Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 11.07.2018
inadmisibil

2ra-1326/18 — cu privire la repararea prejudiciului material și prejudiciului moral, încasarea cheltuielilor de judecată

HOTĂRÂRE
11.07.2018
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
cu privire la repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral, încasarea cheltuielilor de judecată
Temei legal
Temeiurile declarării recursului
Citează această cauză
2ra-1326/18 — cu privire la repararea prejudiciului material și prejudiciului moral, încasarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

prima instanță: V. Cupcea dosarul nr. 2ra-1326/18 instanța de apel: I. Cimpoi, I. Secrieru, A. Danilov ÎNCHEIERE 11 iulie 2018 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Dumitru Mardari Luiza Gafton examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Axenia Covalschi, reprezentată de avocatul Vasile Stăvilă în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Axeniei Covalschi, reprezentată de avocatul stagiar Diana Munteanu împotriva lui Ruslan Pumnea cu privire la repararea prejudiciului material și prejudiciului moral, încasarea cheltuielilor de judecată împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 13 februarie 2018 prin care a fost respins apelul declarat de Axenia Covalschi și menținută hotărârea Judecătoriei Orhei sediul Central din 16 iunie 2017, prin care a fost respinsă acțiunea constată: La 20 septembrie 2016, Axenia Covalschi, reprezentată de avocatul stagiar Diana Munteanu a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Ruslan Pumnea cu privire la repararea prejudiciului material și prejudiciului moral, încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a invocat că în vara anului 2015, în urma înțelegerii avute cu Ruslan Pumnea, ultimul a efectuat la domiciliul ei lucrări de reparație a acoperișului pentru care a fost remunerat cu suma de 4600 lei. Comunică că în urma reparației efectuate necalitativ de către pârât, apele din precipitațiile atmosferice au pătruns prin acoperiș în apartamentul ce-i aparține. Relatează că la 15 iulie 2016, a fost întocmit raportul de evaluare a prejudiciului material nr. 0353705, obiectul evaluării reprezentând lucrările de reparație a acoperișului și tavanului în odaie, necesare pentru înlăturarea inundațiilor apartamentului din or. XXXXX str. XXXXX ap. X, ce-i aparține cu drept de proprietate, în urma lucrărilor de reparare a acoperișului efectuate necalitativ în anul 2015 de către Ruslan Pumnea.

1 Astfel, în concluzie, s-a stabilit că lucrările de reparare a acoperișului efectuate în anul 2015 au fost efectuate necalitativ ceea ce a dus la pătrunderea apelor din precipitațiile atmosferice prin acoperiș în apartament, iar valoarea de piață a prejudiciului material cauzat constituie 7564 lei. Își întemeiază pretențiile în baza dispozițiilor art. 166-167 CPC, art. 8, 514, 572 Cod civil. Solicită admiterea acțiunii, încasarea de la pârâtul Ruslan Pumnea în beneficiul ei a prejudiciului material în mărime de 13604 lei format din 7564 lei – prejudiciul cauzat în urma efectuării necalitative a lucrărilor de reparație, 4600 lei – salariul achitat pârâtului pentru lucrările efectuate, 1440 – costul raportului de expertiză, a prejudiciului moral în mărime de 5000 lei, precum și a cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Orhei sediul Central din 16 iunie 2017 a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 13 februarie 2018 a fost respins apelul declarat de Axenia Covalschi și menținută hotărârea primei instanțe. La 4 mai 2018, Axenia Covalschi, reprezentată de avocatul Vasile Stăvilă a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii primei instanțe și a deciziei instanței de apel cu emiterea unei noi hotărâri prin care să fie admisă acțiunea. În motivarea recursului a invocat că deoarece Ruslan Pumnea nu a fost găsit pentru a i se înainta pretențiile față de efectuarea necalitativă a lucrărilor de reparație a acoperișului și consecințele soldate în rezultat, dânsa a inițiat evaluarea lucrărilor de reparație efectuate și a prejudiciului cauzat în rezultatul efectuării necalitative a acestora.

În rezultat, conform raportului de evaluare a prejudiciului material nr. 0353705 din 15 iulie 2016, întocmit de către evaluatorul Camerei de Comerț și Industrie, filiala Orhei, cu care dânsa a încheiat un contract corespunzător, a fost stabilit că lucrările de reparație a acoperișului efectuate în anul 2015 de către Ruslan Pumnea au fost efectuate necalitativ ceea ce a dus la pătrunderea apelor de ploaie prin acoperiș în apartament, iar valoarea de piață a prejudiciului material cauzat proprietarei constituie 7564 lei. Cu referire la prevederile art. 6 Cod civil și art. 123 alin. (6) CPC, afirmă că în ședința de judecată Ruslan Pumnea nu a negat că a efectuat lucrări de reparație a acoperișului apartamentului ce îi aparține cu drept de proprietate privată.

Concluzionează că instanța de judecată de fond a ignorat prevederile legii și la emiterea hotărârii s-a bazat în exclusivitate pe probele și argumentele invocate de către intimat, ignorând probele pe care dânsa le-a prezentat. Obiectează că instanța de apel, precum și prima instanță nu s-au expus nici într-un fel și nu au dat nicio apreciere juridică probelor aduse în instanță, precum raportul de evaluare a prejudiciului material nr. 0353705 din 15 iulie 2016. Consideră că la acest capitol instanța de apel nu a luat în considerație prevederile art. 21 și 22 din Legea cu privire la activitatea de evaluare. 2 Menționează că nu corespunde realității nici constatarea instanței de judecată în sensul că raportul de evaluare a prejudiciului material nu a fost semnat de evaluator.

Or, conform scrisorii din 15 ianuarie 2018, semnată de către Directorul filialei Orhei a Camerei de Comerț și Industrie, anexată la materialele cauzei în cadrul examinării pricinii de către instanța de apel, raportul de evaluare nr. 0353705 din 15 iulie 2016 este efectuat în baza cererii beneficiarului Axenia Covalschi și reprezintă un raport de evaluare integru, dat fiind faptul că în nota introductivă este prezentă concluzia evaluatorului cu semnătura și ștampila întreprinderii, cu omiterea involuntară a semnăturii în capitolul concluzia expertului. Mai mult că și raportul de evaluare, deja cu semnătura omisă involuntar, a fost prezentat și anexat la materialele cauzei în cadrul examinării cauzei în instanța de apel.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părților la 3 martie 2018, fapt confirmat prin scrisoarea de însoțire (f. d. 145), însă careva date care ar confirma recepționarea acesteia de către recurentă la materialele dosarului lipsesc. Astfel, se constată că recurenta s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul la 4 mai 2018 în termenul legal. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Axenia Covalschi, reprezentată de avocatul Vasile Stăvilă nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. 3 Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție relevă că conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Axenia Covalschi, reprezentată de avocatul Vasile Stăvilă, asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Axenia Covalschi, reprezentată de avocatul Vasile Stăvilă ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție dispune: Recursul declarat de Axenia Covalschi, reprezentată de avocatul Vasile Stăvilă se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Dumitru Mardari Luiza Gafton 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2018-10-03
0,93
2ra-1718/18 — cu privire la repararea prejudiciului material
Dosarul nr. 2ra-1718/18 Prima instanţă: Judecătoria Cimişlia, (jud. Vl. Rusnac) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud: M. Guzun, I. Cotruţă, N. Simciuc) ÎNCHEIERE 3 octombrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de conte
CSJ 2018-06-13
0,93
2ra-1044/18 — încasarea sumei și cheltuilelilor de judecată
în mărime de 317,25 lei (f.d. 5-9). Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 28 martie 2016 s-a respins cererea de chemare în judecată depusă de Purice Clara (f.d. 41, 44-45). La 25 aprilie 2016 avocatul Beşleaga Alexandr a dec
CSJ 2018-05-30
0,93
2ra-1027/18 — repararea prejudiciului material și moral și compensarea cheltuielilor de judecată
dosarul nr. 2ra-1027/18 Prima instanță - (Judecătoria Centru, mun. Chișinău) A. Arhip Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) N. Simciuc, I. Țurcan, I. Cotruță ÎNCHEIERE 30 mai 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contenc
CSJ 2017-09-13
0,93
2ra-1488/17 — Încasarea prejudiciului material si repararea prejudiciului moral.
Dosarul nr. 2ra-1488/17 Judecătoria Ciocana, mun. Chişinău Judecător: Clima Vladislav Curtea de Apel Chişinău Judecători: Iulia Cimpoi, Ion Secrieru şi Aliona Danilov Î N C H E I E R E 13 septembrie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comerc
CSJ 2018-04-04
0,93
2ra-687/18 — repararea prejudiciului material si moral
Dosarul nr. 2ra-687/18 Prima instanţă - (Judecătoria Chişinău, sediul Central) S. Dimitriu Instanţa de apel - (Curtea de Apel Chişinău) I. Secrieru, V. Efros, I. Muruianu Î N C H E I E R E 04 aprilie 2018 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comer
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă