judecător: V. Muntean Curtea de Apel Chişinău Judecători: A. Panov, M. Anton şi V. Negru Î N C H E I E R E 27 septembrie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contenci
CSJ 2019-06-26
0,94
2ra-1232/19 — repararea prejudiciului material cauzat prin încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoresti
dosar nr. 2ra-1232/2019 prima instanță, Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, judecător: (S. Clima) instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău judecători: (N. Simciuc, I. Muruianu, I. Cotruţă) Î N C H E I E R E 26 iunie 2019 mun. Chișinău C
CSJ 2018-10-24
0,94
2ra-2055/18 — repararea prejudiciului
dosarul nr.2ra-2055/18 prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani (P. Harmaniuc) instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (M. Guzun, V. Buhnaci, L. Pruteanu) D E C I Z I E 24 octombrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil comercial
CSJ 2018-01-31
0,94
2ra-195/18 — repararea prejudiciului moral cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei
Prima instanţă, Jud. Chişinău (sediul Buiucani): L. Pruteanu dosarul nr. 2ra-195/18 Instanţa de apel, Curtea de Apel Chișinău: Iu. Cimpoi, A. Danilov, I. Secrieru Î N C H E I E R E 31 ianuarie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi
CSJ 2018-09-19
0,94
2ra-1785/18 — constatarea incalcarii dreptului la executarea in termen rezonabil a hitaririi judecatoresti si repararea prejudiciului material si moiral
Dosarul nr. 2ra-1785/18 Prima instanţă: (Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani) N. Pasecinic Instanţa de apel: (Curtea de Apel Chișinău) A. Minciuna, V. Sîrbu, V. Mihaila Î N C H E I E R E 19 septembrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, co
Sursă