2ra-1286/18 — evacuarea din cladire si radierea vizei de resedinta

Dosarul nr. 2ra-1286/18

Prima instanță: Judecătoria Botanica, mun. Chișinău (jud. M. Țurcan)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. Iu. Cotruță, S. Gîrbu, G. Dașchevici)

ÎNCHEIERE

11 iulie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Iurie Bejenaru

Mariana Pitic

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către

Departamentul Instituțiilor Penitenciare,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Departamentul

Instituțiilor Penitenciare împotriva lui Alexandru Balțatu, Inei Balțatu și Andreei

Balțatu cu privire la evacuare din clădirea administrativă și radierea vizei de reședință,

împotriva deciziei din 08 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

fost respins apelul declarat de către Departamentul Instituțiilor Penitenciare și a fost

menținută hotărârea din 06 octombrie 2016 a Judecătoriei Botanica, municipiul

Chișinău,

c o n s t a t ă:

La data de 27 aprilie 2016 Departamentul Instituțiilor Penitenciare a depus

cerere de chemare în judecată împotriva lui Alexandru Balțatu, Inei Balțatu și Andreei

Balțatu cu privire la evacuare din clădirea administrativă și radierea vizei de reședință.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, în anul 2002, pârâtul împreună cu

membrii familiei sale au fost cazați în incinta clădirii administrative a

Departamentului Instituțiilor Penitenciare din str. XXXXXX pe perioada exercitării

atribuțiilor de serviciu în temeiul art. 28 din Legea nr. 1036 din 17 decembrie 1996 cu

privire la sistemul penitenciar (în redacția anului 2002).

A menționat că, Alexandru Balțatu a activat în cadrul sistemului penitenciar în

perioada 12 mai 1999 - 07 octombrie 2010.

A susținut că, conform datelor prezentate de către ÎS „CRIS „Registru” și

datelor din Registrul de stat al populației, în odaia nr. XXXXXX sunt înregistrați

Alexandru Balțatu, Ina Balțatu și Andreea Balțatu.

A afirmat că, conform art. X din Legea nr. 90 din 04 decembrie 2009 privind

modificarea și completarea unor acte legislative, a fost exclus art. 32 (28) din Legea

cu privire la sistemul penitenciar, care prevedea asigurarea colaboratorilor sistemului

penitenciar cu locuințe de serviciu. În acest sens, începând cu 18 decembrie 2009,

1

colaboratorii sistemului penitenciar nu beneficiază de dreptul de a fi asigurați cu

locuință de serviciu.

A relevat că, la data de 29 noiembrie 2015 a intrat în vigoare Legea nr. 75 din

30 aprilie 2015 cu privire la locuințe, care la capitolul III stabilește rapoartele juridice

privind locuințele de serviciu.

A invocat că, conform art. 21 alin. (6) din Legea cu privire la locuințe în raport

cu prevederile Legii cu privire la sistemul penitenciar, locuințele de serviciu pentru

persoanele din sistemul național de apărare sunt administrate de către autoritatea

administrației publice centrale competente, iar Departamentul Instituțiilor

Penitenciare, în acest sens, nu este organ competent pentru a elibera locuințe de

serviciu.

A mai invocat că, conform art. 4 din Legea enunțată, locuința de serviciu

reprezintă locuința acordată în locațiune, în condițiile legii, unor categorii de persoane

pe perioada exercitării de către acestea a atribuțiilor funcționale.

A declarat că, a expediat în adresa pârâților somațiile cu nr. 5/859 din 25

februarie 2016 și nr. 5/1878 din 31 martie 2016, prin care aceștia au fost avertizați

despre eliberarea locuinței menționate în termen de o lună, iar, în caz contrar, îi vor

acționa în instanța de judecată în vederea evacuării lor din locuință, însă nu a primit

nici un răspuns.

A precizat că, prin Hotărârea Guvernului RM nr. 351 din 23 martie 2005 cu

privire la aprobarea listelor bunurilor imobile proprietate publică a statului și la

transmiterea unor bunuri imobile au fost aprobate listele bunurilor imobile, proprietate

a statului, aflate în administrarea ministerelor, departamentelor și altor autorități ale

administrației publice centrale, conform anexelor nr.1-2212. Astfel, în această listă

(anexa nr. 22 la hotărâre) a fost inclus bunul imobil din mun. Chișinău, str.

XXXXXX, cu suprafața de 568 m.p. și 5 nivele, care, începând cu 01 ianuarie 2007,

se află în gestiunea Departamentului Instituțiilor Penitenciare, cu statut de clădire

administrativă.

A menționat că, din data de 06 august 2013 bunul respectiv a fost înregistrat la

ÎS „Cadastru”, iar acest bun imobil (inclusiv XXXXXX) nu are statut de spațiu locativ

și nu poate fi utilizat pentru domicilierea persoanelor.

A explicat că, încăperile eliberate anterior în calitate de locuințe, actualmente,

sunt necesare pentru utilizare ca birouri de serviciu ale colaboratorilor din cadrul

Departamentului.

A solicitat evacuarea pârâților din XXXXXX a clădirii administrative, situată

pe adresa XXXXXX, cu radierea din evidență a acestora de pe adresa nominalizată.

Prin hotărârea din 06 octombrie 2016 a Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău

acțiunea depusă de către Departamentul Instituțiilor Penitenciare a fost respinsă ca

nefondată.

Prima instanță și-a argumentat concluzia prin faptul că, există două hotărâri

judecătorești irevocabile, prin care se constată că, XXXXXX din str. XXXXXX nu a

fost acordată lui Alexandru Balțatu ca locuință de serviciu, acestea având puterea

lucrului judecat.

2

Totodată, prima instanță a reținut că, Alexandru Balțatu a activat în cadrul

sistemului penitenciar în perioada 12 mai 1999 - 07 octombrie 2010, cînd a demisionat

în rezervă, odată cu atingerea vechimii în serviciu necesară pentru stabilirea pensiei.

Astfel, acesta lucrând în sistem mai mult de 10 ani a obținut, în baza legii în vigoare la

acel moment, dreptul de a nu putea fi evacuat din spațiul locativ în cauză, fără

acordarea altui spațiu locativ, așa cum prevedeau art. 110, 111 și 113 din Codul cu

privire la locuințe (în redacția anului 1983). Pârâtul s-a bucurat de acest drept și l-a

valorificat și după pensionarea sa, acesta fiind un beneficiu al său, obținut în condițiile

legii în vigoare la acel moment.

Prima instanță a mai reținut că, Legea nr. 75 din 30 aprilie 2015 cu privire la

locuințe nu reglementează sub careva aspecte conduita de urmat, în cazurile

persoanelor, care, asemenea familiei Balțatu, au obținut sub imperiul legii vechi un

drept de a locui în odaia din cămin și locuind mai mult de 10 ani, au întrerupt

raporturile de muncă în legătură cu atingerea vîrstei de pensionare și care, sub

imperiul legii vechi, au obținut dreptul de a nu putea fi evacuați din spațiul locativ în

cauză, fără acordarea altui spațiu locativ. La fel, Legea enunțată nu poate fi aplicată

speței, deoarece art. 46 din Legea nr. 780 din 27 decembrie 2001 privind actele

legislative, actul legislativ produce efecte numai în timpul cît este în vigoare și nu

poate fi retroactiv sau ultraactiv.

Prin decizia din 16 februarie 2017 a Curții de Apel Chișinău a fost respins

apelul declarat de către Departamentul Instituțiilor Penitenciare și a fost menținută

hotărârea primei instanțe.

Prin decizia din 02 august 2017 a Curții Supreme de Justiție a fost admis

recursul declarat de către Departamentul Instituțiilor Penitenciare, a fost casată

integral decizia instanței de apel și a fost trimisă cauza spre rejudecare în instanța de

apel, în alt complet de judecată.

Prin decizia din 08 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost respins

apelul declarat de către Departamentul Instituțiilor Penitenciare și a fost menținută

hotărârea primei instanțe.

La data de 10 mai 2018 Departamentul Instituțiilor Penitenciare a declarat

recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea

deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanței și emiterea unei noi hotărâri de

admitere a acțiunii.

În motivarea recursului a indicat că, decizia instanței de apel este neîntemeiată

și ilegală, deoarece au fost interpretate în mod eronat normele de drept material,

circumstanțele importante pentru soluționarea cauzei nu au fost constatate și elucidate

pe deplin, iar cele considerate constatate de către instanță nu au fost dovedite cu probe

veridice și suficiente.

A menționat că, instanța de apel a apreciat arbitrar probele prezentate.

A susținut că, concluziile instanțelor judecătorești referitoare la regimul juridic

al odăii eliberate intimatului nu sunt opozabile situației din speță, deoarece Codul cu

privire la locuințe al RSS Moldovenești, aplicat de către instanțe anterior, a fost

abrogat prin Legea nr. 75 din 30 aprilie 2015. Astfel, instanțele judecătorești au pus

3

eronat la baza hotărârii regula prevăzută de art. 123 alin. (2) CPC, conform căruia au

constatat că, încăperea nu are statut de locuință de serviciu.

A afirmat că, situația juridică a familiei Balțatu se află în curs de realizare,

întrucât locuiesc pînă în prezent în odaia în litigiu. Așadar, instanțele judecătorești

urmau să aplice art. 6 alin. (2) din Codul civil.

A relevat că, dreptul persoanei de a beneficia de spațiu locativ pe perioada

exercitării atribuțiilor de serviciu nu reprezintă un drept absolut, acesta fiind un drept

relativ.

A invocat că, instanța de apel admite, într-un mod absolut ilegal, domicilierea

persoanelor într-o încăpere care nu este destinată pentru aceasta, admițând utilizarea

bunurilor publice contrar destinației.

A declarat că, imobilul (inclusiv XXXXXX) nu are statut de cămin și nu poate

fi utilizat pentru domicilierea persoanelor, fiind, în esență, o clădire administrativă.

Prin referința depusă la data de 29 iunie 2018 Alexandru Balțatu și Ina Balțatu,

reprezentați de avocatul Artur Reguș au solicitat declararea recursului ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la data de 08 februarie

2018, dar date care ar confirma recepționarea acesteia de către recurent lipsesc la

dosar.

Astfel, recursul, declarat la data de 10 mai 2018, este în termen.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor

de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

4

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în

care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din

oficiu.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4);

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul declarat de către Departamentul Instituțiilor

Penitenciare nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

CPC.

Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de

către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se numai legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că, procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție relevă că, conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie

să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere,

la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri

(cauza Rebai și alții contra Franței, 25 februarie 1995), pe cînd în recursul declarat de

către Departamentul Instituțiilor Penitenciare, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Astfel, din considerentele menționate, completul Colegiului civil, comercial și

de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera recursul declarat de către Departamentul Instituțiilor Penitenciare ca

inadmisibil.

În conformitate cu art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) CPC,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme

de Justiție

5

dispune:

Recursul declarat de către Departamentul Instituțiilor Penitenciare se consideră

inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Iurie Bejenaru

Mariana Pitic

6