2ra-1320/17 — evacuarea din clădirea administrativă și radierea vizei de reședință

2ra-1320/17 — evacuarea din clădirea administrativă și radierea vizei de reședință (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 2ra – 1320/17

prima instanță: Judecătoria Botanica, mun. Chișinău

Judecător: M. Țurcan

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău

Judecători: N. Budăi, V. Efros, I. Muruianu,

D E C I Z I E

2 august 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru

Judecători Svetlana Filincova

Ion Druță

Oleg Sternioală

Luiza Gafton

judecând recursul declarat de Departamentul Instituțiilor Penitenciare,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Departamentul

Instituțiilor Penitenciare împotriva Balțatu Alexandru, Balțatu Ina și Balțatu Andreea,

privind evacuarea din clădirea administrativă și radierea vizei de reședință,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 16 februarie 2017, prin care a

fost respins apelul declarat de către Departamentul Instituțiilor Penitenciare, fiind

menținută hotărârea Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 6 octombrie 2016,

c o n s t a t ă :

La 24 aprilie 2016, Departamentul Instituțiilor Penitenciare a depus o cerere de

chemare în judecată împotriva Balțatu Alexandru, Balțatu Ina și Balțatu Andreea,

privind evacuarea din clădirea administrativă și radierea vizei de reședință.

În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că, în anul 2002, pârâtul Balțatu

Alexandru, împreună cu membrii familiei sale, Balțatu Ina și Balțatu Andreea, au fost

cazați în incinta clădirii administrative a Departamentului Instituțiilor Penitenciare,

situată pe str. Titulescu, 35, mun. Chișinău, pe perioada exercitării atribuțiilor de

serviciu. Spațiul a fost acordat în temeiul art.28 din Legea nr. 1036 din 17 decembrie

1996 cu privire la sistemul penitenciar (în redacția anului 2002). Totodată, a fost

menționat că Balțatu Alexandru a activat în cadrul sistemului penitenciar în intervalul

de timp din 12 mai 1999 – 7 octombrie 2010.

Pagină 1 din 10

Astfel, în susținerea celor indicate mai sus, reclamantul a prezentat datele de la

ÎS „CRIS „Registru” și datele din registrul de stat al populației, conform cărora pe str.

Titulescu, 35, odaia nr. 97, mun. Chișinău, sunt înregistrați Balțatu Alexandru, Balțatu

Ina și Balțatu Andreea.

În aceeași ordine de idei, a fost precizat că, în conformitate cu art. X din Legea

nr. 90 din 4 decembrie 2009, a fost exclus art. 32 (28) din Legea nr. 1036 din 17

decembrie 1996 cu privire la sistemul penitenciar, care prevedea asigurarea

colaboratorilor sistemului penitenciar cu locuințe de serviciu. În acest sens, începând

cu 18 decembrie 2009, colaboratorii sistemului penitenciar nu beneficiază de dreptul

de a fi asigurați cu locuință de serviciu, iar, la 29 noiembrie 2015, a intrat în vigoare

Legea nr. 75 din 30 aprilie 2015, cu privire la locuințe, care la capitolul III stabilește

rapoartele juridice privind locuințele de serviciu.

Prin urmare, reclamantul a învederat că, în conformitate cu articolul 21 alin.

(6) din Legea nr. 75 din 30 aprilie 2015 în raport cu prevederile Legii cu privire la

sistemul penitenciar, locuințele de serviciu pentru persoanele din sistemul național de

apărare sunt administrate de către autoritatea administrației publice centrale

competente, iar Departamentul Instituțiilor Penitenciare, în acest sens, nu este organ

competent pentru a elibera locuințe de serviciu. Așadar, conform art. 4 din legea sus

citată, locuința de serviciu reprezintă locuința acordată în locațiune, în condițiile legii,

unor categorii de persoane pe perioada exercitării de către acestea a atribuțiilor

funcționale.

În baza celor prezentate mai sus, reclamantul a relatat că a expediat în adresa

pârâților somațiile cu nr. 5/859 din 25 februarie 2016 și nr.5/1878 din 31 martie 2016,

prin care aceștia au fost avertizați despre eliberarea locuinței menționate în termen de

o lună, iar în caz contrar îi vor acționa în instanța de judecată în vederea evacuării lor

din locuința în cauză. Totuși, nu a fost primit nici un răspuns.

În continuare, reclamantul a invocat hotărârea Guvernului Republicii Moldova

nr.351 din 23 martie 2005, cu privire la aprobarea listelor bunurilor imobile

proprietate publică a statului și la transmiterea unor bunuri imobile, conform căreia au

fost aprobate listele bunurilor imobile, proprietate a statului, aflate în administrarea

ministerelor, departamentelor și altor autorități ale administrației publice centrale,

conform anexelor nr.1-2212. Astfel, în această listă (anexa nr. 22 la hotărârea citată) a

fost inclus bunul imobil din mun. Chișinău, str. Nicolae Titulescu, 35, cu suprafața de

568 m.p., și 5 nivele, care, începând cu 1 ianuarie 2007, se află în gestiunea

Departamentului Instituțiilor Penitenciare, cu statut de clădire administrativă. Deci,

din 6 august 2013, bunul respectiv a fost înregistrat la Î.S. „Cadastru”, iar acest bun

imobil (inclusiv odaie nr. 97) nu are statut de spațiu locativ și nu poate fi utilizat

pentru domicilierea persoanelor.

Pagină 2 din 10

În același timp, instituția reclamantă a explicat că încăperile eliberate anterior în

calitate de locuințe, actualmente, sunt necesare pentru utilizare ca birouri de serviciu a

colaboratorilor din cadrul Departamentului.

În concluzie, Departamentul Instituțiilor Penitenciare a opinat că nu mai este

abilitat cu dreptul de a elibera/acorda locuințe de serviciu, iar persoanelor care rămân

neîntemeiat în încăperile administrative urmează a fi evacuate pe cale judiciară.

Solicită Departamentul Instituțiilor Penitenciare, evacuarea lui Balțatu

Alexandru, Balțatu Ina și Balțatu Andreea din odaia nr. 97 a clădirii administrative,

situate pe adresa mun. Chișinău, str. Titulescu, 35 cu radierea din evidență a acestora

de pe adresa nominalizată (f. d. 4).

Pe parcursul examinării cauzei, pârâții Balțatu Alexandru și Balțatu Ina, prin

intermediul avocatului Artur Reguș, au depus referință în întâmpinarea cererii de

chemare în judecată, prin care au cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată (f. d. 23 –

25).

Prin hotărârea Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 6 octombrie 2016, a

fost respinsă acțiunea ca nefondată (f. d. 48, 51 - 53).

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 16 februarie 2017, a fost respins apelul

declarat de către Departamentul Instituțiilor Penitenciare, fiind menținută hotărârea

Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 6 octombrie 2016 (f. d. 78 – 88).

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel s-a călăuzit de art. 6 din

Codul civil, art. 46 din Legea nr. 780 din 27 decembrie 2001, privind actele

legislative, art. 110, 111, 113 din Codul cu privire la locuințe și art. 123 din Codul de

procedură civilă.

La 14 martie 2017, Curtea de Apel Chișinău le-a expediat participanților la

proces copia deciziei integrale din 16 februarie 2017 (f. d. 89).

La 14 aprilie 2017, Departamentul Instituțiilor Penitenciare a declarat recurs

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 16 februarie 2017, solicitând casarea

acesteia și a hotărârii primei instanței din 6 octombrie 2016, cu pronunțarea unei noi

hotărâri de admitere integrală a acțiunii.

În motivarea ilegalității deciziei contestate, recurentul a afirmat că soluțiile

instanțelor ierarhic inferioare, referitoare la regimul juridic al odăii eliberate lui

Balțatu Alexandru, nu sunt opozabile situației din speță, deoarece Codul cu privire la

locuințe al R.S.S. Moldovenești, aplicat de instanțe anterior, a fost abrogat prin Legea

nr. 75 din 30 aprilie 2015. Astfel, instanțele de judecată au pus eronat la baza hotărârii

regula prevăzut de art. 123 alin. (2) din Codul de procedură civilă, conform căruia au

constatat că încăperea nu are statut de locuință serviciu.

Departamentul Instituțiilor Penitenciare a susținut că dreptul de folosință a

încăperii din litigiu nu este unul perpetuu, ceea ce rezultă din art. 33 din Legea cu

privire la locuințe. Totodată, recurentul a pretins că situația juridică a familiei Balțatu

Pagină 3 din 10

se află în curs de realizare, întrucât locuiesc până în prezent în odaia de referință.

Așadar, instanțele ierarhic inferioare au aplicat eronat art. 6 alin. (1) din Codul civil,

fiind imperios de a soluționa cauza în acord cu art. 6 alin. (2) din legea citată.

Din punctul de vedere al acestuia, dreptul persoanei de a nu putea fi evacuat din

locuința repartizată nu este unul absolut, după cum a fost constatat de instanța de apel,

ci un drept relativ. Mai mult, instanța de apel admite, într-un mod absolut ilegal,

domicilierea persoanelor într-o încăpere care nu este destinată pentru aceasta, tolerând

utilizarea bunurilor publice contrar destinației.

La fel, recurentul a susținut că imobilul în care locuiește actualmente familia

Balțatu nu are statut de cămin, fiind, în esență, o clădire administrativă.

La 7 iunie 2017, în conformitate art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă,

Curtea Supremă de Justiție a comunicat cererea de recurs lui Balțatu Alexandru,

Balțatu Ina, Balțatu Andreea și avocatului Artur Reguș, informându-i că referința se

depune în termen de o lună de la data primirii scrisorii. În mod corespunzător, dacă

referința nu este prezentată în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în

lipsa acesteia (f. d. 101).

Până la data examinării cauzei, intimații nu au depus referință, prin care să-și

exprime poziția cu privire la recursul declarat.

În conformitate cu art. 440 alin. (2) din Codul de procedură civilă, asupra

admisibilității recursului se decide fără prezența participanților la proces sau a

reprezentanților acestora, prin emiterea unei încheieri nemotivate despre care se face o

mențiune pe pagina web a Curții Supreme de Justiție.

În procedura de filtru, completul de judecată a reținut că decizia integrală a

instanței de apel din 16 februarie 2017 a fost expediată în adresa părților la 14 martie

2017 (f. d. 89), însă la materialele cauzei nu a existat dovada recepționării efective a

acesteia de către participanții la proces. Totodată, recurentul nu a reușit să probeze

primirea corespondenței la adresa acestuia, iar, în lipsa unor înscrisuri pertinente,

instanța de recurs nu a putut stabili cu precizie momentul, când a fost comunicată

hotărârea motivată a instanței de apel.

Astfel, în atare situație și pentru a nu admite o ingerință disproporțională în

dreptul de acces liber la justiție, dar având în vederea data expedierii deciziei

contestate (14 martie 2017), instanța de judecată a constatat că recursul declarat de

Departamentul Instituțiilor Penitenciare la 14 aprilie 2017 este depus în termenul

prevăzut de art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

În aceeași ordine de idei, materialele cauzei au confirmat faptul că recursul nu a

fost examinat anterior, fiind respectate, totodată, dispozițiile art. 430 din Codul de

procedură civilă. La fel, a fost stabilit că instanța de apel a comis încălcări

procedurale, care se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (3) lit. a) din

Codul de procedură civilă.

Pagină 4 din 10

Prin urmare, prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 26 iulie 2017,

recursul supus judecării a fost considerat admisibil spre examinare în fond (f. d. 117 ).

În conformitate cu art. 441 din Codul de procedură civilă, în cazul în care

recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul

recursului.

În corespundere cu art. 444 din Codul de procedură civilă, recursul s-a

examinat fără înștiințarea participanților la proces, însă data și ora ședinței a fost

plasată pe pagina web a Curții Supreme de Justiție. Astfel, Colegiul a decis

inoportună invitarea acestora, întrucât argumentele expuse în cererea de recurs au fost

formulate cu suficientă precizie pentru a permite instanței verificarea legalității

hotărârii atacate. Totodată, toate punctele de drept care puteau exista în această cauză

pot fi cercetate și soluționate în mod adecvat pe baza înscrisurilor prezente la dosar. În

esență, recurentul și intimații au avut posibilitatea să își prezinte poziția în scris și să

răspundă la concluziile părții adverse. Mai mult, nici un participant nu a solicitat

audierea publică a cauzei sale (a se vedea, mutatis mutandis, Auza Vilho Eskelinen și

alții v. Finlanda, 19 aprilie 2007, parag. 72 – 75, Eriksson v. Suedia, 12 aprilie 2012,

parag. 66, 72, Pönkä v. Estonia, 8 noiembrie 2016, parag. 33 – 34).

Suplimentar, în parag. 26 – 27 din decizia Curții Constituționale nr. 95 din 19

decembrie 2016 privind excepția de neconstituționalitate a articolului 444 din Codul

de procedură civilă, Curtea a statuat că în cazul procedurilor care au ca obiect

autorizarea unui apel sau care consacră verificarea unor aspecte de drept, și nu de fapt,

sunt îndeplinite condițiile articolului 6 din Convenție chiar dacă instanța de apel sau

de recurs nu oferă reclamantului posibilitate să se exprime în fața sa, în persoană. Iar,

în esență nu este afectat accesul liber la justiție.

Verificând decizia contestată în raport cu criticile formulate, în limitele

controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Colegiul civil, comercial și

de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul

declarat de Departamentul Instituțiilor Penitenciare este întemeiat și urmează a fi

admis, cu dispunerea casării deciziei Curții de Apel Chișinău din 16 februarie 2017 și

trimiterea pricinii spre rejudecare în aceeași instanță, în alt complet de judecători,

pentru motivele ce succed.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă,

instanța, după ce judecă recursul, este în drept: să admită recursul, să caseze integral

decizia instanței de apel și să trimită pricina spre rejudecare în instanța de apel în toate

cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

Instanța de judecată notează că, prin prisma art. 432 alin. (5) din Codul de

procedură civilă, are obligația pozitivă, instituită de legislator, de a controla din oficiu

decizia contestată din punct de vedere al respectării normelor de drept procedural.

Pagină 5 din 10

Astfel, conform art. 432 alin. (3) din legea citată, se consideră că normele de

drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost

judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei.

Această situație poate apărea atunci când, la examinarea cauzei, instanța de

judecată a încălcat prevederile articolului 49 din Codul de procedură civilă sau au

existat temeiurile prevăzute la articolele 50 și 51 din același cod, însă judecătorul ori

completul de judecată nu s-au abținut de la judecată.

În plus, articolul 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

impune ca un tribunal care intră în sfera sa de aplicare să fie independent și imparțial.

De regulă, imparțialitatea se definește prin lipsa oricăror preferințe sau atitudini

părtinitoare și poate fi analizată în diverse moduri. Conform jurisprudenței constante a

Curții, existența imparțialității în sensul art. 6 parag. 1 trebuie să se stabilească în

funcție de: (I) un test subiectiv, în cadrul căruia trebuie să se țină seama de

convingerile personale și comportamentul unui anumit judecător într-o anumită cauză;

și (II) un test obiectiv, în cadrul căruia se stabilește dacă instanța în sine și, printre alte

aspecte, componența acesteia, au oferit garanții suficiente pentru excluderea oricărui

dubiu legitim în legătură cu imparțialitatea acesteia (a se vedea, inter alia, Fey v.

Austria, 24 februarie 1993, parag. 28 și 30, Wettstein v. Elveția, 21 decembrie 2000,

parag. 42, Volkov v. Ucraina, 9 ianuarie 2013, parag. 104).

Cu toate acestea, în unele cauze, în care poate fi dificilă obținerea unor probe

care să infirme prezumția de imparțialitate subiectivă a judecătorului, cerința privind

imparțialitatea obiectivă oferă o garanție suplimentară importantă (a se vedea Pullar

v. Regatul Unit, 10 iunie 1996, parag. 32).

Aplicând criteriile de evaluare a imparțialității unei instanțe în speță, dar și

argumentele expuse în cererea de recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție constată că instanța de apel a judecat

prezenta cauza cu încălcarea articolului 432 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură

civilă, ceea ce contravine, în mod flagrant, articolului 26 alin. (3) din Codul de

procedură civilă, implicit și dreptului la un proces echitabil, garantat de articolul 6

parag. 1 din Convenție Europeană a Drepturilor Omului.

Instanța de recurs observă că, la 30 octombrie 2014, judecătorii Curții de Apel

Chișinău, Nelea Budăi, Ion Muruianu și Nicolae Craiu, au participat la examinarea, în

ordine de apel, a cauzei civile la cererea de chemare în judecată depusă de

Departamentul Instituțiilor Penitenciare împotriva Balțatu Alexandru și Balțatu Ina,

privind pierderea dreptului de folosirea spațiului locativ, evacuarea din odaia nr. 97

din str. N. Titulescu, 35, mun. Chișinău și radierea vizei de reședință (f. d. 42 – 44).

Astfel, în urma judecării cauzei, completul de judecată enumerat mai sus, a

constatat că locuința odaia nr. 97 din str. Titulescu, 35, mun. Chișinău, unde sunt

înregistrați intimații Balțatu Alexandru și Balțatu Ina, nu este o locuință de serviciu și

Pagină 6 din 10

nu există temeiuri legale ca aceștia să fie evacuați din încăpere. În mod corespunzător,

această circumstanță a constituit un temei de a respinge apelul formulat de

Departamentul Instituțiilor Penitenciare în favoarea lui Balțatu Alexandru și Balțatu

Ina și de a menține hotărârea primei instanțe de respingere a acțiunii (f. d. 43).

În aceeași ordine de idei, la 24 aprilie 2016, Departamentul Instituțiilor

Penitenciare a depus prezenta cerere de chemare în judecată împotriva Balțatu

Alexandru, Balțatu Ina și Balțatu Andreea, privind evacuarea din odaia nr. 97 din str.

N. Titulescu, 35, mun. Chișinău și radierea vizei de reședință.

Prin urmare, instanța subliniază că, atât prima instanța (f. d. 48, 51 – 53), cât și

instanța de apel (f. d. 78 – 88), fiind investite cu judecarea prezentei pricini, au hotărât

că sunt neîntemeiate capetele de cerere cu privire la evacuarea intimaților din imobilul

sus indicat și radierea vizei de reședință, respingând cererea de chemare în judecată,

dar și cererea de apel.

La adoptarea acestor soluții, ambele instanțe au reținut, în calitate de probă,

decizia Curții de Apel Chișinău din 30 octombrie 2014, care a confirmat faptul că

odaia nr. 97 din str. N. Titulescu, 35, mun. Chișinău, nu a fost acordată lui Balțatu

Alexandru ca locuință de serviciu, iar aceste circumstanțe sunt în corespundere cu

principiile lucrului judecat și nu trebuie demonstrate (f. d. 87). Așadar, instanța a

precizat că Balțatu Alexandru a obținut, în baza legii în vigoare la acel moment,

dreptul de a nu putea fi evacuat din spațiul locativ din litigiu, fără acordarea altui

spațiu locativ, așa cum prevedeau art. 110, 111, 113 din Codul cu privire la locuințe

(în redacția a. 1983) (f. d. 87).

Colegiul lărgit notează că prezenta cauză civilă a fost examinată, în ordine de

apel, în următoarea componență: președintele ședinței, judecătorul Nelea Budăi și

judecătorii, Valeri Efros și Muruianu Ion (f. d. 79 - 88).

Ansamblul celor relatate, denotă că preocupările instanței de recurs cu privire la

imparțialitatea judecătorilor Curții de Apel Chișinău, Nelea Budăi și Muruianu Ion au

provenit din faptul că ambii judecători au fost implicați anterior în procedurile de

apel, în cauza civilă dintre aceleași părți, cu același obiect, fiind invocate, în prezentul

litigiu, alte temeiuri de evacuare a intimaților din odaie. Această situație ar putea pune

ridica dubii cu privire la respectarea dreptului recurentului la un proces echitabil în

partea analizată supra.

La acest capitol, instanța de judecată consideră că acestea îndoieli depind, în

mod concret, de circumstanțele cauzei și trebuie cercetate de la caz la caz. În special,

este necesar să se analizeze dacă legătură dintre problemele de fond din cauzele civile

indicate mai sus sunt atât de apropiate, încât să existe dubii cu privire imparțialitatea

judecătorilor care participă la luarea deciziilor finale (a se vedea, inter alia, Indra v.

Slovacia, 1 februarie 2005, parag. 53 sau Hit D.D. Nova Gorica v. Slovenia, 5 iunie

2014, parag. 40).

Pagină 7 din 10

Din aceste raționamente, instanța va aplica, în continuare, testul subiectiv și

testul obiectiv în privința completului de judecată.

La aplicarea demersului subiectiv, Curtea Europeană a statuat în mod constant

că imparțialitatea personală a unui judecător trebuie să fie prezumată până când nu

există dovada contrariului (a se vedea, Hauschildt v. Danemarca, 24 mai 1989, parag.

47 sau Kyprianou v. Cipru [GC], 15 decembrie 2005, parag. 119).

În cazul de față, în lipsa oricăror dovezi contrare, nu există niciun motiv de

îndoială cu privire la imparțialitatea personală a judecătorilor Nelea Budăi și Ion

Muruianu. Mai mult, trebuie remarcat faptul că simpla participare a acestora în

ambele cazuri nu poate fi calificată ca o dovadă suficientă a părtinirii personale a

acestora (a se vedea, în acest sens, Golubović v. Croației, 27 noiembrie 2012, parag.

51).

În ceea ce privește demersul obiectiv, este necesar să se stabilească dacă, în

afară de comportamentul personal al unuia dintre judecători, există împrejurări

pertinente care pot ridica îndoieli cu privire la imparțialitatea acestuia (a se vedea,

Indra v. Slovacia, 1 februarie 2005, parag. 49, Toziczka v. Polonia, 24 iulie 2012,

parag. 35, Korzeniak v. Polonia, 10 ianuarie 2017, parag. 49).

În primul rând, instanța reține, în baza proceselor – verbale ale ședințelor de

judecată din 2 februarie 2017 (f. d. 71) și 16 februarie 2017 (f. d. 77), că nici un

judecător dintre cei nominalizați nu și-au luat abținere, dar nici participanții la proces

nu au depus declarație de recuzare împotriva acestora.

Totuși, orice judecător în privința căruia există un motiv legitim de lipsă de

imparțialitate trebuie să se retragă. Or, chiar și aparențele pot avea o anumită

importanță sau, cu alte cuvinte, „nu trebuie doar să se facă dreptate, ci trebuie să se

vadă că se face dreptate”. Este în joc încrederea pe care instanțele dintr-o societate

democratică trebuie să o inspire publicului (a se vedea De Cubber v. Belgia, 26

octombrie 1984, para. 26). În consecință, sintetizând cele menționate, instanța

opinează că lipsa abținerilor și declarațiilor de recuzare este importantă, dar nu este

decisivă, iar ceea ce este esențial dacă aceste temeri pot fi considerate justificat

obiective (a se vedea, inter alias, Micallef v. Malta, 15 octombrie 2009, parag. 96).

În al doilea rând, Colegiul notează că, atât decizia Curții de Apel Chișinău din

30 octombrie 2014, cât și decizia instanței de apel din 16 februarie 2017, au vizat

aceleași fapte, și anume dreptul intimaților de a locui în odaia nr. 97 din str. N.

Titulescu, 35, mun. Chișinău. Astfel, este evident că încercarea recurentului

Departamentul Instituțiilor Penitenciare de ai evacua pe intimați în conformitate cu

noua Legea cu privire la locuințe constituie, în fond, o reexaminare a hotărârilor

judecătorești adoptate în cadrul procedurii inițiale. Această opinie este consolidată și

pe faptul că recurentul, în cererea de recurs supusă examinării, critică aplicarea de

către judecători, în decizia contestată, a principiului prevăzut în art. 123 alin. (2) din

Pagină 8 din 10

Codul de procedură civilă, în baza căruia au stabilit că încăperea nu are statut de

locuință serviciu. Prin urmare, recurentul a subliniat că regimul juridic al odăii

eliberate lui Balțatu Alexandru, nu sunt opozabile situației din speță, urmând a fi

dovedite din nou în conformitate cu Legea nr. 75 din 30 aprilie 2015 cu privire la

locuințe.

De asemenea, deși dreptul de a locui în odaia din speță este unul în realizare,

judecătorii Nelea Budăi și Ion Muruianu au stabilit că noua Legea nr. 75 din 30 aprilie

2015 nu reglementează sub niciun aspect conduita de urmat, în cazurile persoanelor,

care asemenea familiei Balțatu, au obținut sub imperiul legii vechi un drept de a locui

în odaia nr. 97. Dimpotrivă cu cele indicate, articolul 59 al legii citate prevede în

alineatele (3) – (6) obligațiile care urmează a fi executate de către persoanele asigurate

cu locuințe din fondul public de locuințe și de autoritățile administrației publice locale

în privința acestor încăperi, după intrarea acestei legi în vigoare. De fapt, conform

articolului 6 alin. (2) din Codul civil, legea nouă este aplicabilă situațiilor juridice în

curs de realizare la data intrării sale în vigoare.

Prin urmare, aceste circumstanțe, reprezintă momente decisive cu privire la

judecarea cauzei. Mai mult, rolul judecătorilor Nelea Budăi și Ion Muruianu, într-un

complet de 3 judecători, este foarte semnificativ, iar ultimul a fost raportor asupra

cazului. Așadar, hotărârile pronunțate în ambele cazuri s-au referit la fondul cauzei și

au fost nefavorabile recurentului.

Instanța de judecată opinează că, în lumina celor prezentate, există fapte

pertinente și obiective care ar putea genera îndoieli justificate în ceea ce privește

imparțialitatea completului Curții de Apel Chișinău, fiind încadrate în temeiul

prevăzut la art. 50 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă. Din această

perspectivă, rezultă că participarea judecătorilor Nelea Budăi și Ion Muruianu era

imposibilă la examinarea cauzei în ordine de apel, iar motivele constatate supra ridică

dubii în partea ce ține de obiectivitatea și nepărtinirea acestora.

Pe cale de consecință, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că instanța de apel în contradicție cu

normele de drept procedural a purces la examinarea acestuia în fond. Mai mult,

eroarea judiciară enunțată nu poate fi corectată de către instanța de recurs, fiind unul

din temeiurile de trimitere a pricinii spre rejudecare în instanța de apel, în alt complet

de judecată.

Pe baza celor prezentate, dar și având în vedere că normele de drept procedural

au un caracter absolut și imperativ pentru instanțele de judecată, iar încălcarea

acestora atrage după sine casarea deciziei, instanța de recurs nu va analiza

argumentele invocate în cererea de recurs, care vizează fondul cauzei. Această

împrejurare, în sine, reprezintă o garanție împotriva unei eventuale prejudicieri a

Pagină 9 din 10

imparțialității și independenței instanțe, care urmează să judece cauza în ordine de

apel.

În consecință, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul declarat

Departamentul Instituțiilor Penitenciare, de a casa decizia instanței de apel din 16

februarie 2017 și de a trimite pricina spre rejudecare în aceeași instanță, în alt complet

de judecători.

La rejudecarea pricinii este necesar de ținut cont de cele expuse și în

dependență de cele obținute de emis o hotărâre legală, respectând dreptul părților la un

proces echitabil.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă,

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de

Justiție

d e c i d e :

Se admite recursul declarat de Departamentul Instituțiilor Penitenciare.

Se casează integral decizia Curții de Apel Chișinău din 16 februarie 2017, în

cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Departamentul Instituțiilor

Penitenciare împotriva Balțatu Alexandru, Balțatu Ina și Balțatu Andreea, privind

evacuarea din clădirea administrativă și radierea vizei de reședință,

cu trimiterea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet

de judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac.

Președintele ședinței,

Judecătorul Tatiana Vieru

Judecători Svetlana Filincova

Ion Druță

Oleg Sternioală

Luiza Gafton

Pagină 10 din 10