Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 04.07.2018
inadmisibil

3ra-843/18 — contestarea actului administrativ

HOTĂRÂRE
04.07.2018
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
contestarea actului administrativ
Temei legal
temeiurile declarării recursului
Citează această cauză
3ra-843/18 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 3ra-843/18 Prima instanță - (Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana) S. Suvac Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) A. Bostan, A. Pahopol, V. Negru Î N C H E I E R E 4 iulie 2018 mun.

Chișinău Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu judecători Luiza Gafton Dumitru Mardari examinând admisibilitatea recursului declarat de avocatul Spoială Sergiu în interesele lui Țarnă Alexandru, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată înaintată de Țărnă Alexandru împotriva Societății pe Acțiuni „Moldovagaz”, interveneint accesoriu Societatea cu Răspundere Limitată „Chișinău-gaz” privind contestarea actelor administrative, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 27 februarie 2018, prin care a fost respins apelul declarat de Țarnă Alexandru și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana din 04 iulie 2017, c o n s t a t ă : La 27 februarie 2017, Țărnă Alexandru s-a adresat în instanța de judecată cu cerere de chemare în judecată împotriva Societății pe Acțiuni „Moldovagaz”, intervenient accesoriu Societatea cu Răspundere Limitată „Chișinău-gaz” solicitând anularea Deciziei nr.118 din 17 noiembrie 2016 privind încălcarea de către consumatorul final a clauzelor contractuale și a facturii de plată a sumei recalcularea în sumă de 91 402,93 lei din 18 noiembrie 2016. În motivarea de fapt a acțiunii a relatat că începând cu anul 2004 a încheiat cu Societatea pe Acțiuni „Moldovagaz”,

un contract de livrare a gazelor naturale pentru consumul casnic. Ulterior Societatea pe Acțiuni „Moldovagaz” a instalat echipamentul de măsurare a consumului de gaze naturale. Reclamantul susține că la echipamentul de măsurare au avut acces doar colaboratorii Societății pe Acțiuni “Moldovagaz”, deoarece a fost sigilat în conformitate cu rigorile Regulamentului pentru furnizarea și utilizarea gazelor naturale. În anul 2009 echipamentul a fost demontat, verificat și din nou instalat de către reprezentanții Societății pe Acțiuni „Moldovagaz”. După verificarea echipamentului, n-a primit nici o prescripție precum că acesta urmează a fi înlocuit, respectiv acesta fiind în stare de funcționare normală.

Deși echipamentul urma a fi verificat o dată la 5 ani, adică în anul 2014, abia la 04 octombrie 2016, peste 2 ani, dispozitivul de măsurare o fost preluat pentru verificare metrologică. Țărnă Alexandru relevă că la 25 noiembrie 2016, a recepționat decizia nr.118 din 18 noiembrie 2016, privind încălcarea de către consumatorul final a clauzelor 1 contractuale prin care s-a decis în conformitate cu pct.151 din Regulament de efectuat calculul consumului de gaze naturale prin metoda sistemului paușal pentru perioada de 12 luni, de încheiat contract de furnizare a gazelor naturale după achitarea sumei recalculate. Ulterior a primit și factura de plată cu recalcularea sumei, în mărime de 91 402, 93 lei.

Reclamantul menționează că nu este de acord cu decizia și factura de plată întrucât, demontarea sistemului de măsurare a avut loc la data de 04 octombrie 2016, careva pretenții față de el, în calitatea sa de consumator final, nu i-au fost înaintate. Totodată, a precizat că deși actul de depistare a încălcării conform deciziei a fost întocmit la 26 octombrie 2016, nu a primit nici o copie de pe acest act și nici nu a fost informat despre încălcările depistate. Totodată, nu a avut posibilitatea de a contesta actul cu privire la încălcări, sau de a numi o expertiză individuală. La 06 decembrie 2016, a expediat Societății pe Acțiuni „Moldova-gaz” o cerere prealabilă invocând pretențiile enunțate, însă cererea a fost respinsă.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana din 04 iulie 2017, cererea de chemare în judecată înaintată de Alexandru Țărnă împotriva Societății pe Acțiuni „Moldovagaz”, interveneint accesoriu Societatea cu Răspundere Limitată „Chișinău- gaz” privind contestarea actelor administrative, a fost respinsă. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că reclamantul a încălcat prevederile pct.78 lit. j) din Regulamentul cu privire la furnizarea și utilizarea gazelor naturale, prin faptul că nu a păstrat intact sigiliul de plumb aplicat pe contorul de gaze de la locul de consum, mun. Chișinău, com. Colonița, str.31 August 1989, nr.6. Prin actul de constatare nr.202 din 12 octombrie 2016, s-a stabilit că sigiliul din plumb, aplicat pe contorul de gaze BK-G4T nr.3054457-031-60-1, după instalare a fost manipulat și astfel, consumatorul a încălcat prevederile contractuale dintre furnizor și consumator.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 27 februarie 2018, a fost respins apelul declarat de Țărnă Alexandru și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana 04 iulie 2017. La 16 mai 2018, avocatul Spoială Sergiu în interesele lui Țarnă Alexandru, a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 27 februarie 2018 și a hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana 04 iulie 2017, solicitând casarea hotărârilor menționate și emiterea unei decizii de admitere a cererii de chemare în judecată. În motivare, a indicat că este proprietarul imobilului situat mun. Chișinău, com. Colonița, str. 31 August 1989, nr.6, însă de fapt bunul imobil este administrat de către Petco Vadim.

Ultimul are acces liber în imobil și se folosește de locuință. Recurentul susține că controlul nu a fost efectuat în prezența consumatorului final sau a reprezentantului acestuia, fapt ce contravine pct.119 și 123 din Regulamentul cu privire la furnizarea și utilizarea gazelor naturale. Instanțele învestite cu judecarea fondului, au examinat cererea de chemare în judecată superficial, nu au dat o apreciere corectă probelor din dosar și astfel, eronat au concluzionat că este neîntemeiată. În opinia recurentului soluția instanțelor ierarhic inferioare, este adoptată cu interpretarea eronată a circumstanțelor de drept și de fapt, concluziile fiind în contradicție cu circumstanțele pricinii. Prin referința depusă la 14 iunie 2018, Societatea cu Răspundere Limitată 2 „Chișinău-gaz” a menționat că argumentele recursului sunt pur declarative.

Soluția instanțelor ierarhic inferioare este corectă, fiind bazată pe probe pertinente și concludente, care au fost apreciate în conformitate cu art.130 Cod de procedură civilă. Din conținutul cererii de recurs, nu rezultă existența temeiurilor legale de recurs, iar argumentele invocate nu indică la încălcarea sau aplicarea eronată a legii materiale și procesuale și nu se încadrează în prevederile art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă. A pledat pentru inadmisibilitatea recursului. Prin referința depusă la 22 iunie 2018, Societatea pe Acțiuni „Moldovagaz” a relatat că instanțele ierarhic inferioare au dat o apreciere obiectivă tuturor probelor, iar decizia instanței de apel este legală și întemeiată, adoptată cu respectarea drepturilor și intereselor legale a participanților la proces.

A solicitat respingerea recursului. Cu referire la termenul de depunere a recursului, instanța de recurs menționează că Curtea de Apel Chișinău a pronunțat dispozitivul deciziei la 27 februarie 2018. Conform art.434 Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit. Potrivit scrisorii de ieșire nr.4816, instanța de apel a expediat participanților la proces, copia deciziei motivate la 13 aprilie 2018. Cererea de recurs a fost declarată la 16 mai 2018, respectiv în termenul prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art.439 alin. (2) și (3) Cod de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Examinând temeiurile recursului completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele. Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4). Instanța de recurs reține, că examinarea chestiunii privind admisibilitatea recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă. La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt. Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau 3 alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă. Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele. În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut.

Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acest este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem.

(a se vedea Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A). În conformitate cu art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, în cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de avocatul Spoială Sergiu în interesele lui Țarnă Alexandru, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se declară inadmisibil recursul înaintat de avocatul Spoială Sergiu în interesele lui Țarnă Alexandru. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Luiza Gafton Dumitru Mardari 4 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2018-11-14
0,98
3rh-74/18 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3rh-74/18 Prima instanţă - (Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana) S. Suvac Instanţa de apel - (Curtea de Apel Chişinău) A. Bostan, A. Pahopol, V. Negru Instanţa de recurs (Curtea de Supremă de Justiţie) A. Cobăneanu, L. Gafton,
CSJ 2018-05-16
0,96
3ra-306/18 — anularea actelor
Prima instanță: Judecătoria Rîşcani, mun. Chişinău Dosarul nr. 3ra-306/18 Judecător: V. Ciumac Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: A. Minciuna, L. Popova, V. Mihaila Î N C H E I E R E 16 mai 2018 mun. Chişinău Colegiul civ
CSJ 2018-09-26
0,96
2ra-1557/18 — incasarea datoriei
dosarul nr. 2ra-1557/18 Instanţa de fond: Judecătoria Rîșcani, mun. Chișinău (Judecător: C.Guzun) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (Judecători: V.Sîrbu, V.Mihaila, A.Minciuna) Î N C H E I E R E 26 septembrie 2018 mun. Chişinău Cole
CSJ 2016-10-26
0,96
2ra-2318/16 — apărarea drepturilor consumatorului
Judecătoria Râşcani Dosarul nr.2ra-2318/16 Mun. Chişinău Judecător: S. Papuha Curtea de Apel Chişinău Judecători: N. Traciuc, M. Anton, Iu. Cotruţă ÎNCHEIERE 26 octombrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios adminis
CSJ 2017-06-14
0,96
3r-63/17 — anularea deciziei
prima instanţă: L.Holevițcaia (Judecătoria Rîșcani, mun. Chișinău) dosarul nr.3r-63/17 instanţa de apel: A.Bostan, V.Negru, A.Pahopol (Curtea de Apel Chișinău) D E C I Z I E 14 iunie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de conten
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă